Browsing Category

Gândire pozitivă

Dezvoltare personală Gândire pozitivă Încredere în sine Iubire de sine

Scrisoare către frica mea

aprilie 3, 2020
scrisoare catre frica mea

Dragă frică,

Ne ştim de mult. De atât de demult, încât uneori am impresia că suntem una şi aceeaşi, că ne contopim. Ne ştim de atât de demult încât mă locuieşti, uneori umbli prin toate camerele minţii mele şi îţi faci de cap. La mine în cap. Ca şi cum mintea mea ar fi rezidenta ta. Ca şi cum te-ai fi mutat definitiv în casa mea interioară. Am vrut adesea să-ţi fac bagajul şi să te alung.

Am încercat în nespus de multe rânduri să te gonesc. Dar te-ai luptat cu mine cu dârjenie şi uneori m-ai doborât. Ca atunci când m-ai făcut să cred că o să mor, adolescenta fiind. Ca atunci când m-ai făcut să cred că o să mor, adult fiind. Ca în anul ăla în care am crezut că sunt bolnavă de vreo 3 boli şi că mă sting, pentru că ai fost atât de şireată încât mi te-ai inflitrat în cap şi-n corp. Dar am lucrat cu mine şi am revenit şi te-am atacat atât de puternic, încât am simţit că te-am învins şi că gata, de data asta, ai plecat definitiv.

Până de curând, când te-am văzut stând iarăşi tolănită la mine pe pat. Atunci, am avut un sentiment de deznădejde, ca şi cum orice aş face, tu mereu mă vei sfida. Mi-am proiectat viitorul, eu cu tine, închise în casă un timp nelimitat, tu, sfidătoare, în vârf de pat, cu shot-ul de adrenalină pregătit, dându-mi palpitaţii doar cu o privire şi furnicături în corp. Şi gât uscat. Şi sufocare la gândul ăla pe care îţi face plăcere să mi-l injectezi zilnic în creier, cum că am să mor, că de data asta nu mai scap.

Dar, după vreo două săptămâni în care am simţit că vrei să fii stăpână, mi-am amintit ceva ce am auzit la un moment dat, cum că nu poţi să faci mereu acelaşi lucru aşteptând ca rezultatul să fie diferit. Şi m-am gândit la noi, la relaţia noastră, la dinamica pe care o avem, la cum ne-am comportat până acum una cu alta, la ce nu a funcţionat. Iar acela a fost momentul trezirii.  Atunci, m-am deşteptat. Şi am ales, ca pentru prima dată-n viaţă, să-ţi dau atenţie, să te privesc, să îți recunosc prezența. Să te onorez.

Dragă frică,

Am să mor, asta e cert. Dar nu acum. Simt că mai am încă de trăit. Şi de iubit. Am de iubit viaţa şi natura şi animalele şi oamenii şi frumuseţea lor. Şi pe mine mă am încă de iubit. Sunt de abia la început. Am înţeles acum că tot ceea ce ai făcut, a fost ca să mă protejezi. Pentru că mă iubeşti şi ştii că viaţa mea este un dar divin, că valoarea mea supremă este aceea de a trăi. Dar, pentru că nu te-am înţeles, eu te-am respins. De aceea tu ai revenit întotdeauna, mai puternică, să mă avertizezi. Şi n-am ştiut ce vrei, aşa că uneori m-am făcut mică, să nu te văd, să nu te aud, dar ţi-am simţit prezenţa mai profund şi, în loc să trăiesc, în momentele acelea, doar am supravieţuit.

Azi vreau să-ţi spun că-mi pare rău. Îmi pare rău că te-am respins. Îmi pare rău că am fugit de tine, am crezut că vii spre mine cu ură, cu energie negativă, cu gând rău, am crezut că vii spre mine ca să ataci, de aceea uneori am refuzat să fac schimbări, iar alteori am și greşit. Îmi pare rău că te-am judecat şi că nu ţi-am văzut utilitatea, că nu am înţeles care este misiunea ta, aceea de a mă ajuta să iau decizii care să servească binelui meu suprem. Tu ai încercat doar să mă avertizezi, şi, de fiecare dată când te-am gonit, te-ai întors mai puternică şi mi-ai bătut mai tare în uşa minţii, ca să mă salvezi. Deși m-a durut felul în care te-ai manifestat, m-ai salvat, ai reuşit!

Îţi mulţumesc că ai fost mereu aici, ştiu că locul tău este în mine şi că fără tine nu am cum să funcţionez. Vreau să ştii că am învăţat acum să te accept. Şi te respect. Te onorez. Azi, în semn de recunoştinţă, îţi dau un loc în mintea mea, ţi-am creat aici un spaţiu al tău, în care poţi să locuieşti. De acum înainte, am să îţi vorbesc, iar când ai să vii către mine, am să te privesc, am să te îmbrăţişez şi am să-ţi spun că te iubesc. Pentru că eşti parte din mine, iar eu, ca orice om de pe pământ, am doar iubire înauntrul meu.

Azi vreau să-ţi fac şi o promisiune. Îţi promit că am să trăiesc. Că, în fiecare zi în care am să mă trezesc, am să mulţumesc pentru că sunt şi am să mulţumesc pentru că eşti. Am să mulţumesc pentru iubirea din mine şi pentru că am ocazia în fiecare zi să o împărtăşesc. Îţi promit că am să îndrăznesc să fac ceva ce până acum nu am putut. Să mă las purtată pe mâinile Universului, fără să îmi doresc să ştiu ce va fi mâine, sau peste o oră sau peste un minut, având încredere în el, că ştie unde să mă ducă, si în tine, că dacă ceva nu merge bine, ai să mă salvezi, fără să trebuiască să fug, să mă ascund, să mint, să mă îndepărtez de mine, sau să mă feresc.

Dragă frică, te iubesc!

Pentru vindecare emoțională, pentru echilibrare interioară prin psihoterapie și hipnoză, mă găsești pe contact@artaeducatiei.com.

Pun accent pe educație, așa că te rog distribuie acest articol! Poți să vizitezi paginile de Facebook Arta Educaţiei, Psiholog Andreea Săvulescu și instagram @artaeducatiei 

Găsește calea de vindecare și de acceptare a sinelui, depășește-ți blocajele emoționale și descoperă fericirea adevărată, în cele două cărți ale mele, Ziua în care m-am iubit cu adevărat și Trăiește autentic! Lecții de fericire de la un psihoterapeut, pe care le poți comanda la preț promoțional, de aici: Pachet Bookzone Andreea Săvulescu!

Și nu uita, în aceste vremuri incerte, reușim împreună!

Îți mulțumesc și te îmbrăţişez cu drag,

Andreea

Photo by Kelly Sikkema on Unsplash

Dezvoltare personală Evoluţie personală Gândire pozitivă Recomandate

Un virus ca o vindecare

martie 19, 2020
un virus ca o vindecare

Dragă Universule. Sau Dumnezeu. Sau Sursă. Sau oricum vor oamenii să-ţi spună.

Sunt în autoizolare, aşa că am destul timp ca să vorbesc cu tine. Aş vrea să îţi spun astăzi cum a ajuns la mine această provocare pe care ai trimis-o în lume. Când s-a declanşat agitaţia cu virusul ăsta, m-am tot întrebat de ce? Ce se întâmplă? Ce sens are? Ştiam că 2020 se anunţase a fi anul trezirii noastre spirituale, al creşterii vibraţiei pământului, al ieşirii din frică şi al trecerii în iubire, dar a început cu boală, cu moarte, cu ură, cu dezbinare, cu tabere, cu judecăţi, cu multă frică şi furie. Iar unde e frică, nu e loc pentru iubire.

Nu avea sens. Eu ştiam că acesta este anul transformării, anul în care oamenirea se va trezi, anul în care oamenii vor deschide ochii şi vor vedea adevărul, vor descoperi lucrurile ce nu li s-au arătat până acum şi, cel mai important, vor înceta să fie victime ale manipulării. În schimb, vedeam tot mai mulţi oameni uşor de influenţat, trăind în panică şi în teroare.

Numai când am încetat să mai caut sensul, când m-am mutat din minte în inimă, am simţit adevărul. Iar adevărul este că nu mai mergem către nicăieri, iar asta nu este sfârşitul, este începutul unei noi etape, a unei alte ere. O eră în care ne reconsiderăm valorile, în care învăţăm să simţim mai mult şi să gândim mai puţin, să revenim acasă. În inimă.

Dragă Universule. Sau Dumnezeu. Sau Sursa. Sau oricum vor oamenii să-ţi spună.

Cred că astăzi restabileşti echilibrul. Cred că ai simţit că lumea nu mai este în armonie şi ai vrut să ne întorci la esenţă, la origini. Ne îndepărtasem prea tare de tine. Munceam excesiv. Ne vedeam rar. Nu aveam timp să discutăm lucruri de inimă. Nu aveam timp să stăm cu copiii, să ne vizităm părinţii, să ne bucurăm de natură. Nu ne mai priveam în ochi şi nu ne mai ţineam de mână. Eram dezbinaţi, deşi trăiam împreună. Aveam inima, dar nu aveam suflet să îţi simţim iubirea şi compasiunea. Aveam urechi, dar eram surzi, nu îţi auzeam cântecul sublim al inimii. Aveam ochi dar eram orbi, nu îţi vedeam frumuseţea şi măreţia.

A trebuit să apelezi la măsuri extreme. Ai pus lumea pe stop, ca să se ducă tot smogul şi să vedem adevărul. Ne-ai trimis un virus, dar nu ca să ne arăţi ce este frica, ci ca să ne arăţi ce este iubirea. Să ne faci să ne restructurăm valorile, să ne reaminteşti că viaţa ar trebui să fie valoarea noastră supremă. N-o mai preţuiam, o luasem ca atare.

Dragă Universule, eu cred că ne-ai trimis provocarea asta ca să învăţăm ce este iubirea de sine.

Fugeam prea tare de noi şi nu ne cunoşteam interiorul. Nu ştiam că înăuntru se afla iubirea, o căutam mereu afară şi de aceea și dezamăgirea. Acum, nu mai putem fugi de propria persoană. Acum, ne-ai forţat să stăm în case şi să privim înăuntru, ca să vedem că avem răni emoţionale. Că avem traume, că nu suntem nici pe departe zmei, că suntem toţi răniţi, ca în noi este durere. Dar tot în noi este şi frumuseţe, este şi lumină.

Ne-ai dat acum ocazia să fim noi cu noi înşine şi să ne privim în oglindă. Să vedem ce ne place şi ce nu ne place. Să ne acceptăm imperfecţiunile, să ne împăcăm cu greşelile. Să ne iertăm. Să iertăm. Să ne eliberăm. Să ne îmbrăţişăm copilul interior, să îl mângâiem, să îi vorbim, să-l protejăm, să îl privim cu blândeţe şi compasiune. Nu mai avem unde să fugim de noi, azi e ziua confruntării.

A trebuit să apelezi la măsuri extreme. Ai pus lumea pe stop şi ne-ai dat ocazia să facem curăţenie în spaţiul sacru al inimii, să ne adunăm emoţiile, să le sortăm şi să le aşezăm în sertare. Să înţelegem că ele nu sunt duşmanii noştri, sunt aliaţii noştri atâta timp cât le onorăm şi le acceptăm şi le reglăm volumul. Ne-ai făcut pe toţi vulnerabili, ca să ne arăţi că nu eşti prost dacă ţi-e teamă, că nu eşti slab dacă te sperii şi că, să vorbim despre asta, nu este o ruşine.

Dragă Universule, eu cred că ne-ai trimis provocarea asta ca să învăţăm ce înseamnă împreună.

Eram dezbinaţi. Oameni bogaţi şi oameni săraci, oameni frumoşi şi oameni urâţi, oameni slabi şi oameni graşi, oameni deştepţi şi oameni proşti. Ne arătăm cu degetul unii pe alţii şi, din frică de abondon şi de respingere, alergam după perfecţiune. Purtam cu toţii măşti, ca să ne ascundem adevăratul eu şi ca să ne ridicăm la înălţime. Azi nu mai vrem măşti, ne-ai obligat să le purtăm ca să înţelegem cât e de bine fără ele.

A trebuit să apelezi la măsuri extreme. Ai pus lumea pe stop şi ne-ai făcut să înţelegem că suntem frumoşi aşa cum suntem, că nimeni nu este greşit, că suntem perfecţi şi individual şi împreună, că nu trebuie să fim mereu în rândul lumii, că e ok să fii şi necăsătorit, şi divorţat, altă religie, altă rasă, că e ok să fii vegan, de dreapta sau de stânga. Ne-ai arătat că suntem mereu în rândul lumii, prin fragilitate şi vulnerabilitate, care ne dau, în acelaşi timp, putere.

Dragă Universule, eu cred că ne-ai trimis provocarea asta ca să învăţăm ce este libertatea.

Ieşeam afară, ne plimbam în parcuri, urcam în vârf de munte, mergeam la mare, călătoream în ţări străine. Credeam că suntem liberi. Ne-ai trimis un virus, ca să ne arăţi ce înseamnă adevărata libertate, ai vrut să vedem că ea nu este în lumea de afară, că nu eşti liber dacă pleci când vrei, cât vrei, ci dacă poţi să stai în tine. Cu tine. Ai vrut să ne arăţi că libertatea nu înseamnă să fugi, înseamnă să te întorci acasă, înăuntru, fără să îţi fie teamă.

A trebuit să apelezi la măsuri extreme. Ai pus lumea pe stop ca să ne faci să înţelegem că libertatea nu înseamnă să pozezi şi să postezi de faţadă, păstrând aparenţe şi căutând validarea, libertatea înseamnă să postezi că eşti cine eşti, bucurându-te să faci asta, cu riscul să nu te accepte nimeni. Libertatea înseamnă să te vezi, să te accepţi şi să te iubeşti tu pe tine. Dacă nu te respingi tu, atunci nu te poate respinge nimeni!

Dragă Universule, ne-ai trimis provocarea asta ca să învăţăm ce este timpul.

Timpul trecea prea repede iar noi eram prea ocupaţi, mergeam cu o viteză prea mare. Habar nu aveam unde ne ducem şi de ne ducem într-acolo. Ne uitam rar în oglindă, aprope niciodată în sufletul nostru, ne vedeam rar cu partenrul şi prea puţin cu copiii. Ne-ai trimis un virus ca să oprească timpul în loc şi să facem toate lucrurile pe care nu le-am putut face până acum, să restabilim conexiunea.

A trebuit să apelezi la măsuri extreme. Ai pus lumea pe stop ca să ne intorcem la lucrurile care contează, la lucrurile de inimă. Ca să renunţăm la relaţiile false şi epuizante, la tranzacţiile emoţionale. Ne-ai trimis timp ca să petrecem cu noi înşine, cu familia şi să ne întrebăm: “aici, acum, în mediul ăsta, cu oamenii ăştia, cu mine, EU, sunt bine?” Ne-ai trimis un virus ca să înţelegem că timpul este, timpul nu se pierde, noi îl pierdem, fugind de viaţă, de emoţii, de autenticitate, fugind de oameni, de iubire.

Dragă Universule, eu cred că ne-ai trimis provocarea asta ca să învăţăm ce este conexiunea.

Trăiam împreună, dar eram separaţi. Eram dezamăgiţi de iubire. Unii stăteam în relaţii pentru că credeam că aşa trebuie, chiar dacă erau disfuncţionale, alţii stăteam singuri, şi, de teama unor experienţe dureroase, evitam orice apropiere. Oamenii nu mai credeau în iubire, spuneau că nu există, că e o iluzie, că în doi e responsabilizare, că în doi e nefericire, că în doi nu este un nou început, ci un sfârşit de viaţă, de trăire. De asta petreceau mult timp la muncă, de asta aveau relaţii paralele, de asta aveau aventuri de o noapte. Ca să evadeze din dezamăgire.

A trebuit să apelezi la măsuri extreme. Ai pus lumea pe stop şi ne-ai trimis un virus ca să ne atragă atenţia că suntem neferici şi că mulţi ne privam unii pe alţii de libertatea emoţională, pentru că nu ştim că iubirea nu este atunci când ne rănim, când ne acuzăm, când ne reproşam, când trădăm sau când ne răzbunăm. Iubirea vine după ce învăţăm să ne iubim pe noi înşine şi începe cu diminuarea judecăţii, cu compasiune şi acceptare.

Azi vrut să ne înveţi că iubirea nu înseamnă să renunţi la tine, iubirea înseamnă să fii liber să fii cine eşti, acceptându-te tu, pentru că, după, te poate accepta şi o altă persoană. Iubirea este când te desprinzi de cel de lângă tine, dacă relaţia nu este funcţională. Când laşi omul liber şi tai cordoanele emoţionale. Iubirea este să recunoşti că ceva nu a mers şi să ai curajul să renunţi la scuze şi să deschizi colivia. Iubirea nu este muncă, nu este efort, iubirea este flow, e curgere, e energie, e co-creatie, e aventură.

Dragă Universule, eu cred că ne-ai trimis provocarea asta ca să învăţăm ce este recunoştinţa.

Oamenii umblau ca roboţii. Nu mai vedeau frumuseţea lumii. Oamenii produceau şi poluau, defrişau, aruncau, făceau risipă de resurse, luau planeta ca atare. Oamenii aveau ochi să vadă dar nu priveau, oamenii aveau urechi să audă, dar nu ascultau, oamenii aveau nas să miroasă, dar nu miroseau, oamenii aveau piele să simtă, dar nu simţeau.

A trebuit să apelezi la măsuri extreme. Ai oprit lumea în loc ca să ne faci să ne întoarcem la simţurile noastre, să învăţăm să apreciem tot ceea ce credeam că ni se cuvine, să învăţăm să ne bucurăm de lucrurile simple. Uitasem să o facem, treceam nepăsători pe lângă ele. Ai vrut să ne faci să retrăim bucuria de a fi copil şi ne-ai izolat pentru ca, atunci când vom iesi, să redescoperim lumea. Ai vrut să ne arăţi că putem simţi recunoştinţă, ca ea vine prin libertatea de mişcare, prin a privi un răsărit, sau un apus, sau amândouă, prin ciripit de pasarele, prin briză, iarbă, nori, furtună, prin curcubeu şi stele, prin stele căzătoare, rouă, tei şi florile din grădină. Ne-ai arătat că Planeta se reface, că este extraordinară.

Dragă Universule. Sau Dumnezeu. Sau Sursa. Sau oricum vor oamenii să-ţi spună.

Eu fac tot ce ţine de mine, vreau să îmi învăţ lecţiile şi să îmi asum responsabilitatea pentru colţul meu de lume. Înţeleg că, astăzi ne pui măşti ca să o dai pe a ta jos, să-ţi laşi plămânii să respire. Înţeleg că, într-un fel, restabileşti echilibrul. Îţi iei tributul, iei multe vieţi cu tine. Aşa că aș vrea ca azi, să-ţi spun o rugăciune, ca să fii blând cu noi, aşa cum mi-aș dori ca şi noi să fim cu tine.

Pun accent pe educație, așa că te rog distribuie acest articol! Poți să vizitezi paginile de Facebook Arta Educaţiei, Psiholog Andreea Săvulescu și instagram @artaeducatiei 

Găsește calea de vindecare și de acceptare a sinelui, depășește-ți blocajele emoționale și descoperă fericirea adevărată, în cele două cărți ale mele, Ziua în care m-am iubit cu adevărat și Trăiește autentic! Lecții de fericire de la un psihoterapeut, pe care le poți comanda la preț promoțional, de aici: Pachet Bookzone Andreea Săvulescu!

Îți mulțumesc și te îmbrăţişez cu drag,

Andreea

 

 

 

 

 

 

Dezvoltare personală Evoluţie personală Gândire pozitivă

Cum să facem față atacurilor de panică

martie 14, 2020
Cum să facem față atacurilor de panică

Omenirea trece în perioada aceasta printr-o etapă neobişnuită, în care ne sunt testate toleranţa la frustrare şi la incertitudine, în care ne simţim adesea speriaţi şi în care tindem să alunecăm în panică, poate unii dintre noi chiar în teroare.

Nu ştim ce se va întâmpla şi nici la ce să ne aşteptăm şi este firesc ca în această perioadă să ne cresca nivelul anxietăţii, să debuteze atacurile de panică la persoane care nu le-au experimentat niciodată şi să se intensifice la cei ce au antecedente.

De aceea cred că este foarte util ca noi, psihoterapeuţii, să facem psihoeducatie şi, dacă acum câteva zile am scris câteva lucruri despre anxietate, frică şi atacuri de panică, azi am revenit cu soluţii concrete pentru momentele în care ne confruntăm cu un atac de panică.

Atacurile de panică se manifestă ca senzaţii fiziologice, reacții apărute în urma activării acelei părți din creier responsabile cu conservarea, iar dacă nu ştim că ceea ce se întâmplă cu noi are legătură cu asta, ele se amplifică şi deseori, mai ales în contextual actual global, “simptomele” ne duc cu gândul la afecţiuni severe care ne pot provoca moartea.

Gura uscată, nod în gât, transpiraţie, palpitaţii, senzaţia că nu intra aerul în plamni, senzaţia de leşin, toate acestea pot fi simptome ale atacului de panică. Sigur, ele chiar pot fi semne ale unor anumite afecţiuni, de aceea este util să consultaţi medicul dacă nu aţi mai trecut până acum prin asta.

Deoarece în aceasta perioadă este foarte important să fim raţionali şi să ne păstrăm calmul, am scris în acest articol câteva moduri prin care atacurile de panică pot fi controlate:

1. Exerciţii de respiraţie. Aşa cum am scris mai sus și am explicat mai detaliat în articolul Ce trebuie să ştim despre frică, panică şi anxietate, panica porneşte din amigdala creierului, din partea arhaică, străveche a acestuia, iar rolul său este de protecţie. Este instinctul nostru de supravieţuire, care activează stările luptă, fugi sau îngheaţă, iar atunci corpul nostru îşi creşte funcţiile fiziologice pentru că se pregăteşte să scape de acest pericol. De aceea, de multe ori, senzaţia de leşin care apare adesea este falsă, pentru că leşinul se petrece atunci când funcţiile corpului încetinesc, însă în atacul de panică ele se amplifică.

Când suntem panicaţi dar pericolul nu este iminent, pentru a se linişti, corpul nostru are nevoie de semnale că totul este în regulă şi că este în siguranţă. De aceea se recomandă exerciţiile de respiraţie, cu prelungirea părţii de expir. Atunci când inspiram, se activează sistemul simpatic, responsabil cu efectele luptă, fugi sau îngheaţă, iar când expiram se activează sistemul parasimpatic, care ne distrage atenţia de la senzaţii şi astfel îi transmite corpului că suntm în siguranţă. De aceea este recomandat ca expirul să fie mai lung decât inspirul. Sunt recomandate două tipuri de respiraţie: tragem aer în piept şi numărăm până la 7, ţinem puţin şi apoi expirăm numărând până la 11. Repetăm de câte ori simţim nevoia, până când ne liniştim. Sau putem încerca varianta de inspir până la 5 şi expir până la 9.

2. Verbalizeaza-ţi anxietatea. Odată ce simţi şi ştii că treci printr-un atac de panică, poţi spune asta cu voce tare. Denumeşte ceea ce simţi, spune că îți este frică, spune că eşti înspăimântat, spune ce senzaţii corporale ai. Acest expercitiu îl aplic adesea în cabinet atunci când clienţii vorbesc despre un lucru care le declanşează o stare de panică şi funcţionează întotdeauna, deoarece pentru vorbire folosim emisfera stângă, care, odată activată, diminuează anxietatea de care este responsabilă emisfera dreaptă. Dacă eşti singur şi nu poţi verbaliza, scrie pe o hârtie tot ceea ce ţi se întâmplă, efectul este acelaşi.

3. Da o notă anxietăţii. Pe o scală de la 1 la 10, unde 1 este frica cea mai puţin intensă, iar 10 este starea de teroare, unde se afla anxietatea ta? Făcând asta, îţi activezi cortexul, cel responsabil de partea raţională, care anulează impactul amigdalei şi scade intensitatea fricii. În plus, atacul de panică vine cu o multitudine de gânduri anticipatorii negative, iar prin raţiune revii în prezent, în aici şi acum şi devii conştient de faptul că eşti în siguranţă.

4. Fă exerciţii fizice. Atunci când faci exerciţii fizice intense, corpul tău trece prin aceleaşi senzaţii prin care trece şi în atacul de panică: puls accelerat, transpiratie, respiraţie îngreunată, gâfâit, deoarece şi atunci când eşti în pericol corpul tău se pregăteşte tot fizic de apărarea prin fugă sau luptă. Studiile au demonstrat faptul că persoanele care fac antrenamente fizice intense, au o stare generală de anxietate mai redusă şi fac fată mult mai uşor unui atac de panică, deoarece corpul lor trăieşte mai des acele senzaţii, iar în atacul de panică ele nu mai sunt atât de neobișnuite.

5. Mestecă guma. Pare un lucru banal, însă efectele sunt foarte puternice. Când suntem într-un atac de panică, corpul nostru îşi caută echilibrul, homeostazia, aşa că orice lucru care îi transmite instinctului de frică faptul că nu ne confruntăm cu un pericol imediat şi iminent îl va face să îşi piardă intensitatea, deoarece instinctele noastre nu îşi irosesc energia atunci când primesc semnale că se defașoară o activitate normală şi firească. De ce gumă? Pentru că una dintre senzații în starea de panică este gura uscată, guma facilitează salivaţia şi da senzaţia de normalitate, iar creierul începe să se relaxeze.

6. Confruntă-ţi fricile. În natură, evităm tot ceea ce ne-ar putea aduce moartea. Nu ne aruncăm în gura unui leu pentru că știm că nu avem șanse să supraviețuim, așa că evităm să intrăm în contact cu acesta. Dar în civilizaţie, ceea ce evităm ne poate întreţine fricile. Iar o viaţă trăită în evitare este o viaţă trăită în frică. O viaţă trăită în frica este supravieţuire, este viaţa netrăita. Iar o viaţă netrăita este o viaţă irosită. Nu se ştie dacă ni se mai dă o alta, aşa că este important să ne confruntăm fricile în această viaţă şi să nu le hrănim prin evitare. Pentru că ele se fac mari iar noi ne facem mici. Atunci când confruntăm şi vedem că cel mai negru scenariu se întâmplă doar în mintea noastră, frica îşi pierde din intensitate.

Cum am spus, anxietatea are rolul ei, ea ne protejează, niciun mecanism uman nu este rău, nicio emoţie umană nu este rea, tot ceea ce se întâmplă în noi este un act de iubire şi de protecţie, însă uneori felul în care acest act de iubire iese la suprafaţă ne dăunează, mai mult ne răneste. Ca să schimbăm ceva, este important să plecăm dintr-un loc al acceptării, să ne împrietenim cu anxietatea noastră, să îi dăm spaţiu fricii, să vorbim cu ea, să o salutăm, să o onorăm, să îi mulţumim pentru că ne protejează şi să o asigram că, dacă îşi diminuează intensitatea, ne este şi mai utilă decât în momentul de panică.

Am scris acest articol că o invitaţie la blândeţea de sine și la blândețea față de ceilalți, de care avem atât de multă nevoie astăzi. Vă doresc acceptare, iubire şi să aveți încredere că vom fi mai bogaţi spiritual la sfârşitul acestei etape!

Pentru vindecare emoțională, pentru echilibrare interioară prin psihoterapie și hipnoză, mă găsești pe contact@artaeducatiei.com.

Pun accent pe educație, așa că te rog distribuie acest articol! Poți să vizitezi paginile de Facebook Arta Educaţiei, Psiholog Andreea Săvulescu și instagram @artaeducatiei 

Găsește calea de vindecare și de acceptare a sinelui, depășește-ți blocajele emoționale și descoperă fericirea adevărată, în cele două cărți ale mele, Ziua în care m-am iubit cu adevărat și Trăiește autentic! Lecții de fericire de la un psihoterapeut, pe care le poți comanda la preț promoțional, de aici: Pachet Bookzone Andreea Săvulescu!

Îți mulțumesc și te îmbrăţişez cu drag,

Andreea

Photo by Anthony Tran on Unsplash

 

 

Dezvoltare personală Evoluţie personală Gândire pozitivă Încredere în sine Iubire de sine

Cum să NU mai fii prizonierul minții tale

ianuarie 12, 2020
cu7m sa nu mai fii prizonierul mintii tale

Eu nu cred în îndemnul trezeşte-te la realitate, pentru că ştiu că fiecare om îşi creează exteriorul cu ceea ce hrăneşte în interior. Sunt şapte miliarde jumate de oameni pe planeta aceasta şi 7 miliarde jumate de realităţi. Chiar dacă se spune că realitatea este una şi aceeaşi, de fapt fiecare şi-o trăieşte pe a lui.

Poate că realitatea este aceeaşi la nivel global, însă la nivel individual, nicio viaţă nu e identică cu cea de lângă ea. Şi această idee îmi este întărită zilnic, de oamenii care ajung la mine în cabinet. Chiar dacă situaţia este aceeaşi, fiecare o vede, o simte, o trăieşte şi o rezolvă în modul său unic, difeit.

Continue Reading

Dezvoltare personală Evoluţie personală Gândire pozitivă Încredere în sine Iubire de sine

5 lucruri pentru care sunt recunoscătoare în acest an

decembrie 30, 2019
5 lucruri pentru care sunt recunoscatoare in acest an

Pentru mine 2019 a fost anul vieţii mele. A fost anul trezirii, al descoperirii de sine, anul în care s-a prăbuşit tot ceea ce credeam că am, că sunt, că este. Anul în care am ajuns la esenţa mea şi de acolo mi-am recreat realitatea.

Privesc în urmă cu recunoştinţă. Simt o căldură cum îmi invadează corpul şi mulţumesc din suflet Universului, pentru toate experienţele pe care mi le-a oferit, pentru toate lecţiile care au venit cu ele, pentru toţi oamenii pe care mi i-a scos în cale, pentru transformare.

Anul 2019 mă lasa cu multe lecţii învăţate. Sunt un om norocos. Scriu asta şi îmi curge o lacrimă. Sunt norocoasă pentru că pot simţi ceea ce simt, cu intensitate. Închei anul mulţumită de mine, de viaţă şi, pe toate planurile, mult mai bogată. Sunt fericită pentru că am avut ochi să văd, urechi să aud şi inima să simt tot ceea ce mi-a scos viaţa în cale. Continue Reading

Dezvoltare personală Evoluţie personală Gândire pozitivă Încredere în sine Iubire de sine

Cel mai frumos exercițiu de iubire de sine

decembrie 12, 2019
cel mai frumos exercitiu de iubire de sine

Eram mică şi visam cu ochii deschişi la o poveste de iubire cum nu a mai fost scrisă vreodată. Mergeam pe stradă şi îmi imaginam momentul în care voi crește mare şi mă voi ciocni cu Fat-Frumosul meu, care mă va salva de la nefericire. Stăteam în bancă, la şcoală, şi visam cu ochii deschişi că undeva, în viitor, voi întâlni bărbatul ăla care se va purta cu mine ca şi cum aș fi un glob fragil, de cristal, ce necesită atenţie şi delicateţe la manevrare. Mă plimbam prin parc, toamna, călcând pe frunzele moarte, amorţită pe interior, visând cum peste câţiva ani voi călca pe alte frunze, cu el de mână, vie, dezmorţita de iubire. Continue Reading

Dezvoltare personală Gândire pozitivă Încredere în sine

De ce ne-a şocat atât de tare rezultatul de la vot

noiembrie 11, 2019
de ce ne-a socat atat de tare rezultatul de la vot

Am văzut azi pe Facebook mulţi români deştepţi care vorbesc despre restul de români care sunt proşti. Am zis că o fi vreo nouă modă şi cum eu vreau să fiu în trend, m-am decis să mă iau după ei şi azi mă dau şi eu deşteaptă. Am început deja să mă prefac, dar vă rog, dacă nu-mi iese, fiţi îngăduitori, e prima dată când încerc aşa ceva şi nici înainte nu am exersat! Continue Reading

Dezvoltare personală Evoluţie personală Gândire pozitivă Încredere în sine Iubire de sine

Care este rolul suferinței în viața ta

martie 11, 2019

Viaţa este un mister pentru noi toţi. Mult necunoscut, multă incertitudine. Nu ştim nici de unde venim, nici unde ne ducem. Poate că de aceea, de-a lungul existenţei noastre, încercam să dăm sens lui “a fi” şi “a trăi”.

De ce suntem aici?

Care este scopul nostru?

Cum este bine să trăim?

Sunt întrebări ce ni se conturează destul de des în minte.

Dar cel mai mult ne întrebăm de ce ne doare şi cum să facem să fugim cât mai rapid de suferinţă. Continue Reading

Dezvoltare personală Evoluţie personală Gândire pozitivă Încredere în sine Iubire de sine Relaţii interumane

Fii cine eşti tu, nu cine vor alţii să fii!

aprilie 18, 2018

Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu uneori resimt presiunea asta socială atât de tare, încât îmi vine să fug, să mă ascund, să mă refugiez pe o insulă pustie, doar eu cu mine – fără nimic, şi pur şi simplu să fiu. Să exist şi atât… fără statute, fără lucrui materiale, fără aşteptări, fără societate, fără tot ceea ce este lumesc şi uneori chiar degradant pe acest pământ.

Şi da, poate că declaraţia asta sună ciudat, dat fiind că vine din partea unui psiholog, dar cred că tocmai asta este problema noastră în lumea de azi. Faptul că punem etichete şi aşteptam ca ceilalţi să se comporte conform lor. De aici vine presiunea, pe care deşi o resimtitm noi înşine în raport cu lumea externă, alegem să o ducem mai departe, deoarece asta învăţăm de la cei din jur şi ajungem să credem că nu mai există o altă cale de a trăi. În realitate, cea mai frumoasă cale este calea lui a-ţi fi fidel, aşa cum eşti, cu zeci de imperfecţiuni.

Continue Reading