Omul modern are potential nelimitat, insa, dintr-un oarecare motiv, alege sa fie prizonier. Prizonier al propriei existente efemere si resemnate. Prizonier al unui trai mecanic, al lipsei de masura, al vietii dezechilibrate.
Pare ca pe zi ce trece ne adancim tot mai intens in transa unei hipnoze colective si ne indepartam si mai mult de la scopul nostru. Acela de a trai, acela de a ne descoperi, acela de a ne castiga aripile in fiecare zi.
Se spune ca suntem fiinte sociale, dar parca am devenit experti in izolare. Ne ridicam bariere si, desi traim inconjurati de oameni, ne simtim parca tot mai singuri. Ne dorim fericire si alergam bezmetici in cautarea ei. Suntem atat de centrati pe exterior, incat nu reusim sa vedem ca de fapt frumusetea se naste in interior.