Browsing Category

Evoluţie personală

Dezvoltare personală Evoluţie personală Gândire pozitivă Încredere în sine Iubire de sine

noiembrie 5, 2022
Hipnoza si psihoterapie

silver round pendant on brown wooden chair

Hipnoza este o unealtă psihologică LEGITIMĂ (este validată științific), prin care accesăm ceea ce nu vedem, dar există, adică partea noastră inconștientă.

CA ființe umane, avem 10% parte conștientă – ceea ce știm și știm că știm și 90% parte inconștientă –  ceea ce știm, dar nu știm că știm, ce nu se vede, dar se află, totuși, înăuntrul nostru – convingeri centrale, automatisme, amintiri, emoții reprimate, reacții somatice, comportamente. Ne este greu să avem percepția acestui inconștient, deoarece el nu are formă, culoare, miros, nu este palpabil, nu este controlabil. Însă el există și își face treaba, la fel ca procesele vitale ale organismului, de care nu ești conștient – respirație, digestie. Așa cum îți la fel de important ca și inima.

Eu consider că orice formă de terapie este buna. Orice facem – pentru a vindeca părți din noi rănite, pentru a recadra evenimente, pentru a restructura gânduri și convingeri, pentru a crea noi obiceiuri, pentru a ne transforma sau a ne ameliora starea – este extraordinar. Însă este important să știm că, psihoterapia clasică, vorbită, este mai înceată. Deși avem adesea momente AHA, de insight, de conștientizare, deși facem legături și conexiuni, înțelegem anumite lucruri și rădăcina lor, apoi găsim soluții, nu întotdeauna vindecăm în profunzime și se văd foarte greu efectele.

Nimic nu se întâmplă peste noapte, este important să înțelegi că magia tu o faci, nu te salvează nimeni și totul are în spate muncă și durere, însă există variante mult mai rapide care te fac să manifești în viață ta, mai ușor, vindecarea și rezultate concrete în planurile emoțional, mental, corporal și material, ale vieții.

De-a lungul timpului, au ajuns în cabinetul meu oameni aflați în apogeul durerii, cu multe cunoștințe, conștientizări, dar care nu știau ce să facă dincolo de asta, cu emoțiile. Uneori, când ai insight-uri, poți ajunge în faza aceea pe care, în psihotraumatologie o numim “invazie”, în care suntem deschiși și copleșiți de ceea ce iese din străfundurile ființei noastre.

Rațiunea este diferită de emoție, iar emoția este întotdeauna mai puternică decât orice. Ce nu procesăm (trăim și eliberăm), rămâne în corp și duce la diverse rezultate negative.

Cele mai întâlnite stări pe care le manifestăm și au în spate emoții stocate în corpul nostru sunt:

Agitație, deficit de atenție, pierderi de memorie, deconectare de realitate, fuga într-o lume magică, falsă spiritualitate, nevoie de magie, credință în lucruri îndepărtate de realitate, lipsă de calibrare la real, izolare, însingurare, adicții, comportamente dăunătoare (amânare, fugă, evitare, negare, uitare). Alte comportamente – agresive, auto-agresive, susceptibilitate la accidente (lucru demonstrat de studii legate de accidentele la locul de muncă), pierderea identității, confuzie cu privire la identitatea sexuală, cancer, boli autoimune și cardiovasculare, anxietate, atacuri de panică, tulburări de somn, reacții somatice, dureri cornice nespecifice, blocaje pe parte materială, financiară.  Hipnoza te ajută cu tot și toate, să depășești obstacole mai mici și mai mari, fobii, lipsa de motivație, frica de vorbit în public, amânarea etc.

Din cauza acestei încărcături emoționale, ne putem simți adesea rău, cu senzație de greutate corporală, amețeli, dureri de cap, presiune etc. Dacă te simți mai mult rău decât bine și ai ajuns să crezi că aceste stări sunt normale, naturale, să știi că nu este așa. Starea noastră normala este de bine, atât fizic, cât și emoțional și mental. Ne este atât de des rău, încât ajungem să ne obișnuim și binele ni se pare nenatural și fals.

Ce este hipnoza?

O cale extrem de rapidă de a accesa această lume interioară nevăzută și de a elibera încărcătura emoțională, astfel încât să golești spațiul tău interior. Concret, după o ședință de hipnoză cu regresie în copilărie (regresie însemnând întoarcere), starea ta se schimbă.

Încă de la început te simți diferit, din agitație ajungi la liniște și calm,  apoi lucrurile nu mai par atât de tragice, crește claritatea, alegerile devin mai ușoare, ca și cum ai ști deja ce e de făcut, ce e potrivit pentru tine, ce îți aduce beneficii.

Și chiar știi, răspunsurile sunt în tine, însă, din cauza traumelor, nu le mai vezi. Prin hipnoză nu doar că vindeci, dar și programezi mintea pentru atingerea mai ușoară a obiectivelor. Dar, pentru ca programarea să funcționeze cu adevărat, este important ca, mai întâi, să faci vindecarea, să neutralizezi durerea din trecut, pentru că, altfel, energia ta se risipește înăuntru și nu se mai poate direcționa pe a crea ceva și în afară.

Ce nu este hipnoza?

Nu este ce vedem la TV sau în filme, nu am pendul, nu te adorm și nu te fac să îți pierzi cunoștința. Sunetul degetelor are rolul de a te ajuta să te focusezi într-o singură direcție, să domolească overthinking-ul și anxietatea. Hipnoza nu este control, nu este manipulare, nu este lipsă de conștiință și cunoștință, nu te adoarme nimeni, nu te pune nimeni să sari într-un picior, sau să imiți animalele, aceea este doar o hipnoză de scenă, cu scop de amuzament. În realitate, hipnoza este o tehnică de vindecare emoțională extrem de sigură, în care tu ești complet conștient și ai controlul, dar accesezi mult mai ușor acel inconștient de care îți vorbeam.

Cum funcționează hipnoza?

Am să îți povestesc acum felul în care decurge hipnoza la mine în cabinet. Mai întâi identificăm o emoție negativă care s-a manifestat mai intens, apoi, pentru ca procesul să se desfășoare conform, te întinzi pe canapeaua din cabinet, iar eu te ghidez cu vocea mea, spre ceea ce este în interior. Prin respirația ghidată și închiderea ochilor, îi transmiți creierului tău că ești în siguranță, iar el își încetinește undele electromagnetice și ajunge în Alfa și uneori in Theta.

În această stare a crierului, îți amintești o întâmplare în care te-ai simțit în felul respectiv, apoi, în funcție de ceea ce iese la suprafață din inconștient, eu aduc în plus tehnicile și metodele potrivite ție în momentul respectiv, pentru ca transformarea sa se întâmple în interiorul tău. Hipnoza în sine nu durează mai mult de 30 de minute, însă in timpul acesta poți vindeca multe, pentru că, deși poate iți vine doar o amintire, două sau trei, ceea ce facem lucrează și altele din inconștient, care au aceeași temă. Și, astfel, se închide cercul durerii.

 

Atât creierul, cât și inima au la bază miliarde de celule nervoase numite neuroni, care comunică între ele, prin electricitate. Activitatea creierului se produce pe baza impulsurilor electromagnetice de frecvențe diferite.

Astfel, există 4 feluri de unde:

  • Undele Beta, cu frecvențe între 16 și 60 de pulsuri pe secundă – emise când suntem conștienți. Așa funcționăm în general, pe toată durata zileu, uneori chiar și noaptea, când suntem în alertă, speriați, agitați, tensionați, dar și în orice altă activitate ce ne solicită creierul;
  • Undele Alpha, cu frecvențe intre 7 și 13 pulsuri pe secundă – emise în starea de relaxare mentală, fizică și psihică, în timp ce încă suntem conștienți. De regulă, în aceste unde ajungi atunci când lucrezi în hipnoză sau oricând te întinzi și închizi ochii.
  • Undele Theta, cu frecvențe între 4 și 7 pulsuri, apar când starea de conștientizare este puțin mai redusă, ca trecere spre starea de somn.
  • Undele Delta au frecvențe de 0.1 și 4 cicluri pe secunda, sunt specifice stării de inconștiență și somnului profund.

Undele Alfa ar trebui să fie cele la care noi să funcționăm cel mai adesea, însă, din cauza distragerilor, a stilul de viață, a modului rapid, accelerat, în care se desfășoară lucrurile și viața, noi funcționăm cel mai adesea în starea Beta.

Ce unde folosim în hipnoză?

În hipnoză, accesăm atât starea Alfa, cât și în Theta –  în funcție de cum ne dăm voie și cât ne antrenăm în a face asta. În aceste două stări putem accesa inconștientul mult mai rapid și putem ajunge la ceea ce este acolo, pentru a retrăi unele momente ce și-au lăsat amprenta asupra ființei noastre, ca să neutralizăm emoția din corp și apoi putem da minții sugestii pozitive, claritate, orientare către soluții.

Această stare este specifică pentru copiii de până în 7 ani, care nu au griji, nu au regrete, nu au responsabilități, se bucură altfel de viață, sunt creativi și curioși, deschiși către ce vine spre ei. De altfel, acestea sunt și caracteristicile psihicului sănătos. De aceea, copiii învață în mod natural mai multe limbi străine, fără efort, în primii ani de viață. Probabil că tot de aici se trage și expresia “cei 7 ani de acasă” pentru că, atunci, în perioada aceea, acumulăm cele mai multe informații, pe baza cărora acționam, mai apoi, toată viața.

Atingem această stare Alfa prin hipnoză, meditație, rugăciune. Unii specialiști îndrăznesc chiar să susțină că, un om, dacă ar funcționă numai în starea Alfa, ar putea trăi chiar până la 300 de ani.

În Alfa, pe lângă relaxarea de care avem cu toții foarte mare nevoie, ne putem, de asemenea, spori capacitatea de rezolvare a problemelor, putem accesa starea de liniște, sau obține rezultate atletice optime (hipnoza este folosită de sportivi pentru a obține performanțe maxime). Când funcționezi la nivelul acestor unde, scad stresul, frica, anxietatea, depresia, lucrurile decurg mai ușor, învățarea devine naturală, poți gândi mai pozitiv fără efort, dezvolți capacitatea de a observa frumusețea vieții, devii creativ și accesezi starea de flux, de flow.

Tot aici ajungi și atunci când faci baie în cadă, cu uleiuri esențiale, cu spumă (știm că Einstein avea cele mai bune idei când făcea baie în spumă sau după un power nap– 20 de minute în care stai în pat, în scopul de a dormi, însă, pentru că timpul este scurt, nu ajungi în undele Delta, ci maxim în Theta, lucru care da un boost atât creierului, cât și corpului). Richard Bach, cel care a scris “Pescărușul Jonathan Livingstone”, spune că, a primit, în acest mod, informațiile despre finalul acestei povestiri și a reușit să depășească, astfel, blocajul scriitorului.

După un anumit număr de ședințe, este foarte probabil să îți fie mai ușor să aluneci și în undele Theta, care sunt mai profunde și benefice pentru a întipări și mai bine în inconștient diverse sugestii pozitive. Starea Theta este ce de dinainte de somn, atunci când încă auzi ce se întâmplă în jur si încă mai ai control asupra ta. În cabinet, îmi dau seama că oamenii au accesat starea Theta atunci când apar mișcările oculare specifice somnului REM( Rapid Eye Movement). Când începi să manifești mișcările oculare REM, efectul este cu siguranță negreșit, pentru că atunci ajungi în cele mai profunde straturi ale subconștientului tău si vezi imaginea amintirii pe ecranul minții.

Hipnoza este o tehnică pe care eu, personal, o îmbin cu diverse metode din mai multe Școli de Psihoterapie – Schema Therapy, EMDR, Psihosomatica și cu diverse alte tehnici corporale și de eliberare emoțională, care, negreșit, dau rezultate extraordinare. Cred că este o binecuvântare să putem avea la îndemână atât de multe metode de a ne vindeca pe noi înșine de a trai acele vieți mărețe pentru care suntem aici. Dar nu mă crede pe cuvânt, încearcă!

Este o binecuvântare și pentru mine să am această ocazie de a-i ajuta pe ceilalți să vindece și să treacă dincolo de suferință! Recunoștință!

 

 

 

 

Dezvoltare personală Evoluţie personală

Cum să citești mai mult și mai eficient într-un timp mai scurt

martie 23, 2022

Cititul a fost, este și va rămâne marea mea pasiune care mă ajută să îmi păstrez mintea activă și să îmi îmbogățesc cunoștințele în domeniul în care activez. Totodată, cititul mă relaxează, lăsând creativitatea să înflorească și ajutându-mă să găsesc soluții potrivite rapid la orice situație cu care mă confrunt. Despre alte beneficii ale cititului pe care le-am experimentat de-a lungul anilor, am scris pe larg aici.

Cu toate că sunt foarte ocupată, dozându-mi orele între cabinet, cursuri de perfecționare continuă, redactarea unei noi cărți care să vină în sprijinul celor care au nevoie de vindecare emoțională și multe alte activități profesionale, cât și personale precum călătoritul, reușesc să citesc zeci de cărți anual. Nu dispun de suficient timp pe care să îl aloc acestei activități, astfel că am tot căutat numeroase metode care să mă ajute să citesc mai rapid, memorând totuși mare parte din informație. Așa am descoperit site-ul https://speeread.ro/ unde Psih. Călin Dragoman oferă programe de citire rapidă optimizată pentru oricine, indiferent de vârstă sau de profesie. Și m-am gândit să împărtășesc și cu tine ceea ce am învățat din cursul pe care l-am parcurs.

Pe lângă faptul că vei reuși să capeți abilitățile de a citi mai repede, de a înțelege mult mai bine esențialul textelor, de a memora mult mai ușor informațiile parcurse, vei reuși să salvezi timp prețios. Partea cea mai bună este că acest site este conceput pentru toate vârstele și profesiile. Fie că ești elev și trebuie să te pregătești pentru examenul maturității sau deja începi să simți presiunea sesiunii și te gândești la cantitatea enormă de informații din bibliografii…și cum vei asimila atâtea informații într-un timp atât de scurt… Sau ești un profesionist care activează într-un domeniu unde trebuie să rămâi mereu la curent cu noutățile sau, pur și simplu, ești pasionat de citit, însă nu ai suficient timp liber pentru a-l dedica lecturii. Pare imposibil să citești cât mai multe cărți în fiecare lună în era tehnologiei și a vitezei, nu-i așa? Este, totuși, posibil!

Dar ce este, de fapt, acest citit rapid și în ce constă? Ce tehnici există?

Cititul implică ochii, urechile, gura și creierul. Citirea rapidă angajează aceste simțuri chiar mai mult decât lectura normală, deoarece îți vei folosi puterea creierului și mai eficient. La baza citirii rapide se află “citirea silențioasă”. Încă de când am învățat să citim, am creat și acest obicei de a rosti fiecare cuvânt în minte; la prima vedere, nu pare nimic deranjant privind acest aspect, însă asta ocupa, căci un cuvânt poate fi înțeles mult mai repede, chiar fără să fie prezentă acea voce din minte. Aceasta poate fi eliminată prin citirea blocurilor de cuvinte, pentru că vocalizarea lor devine mult mai dificilă, decât este cea a cuvintelor singulare.

Scopul lecturii este să înțelegi ceea ce citești. Cât de bine înțelegi ceea ce citești este determinat de viteza de citire, de amploarea vocabularului și de gradul de familiaritate cu subiectul. Citirea rapidă crește, de fapt, înțelegerea lecturii. Deoarece citești mai multe cuvinte simultan, iar când citești rapid, poți înțelege sensul cuvintelor în context. Să luam exemplu un bulgăre de zăpadă; la început e mic, iar rostogolindu-l prin și mai multă zăpadă, treptat, capătă dimensiunile unui bolovan. Exact același lucru se întâmplă și în cazul citirii rapide – căci cu cât citești mai mult, vocabularul și cunoștințele tale generale se dezvoltă, crescând și viteza de citire.

Orice lectură necesită concentrare, însă citirea rapidă necesită o altfel de concentrare, una susținută și puternică, deoarece atunci când citești rapid faci mai multe lucruri deodată. Pentru accelerarea unei citiri bune, trebuie să “vezi” îndeaproape cuvintele de pe o pagină, și să rămâi atent la ideile principale ale autorului, să încerci să gândești împreună cu acesta, să privești lucrurile exact din perspectiva sa. Un alt lucru important, este acela de a ști când poti răsfoi mai departe, când să citești rapid și când să încetinești pentru a înțelege esența.

Citirea optimizată înseamnă viteză de citire mult mai mare (900-1000 cpm) față de viteza uzuală de citire (250 cpm) combinată cu capacitatea mult mai bună de asimilare (înțelegere și memorare) a informației citite. Programele de instruire SpeeRead te antrenează întocmai să faci pasul de la viteza uzuală de citire la citirea optimizată. Cheia succesului cu programele SpeeRead este instruirea sistematică, 20-30 de minute de instruire pe zi, timp de aproximativ o lună, sunt suficiente pentru dublarea vitezei de citire și creșterea capacității de memorare cu 5-15% În timpul parcurgerii programelor de instruire, performanța la citire se modifică treptat.

Pe site-ul SpeeRead regăsești chiar și un test, pe care îl poți face rapid aici, pentru a vedea cum te poziționezi în momentul de față astfel încât să îți dai seama care program din cele disponibile îți este necesar astfel încât să devii un cititor profesionist.

Iată și alte sugestii care pot contribui la o viteză de citire mai mare:

1. Evită distragerile. Creează-ți un mediu în care există cât mai puține întreruperi și distrageri pentru a-ți permite să te concentrezi pe deplin asupra cuvintelor din text. Asta înseamnă să îți iei angajamentul de a-ți înfrâna dorința de a te conecta la tehnologie.

2. Începe cu o lectură ușoară. Poți încerca mai întâi cu un articol mai lung, în urma căruia să-ți faci un rezumat și sa observi cât de mult din el îți amintești.

3. Ascunde cuvintele pe care deja le-ai citit. De multe ori ochii au tendința de a se întoarce la cuvintele și paragrafele anterioare, ducând la încetinirea lecturii. Daca le acoperi, câștigi timp prețios.

4. Evaluează-ți progresul. Ca să știm dacă am evoluat, în ce ritm, dar și ce anume mai avem de îmbunătățit, est enecesar să ne auto-evaluăm. Fii atent la tine!

5. Exersează! Pentru ca ceva sa ne fie natural, avem nevoie de exercițiu. Viața este un process continuu de învățare și pentru a învăța, avem nevoie de antrenament. Păstrează-ți constantă și determinarea!

Nu uita că, așa cum subliniază și Psih. Călin Dragoman, citirea optimizată sau rapidă este o metodă de dezvoltare personală. Practicând citirea optimizată îți vei valorifica potențialul cerebral propriu și îți vei putea îmbunătăți memoria, atenția, concentrarea și voința pentru a deveni mai performant în tot ceea ce faci.

________________________

Pentru vindecare emoțională, pentru echilibrare interioară prin psihoterapie și hipnoză, te aștept cu drag să-mi povestești mai multe despre tine și emoțiile tale la adresa contact@andreeasavulescu.ro

Pun accent pe educație, așa că te rog distribuie acest articol ca informațiile utile să ajungă și la cei care au nevoie să vadă și o altă perspectivă. Te invit să vizitezi paginile de Facebook Psihoterapeut Andreea Săvulescu și Instagram @psihoterapeutandreeasavulescu unde împărtășesc zilnic gânduri și idei inspiraționale.

Acceptă-ți sinele, depășește-ți blocajele emoționale și descoperă fericirea adevărată în cele două cărți ale mele – Ziua în care m-am iubit cu adevărat și Trăiește autentic! Lecții de fericire de la un psihoterapeut – pe care le poți comanda la preț promoțional, de aici: Pachet Bookzone Andreea Săvulescu!

Și nu uita, în aceste vremuri incerte, reușim împreună!

Îți mulțumesc și te îmbrăţişez cu drag,

Andreea

Dezvoltare personală Evoluţie personală Gândire pozitivă Recomandate

Un virus ca o vindecare

martie 19, 2020
un virus ca o vindecare

Dragă Universule. Sau Dumnezeu. Sau Sursă. Sau oricum vor oamenii să-ţi spună.

Sunt în autoizolare, aşa că am destul timp să vorbesc cu tine. Aş vrea să îţi spun astăzi cum a ajuns la mine această provocare pe care ai trimis-o în lume. Când s-a declanşat agitaţia cu virusul ăsta, m-am tot întrebat de ce? Ce se întâmplă? Ce sens are? Ştiam că 2020 se anunţase a fi anul trezirii noastre spirituale, al creşterii vibraţiei pământului, al ieşirii din frică şi al trecerii în iubire, dar a început cu boală, cu moarte, cu ură, cu dezbinare, cu tabere, cu judecăţi, cu multă frică şi furie. Iar unde e frică, nu e loc pentru iubire.

Nu avea sens. Eu ştiam că acesta este anul transformării, anul în care oamenirea se va trezi, anul în care oamenii vor deschide ochii şi vor vedea adevărul, vor descoperi lucrurile ce nu li s-au arătat până acum şi, cel mai important, vor înceta să fie victime ale manipulării. În schimb, vedeam tot mai mulţi oameni uşor de influenţat, trăind în panică şi în teroare.

Numai când am încetat să mai caut sensul, când m-am mutat din minte în inimă, am simţit adevărul. Iar adevărul este că nu mai mergem către nicăieri, iar asta nu este sfârşitul, este începutul unei noi etape, a unei alte ere. O eră în care ne reconsiderăm valorile, în care învăţăm să simţim mai mult şi să gândim mai puţin, să revenim acasă. În inimă.

Dragă Universule. Sau Dumnezeu. Sau Sursă. Sau oricum vor oamenii să-ţi spună.

Cred că astăzi restabileşti echilibrul. Cred că ai simţit că lumea nu mai este în armonie şi ai vrut să ne întorci la esenţă, la origini. Ne îndepărtasem prea tare de tine. Munceam excesiv. Ne vedeam rar. Nu aveam timp să discutăm lucruri de inimă. Nu aveam timp să stăm cu copiii, să ne vizităm părinţii, să ne bucurăm de natură. Nu ne mai priveam în ochi şi nu ne mai ţineam de mână. Eram dezbinaţi, deşi trăiam împreună. Aveam inimă, dar nu aveam suflet să îţi simţim iubirea şi compasiunea. Aveam urechi, dar eram surzi, nu îţi auzeam cântecul sublim al inimii. Aveam ochi, dar eram orbi, nu îţi vedeam frumuseţea şi măreţia.

A trebuit să apelezi la măsuri extreme. Ai pus lumea pe stop, ca să se ducă tot smogul şi să vedem adevărul. Ne-ai trimis un virus, dar nu ca să ne arăţi ce este frica, ci ca să ne arăţi ce este iubirea. Să ne faci să ne restructurăm valorile, să ne reaminteşti că viaţa ar trebui să fie valoarea noastră supremă. N-o mai preţuiam, o luasem ca atare.

Dragă Universule, eu cred că ne-ai trimis provocarea asta ca să învăţăm ce este iubirea de sine.

Fugeam prea tare de noi şi nu ne cunoşteam interiorul. Nu ştiam că înăuntru se afla iubirea, o căutam mereu afară şi de aceea și dezamăgirea. Acum, nu mai putem fugi de propria persoană. Acum, ne-ai forţat să stăm în case şi să privim înăuntru, ca să vedem că avem răni emoţionale. Că avem traume, că nu suntem nici pe departe zmei, că suntem toţi răniţi, ca în noi este durere. Dar tot în noi este şi frumuseţe, este şi lumină.

Ne-ai dat acum ocazia să fim noi cu noi înşine şi să ne privim în oglindă. Să vedem ce ne place şi ce nu ne place. Să ne acceptăm imperfecţiunile, să ne împăcăm cu greşelile. Să ne iertăm. Să iertăm. Să ne eliberăm. Să ne îmbrăţişăm copilul interior, să îl mângâiem, să îi vorbim, să-l protejăm, să îl privim cu blândeţe şi compasiune. Nu mai avem unde să fugim de noi, azi e ziua confruntării.

A trebuit să apelezi la măsuri extreme. Ai pus lumea pe stop şi ne-ai dat ocazia să facem curăţenie în spaţiul sacru al inimii, să ne adunăm emoţiile, să le sortăm şi să le aşezăm în sertare. Să înţelegem că ele nu sunt duşmanii noştri, sunt aliaţii noştri atâta timp cât le onorăm şi le acceptăm şi le reglăm volumul. Ne-ai făcut pe toţi vulnerabili, ca să ne arăţi că nu eşti prost dacă ţi-e teamă, că nu eşti slab dacă te sperii şi că, să vorbim despre asta, nu este o ruşine.

Dragă Universule, eu cred că ne-ai trimis provocarea asta ca să învăţăm ce înseamnă împreună.

Eram dezbinaţi. Oameni bogaţi şi oameni săraci, oameni frumoşi şi oameni urâţi, oameni slabi şi oameni graşi, oameni deştepţi şi oameni proşti. Ne arătăm cu degetul unii pe alţii şi, din frică de abondon şi de respingere, alergăm după perfecţiune. Purtăm cu toţii măşti, ca să ne ascundem adevăratul eu şi ca să ne ridicăm la înălţime. Azi nu mai vrem măşti, ne-ai obligat să le purtăm ca să înţelegem cât e de bine fără ele.

A trebuit să apelezi la măsuri extreme. Ai pus lumea pe stop şi ne-ai făcut să înţelegem că suntem frumoşi aşa cum suntem, că nimeni nu este greşit, că suntem perfecţi şi individual şi împreună, că nu trebuie să fim mereu în rândul lumii, că e ok să fii şi necăsătorit, şi divorţat, altă religie, altă rasă, că e ok să fii vegan, de dreapta sau de stânga. Ne-ai arătat că suntem mereu în rândul lumii, prin fragilitate şi vulnerabilitate, care ne dau, în acelaşi timp, putere.

Dragă Universule, eu cred că ne-ai trimis provocarea asta ca să învăţăm ce este libertatea.

Ieşeam afară, ne plimbam în parcuri, urcam în vârf de munte, mergeam la mare, călătoream în ţări străine. Credeam că suntem liberi. Ne-ai trimis un virus ca să ne arăţi ce înseamnă adevărata libertate, ai vrut să vedem că ea nu este în lumea de afară, că nu eşti liber dacă pleci când vrei, cât vrei, ci dacă poţi să stai în tine. Cu tine. Ai vrut să ne arăţi că libertatea nu înseamnă să fugi, înseamnă să te întorci acasă, înăuntru, fără să îţi fie teamă.

A trebuit să apelezi la măsuri extreme. Ai pus lumea pe stop ca să ne faci să înţelegem că libertatea nu înseamnă să pozezi şi să postezi de faţadă, păstrând aparenţe şi căutând validarea, libertatea înseamnă să postezi că eşti cine eşti, bucurându-te să faci asta, cu riscul să nu te accepte nimeni. Libertatea înseamnă să te vezi, să te accepţi şi să te iubeşti tu pe tine. Dacă nu te respingi tu, atunci nu te poate respinge nimeni!

Dragă Universule, ne-ai trimis provocarea asta ca să învăţăm ce este timpul.

Timpul trecea prea repede, iar noi eram prea ocupaţi, mergeam cu o viteză prea mare. Habar nu aveam unde ne ducem şi de ce ne ducem într-acolo. Ne uitam rar în oglindă, aprope niciodată în sufletul nostru; ne vedeam rar cu partenerul şi prea puţin cu copiii. Ne-ai trimis un virus care să oprească timpul în loc şi să facem toate lucrurile pe care nu le-am putut face până acum, să restabilim conexiunea autentică.

A trebuit să apelezi la măsuri extreme. Ai pus lumea pe stop ca să ne intorcem la lucrurile care contează, la lucrurile de inimă. Ca să renunţăm la relaţiile false şi epuizante, la tranzacţiile emoţionale. Ne-ai trimis timp ca să petrecem cu noi înşine, cu familia şi să ne întrebăm: “aici, acum, în mediul ăsta, cu oamenii ăştia, cu mine, EU, sunt bine?” Ne-ai trimis un virus ca să înţelegem că timpul este, timpul nu se pierde, noi îl pierdem, fugind de viaţă, de emoţii, de autenticitate, fugind de oameni, de iubire.

Dragă Universule, eu cred că ne-ai trimis provocarea asta ca să învăţăm ce este conexiunea.

Trăiam împreună, dar eram separaţi. Eram dezamăgiţi de iubire. Unii stăteam în relaţii pentru că credeam că aşa trebuie, chiar dacă erau disfuncţionale, alţii stăteam singuri, şi, de teama unor experienţe dureroase, evitam orice apropiere. Oamenii nu mai credeau în iubire, spuneau că nu există, că e o iluzie, că în doi e responsabilizare prea mare, că în doi e nefericire, că în doi nu este un nou început, ci un sfârşit de viaţă, de trăire. De asta petreceau mult timp la muncă, de asta aveau relaţii paralele, de asta aveau aventuri de o noapte. Ca să evadeze din dezamăgire.

A trebuit să apelezi la măsuri extreme. Ai pus lumea pe stop şi ne-ai trimis un virus ca să ne atragă atenţia că suntem neferici şi că mulţi ne privam unii pe alţii de libertatea emoţională, pentru că nu ştim că iubirea nu este atunci când ne rănim, când ne acuzăm, când ne reproşăm, când trădăm sau când ne răzbunăm. Iubirea vine după ce învăţăm să ne iubim pe noi înşine şi începe cu diminuarea judecăţii, cu compasiune şi acceptare.

Ai vrut să ne înveţi că iubirea nu înseamnă să renunţi la tine; iubirea înseamnă să fii liber, să fii cine eşti, acceptându-te tu, pentru că, după, te poate accepta şi o altă persoană. Iubirea este când te desprinzi de cel de lângă tine, dacă relaţia nu este funcţională. Când laşi omul liber şi tai cordoanele emoţionale. Iubirea este să recunoşti că ceva nu a mers şi să ai curajul să renunţi la scuze şi să deschizi colivia. Iubirea nu este muncă, nu este efort; iubirea este flow, e curgere, e energie, e co-creație, e aventură.

Dragă Universule, eu cred că ne-ai trimis provocarea asta ca să învăţăm ce este recunoştinţa.

Oamenii umblau ca roboţii. Nu mai vedeau frumuseţea lumii. Oamenii produceau şi poluau, defrişau, aruncau, făceau risipă de resurse, luau planeta ca atare. Oamenii aveau ochi să vadă, dar nu priveau; oamenii aveau urechi să audă, dar nu ascultau; oamenii aveau nas să miroasă, dar nu miroseau; oamenii aveau piele să simtă, dar nu simţeau.

A trebuit să apelezi la măsuri extreme. Ai oprit lumea în loc ca să ne faci să ne întoarcem la simţurile noastre, să învăţăm să apreciem tot ceea ce credeam că ni se cuvine, să învăţăm să ne bucurăm de lucrurile simple. Uitasem să o facem, treceam nepăsători pe lângă ele. Ai vrut să ne faci să retrăim bucuria de a fi copil şi ne-ai izolat pentru ca, atunci când vom iesi, să redescoperim lumea. Ai vrut să ne arăţi că putem simţi recunoştinţă, ca ea vine prin libertatea de mişcare, prin a privi un răsărit, sau un apus, sau amândouă, prin ciripit de pasarele, prin briză, iarbă, nori, furtună, prin curcubeu şi stele, prin stele căzătoare, rouă, tei şi florile din grădină. Ne-ai arătat că Planeta se reface, că este extraordinară.

Dragă Universule. Sau Dumnezeu. Sau Sursă. Sau oricum vor oamenii să-ţi spună.

Eu fac tot ce ţine de mine, vreau să îmi învăţ lecţiile şi să îmi asum responsabilitatea pentru colţul meu de lume. Înţeleg că astăzi ne pui măşti ca să o dai pe a ta jos, să-ţi laşi plămânii să respire. Înţeleg că, într-un fel, restabileşti echilibrul. Îţi iei tributul, iei multe vieţi cu tine. Aşa că aș vrea ca azi, să-ţi spun o rugăciune, ca să fii blând cu noi, aşa cum mi-aș dori ca şi noi să fim cu tine.

________________________

Pentru vindecare emoțională, pentru echilibrare interioară prin psihoterapie și hipnoză, te aștept cu drag să-mi povestești mai multe despre tine și emoțiile tale la adresa contact@andreeasavulescu.ro

Pun accent pe educație, așa că te rog distribuie acest articol ca informațiile utile să ajungă și la cei care au nevoie să vadă și o altă perspectivă.

Te invit să vizitezi paginile de Facebook Psihoterapeut Andreea Săvulescu și Instagram @psihoterapeutandreeasavulescu unde împărtășesc zilnic gânduri și idei inspiraționale.

Acceptă-ți sinele, depășește-ți blocajele emoționale și descoperă fericirea adevărată în cele două cărți ale mele – Ziua în care m-am iubit cu adevărat și Trăiește autentic! Lecții de fericire de la un psihoterapeut – pe care le poți comanda la preț promoțional, de aici: Pachet Bookzone Andreea Săvulescu!

Și nu uita, în aceste vremuri incerte, reușim împreună!

Îți mulțumesc și te îmbrăţişez cu drag,

Andreea

 

 

 

 

 

 

Dezvoltare personală Evoluţie personală Gândire pozitivă

Cum să facem față atacurilor de panică

martie 14, 2020
Cum să facem față atacurilor de panică

Omenirea trece în perioada aceasta printr-o etapă neobişnuită, în care ne este testată toleranţa la frustrare şi la incertitudine, în care ne simţim adesea speriaţi şi în care tindem să alunecăm în panică, poate unii dintre noi chiar în teroare.

Nu ştim ce se va întâmpla şi nici la ce să ne aşteptăm; şi este firesc ca în această perioadă să ne crească nivelul anxietăţii, să debuteze atacurile de panică la persoane care nu le-au experimentat niciodată şi să se intensifice la cei care au antecedente.

De aceea, cred că este foarte util ca noi, psihoterapeuţii, să facem psihoeducaâie şi, dacă acum câteva zile am scris câteva lucruri despre anxietate, frică şi atacuri de panică, azi am revenit cu soluţii concrete pentru momentele în care ne confruntăm cu un atac de panică.

Atacurile de panică se manifestă ca senzaţii fiziologice, reacții apărute în urma activării acelei părți din creier responsabile cu conservarea, iar dacă nu ştim că ceea ce se întâmplă cu noi are legătură cu asta, ele se amplifică şi deseori, mai ales în contextual actual global, “simptomele” ne duc cu gândul la afecţiuni severe care ne pot provoca moartea.

Gura uscată, nod în gât, transpiraţie, palpitaţii, senzaţia că nu intră aerul în plamni, senzaţia de leşin, toate acestea pot fi simptome ale atacului de panică. Sigur, ele chiar pot fi semne ale unor anumite afecţiuni, de aceea este util să consultaţi medicul dacă nu aţi mai trecut până acum prin asta.

Deoarece în aceasta perioadă este foarte important să fim raţionali şi să ne păstrăm calmul, am scris în acest articol câteva moduri prin care atacurile de panică pot fi controlate:

1. Exerciţii de respiraţie. Aşa cum am scris mai sus și am explicat mai detaliat în articolul Ce trebuie să ştim despre frică, panică şi anxietate, panica porneşte din amigdala creierului, din partea arhaică, străveche a acestuia, iar rolul său este de protecţie. Este instinctul nostru de supravieţuire, care activează stările luptă, fugi sau îngheaţă, iar atunci corpul nostru îşi creşte funcţiile fiziologice pentru că se pregăteşte să scape de acest pericol. De aceea, de multe ori, senzaţia de leşin care apare adesea este falsă, pentru că leşinul se petrece atunci când funcţiile corpului încetinesc, însă în atacul de panică ele se amplifică.

Când suntem panicaţi, dar pericolul nu este iminent, pentru a se linişti, corpul nostru are nevoie de semnale că totul este în regulă şi că este în siguranţă. De aceea se recomandă exerciţiile de respiraţie, cu prelungirea părţii de expir. Atunci când inspirăm, se activează sistemul simpatic, responsabil cu efectele ”luptă, fugi sau îngheaţă”, iar când expirăm, se activează sistemul parasimpatic – care ne distrage atenţia de la senzaţii şi astfel îi transmite corpului că suntem în siguranţă. De aceea este recomandat ca expirul să fie mai lung decât inspirul. Sunt recomandate două tipuri de respiraţie: tragem aer în piept şi numărăm până la 7, ţinem puţin şi apoi expirăm numărând până la 11. Repetăm de câte ori simţim nevoia, până când ne liniştim. Sau putem încerca varianta de inspir până la 5 şi expir până la 9.

2. Verbalizeaza-ţi anxietatea. Odată ce simţi şi ştii că treci printr-un atac de panică, poţi spune asta cu voce tare. Denumeşte ceea ce simţi, spune că îți este frică, spune că eşti înspăimântat, spune ce senzaţii corporale ai. Acest exercițiu îl aplic adesea în cabinet atunci când clienţii vorbesc despre un lucru care le declanşează o stare de panică şi funcţionează întotdeauna, deoarece pentru vorbire folosim emisfera stângă, care, odată activată, diminuează anxietatea de care este responsabilă emisfera dreaptă. Dacă eşti singur şi nu poţi verbaliza, scrie pe o hârtie tot ceea ce ţi se întâmplă, efectul este acelaşi.

3. Dă o notă anxietăţii. Pe o scală de la 1 la 10, unde 1 este frica cea mai puţin intensă, iar 10 este starea de teroare, unde se află anxietatea ta? Făcând asta, îţi activezi cortexul – cel responsabil de partea raţională, care anulează impactul amigdalei şi scade intensitatea fricii. În plus, atacul de panică vine cu o multitudine de gânduri anticipatorii negative, iar prin raţiune revii în prezent, în aici şi acum şi devii conştient de faptul că eşti în siguranţă.

4. Fă exerciţii fizice. Atunci când faci exerciţii fizice intense, corpul tău trece prin aceleaşi senzaţii prin care trece şi în atacul de panică: puls accelerat, transpiraâie, respiraţie îngreunată, gâfâit, deoarece şi atunci când eşti în pericol corpul tău se pregăteşte tot fizic de apărarea prin fugă sau luptă. Studiile au demonstrat faptul că persoanele care fac antrenamente fizice intense, au o stare generală de anxietate mai redusă şi fac faâă mult mai uşor unui atac de panică, deoarece corpul lor trăieşte mai des acele senzaţii, iar în atacul de panică ele nu mai sunt atât de neobișnuite.

5. Mestecă guma. Pare un lucru banal, însă efectele sunt foarte puternice. Când suntem într-un atac de panică, corpul nostru îşi caută echilibrul, homeostazia, aşa că orice lucru care îi transmite instinctului de frică faptul că nu ne confruntăm cu un pericol imediat şi iminent îl va face să îşi piardă intensitatea, deoarece instinctele noastre nu îşi irosesc energia atunci când primesc semnale că se defașoară o activitate normală şi firească. De ce gumă? Pentru că una dintre senzații în starea de panică este gura uscată, guma facilitează salivaţia şi da senzaţia de normalitate, iar creierul începe să se relaxeze.

6. Confruntă-ţi fricile. În natură, evităm tot ceea ce ne-ar putea aduce moartea. Nu ne aruncăm în gura unui leu pentru că știm că nu avem șanse să supraviețuim, așa că evităm să intrăm în contact cu acesta. Dar în civilizaţie, ceea ce evităm ne poate întreţine fricile. Iar o viaţă trăită în evitare este o viaţă trăită în frică. O viaţă trăită în frică este supravieţuire, este viaţa netrăită. Iar o viaţă netrăită este o viaţă irosită. Nu se ştie dacă ni se mai dă o alta, aşa că este important să ne confruntăm fricile în această viaţă şi să nu le hrănim prin evitare. Pentru că ele se fac mari, iar noi ne facem mici. Atunci când confruntăm şi vedem că cel mai negru scenariu se întâmplă doar în mintea noastră, frica îşi pierde din intensitate.

Cum am spus, anxietatea are rolul ei, ea ne protejează, niciun mecanism uman nu este rău, nicio emoţie umană nu este rea, tot ceea ce se întâmplă în noi este un act de iubire şi de protecţie, însă uneori felul în care acest act de iubire iese la suprafaţă ne dăunează, mai mult ne rănește. Ca să schimbăm ceva, este important să plecăm dintr-un loc al acceptării, să ne împrietenim cu anxietatea noastră, să îi dăm spaţiu fricii, să vorbim cu ea, să o salutăm, să o onorăm, să îi mulţumim pentru că ne protejează şi să o asigurăm că, dacă îşi diminuează intensitatea, ne este şi mai utilă decât în momentul de panică.

Am scris acest articol că o invitaţie la blândeţea de sine și la blândețea față de ceilalți, de care avem atât de multă nevoie astăzi. Îți doresc acceptare, iubire şi să ai încredere că vom fi mai bogaţi spiritual la sfârşitul acestei etape!

________________________

Pentru vindecare emoțională, pentru echilibrare interioară prin psihoterapie și hipnoză, te aștept cu drag să-mi povestești mai multe despre tine și emoțiile tale la adresa contact@andreeasavulescu.ro

Pun accent pe educație, așa că te rog distribuie acest articol ca informațiile utile să ajungă și la cei care au nevoie să vadă și o altă perspectivă.

Poți să vizitezi paginile de Facebook Psihoterapeut Andreea Săvulescu și instagram @psihoterapeutandreeasavulescu unde împărtășesc zilnic gânduri și idei inspiraționale.

Acceptă-ți sinele, depășește-ți blocajele emoționale și descoperă fericirea adevărată în cele două cărți ale mele –  Ziua în care m-am iubit cu adevărat și Trăiește autentic! Lecții de fericire de la un psihoterapeut, pe care le poți comanda la preț promoțional, de aici: Pachet Bookzone Andreea Săvulescu!

Și nu uita, în aceste vremuri incerte, reușim împreună!

Îți mulțumesc și te îmbrăţişez cu drag,

Andreea

Photo by Anthony Tran on Unsplash

 

 

Dezvoltare personală Evoluţie personală Relaţii interumane

Ce trebuie să ştim despre frică, panică şi anxietate

martie 12, 2020
Ce trebuie să ştim despre frică, panică şi anxietate

Sunt o persoană anxioasă, a trebuit să accept şi să recunosc că, deşi sunt psiholog şi am atât de multe cunoştinţe teoretice, unele lucruri nu-mi ies în practică, cu mine însămi. Au fost momente în care nu am avut control asupra gândurilor mele şi, deşi ştiam că în creierul meu se desfăşoară nişte scenarii iraţionale, nu puteam să mă detaşez şi să îmi liniştesc mintea şi nici corpul.

Fiind psihoterapeut, ştiu ce înseamnă atacurile de panică şi frica extremă. Fiind un om care a suferit în unele etape ale vieţii de anxietate, ştiu ce înseamnă neputinţa şi spaima şi incapacitatea de a gândi clar, ştiu ce înseamnă nefuncționalitatea şi momentele acelea în care îţi este frică să adormi ca nu cumva să fie somnul ultim, sau în care ai vrea să dormi o viaţă, sau dorinţa de a sări într-o altă dimensiune în care eşti alt om, neînfricat, funcţional, care trăieşte, nu supravieţuieşte.

Am trecut prin nişte momente extreme în viaţa mea şi am suferit foarte mult din cauza propriei minţi, până când am învăţat ce să fac cu ea, astfel încât să pot gândi raţional şi limpede. Totuși, sunt în continuare situaţii în care mă panichez, însă panica, uneori, este firească. Alteori însă, anxietatea ne poate dăuna.

Scriu acest articol într-o perioadă dificilă pentru umanitate, în care anxietatea este la un nivel crescut, în care domneşte panica, în care suntem, poate, confuzi, înfricoşaţi, înspăimântaţi. Este ceva nou pentru noi ceea ce trăim acum, probabil că în aceste momente persoanele care suferă de anxietate sunt tot mai vulnerabile, sigur că s-au înmulţit și atacurile de panică şi de aceea am considerat că acesta este momentul potrivit de a face puţină psihoeducaâie, pentru a aduce puţină claritate asupra anxietățtii şi a mecanismelor ei – cu scopul de a ajunge să înţelegem funcţionalitatea minţii, a psihicului uman.

Atunci când înţelegem cum funcţionăm, cresc şansele să fim mai îngăduitori cu noi înşine, dar şi unii cu ceilalţi, să înţelegem de ce noi gândim şi acţionăm într-un fel anume, de ce alţii o fac într-un mod diferit de al nostru şi să învăţăm să acceptăm diversitatea reacţiilor pentru că anxietatea şi panica ne pot dezbina, ne pot aduce în punctul în care să ne împărţim în tabere, poate chiar să ne rănim, deoarece nu mai suntem atât de raţionali. Iar în astfel de momente în care există ameninţări la nivel global, este important să acţionăm în unitate, să ne sprijinim şi să ne încurajăm unii pe alţii, pentru că astfel ne ajutăm pe noi înşine. Azi, mai mult ca oricând, este important să înţelegem că suntem cu toţii aceeaşi energie, iar îmbrăţişarea acestui lucru este ceea ce ne poate duce mai departe pe scala evoluţiei umanităţii.

Aşadar, ce este anxietatea?

De regulă, starea de anxietate apare atunci când ne simţim ameninţaţi, aşa că rolul său este de protecţie, pentru că activează în creier unul din răspunsurile automate, luptă, fugi sau îngheaţă. Anxietatea este o experienţă comună, firească și reprezintă starea de frică, de teamă care se trăieşte în acea zonă a creierului numită amigdala, creier arhaic său creier reptilian, care, în trecut, la începuturile omenirii, era foarte utilă pentru că i-a ajutat pe înaintaşii noştri să se conserve şi să ducă specia mai departe. Este, practic, instinctul nostru de supravieţuire. Prin urmare, frica nu este o emoţie negativă, ea ne este utilă, are rol reglator, atâta timp cât se încadrează în nişte limite.

Când este prea intensă însă, ea poate fi disfuncţională, se poate transforma într-o tulburare, ca anxietatea generalizată – care este cea mai comună şi se caracterizează prin gânduri negative anticipatorii, temeri diverse şi comportament evitant, dar şi ca tulburări de panică, fobii sau sindrom al stresului post-traumatic, urmare a unor întâmplări nefericite. Tulburările au în spate gânduri iraţionale incontrolabile, care, în atacurile de panică, dau stări fiziologice ca nod în gât, palpitaţii, transpiraţie excesivă etc şi comportamente agresive uneori. În spatele atacurilor de panică stau două frici, aceea de a înnebuni sau aceea de a muri.

În cazul de faţă, oamenilor le este frică de moarte, simţim ameninţarea dată de această pandemie, se observă o stare generală de anxietate şi foarte probabil sunt multe tulburări de panică ce s-au declanşat în această perioadă. În fapt, pare că este o satre generală de panică,  oarecum “contagioasă”. În astfel de momente este foarte importantă psihoeducația, deoarece ne ajută să distingem între teama funcţională şi panica disfuncţională. Este important să înţelegem ce se întâmplă cu noi, de ce avem aceste reacţii şi aceste senzaţii corporale, pentru că, să fim conştienţi de noi, de mintea noastră şi de organismul nostru, este cel mai util lucru pe care îl putem face.

Atunci când ne este teamă, ne putem lua măsurile necesare pentru a ne proteja, suntem lucizi, însă panica ne ţine amigdala activată şi împiedică partea mai nouă a creierului, cortexul, să îşi facă treaba şi să intre în joc cu raţiunea, care ne ajută să distingem informaţiile, să înţelegem ce se întâmplă în realitate și care sunt scenariile din mintea noastră. Panica ne blochează, iar un om blocat este expus şi vulnerabil. Am scris în detaliu despre mecanismele fricii și despre cum o putem ține sub control în cartea mea Trăiește autentic! Lecții de fericire de la un psihoterapeut, care poate fi comandată împrună cu Ziua în care m-am iubit cu adevărat, la preț promoțional, de aici: Pachet Bookzone Andreea Săvulescu!

Exemplul pe care îl dau cel mai des clienţilor mei în cabinet, legat de frică, este acela în care, dacă mergem pe stradă şi auzim subit un zgomot puternic, prima noastră reacţie este una din categoria luptă, fugi sau îngheaţă, pentru că se activează amigdala creirului și de abia apoi începem să ne explicăm zgomotul, poate realizăm că cineva a scăpat ceva pe jos și asta a provocat zgomotul şi astfel ni se linstesc atât mintea cât şi corpul, deoarece intra în acţiune nocortexul.

Anxietatea generalizată însă, ca de altfel şi atacurile de panică, ne ţine corpul într-o alertă constantă şi astfel organismul nostru este invadat de hormoni ai stresului, cum ar fi cortizolul, adrenalia, noradrenalina, care ne slăbesc imunitatea şi ne vulnerabilizează organismul. Iar un organism vulnerabil este mai predispus la boală – este un lucru demonstrat ştiinţific.

Aşadar, este foarte important să învăţăm să ne acceptăm frica, păstrându-ne în acelaşi timp luciditatea. Dacă însă ne este greu şi atacurile de panică şi anxietatea ne doboară, putem să apelăm la specialişti, la psihoterapeuţi care, în această perioadă, sunt disponibili la a susţine şedinţele şi online, sau la liniile special create. Important este să înţelegem că nu suntem singuri şi că ne putem ajuta, sprijini şi încuraja unii pe alţii în a fi bine emoţional, psihologic şi fizic, mai degrabă decât a ne transmite şi întări o panică generală care ne face vulnerabili.

Cel mai util pentru noi în această perioadă ar fi să fim responsabili și să urmăm cât putem de mult indicațiile specialiștilor, ale autorităților, dar și să fim îngăduitori cu oamenii care trec prin stări de panica și să înțelegem că etichetările, critica, judecata, atitudinea de superioritate, nu ne aduc mai aproape unii de alții și nici nu îi ajută pe cei panicați să vadă lucrurile diferit, deoarece creierul lor este în alertă. Cel mai util lucru pe care, dacă suntem raționali, îl putem face, este să le explicăm cu blandețe, să fim empatici, să ne întoarcem către ei cu iubire și cu blândețe, pentru că și ei sunt ai noștri. Și, mai ales, e important să fim noi înșine un exemplu.

Am încredere că atunci când această experienţă se va sfârşi, vom deveni nişte oameni mai conştienţi de mintea şi de organismul nostru şi vom fi cu toții mai prieteni cu noi înşine şi unii cu alţii.

________________________

Pentru vindecare emoțională, pentru echilibrare interioară prin psihoterapie și hipnoză, te aștept cu drag să-mi povestești mai multe despre tine și emoțiile tale la adresa contact@andreeasavulescu.ro

Pun accent pe educație, așa că te rog distribuie acest articol ca informațiile utile să ajungă și la cei care au nevoie să vadă și o altă perspectivă. Poți să vizitezi paginile de Facebook Psihoterapeut Andreea Săvulescu și Instagram @psihoterapeutandreeasavulescu unde împărtășesc zilnic gânduri și idei inspiraționale.
Acceptă-ți sinele, depășește-ți blocajele emoționale și descoperă fericirea adevărată în cele două cărți ale mele – Ziua în care m-am iubit cu adevărat și Trăiește autentic! Lecții de fericire de la un psihoterapeut – pe care le poți comanda la preț promoțional, de aici: Pachet Bookzone Andreea Săvulescu!

Și nu uita, în aceste vremuri incerte, reușim împreună!

Îți mulțumesc și te îmbrăţişez cu drag,

Andreea

Sursă foto Unsplash

 

 

 

 

Dezvoltare personală Evoluţie personală Încredere în sine Relaţii interumane

Să ne arătăm autentici este normalitate, nu o dovadă de curaj

februarie 14, 2020
Să ne arătăm autentici este normalitate, nu o dovadă de curaj

Cândva, în trecutul meu nu foarte îndepărtat, am trăit o zi în care m-am desprins de tot ceea ce aveam în jurul meu şi am privit, pentru prima dată în viață, adânc în mine. Atunci m-am văzut cu adevărat. Atunci, după ce am dat deoparte tot ce nu era al meu, am înţeles cine sunt, cum sunt şi m-am acceptat. Aceea a fost ziua în care m-am iubit cu adevărat, ziua în care am început să scriu primele pagini în cartea vieţii mele. O carte care, în doar două luni de la lansare, a ajuns în mâinile şi inimile a zeci de mii de oameni, pe care i-am îndreptat, sper, către ei înşişi.

Pentru că sunt impresionați, unii oameni îmi scriu mesaje drăguţe, autentice, calde, în care îmi mulţumesc că exist, îmi spun că au conştientizări, că au început psihoterapia sau că au vindecat o rană din trecut. Însă ceea ce mi se transmite cel mai des este faptul că sunt o curajoasă pentru că m-am deschis, m-am expus şi am vorbit despre experienţele mele. Ochii mei citesc foarte des cuvântul curaj, urechile mele aud constant cuvântul curaj, sunt adesea felicitată pentru curaj, aşa că în ultima vreme, în mintea mea a fost tot mai prezent cuvântul acesta – curaj.

Şi pentru că sunt foarte atentă la mine şi la emoţiile mele în diverse contexte ale vieţii, m-am îndreptat puţin către acest curaj, ca să aud ce vrea să-mi spună el. Are vreun rol, îmi trezeşte vreun sentiment? Pentru mine emoţiile sunt un barometru, un indicator, aşa că am învăţat să fiu în contact cu ele deseori. Prin urmare, m-am întrebat de ce oare acest cuvânt – curaj – nu îmi provoacă mândrie, aşa cum oamenii îmi transmit că ar trebui să simt? Şi ce simt eu de fapt?

Aşa am ajuns la concluzia că nu simt nimic faţă de acest cuvânt. Că, pentru mine, să fiu eu însămi nu este o dovadă de curaj. Şi că noi numim curaj autenticitatea, ceva ce e firesc, ceva ce ar trebui să fie natural. Faptul de a fi noi înşine şi de a ne arăta lumii aşa cum suntem, faptul de a ne iubi şi de a vorbi despre experienţele noastre, faptul de a ne asuma imperfecţiunile şi de a ne trata cu blândeţe, faptul de a ne identifica cu natura noastră umană, asta nu ar trebui să fie curaj, ci normalitate.

Noi suntem cei care dăm o anume conotaţie acestui cuvânt, cuvintele sunt doar cuvinte, oamenii le fac negative, pozitive, rele, bune, rușinoase, dureroase. Ne dăm cel mai bine seama de asta privind către copii, ei pot rosti cuvinte pe care noi le considerăm vulgare şi o fac râzând. Copiii se amuză, pentru ei cuvântul nu e nimic mai mult decat atât, adulţii sunt cei care le transmit că unele sunt ruşinoase, altele nepotrivite, interzise chiar.

Faţă de curajul ăsta al meu, eu simt neutralitate, nu cred că am făcut ceva deosebit. Dar mă întreb, oare cât suntem de speriaţi dacă trăim vieţi în care jucăm roluri doar ca să primim validare, apreciere şi iubire? Şi cât de iubire este iubirea pentru care trebuie să fim altcineva? Şi cât de iubire este iubirea pe care o cerşim? Şi cât de viaţă este viaţa în care trebuie să fim, până la capăt, actori?

Eu am trecut prin procesul meu de autocunoaştere şi de iubire de sine şi nu am cuvinte să descriu ceea ce simt acum, cât de în armonie cu mine am ajuns să trăiesc. Sper doar că transmit. Azi cred că a nu trăi în acord cu noi înşine înseamnă a ne complica şi mai cred că depunem un mai mare efort pentru a ne preface decât pentru a ne transforma, sau mai bine zis pentru a ne reconecta cu cine suntem noi cu adevărat și a ne arăta așa.

Dar mă ştiţi, eu sunt o idealistă, e ceva ce mă caracterizează, e ceva al meu. Eu visez şi nimeni niciodată nu îmi va lua această abilitate, aşa că daţi-mi voie să visez în continuare că va veni şi ziua aceea în care toţi oamenii se vor trezi, se vor iubi şi vor simţi şi ei că a ne dezbrăca de hainele unei vieţi trăite în minciună nu ne va face să ne îmbolnăvim de la frigul de afară, ci ne va vindeca prin căldura pe care noi înşine o emanăm din interior către exterior.

Eu cred şi simt că adevărata libertate vine atunci când nu mai fugi, când nu te mai ascunzi, când vorbeşti despre cine eşti, despre ce greşeli ai făcut, despre locul de unde vii, despre oamenii care te-au influenţat şi care au avut un rol în a te aduce în acest punct şi când devii dispus să îți asumi că aşa eşti în acest moment al vieţii tale, fără ruşine şi fără frica de gura lumii, pe care noi înşine, prin a ne ascunde, o alimentăm.

De fiecare dată când ascundem ceva, cedăm din puterea noastră şi din libertatea cu care ne-am născut. Atunci când evităm, când nu vorbim despre experienţele noastre, despre durerile noastre, despre alegerile cu care nu ne mândrim, despre oamenii pe care îi iubim, despre oamenii pe care îi urâm, despre amanţi, despre cei ce nu mai sunt, despre rude care nu au fost conforme neamului din care provenim, de fiecare dată când ascundem, când ne ascundem, când mințim, când ne mințim, ne rănim pe noi înşine, îi rănim pe cei din jur şi rănim și generaţiile care vin.

Eu cred că acest curaj de a vorbi despre cine suntem, nu ar trebui să mai fie numit curaj. Curajul este împotriva fricii, de ce să-mi fie frică să fiu eu? Nu pierd pe nimeni dacă mă expun, ba din contră, mă câştig pe mine, iar eu, în propria mea viaţă, sunt comoara mea cea mai de preţ. A mă arăta lumii aşa cum sunt este ceea ce îmi dă libertatea, nu fuga, nu prefăcutul că nu există, că nu s-a întâmplat, că n-am trăit şi n-am simţit. Evitarea este falsă libertate, e viaţă irosită, nu viaţă trăită. Eu îmi iubesc viaţa prea mult pentru a-mi permite să o irosesc, nu știu încă dacă voi mai avea și alta, dar cred că asta pe care o am merită toată atenția mea. Așa că eu aleg să mă arăt așa cum sunt.

Pe mine m-a ajutat să vorbesc despre faptul că nu m-am simţit iubită când eram mică pentru că nici părinţii mei nu au ştiu ce am avut nevoie, nici eu să cer. Şi mă ajută să vorbesc despre faptul că m-am simţit inferioară şi inadecvată şi grasă şi urâtă şi proastă uneori. Mă ajută să recunosc că am fost săraci, că, așa cum suntem toți, dar ne e frică să recunoaștem, am fost și eu furioasă pe părinţii mei, că uneori m-am simţit atât de rănită încât am strivit cu vorbele oamenii care m-au făcut să sufăr, ca să sufere la rândul lor.

Pe mine mă ajută să recunosc că am greşit, că m-am simțit abandonată şi că am abandonat, că am înşelat, că am cerşit iubirea unor bărbaţi care nu se puteau iubi nici măcar pe ei, dar care până la urmă tot pe mine m-au considerat răufăcătorul din vieţile lor, că primul bărbat pentru care am simţit iubirea aia autentică nu a vrut să avem o relaţie asumată şi cu toate astea, deşi nu mai ştim nimic unul de celălalt, eu îl respect în continuare şi că, dacă m-aş întoarce în trecut ştiind lucrurile pe care le ştiu acum, tot aș alege să-l iubesc şi nu aş regreta, cum nu regret nici azi, ba chiar m-aș bucura că am trăit ceva atât de frumos și de intens.

Pe mine mă ajută să fiu eu și să nu-mi pese de ceea ce cred ceilalți, pentru că, la sfârșitul zilei, eu știu că judecățile pe care ei le emit vin din proiecțiile lor. Și mă ajută să visez la ziua în care vom ajunge să fim cu toții noi înșine fără teamă, înțelegând că a ne arăta autentici este ceva normal.

Poate că asta ne-ar ajuta pe toţi. Să vorbim. Să simțim. Să recunoaştem. Să arătăm, Să ne arătăm. Să ne eliberăm. Fără să considerăm că asta este curaj.

________________________

Pentru vindecare emoțională, pentru echilibrare interioară prin psihoterapie și hipnoză, te aștept cu drag să-mi povestești mai multe despre tine și emoțiile tale la adresa contact@andreeasavulescu.ro

Pun accent pe educație, așa că te rog distribuie acest articol ca informațiile utile să ajungă și la cei care au nevoie să vadă și o altă perspectivă. Poți să vizitezi paginile de Facebook Psihoterapeut Andreea Săvulescu și instagram @psihoterapeutandreeasavulescu unde împărtășesc zilnic gânduri și idei inspiraționale.

Acceptă-ți sinele, depășește-ți blocajele emoționale și descoperă fericirea adevărată în cele două cărți ale mele – Ziua în care m-am iubit cu adevărat și Trăiește autentic! Lecții de fericire de la un psihoterapeut – pe care le poți comanda la preț promoțional, de aici: Pachet Bookzone Andreea Săvulescu!

Și nu uita, în aceste vremuri incerte, reușim împreună!

Îți mulțumesc și te îmbrăţişez cu drag,

Andreea

 

Photo by Annie Spratt on Unsplash

 

Dezvoltare personală Evoluţie personală Iubire de sine

Când ești ocupat nu ai loc nici pentru tine în propria viață

ianuarie 29, 2020

Dacă m-ai fi întrebat în urmă cu ceva vreme ce fac, ţi-aş fi spus că am atâtea lucruri de rezolvat încât nu-mi ajunge timpul nici să îţi rapund la întrebarea asta. „Sunt ocupată”, ţi-aş fi răspuns, am treabă, lucruri de rezolvat, probleme de soluţionat, liste to do de bifat. Numai că seara, când mă uitam pe acele liste, task-urile mele tot nu erau bifate. Pentru că timpul chiar nu-mi ajungea, deoarece asta era realitatea pe care eu o exprimam şi o manifestam. Şi clar era una nesatisfăcătoare şi epuizantă.

Mult timp am fost frustrată din cauza asta, aşa că într-o zi m-am oprit puţin, m-am uitat către mine şi m-am întrebat de ce am oare această relaţie defectuoasă cu timpul şi cum aş putea ca dintr-un duşman să mi-l transform într-un prieten? De ce oare unii oameni nu sunt ocupaţi şi totuşi le ies atât de multe lucruri? Cum fac acei oameni de se împacă bine cu aceleaşi 24 de ore din zi pe care le avem cu toţii? Şi, de ce, pe de altă parte, există atâţia oameni ocupaţi şi indisponibili?

Atunci când doresc să îmbunătăţesc un aspect din viaţa mea, tind să iau în calcul atât nivelul individual, cât şi planul global, pentru că ştiu că eu creez, menţin şi atrag în viaţa mea situaţii şi oameni care întreţin acel aspect şi în acelaşi timp ştiu că gândurile noastre, comportamentele, concepţiile, pot fi foarte uşor preluate, trensferate şi perpetuate. Până la urmă, suntem toţi aceeaşi energie şi ne influenţăm, uneori cu voie, alteori fără voie, unii pe alţii. Astfel, am identificat câteva cauze ale acestui „sunt ocupat” pe care îl întâlnim la tot pasul în zilele noastre.

Astfel, privind imaginea de ansamblu, am observat că „a fi ocupat” este ca o epidemie în zilele noastre, e ca un trend căruia e important să i te adaptezi, pentru că în acest fel te aliniezi şi eşti integrat în societate. Practic, aceasta „ocupare” îţi asigură satisfacerea nevoii de apartenenţă. Noi, oamenii, avem întipărită în noi această nevoie de a face parte din ceva, de a fi incluşi şi acceptaţi într-un grup, pentru că asta diminuează senzaţia de singurătate. De aceea preluăm comportamente, gânduri şi atitudini care nu ne sunt tocmai benefice, dar pe care ajungem să le integrăm în noi până la identificare, chiar dacă ele ne dăunează.

Am mai observat de altfel faptul că în zilele noastre a fi ocupat este echivalentul lui a fi important. Dacă nu dai de mine, înseamnă că fac lucrui, dacă fac lucruri înseamnă că sunt utilă. Dacă sunt utilă, nu trăiesc degeaba, aşadar existenţa mea e validată. Şi, chiar dacă nu sunt ocupată, găsesc ceva de rezolvat, chiar dacă este un lucru lipsit de importantă.

Aceast ocupat acţionează ca un vortex, care ne acaparează şi în care ne afundăm ca în nisipuri mişcătoare din care nu mai reuşim să ieşim la suprafaţă. De fapt, ajunge să ni se pară atât de normal, încât ne lăsăm prinşi în ele, ca şi cum viaţa nu poate fi trăită şi altfel. Tendinţa în zilele noastre este aceea de a ne plânge, de a ne complica, de a atrage în mod inconştient obstacole, de a fi nemulţumiţi, pentru că, cu cât părem mai ocupaţi şi cu mai multe lucruri de rezolvat, cu atât simţim că suntem mai de folos lumii şi societăţii. Sunt ocupat, deci exist.

Însă de cele mai multe ori, oamenii ocupaţi sunt şi epuizaţi şi nici nu rezolvă atât de multe lucruri precum şi-ar dori şi de aceea se simt neputincioşi şi blocaţi şi într-o continuă nemulţumire de sine. Oamenii ocupaţi mai mult supravieţuiesc decât să trăiască şi sunt ocupaţi în primul rând pentru ei înşişi. De multe ori, acest lucru îl folosim ca scuză pentru a fugi de noi înşine şi de ceilalţi. „Ocuparea” ne distrage de la conexiunea autentică. Habar nu avem ce să facem cu noi înşine şi nici unii cu alţii, aşa că folosim asta ca pretext, când de fapt evităm să ne conectăm, evităm să simţim, să privim în interiorul nostru pentru că nu ştim ce ne aşteaptă. Cine suntem noi fără lucrurile pe care le cunoaştem?

Dacă eşti ocupat şi nu îţi ajunge timpul, înseamnă că de fapt trăieşti într-un dezechilibru energetic. Atunci când nu îţi ajunge timpul, este pentru că nu ştii să îţi împarţi energia. Şi, să fim sinceri, noi, românii, avem şi mentalitatea asta cum că lucrurile trebuie să fie grele, cum că e nevoie să muncim pe brânci ca să ne merităm banii, ca să avem parte de recunoaştere, ca să fim văzut, apreciaţi, validaţi. Cine nu e ocupat e un ciudat în zilele noastre.

Suntem ocupaţi pentru că nu ştim cum este să nu fim ocupaţi. Pentru noi este un lucru normal să ne zbatem, să depunem efort, să consumăm energie, să cădem epuizaţi, să ajungem la burnout, să fim indisponibili. Nu ştim ce altceva să facem cu timpul nostru. Şi, din păcate, perpetuăm această realitate, rămânem blocaţi în ea, îi dăm putere vorbind despre ea, investim în ea energia şi atenţia noastră.

Ocuparea asta acţionează ca o boală care se transmite. Mulţi dintre noi am crescut în familii cu părinţi ocupaţi, care şi-au sacrificat timpul ca să ne ofere ceea ce ei nu au avut din punct de vedere material şi cărora nu le-au mai rămas timp, putere, disponibilitate pentru noi, pentru că aşa au fost timpurile. Aşa că ni se pare ceva normal să fim ocupaţi şi să avem de lucru, noi nu cunoaştem altă viaţă. Este şi un comportament învăţat, cumva am asociat viaţa de adult cu a avea treabă şi cu o anume indisponibilitate legată de alte planuri ale vieţii.

Trebuie să admit că mie să fiu ocupată nu mi-a adus beneficii, aşa că am ales să renunţ la a mai fi fidelă acestui lucru cunoscut şi să merg pe un drum pe care îmi doresc acum să îl promovez şi care vreau să ajungă şi la alţii. Acela al renunţării la vechile tipare, la lucrurile care nu ne aduc beneficii, la conceptele şi comportamentele preluate de la alţii, pentru a ne conecta cu sinele nostru şi pentru a trăi uşor, frumos şi în libertate.

Ceea ce nu ştiu unii oameni este că am putea foarte bine să facem un shift în mentalitate şi că, dacă începem să vorbim despre timp liber, despre a îndeplini lucruile cu naturaleţe şi cu uşurinţă asta vom atrage în realitate. Poate că e vremea să înţelegi că dacă nu eşti ocupat, NU înseamnă că eşti neimportant, ci înseamnă că faci munca internă mai mult decât munca externă. Realitatea se creează din interior către exterior.

Cele mai frumoase lucruri iau naştere atunci când ne relaxăm, când renunţăm la presiune, când ne predăm, când ne punem o intenţie şi apoi ne abandonăm în mâinile Universului, convinşi fiind că lucrurile se vor aşeza aşa cum e mai bine pentru noi. Succesul este 80% munca interioară şi 20% munca exterioară. Când înţelegem asta şi renunţăm la control şi la teamă, atunci vom înţelege că de cele mai multe lucruri de pe lista noastră se ocupă Universul. Este paradoxal faptul că pentru a primi ceea ce ne dorim e nevoie să renunţăm la dorinţă. Am încredere că fiecare om va ajunge să înţelegea la un moment dat acest lucru.

Recunosc, mă frustrează oamenii ocupaţi şi nefericiţi, care se învârt mereu în cercul ăsta, însă am înţeles că probabil lecţia mea în viaţă este aceea de a accepta ritmul celor din jur, fără să încerc să îi scot de acolo pentru că mă simt eu neputincioasă şi acceptând faptul că îmi pot juca rolul de salvator doar plantând seminţele, şi că, mai departe, dacă ele cresc, cum cresc şi cât, este responsabilitatea fiecăruia. Iar asta mă face şi pe mine să fiu mai puţin ocupată cu alţii.

Şi dacă te-a ajutat acest articol, dă-l mai departe, pentru că fiecare om merită să ştie că poate ieşi din bula „ocupării”, că în loc de efort şi zbatere poate alege oricând să simtă flow, uşurinţă, creaţie, printr-un simplu shift de mentalitate. Lucrurile sunt simple, nouă ne place să le complicăm, aşa că hai să ne întoarcem la esenţa!

Poți să vizitezi paginile de Facebook Psihoterapeut Andreea Săvulescu și instagram @psihoterapeutandreeasavulescu unde împărtășesc zilnic gânduri și idei inspiraționale.

Pentru vindecare emoțională, pentru echilibrare interioară prin psihoterapie și hipnoză, te aștept cu drag să-mi povestești mai multe despre tine și emoțiile tale la adresa contact@andreeasavulescu.ro

Acceptă-ți sinele, depășește-ți blocajele emoționale și descoperă fericirea adevărată în cele două cărți ale mele – Ziua în care m-am iubit cu adevărat și Trăiește autentic! Lecții de fericire de la un psihoterapeut – pe care le poți comanda la preț promoțional, de aici: Pachet Bookzone Andreea Săvulescu!

Și nu uita, în aceste vremuri incerte, reușim împreună!

Îți mulțumesc și te îmbrăţişez cu drag,

Andreea

Photo by Nathan Dumlao on Unsplash

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Dezvoltare personală Evoluţie personală Iubire de sine

Atunci când îi judeci pe alții, te judeci pe tine

ianuarie 26, 2020
atunci cand ii judeci pe altii, te judeci pe tine

Ce pot spune despre mine este că, printre altele, sunt o persoană “intenţională”, funcţionez foarte bine cu intenţii. Le stabilesc, cred în ele şi apoi le văd cum se manifestă. Una dintre intenţiile mele din ultima perioadă este aceea de a judeca mai puțin – ar fi fost nerealist să îmi propun să nu mai judec deloc, întrucât judecata face parte din structura noastră umană. Avem setată în creierul nostru această nevoie de a emite judecaţi de valoare, de a cataloga, de a eticheta, de a compara, deoarece acest lucru ne aduce o oarecare certitudine, ştim cu cine sau cu ce avem de-a face. Astfel, omul sau situaţia nu ne mai provoacă o atât de mare frică, ne simţim mai în siguranţă.

Aşadar, mi-am pus ca intenţie să renunţ cât pot de mult la nevoia asta a mea de judecată şi în acelaşi timp să accept faptul că voi mai avea momente în care o voi face, că asta e natura umană şi că poate nu voi ajunge să fiu niciodată un observator, că voi rămâne un judecător, în esenţă. Intenţiile mele şi felul în care mi-am modelat creierul şi mi-am învăţat mintea să gândească mă ajută să fiu de multe ori prezentă şi conştientă de gândurile care circulă, aşa că realizez repede când sunt acaparată. Astfel, m-am surprins astăzi judecând nişte oameni şi simțind o oarecare bucurie răutăcioasă la gândul că s-ar putea ca o anumită situaţie să le provoace suferinţă.

De fiecare dată când mă observ în astfel de momente, pun stop judecăţii şi mă întorc către mine, iar “de ce fac asta?” este prima întrebare care îmi vine în minte. De ce mă bucur la gândul că unor oameni nu le-ar ieşi nişte lucruri şi asta le-ar produce suferinţă? De cele mai multe ori nu îmi vine imediat răspunsul, aşa că obişnuiesc să îmi las mintea să proceseze întrebarea, având încredere că, la timpul potrivit, inconştientul îl va scoate la suprafaţă.

La scurt timp, am văzut pe telefon notificări de comentarii la postările legate de cărţile mele, aşa că mi-am dat răgazul de a citi, lucru pe care nu îl fac prea des întrucât, comentariile fiind foarte multe, de regulă nu îmi apar, pentru că ori nu primesc notificări pentru ele, ori nu mi se încarcă. Uitându-mă, am observat că 95% dintre feedback-uri sunt pozitive, în restul de 5% mi se reproşează că m-am îmbogăţit, ca şi cum să te îmbogăţeşti din munca ta și din experiențele tale de viața este cel mai josnic lucru, că fac marketing, ca şi cum marketingul ar fi furt şi nu tot munca unor oameni, iar unul dintre ele era formulat cam aşa: “nu cumpăraţi aceste cărţi, până şi o adolescentă de 16 ani care scrie într-un jurnal scrie mai bine”.

Evident că mintea mea nu a lăsat să între nimic din asta înăuntru, eu ştiu ce-am scris şi nu mă invadează aceste feedback-uri, aşa că am catalogat din start persoană ca fiind hater. Apoi am avut un insight şi am realizat că judec, aşa că mi-am pus din nou pe STOP judecăţile. Dacă e să fi învăţat un lucru de nepreţuit în ultima vreme, acela este că judecăţile noastre au legătură cu noi înşine şi cu propria viaţă, mai mult decât cu ceea ce face sau ce este omul pe care îl supunem judecăţii. Nu putem vedea în ceilalţi ceva ce nu există în noi înşine. Şi, având asta în minte, m-am îndreptat către mine şi am privit înăuntru.

Mi-am reamintit că elementul comun pe care l-am întâlnit în cărţile pe care le-am citit în ultima perioadă, în audiobook-urile pe care le-am ascultat, în învăţăturile marilor maeştri, în poveştile oamenilor care au reuşit să facă lumea mai frumoasă, este acela că separarea e o iluzie şi că suntem cu toţii o singură energie, că oamenii care ne apar în cale sunt oglinzi, că sunt părţi din noi înşine şi că, dacă ceva nu ne place, înseamnă că e nevoie să vindecăm acel ceva, înăuntru.

Acest hater, aşa cum l-am numit eu, voia să îmi arate faptul că sunt un hater eu însămi, pentru că, cu doar puţin timp înainte mă bucuram, în imaginaţia mea, de potenţialul rău al altuia. Am înţeles că acea persoană este partea din mine care nu poate să se bucure de succesul şi de fericirea altuia şi mi-am propus să vindec în mine acest lucru.

M-am bucurat totuşi că a fost doar unul, probabil asta îseamnă că nici eu nu sunt atât de contaminată de judecată. Am luat partea bună de aici şi cu ocazia asta m-am comparat cu mine însămi, în etape anterioare ale vieţii. Mi-am amintit cum, în urmă cu ceva ani, mă uitam la colegi de-ai mei scriitori, tot din domeniul psihologiei, dezvoltării personale, spiritualităţii, care se bucurau de succes, judecându-i, căutându-le greşelile, vânându-le eşecul,  profund iritată de faptul că unul iar scoate o carte, altul iar scrie un articol, altul iar iese cu ceva în faţă.

Iar energia mea îmi alimenta de cele mai multe ori invidia, frustrarea, neputinţa. Pe măsură ce ei se ridicau, eu mă simţeam tot mai mică, dar vedeam cum se mărește în mine senzaţia de frică, la gândul că oamenii ăştia spun ceva înaintea mea, fac ceva înaintea mea, ies în faţă şi eu rămân în umbră. Şi realitatea mea asta a fost, pentru că mult timp așa mi-am creat-o în imaginaţie. Și, cum am spus mai sus, ceea ce gaândim, se manifestă.

Până într-o zi, când mi-am propus să le dau oamenilor voie să îşi trăiască succesul şi mi-am permis mie să mă eliberez de sentimentele negative ataşate, pentru că am înţeles că atâta timp cât îi invidiez, cât le doresc eşecul, nu voi reuşi să am succes vreodată. Şi am început să mă setez pe faptul că e loc pentru toată lumea, că e abundenţă de idei şi de creativitate, că, şi dacă avem aceeaşi idee, felul în care o spunem e cu siguranţă altul şi că, ce-i al meu e al meu, ce e al lor e al lor, că poate calea mea e separată.

Şi, treptat, hrănindu-mi mintea cu aceste gânduri, am reuşit să schimb şi sentimentul din spate şi am observat că încep să simt apreciere pentru oamenii ăştia, că le recunosc şi le respect munca, ba, mai mult, am început să mă bucur văzând că ei reuşesc, că ceva le iese, pentru că ştiu că nu suntem inamici, ci suntem toţi aceeaşi energie şi că lucrăm împreună la a schimba omenirea, fiecare într-un fel propriu.

Când am început să simt asta, am renunţat la rezistenţă. Şi când n-a mai fost rezistenţă, a fost flow, a fost curgere, a fost alunecare, a fost naturaleţe, a fost creativitate, a fost creaţie. Am înţeles că nu există inamic extern, că cel mai aprig inamic e înăuntru, am înţeles că nu succesul altuia mă ţine pe loc, ci propria mea minte. Am înţeles că adesea am folosit ceea ce este în afara mea drept scuză ca să îmi justific lipsa de evoluţie, nefericirea şi eşecul, în loc să îmi asum responsabilitatea pentru propria mea viaţă.

Acum sunt împlinită, însă ştiu că aceasta “vindecare” e un proces care e posibil să nu se termine niciodată, de aceea accept lucrurile, situaţiile şi oamenii pe care mi-i trimite Universul şi de fiecare dată când ceva nu-mi place, mă întorc către mine şi îmi asum puterea şi responsabilitatea pentru propria mea viaţă, ştiind că, cu cât îi judec mai puţin pe alţii, cu atât mă judec mai puţin pe mine însămi.  De aici vine puterea, din a renunţa la judecată.

________________________

Pentru vindecare emoțională, pentru echilibrare interioară prin psihoterapie și hipnoză, te aștept cu drag să-mi povestești mai multe despre tine și emoțiile tale la adresa contact@andreeasavulescu.ro

Pun accent pe educație, așa că te rog distribuie acest articol ca informațiile utile să ajungă și la cei care au nevoie să vadă și o altă perspectivă. Poți să vizitezi paginile de Facebook Psihoterapeut Andreea Săvulescu și instagram @psihoterapeutandreeasavulescu unde împărtășesc zilnic gânduri și idei inspiraționale.

Acceptă-ți sinele, depășește-ți blocajele emoționale și descoperă fericirea adevărată în cele două cărți ale mele – Ziua în care m-am iubit cu adevărat și Trăiește autentic! Lecții de fericire de la un psihoterapeut – pe care le poți comanda la preț promoțional, de aici: Pachet Bookzone Andreea Săvulescu!

Și nu uita, în aceste vremuri incerte, reușim împreună!

Îți mulțumesc și te îmbrăţişez cu drag,

Andreea

Dezvoltare personală Evoluţie personală Gândire pozitivă Încredere în sine Iubire de sine

Cum să NU mai fii prizonierul minții tale

ianuarie 12, 2020
cu7m sa nu mai fii prizonierul mintii tale

Eu nu cred în îndemnul trezeşte-te la realitate, pentru că ştiu că fiecare om îşi creează exteriorul cu ceea ce hrăneşte în interior. Sunt şapte miliarde jumate de oameni pe planeta aceasta şi 7 miliarde jumate de realităţi. Chiar dacă se spune că realitatea este una şi aceeaşi, de fapt fiecare şi-o trăieşte pe a lui.

Poate că realitatea este aceeaşi la nivel global, însă la nivel individual, nicio viaţă nu e identică cu cea de lângă ea. Şi această idee îmi este întărită zilnic, de oamenii care ajung la mine în cabinet. Chiar dacă situaţia este aceeaşi, fiecare o vede, o simte, o trăieşte şi o rezolvă în modul său unic, difeit.

Continue Reading

Dezvoltare personală Evoluţie personală Gândire pozitivă Încredere în sine Iubire de sine

5 lucruri pentru care sunt recunoscătoare în acest an

decembrie 30, 2019
5 lucruri pentru care sunt recunoscatoare in acest an

Pentru mine 2019 a fost anul vieţii mele. A fost anul trezirii, al descoperirii de sine, anul în care s-a prăbuşit tot ceea ce credeam că am, că sunt, că este. Anul în care am ajuns la esenţa mea şi de acolo mi-am recreat realitatea.

Privesc în urmă cu recunoştinţă. Simt o căldură cum îmi invadează corpul şi mulţumesc din suflet Universului, pentru toate experienţele pe care mi le-a oferit, pentru toate lecţiile care au venit cu ele, pentru toţi oamenii pe care mi i-a scos în cale, pentru transformare.

Anul 2019 m-a lăsat cu multe lecţii învăţate. Sunt un om norocos. Scriu asta şi îmi curge o lacrimă. Sunt norocoasă pentru că pot simţi ceea ce simt, cu intensitate. Închei anul mulţumită de mine, de viaţă şi, pe toate planurile, mult mai bogată. Sunt fericită pentru că am avut ochi să văd, urechi să aud şi inima să simt tot ceea ce mi-a scos viaţa în cale. Continue Reading