Browsing Category

Iubire de sine

Dezvoltare personală Evoluţie personală Gândire pozitivă Încredere în sine Iubire de sine

noiembrie 5, 2022
Hipnoza si psihoterapie

silver round pendant on brown wooden chair

Hipnoza este o unealtă psihologică LEGITIMĂ (este validată științific), prin care accesăm ceea ce nu vedem, dar există, adică partea noastră inconștientă.

CA ființe umane, avem 10% parte conștientă – ceea ce știm și știm că știm și 90% parte inconștientă –  ceea ce știm, dar nu știm că știm, ce nu se vede, dar se află, totuși, înăuntrul nostru – convingeri centrale, automatisme, amintiri, emoții reprimate, reacții somatice, comportamente. Ne este greu să avem percepția acestui inconștient, deoarece el nu are formă, culoare, miros, nu este palpabil, nu este controlabil. Însă el există și își face treaba, la fel ca procesele vitale ale organismului, de care nu ești conștient – respirație, digestie. Așa cum îți la fel de important ca și inima.

Eu consider că orice formă de terapie este buna. Orice facem – pentru a vindeca părți din noi rănite, pentru a recadra evenimente, pentru a restructura gânduri și convingeri, pentru a crea noi obiceiuri, pentru a ne transforma sau a ne ameliora starea – este extraordinar. Însă este important să știm că, psihoterapia clasică, vorbită, este mai înceată. Deși avem adesea momente AHA, de insight, de conștientizare, deși facem legături și conexiuni, înțelegem anumite lucruri și rădăcina lor, apoi găsim soluții, nu întotdeauna vindecăm în profunzime și se văd foarte greu efectele.

Nimic nu se întâmplă peste noapte, este important să înțelegi că magia tu o faci, nu te salvează nimeni și totul are în spate muncă și durere, însă există variante mult mai rapide care te fac să manifești în viață ta, mai ușor, vindecarea și rezultate concrete în planurile emoțional, mental, corporal și material, ale vieții.

De-a lungul timpului, au ajuns în cabinetul meu oameni aflați în apogeul durerii, cu multe cunoștințe, conștientizări, dar care nu știau ce să facă dincolo de asta, cu emoțiile. Uneori, când ai insight-uri, poți ajunge în faza aceea pe care, în psihotraumatologie o numim “invazie”, în care suntem deschiși și copleșiți de ceea ce iese din străfundurile ființei noastre.

Rațiunea este diferită de emoție, iar emoția este întotdeauna mai puternică decât orice. Ce nu procesăm (trăim și eliberăm), rămâne în corp și duce la diverse rezultate negative.

Cele mai întâlnite stări pe care le manifestăm și au în spate emoții stocate în corpul nostru sunt:

Agitație, deficit de atenție, pierderi de memorie, deconectare de realitate, fuga într-o lume magică, falsă spiritualitate, nevoie de magie, credință în lucruri îndepărtate de realitate, lipsă de calibrare la real, izolare, însingurare, adicții, comportamente dăunătoare (amânare, fugă, evitare, negare, uitare). Alte comportamente – agresive, auto-agresive, susceptibilitate la accidente (lucru demonstrat de studii legate de accidentele la locul de muncă), pierderea identității, confuzie cu privire la identitatea sexuală, cancer, boli autoimune și cardiovasculare, anxietate, atacuri de panică, tulburări de somn, reacții somatice, dureri cornice nespecifice, blocaje pe parte materială, financiară.  Hipnoza te ajută cu tot și toate, să depășești obstacole mai mici și mai mari, fobii, lipsa de motivație, frica de vorbit în public, amânarea etc.

Din cauza acestei încărcături emoționale, ne putem simți adesea rău, cu senzație de greutate corporală, amețeli, dureri de cap, presiune etc. Dacă te simți mai mult rău decât bine și ai ajuns să crezi că aceste stări sunt normale, naturale, să știi că nu este așa. Starea noastră normala este de bine, atât fizic, cât și emoțional și mental. Ne este atât de des rău, încât ajungem să ne obișnuim și binele ni se pare nenatural și fals.

Ce este hipnoza?

O cale extrem de rapidă de a accesa această lume interioară nevăzută și de a elibera încărcătura emoțională, astfel încât să golești spațiul tău interior. Concret, după o ședință de hipnoză cu regresie în copilărie (regresie însemnând întoarcere), starea ta se schimbă.

Încă de la început te simți diferit, din agitație ajungi la liniște și calm,  apoi lucrurile nu mai par atât de tragice, crește claritatea, alegerile devin mai ușoare, ca și cum ai ști deja ce e de făcut, ce e potrivit pentru tine, ce îți aduce beneficii.

Și chiar știi, răspunsurile sunt în tine, însă, din cauza traumelor, nu le mai vezi. Prin hipnoză nu doar că vindeci, dar și programezi mintea pentru atingerea mai ușoară a obiectivelor. Dar, pentru ca programarea să funcționeze cu adevărat, este important ca, mai întâi, să faci vindecarea, să neutralizezi durerea din trecut, pentru că, altfel, energia ta se risipește înăuntru și nu se mai poate direcționa pe a crea ceva și în afară.

Ce nu este hipnoza?

Nu este ce vedem la TV sau în filme, nu am pendul, nu te adorm și nu te fac să îți pierzi cunoștința. Sunetul degetelor are rolul de a te ajuta să te focusezi într-o singură direcție, să domolească overthinking-ul și anxietatea. Hipnoza nu este control, nu este manipulare, nu este lipsă de conștiință și cunoștință, nu te adoarme nimeni, nu te pune nimeni să sari într-un picior, sau să imiți animalele, aceea este doar o hipnoză de scenă, cu scop de amuzament. În realitate, hipnoza este o tehnică de vindecare emoțională extrem de sigură, în care tu ești complet conștient și ai controlul, dar accesezi mult mai ușor acel inconștient de care îți vorbeam.

Cum funcționează hipnoza?

Am să îți povestesc acum felul în care decurge hipnoza la mine în cabinet. Mai întâi identificăm o emoție negativă care s-a manifestat mai intens, apoi, pentru ca procesul să se desfășoare conform, te întinzi pe canapeaua din cabinet, iar eu te ghidez cu vocea mea, spre ceea ce este în interior. Prin respirația ghidată și închiderea ochilor, îi transmiți creierului tău că ești în siguranță, iar el își încetinește undele electromagnetice și ajunge în Alfa și uneori in Theta.

În această stare a crierului, îți amintești o întâmplare în care te-ai simțit în felul respectiv, apoi, în funcție de ceea ce iese la suprafață din inconștient, eu aduc în plus tehnicile și metodele potrivite ție în momentul respectiv, pentru ca transformarea sa se întâmple în interiorul tău. Hipnoza în sine nu durează mai mult de 30 de minute, însă in timpul acesta poți vindeca multe, pentru că, deși poate iți vine doar o amintire, două sau trei, ceea ce facem lucrează și altele din inconștient, care au aceeași temă. Și, astfel, se închide cercul durerii.

 

Atât creierul, cât și inima au la bază miliarde de celule nervoase numite neuroni, care comunică între ele, prin electricitate. Activitatea creierului se produce pe baza impulsurilor electromagnetice de frecvențe diferite.

Astfel, există 4 feluri de unde:

  • Undele Beta, cu frecvențe între 16 și 60 de pulsuri pe secundă – emise când suntem conștienți. Așa funcționăm în general, pe toată durata zileu, uneori chiar și noaptea, când suntem în alertă, speriați, agitați, tensionați, dar și în orice altă activitate ce ne solicită creierul;
  • Undele Alpha, cu frecvențe intre 7 și 13 pulsuri pe secundă – emise în starea de relaxare mentală, fizică și psihică, în timp ce încă suntem conștienți. De regulă, în aceste unde ajungi atunci când lucrezi în hipnoză sau oricând te întinzi și închizi ochii.
  • Undele Theta, cu frecvențe între 4 și 7 pulsuri, apar când starea de conștientizare este puțin mai redusă, ca trecere spre starea de somn.
  • Undele Delta au frecvențe de 0.1 și 4 cicluri pe secunda, sunt specifice stării de inconștiență și somnului profund.

Undele Alfa ar trebui să fie cele la care noi să funcționăm cel mai adesea, însă, din cauza distragerilor, a stilul de viață, a modului rapid, accelerat, în care se desfășoară lucrurile și viața, noi funcționăm cel mai adesea în starea Beta.

Ce unde folosim în hipnoză?

În hipnoză, accesăm atât starea Alfa, cât și în Theta –  în funcție de cum ne dăm voie și cât ne antrenăm în a face asta. În aceste două stări putem accesa inconștientul mult mai rapid și putem ajunge la ceea ce este acolo, pentru a retrăi unele momente ce și-au lăsat amprenta asupra ființei noastre, ca să neutralizăm emoția din corp și apoi putem da minții sugestii pozitive, claritate, orientare către soluții.

Această stare este specifică pentru copiii de până în 7 ani, care nu au griji, nu au regrete, nu au responsabilități, se bucură altfel de viață, sunt creativi și curioși, deschiși către ce vine spre ei. De altfel, acestea sunt și caracteristicile psihicului sănătos. De aceea, copiii învață în mod natural mai multe limbi străine, fără efort, în primii ani de viață. Probabil că tot de aici se trage și expresia “cei 7 ani de acasă” pentru că, atunci, în perioada aceea, acumulăm cele mai multe informații, pe baza cărora acționam, mai apoi, toată viața.

Atingem această stare Alfa prin hipnoză, meditație, rugăciune. Unii specialiști îndrăznesc chiar să susțină că, un om, dacă ar funcționă numai în starea Alfa, ar putea trăi chiar până la 300 de ani.

În Alfa, pe lângă relaxarea de care avem cu toții foarte mare nevoie, ne putem, de asemenea, spori capacitatea de rezolvare a problemelor, putem accesa starea de liniște, sau obține rezultate atletice optime (hipnoza este folosită de sportivi pentru a obține performanțe maxime). Când funcționezi la nivelul acestor unde, scad stresul, frica, anxietatea, depresia, lucrurile decurg mai ușor, învățarea devine naturală, poți gândi mai pozitiv fără efort, dezvolți capacitatea de a observa frumusețea vieții, devii creativ și accesezi starea de flux, de flow.

Tot aici ajungi și atunci când faci baie în cadă, cu uleiuri esențiale, cu spumă (știm că Einstein avea cele mai bune idei când făcea baie în spumă sau după un power nap– 20 de minute în care stai în pat, în scopul de a dormi, însă, pentru că timpul este scurt, nu ajungi în undele Delta, ci maxim în Theta, lucru care da un boost atât creierului, cât și corpului). Richard Bach, cel care a scris “Pescărușul Jonathan Livingstone”, spune că, a primit, în acest mod, informațiile despre finalul acestei povestiri și a reușit să depășească, astfel, blocajul scriitorului.

După un anumit număr de ședințe, este foarte probabil să îți fie mai ușor să aluneci și în undele Theta, care sunt mai profunde și benefice pentru a întipări și mai bine în inconștient diverse sugestii pozitive. Starea Theta este ce de dinainte de somn, atunci când încă auzi ce se întâmplă în jur si încă mai ai control asupra ta. În cabinet, îmi dau seama că oamenii au accesat starea Theta atunci când apar mișcările oculare specifice somnului REM( Rapid Eye Movement). Când începi să manifești mișcările oculare REM, efectul este cu siguranță negreșit, pentru că atunci ajungi în cele mai profunde straturi ale subconștientului tău si vezi imaginea amintirii pe ecranul minții.

Hipnoza este o tehnică pe care eu, personal, o îmbin cu diverse metode din mai multe Școli de Psihoterapie – Schema Therapy, EMDR, Psihosomatica și cu diverse alte tehnici corporale și de eliberare emoțională, care, negreșit, dau rezultate extraordinare. Cred că este o binecuvântare să putem avea la îndemână atât de multe metode de a ne vindeca pe noi înșine de a trai acele vieți mărețe pentru care suntem aici. Dar nu mă crede pe cuvânt, încearcă!

Este o binecuvântare și pentru mine să am această ocazie de a-i ajuta pe ceilalți să vindece și să treacă dincolo de suferință! Recunoștință!

 

 

 

 

Dezvoltare personală Gândire pozitivă Încredere în sine Iubire de sine

Scrisoare către frica mea

aprilie 3, 2020
scrisoare catre frica mea

Dragă frică,

Ne ştim de mult. De atât de demult, încât uneori am impresia că suntem una şi aceeaşi, că ne contopim. Ne ştim de atât de demult încât mă locuieşti, uneori umbli prin toate camerele minţii mele şi îţi faci de cap. La mine în cap. Ca şi cum mintea mea ar fi rezidenta ta. Ca şi cum te-ai fi mutat definitiv în casa mea interioară. Am vrut adesea să-ţi fac bagajul şi să te alung.

Am încercat în nespus de multe rânduri să te gonesc. Dar te-ai luptat cu mine cu dârjenie şi uneori m-ai doborât. Ca atunci când m-ai făcut să cred că o să mor, adolescentă fiind. Ca atunci când m-ai făcut să cred că o să mor, adult fiind. Ca în anul ăla în care am crezut că sunt bolnavă de vreo 3 boli şi că mă sting, pentru că ai fost atât de şireată încât mi te-ai inflitrat în cap şi-n corp. Dar am lucrat cu mine şi am revenit şi te-am atacat atât de puternic încât am simţit că te-am învins – şi că gata, de data asta, ai plecat definitiv.

Până de curând, când te-am văzut stând iarăşi tolănită la mine pe pat. Atunci, am avut un sentiment de deznădejde, ca şi cum orice aş face, tu mereu mă vei sfida. Mi-am proiectat viitorul, eu cu tine, închise în casă un timp nelimitat, tu, sfidătoare, în vârf de pat, cu shot-ul de adrenalină pregătit, dându-mi palpitaţii doar cu o privire şi furnicături în corp. Şi gât uscat. Şi sufocare la gândul ăla pe care îţi face plăcere să mi-l injectezi zilnic în creier, cum că am să mor, că de data asta nu mai scap.

Dar, după vreo două săptămâni în care am simţit că vrei să fii stăpână, mi-am amintit ceva ce am auzit la un moment dat, cum că nu poţi să faci mereu acelaşi lucru aşteptând ca rezultatul să fie diferit. Şi m-am gândit la noi, la relaţia noastră, la dinamica pe care o avem, la cum ne-am comportat până acum una cu alta, la ce nu a funcţionat. Iar acela a fost momentul trezirii.  Atunci m-am deşteptat. Şi am ales, ca pentru prima dată-n viaţă, să-ţi dau atenţie, să te privesc, să îți recunosc prezența. Să te onorez.

Dragă frică,

Am să mor, asta e cert. Dar nu acum. Simt că mai am încă de trăit. Şi de iubit. Am de iubit viaţa şi natura şi animalele şi oamenii şi frumuseţea lor. Şi pe mine mă am încă de iubit. Sunt de abia la început. Am înţeles acum că tot ceea ce ai făcut a fost ca să mă protejezi. Pentru că mă iubeşti şi ştii că viaţa mea este un dar divin, că valoarea mea supremă este aceea de a trăi. Dar, pentru că nu te-am înţeles, eu te-am respins. De aceea tu ai revenit întotdeauna, mai puternică, să mă avertizezi. Şi n-am ştiut ce vrei, aşa că uneori m-am făcut mică să nu te văd, să nu te aud, dar ţi-am simţit prezenţa mai profund şi, în loc să trăiesc, în momentele acelea, doar am supravieţuit.

Azi vreau să-ţi spun că-mi pare rău. Îmi pare rău că te-am respins. Îmi pare rău că am fugit de tine, am crezut că vii spre mine cu ură, cu energie negativă, cu gând rău, am crezut că vii spre mine ca să ataci, de aceea uneori am refuzat să fac schimbări, iar alteori am și greşit. Îmi pare rău că te-am judecat şi că nu ţi-am văzut utilitatea, că nu am înţeles care este misiunea ta, aceea de a mă ajuta să iau decizii care să servească binelui meu suprem. Tu ai încercat doar să mă avertizezi, şi, de fiecare dată când te-am gonit, te-ai întors mai puternică şi mi-ai bătut mai tare în uşa minţii, ca să mă salvezi. Deși m-a durut felul în care te-ai manifestat, m-ai salvat, ai reuşit!

Îţi mulţumesc că ai fost mereu aici, ştiu că locul tău este în mine şi că fără tine nu am cum să funcţionez. Vreau să ştii că am învăţat acum să te accept. Şi te respect. Te onorez. Azi, în semn de recunoştinţă, îţi dau un loc în mintea mea, ţi-am creat aici un spaţiu al tău în care poţi să locuieşti. De acum înainte, am să îţi vorbesc, iar când ai să vii către mine, am să te privesc, am să te îmbrăţişez şi am să-ţi spun că te iubesc. Pentru că eşti parte din mine, iar eu, ca orice om de pe pământ, am doar iubire înăuntrul meu.

Azi vreau să-ţi fac şi o promisiune. Îţi promit că am să trăiesc. Că, în fiecare zi în care am să mă trezesc, am să mulţumesc pentru că sunt şi am să mulţumesc pentru că eşti. Am să mulţumesc pentru iubirea din mine şi pentru că am ocazia în fiecare zi să o împărtăşesc. Îţi promit că am să îndrăznesc să fac ceva ce până acum nu am putut. Să mă las purtată pe mâinile Universului, fără să îmi doresc să ştiu ce va fi mâine, sau peste o oră sau peste un minut, având încredere în el, că ştie unde să mă ducă, si în tine, că dacă ceva nu merge bine, ai să mă salvezi, fără să trebuiască să fug, să mă ascund, să mint, să mă îndepărtez de mine, sau să mă feresc.

Dragă frică, te iubesc!

________________________

Pentru vindecare emoțională, pentru echilibrare interioară prin psihoterapie și hipnoză, te aștept cu drag să-mi povestești mai multe despre tine și emoțiile tale la adresa contact@andreeasavulescu.ro

Pun accent pe educație, așa că te rog distribuie acest articol ca informațiile utile să ajungă și la cei care au nevoie să vadă și o altă perspectivă.

Te invit să vizitezi paginile de Facebook Psihoterapeut Andreea Săvulescu și Instagram @psihoterapeutandreeasavulescu unde împărtășesc zilnic gânduri și idei inspiraționale.

Acceptă-ți sinele, depășește-ți blocajele emoționale și descoperă fericirea adevărată în cele două cărți ale mele – Ziua în care m-am iubit cu adevărat și Trăiește autentic! Lecții de fericire de la un psihoterapeut – pe care le poți comanda la preț promoțional, de aici: Pachet Bookzone Andreea Săvulescu!

Și nu uita, în aceste vremuri incerte, reușim împreună!

Îți mulțumesc și te îmbrăţişez cu drag,

Andreea

Photo by Kelly Sikkema on Unsplash

Dezvoltare personală Evoluţie personală Iubire de sine

Când ești ocupat nu ai loc nici pentru tine în propria viață

ianuarie 29, 2020

Dacă m-ai fi întrebat în urmă cu ceva vreme ce fac, ţi-aş fi spus că am atâtea lucruri de rezolvat încât nu-mi ajunge timpul nici să îţi rapund la întrebarea asta. „Sunt ocupată”, ţi-aş fi răspuns, am treabă, lucruri de rezolvat, probleme de soluţionat, liste to do de bifat. Numai că seara, când mă uitam pe acele liste, task-urile mele tot nu erau bifate. Pentru că timpul chiar nu-mi ajungea, deoarece asta era realitatea pe care eu o exprimam şi o manifestam. Şi clar era una nesatisfăcătoare şi epuizantă.

Mult timp am fost frustrată din cauza asta, aşa că într-o zi m-am oprit puţin, m-am uitat către mine şi m-am întrebat de ce am oare această relaţie defectuoasă cu timpul şi cum aş putea ca dintr-un duşman să mi-l transform într-un prieten? De ce oare unii oameni nu sunt ocupaţi şi totuşi le ies atât de multe lucruri? Cum fac acei oameni de se împacă bine cu aceleaşi 24 de ore din zi pe care le avem cu toţii? Şi, de ce, pe de altă parte, există atâţia oameni ocupaţi şi indisponibili?

Atunci când doresc să îmbunătăţesc un aspect din viaţa mea, tind să iau în calcul atât nivelul individual, cât şi planul global, pentru că ştiu că eu creez, menţin şi atrag în viaţa mea situaţii şi oameni care întreţin acel aspect şi în acelaşi timp ştiu că gândurile noastre, comportamentele, concepţiile, pot fi foarte uşor preluate, trensferate şi perpetuate. Până la urmă, suntem toţi aceeaşi energie şi ne influenţăm, uneori cu voie, alteori fără voie, unii pe alţii. Astfel, am identificat câteva cauze ale acestui „sunt ocupat” pe care îl întâlnim la tot pasul în zilele noastre.

Astfel, privind imaginea de ansamblu, am observat că „a fi ocupat” este ca o epidemie în zilele noastre, e ca un trend căruia e important să i te adaptezi, pentru că în acest fel te aliniezi şi eşti integrat în societate. Practic, aceasta „ocupare” îţi asigură satisfacerea nevoii de apartenenţă. Noi, oamenii, avem întipărită în noi această nevoie de a face parte din ceva, de a fi incluşi şi acceptaţi într-un grup, pentru că asta diminuează senzaţia de singurătate. De aceea preluăm comportamente, gânduri şi atitudini care nu ne sunt tocmai benefice, dar pe care ajungem să le integrăm în noi până la identificare, chiar dacă ele ne dăunează.

Am mai observat de altfel faptul că în zilele noastre a fi ocupat este echivalentul lui a fi important. Dacă nu dai de mine, înseamnă că fac lucrui, dacă fac lucruri înseamnă că sunt utilă. Dacă sunt utilă, nu trăiesc degeaba, aşadar existenţa mea e validată. Şi, chiar dacă nu sunt ocupată, găsesc ceva de rezolvat, chiar dacă este un lucru lipsit de importantă.

Aceast ocupat acţionează ca un vortex, care ne acaparează şi în care ne afundăm ca în nisipuri mişcătoare din care nu mai reuşim să ieşim la suprafaţă. De fapt, ajunge să ni se pară atât de normal, încât ne lăsăm prinşi în ele, ca şi cum viaţa nu poate fi trăită şi altfel. Tendinţa în zilele noastre este aceea de a ne plânge, de a ne complica, de a atrage în mod inconştient obstacole, de a fi nemulţumiţi, pentru că, cu cât părem mai ocupaţi şi cu mai multe lucruri de rezolvat, cu atât simţim că suntem mai de folos lumii şi societăţii. Sunt ocupat, deci exist.

Însă de cele mai multe ori, oamenii ocupaţi sunt şi epuizaţi şi nici nu rezolvă atât de multe lucruri precum şi-ar dori şi de aceea se simt neputincioşi şi blocaţi şi într-o continuă nemulţumire de sine. Oamenii ocupaţi mai mult supravieţuiesc decât să trăiască şi sunt ocupaţi în primul rând pentru ei înşişi. De multe ori, acest lucru îl folosim ca scuză pentru a fugi de noi înşine şi de ceilalţi. „Ocuparea” ne distrage de la conexiunea autentică. Habar nu avem ce să facem cu noi înşine şi nici unii cu alţii, aşa că folosim asta ca pretext, când de fapt evităm să ne conectăm, evităm să simţim, să privim în interiorul nostru pentru că nu ştim ce ne aşteaptă. Cine suntem noi fără lucrurile pe care le cunoaştem?

Dacă eşti ocupat şi nu îţi ajunge timpul, înseamnă că de fapt trăieşti într-un dezechilibru energetic. Atunci când nu îţi ajunge timpul, este pentru că nu ştii să îţi împarţi energia. Şi, să fim sinceri, noi, românii, avem şi mentalitatea asta cum că lucrurile trebuie să fie grele, cum că e nevoie să muncim pe brânci ca să ne merităm banii, ca să avem parte de recunoaştere, ca să fim văzut, apreciaţi, validaţi. Cine nu e ocupat e un ciudat în zilele noastre.

Suntem ocupaţi pentru că nu ştim cum este să nu fim ocupaţi. Pentru noi este un lucru normal să ne zbatem, să depunem efort, să consumăm energie, să cădem epuizaţi, să ajungem la burnout, să fim indisponibili. Nu ştim ce altceva să facem cu timpul nostru. Şi, din păcate, perpetuăm această realitate, rămânem blocaţi în ea, îi dăm putere vorbind despre ea, investim în ea energia şi atenţia noastră.

Ocuparea asta acţionează ca o boală care se transmite. Mulţi dintre noi am crescut în familii cu părinţi ocupaţi, care şi-au sacrificat timpul ca să ne ofere ceea ce ei nu au avut din punct de vedere material şi cărora nu le-au mai rămas timp, putere, disponibilitate pentru noi, pentru că aşa au fost timpurile. Aşa că ni se pare ceva normal să fim ocupaţi şi să avem de lucru, noi nu cunoaştem altă viaţă. Este şi un comportament învăţat, cumva am asociat viaţa de adult cu a avea treabă şi cu o anume indisponibilitate legată de alte planuri ale vieţii.

Trebuie să admit că mie să fiu ocupată nu mi-a adus beneficii, aşa că am ales să renunţ la a mai fi fidelă acestui lucru cunoscut şi să merg pe un drum pe care îmi doresc acum să îl promovez şi care vreau să ajungă şi la alţii. Acela al renunţării la vechile tipare, la lucrurile care nu ne aduc beneficii, la conceptele şi comportamentele preluate de la alţii, pentru a ne conecta cu sinele nostru şi pentru a trăi uşor, frumos şi în libertate.

Ceea ce nu ştiu unii oameni este că am putea foarte bine să facem un shift în mentalitate şi că, dacă începem să vorbim despre timp liber, despre a îndeplini lucruile cu naturaleţe şi cu uşurinţă asta vom atrage în realitate. Poate că e vremea să înţelegi că dacă nu eşti ocupat, NU înseamnă că eşti neimportant, ci înseamnă că faci munca internă mai mult decât munca externă. Realitatea se creează din interior către exterior.

Cele mai frumoase lucruri iau naştere atunci când ne relaxăm, când renunţăm la presiune, când ne predăm, când ne punem o intenţie şi apoi ne abandonăm în mâinile Universului, convinşi fiind că lucrurile se vor aşeza aşa cum e mai bine pentru noi. Succesul este 80% munca interioară şi 20% munca exterioară. Când înţelegem asta şi renunţăm la control şi la teamă, atunci vom înţelege că de cele mai multe lucruri de pe lista noastră se ocupă Universul. Este paradoxal faptul că pentru a primi ceea ce ne dorim e nevoie să renunţăm la dorinţă. Am încredere că fiecare om va ajunge să înţelegea la un moment dat acest lucru.

Recunosc, mă frustrează oamenii ocupaţi şi nefericiţi, care se învârt mereu în cercul ăsta, însă am înţeles că probabil lecţia mea în viaţă este aceea de a accepta ritmul celor din jur, fără să încerc să îi scot de acolo pentru că mă simt eu neputincioasă şi acceptând faptul că îmi pot juca rolul de salvator doar plantând seminţele, şi că, mai departe, dacă ele cresc, cum cresc şi cât, este responsabilitatea fiecăruia. Iar asta mă face şi pe mine să fiu mai puţin ocupată cu alţii.

Şi dacă te-a ajutat acest articol, dă-l mai departe, pentru că fiecare om merită să ştie că poate ieşi din bula „ocupării”, că în loc de efort şi zbatere poate alege oricând să simtă flow, uşurinţă, creaţie, printr-un simplu shift de mentalitate. Lucrurile sunt simple, nouă ne place să le complicăm, aşa că hai să ne întoarcem la esenţa!

Poți să vizitezi paginile de Facebook Psihoterapeut Andreea Săvulescu și instagram @psihoterapeutandreeasavulescu unde împărtășesc zilnic gânduri și idei inspiraționale.

Pentru vindecare emoțională, pentru echilibrare interioară prin psihoterapie și hipnoză, te aștept cu drag să-mi povestești mai multe despre tine și emoțiile tale la adresa contact@andreeasavulescu.ro

Acceptă-ți sinele, depășește-ți blocajele emoționale și descoperă fericirea adevărată în cele două cărți ale mele – Ziua în care m-am iubit cu adevărat și Trăiește autentic! Lecții de fericire de la un psihoterapeut – pe care le poți comanda la preț promoțional, de aici: Pachet Bookzone Andreea Săvulescu!

Și nu uita, în aceste vremuri incerte, reușim împreună!

Îți mulțumesc și te îmbrăţişez cu drag,

Andreea

Photo by Nathan Dumlao on Unsplash

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Dezvoltare personală Evoluţie personală Iubire de sine

Atunci când îi judeci pe alții, te judeci pe tine

ianuarie 26, 2020
atunci cand ii judeci pe altii, te judeci pe tine

Ce pot spune despre mine este că, printre altele, sunt o persoană “intenţională”, funcţionez foarte bine cu intenţii. Le stabilesc, cred în ele şi apoi le văd cum se manifestă. Una dintre intenţiile mele din ultima perioadă este aceea de a judeca mai puțin – ar fi fost nerealist să îmi propun să nu mai judec deloc, întrucât judecata face parte din structura noastră umană. Avem setată în creierul nostru această nevoie de a emite judecaţi de valoare, de a cataloga, de a eticheta, de a compara, deoarece acest lucru ne aduce o oarecare certitudine, ştim cu cine sau cu ce avem de-a face. Astfel, omul sau situaţia nu ne mai provoacă o atât de mare frică, ne simţim mai în siguranţă.

Aşadar, mi-am pus ca intenţie să renunţ cât pot de mult la nevoia asta a mea de judecată şi în acelaşi timp să accept faptul că voi mai avea momente în care o voi face, că asta e natura umană şi că poate nu voi ajunge să fiu niciodată un observator, că voi rămâne un judecător, în esenţă. Intenţiile mele şi felul în care mi-am modelat creierul şi mi-am învăţat mintea să gândească mă ajută să fiu de multe ori prezentă şi conştientă de gândurile care circulă, aşa că realizez repede când sunt acaparată. Astfel, m-am surprins astăzi judecând nişte oameni şi simțind o oarecare bucurie răutăcioasă la gândul că s-ar putea ca o anumită situaţie să le provoace suferinţă.

De fiecare dată când mă observ în astfel de momente, pun stop judecăţii şi mă întorc către mine, iar “de ce fac asta?” este prima întrebare care îmi vine în minte. De ce mă bucur la gândul că unor oameni nu le-ar ieşi nişte lucruri şi asta le-ar produce suferinţă? De cele mai multe ori nu îmi vine imediat răspunsul, aşa că obişnuiesc să îmi las mintea să proceseze întrebarea, având încredere că, la timpul potrivit, inconştientul îl va scoate la suprafaţă.

La scurt timp, am văzut pe telefon notificări de comentarii la postările legate de cărţile mele, aşa că mi-am dat răgazul de a citi, lucru pe care nu îl fac prea des întrucât, comentariile fiind foarte multe, de regulă nu îmi apar, pentru că ori nu primesc notificări pentru ele, ori nu mi se încarcă. Uitându-mă, am observat că 95% dintre feedback-uri sunt pozitive, în restul de 5% mi se reproşează că m-am îmbogăţit, ca şi cum să te îmbogăţeşti din munca ta și din experiențele tale de viața este cel mai josnic lucru, că fac marketing, ca şi cum marketingul ar fi furt şi nu tot munca unor oameni, iar unul dintre ele era formulat cam aşa: “nu cumpăraţi aceste cărţi, până şi o adolescentă de 16 ani care scrie într-un jurnal scrie mai bine”.

Evident că mintea mea nu a lăsat să între nimic din asta înăuntru, eu ştiu ce-am scris şi nu mă invadează aceste feedback-uri, aşa că am catalogat din start persoană ca fiind hater. Apoi am avut un insight şi am realizat că judec, aşa că mi-am pus din nou pe STOP judecăţile. Dacă e să fi învăţat un lucru de nepreţuit în ultima vreme, acela este că judecăţile noastre au legătură cu noi înşine şi cu propria viaţă, mai mult decât cu ceea ce face sau ce este omul pe care îl supunem judecăţii. Nu putem vedea în ceilalţi ceva ce nu există în noi înşine. Şi, având asta în minte, m-am îndreptat către mine şi am privit înăuntru.

Mi-am reamintit că elementul comun pe care l-am întâlnit în cărţile pe care le-am citit în ultima perioadă, în audiobook-urile pe care le-am ascultat, în învăţăturile marilor maeştri, în poveştile oamenilor care au reuşit să facă lumea mai frumoasă, este acela că separarea e o iluzie şi că suntem cu toţii o singură energie, că oamenii care ne apar în cale sunt oglinzi, că sunt părţi din noi înşine şi că, dacă ceva nu ne place, înseamnă că e nevoie să vindecăm acel ceva, înăuntru.

Acest hater, aşa cum l-am numit eu, voia să îmi arate faptul că sunt un hater eu însămi, pentru că, cu doar puţin timp înainte mă bucuram, în imaginaţia mea, de potenţialul rău al altuia. Am înţeles că acea persoană este partea din mine care nu poate să se bucure de succesul şi de fericirea altuia şi mi-am propus să vindec în mine acest lucru.

M-am bucurat totuşi că a fost doar unul, probabil asta îseamnă că nici eu nu sunt atât de contaminată de judecată. Am luat partea bună de aici şi cu ocazia asta m-am comparat cu mine însămi, în etape anterioare ale vieţii. Mi-am amintit cum, în urmă cu ceva ani, mă uitam la colegi de-ai mei scriitori, tot din domeniul psihologiei, dezvoltării personale, spiritualităţii, care se bucurau de succes, judecându-i, căutându-le greşelile, vânându-le eşecul,  profund iritată de faptul că unul iar scoate o carte, altul iar scrie un articol, altul iar iese cu ceva în faţă.

Iar energia mea îmi alimenta de cele mai multe ori invidia, frustrarea, neputinţa. Pe măsură ce ei se ridicau, eu mă simţeam tot mai mică, dar vedeam cum se mărește în mine senzaţia de frică, la gândul că oamenii ăştia spun ceva înaintea mea, fac ceva înaintea mea, ies în faţă şi eu rămân în umbră. Şi realitatea mea asta a fost, pentru că mult timp așa mi-am creat-o în imaginaţie. Și, cum am spus mai sus, ceea ce gaândim, se manifestă.

Până într-o zi, când mi-am propus să le dau oamenilor voie să îşi trăiască succesul şi mi-am permis mie să mă eliberez de sentimentele negative ataşate, pentru că am înţeles că atâta timp cât îi invidiez, cât le doresc eşecul, nu voi reuşi să am succes vreodată. Şi am început să mă setez pe faptul că e loc pentru toată lumea, că e abundenţă de idei şi de creativitate, că, şi dacă avem aceeaşi idee, felul în care o spunem e cu siguranţă altul şi că, ce-i al meu e al meu, ce e al lor e al lor, că poate calea mea e separată.

Şi, treptat, hrănindu-mi mintea cu aceste gânduri, am reuşit să schimb şi sentimentul din spate şi am observat că încep să simt apreciere pentru oamenii ăştia, că le recunosc şi le respect munca, ba, mai mult, am început să mă bucur văzând că ei reuşesc, că ceva le iese, pentru că ştiu că nu suntem inamici, ci suntem toţi aceeaşi energie şi că lucrăm împreună la a schimba omenirea, fiecare într-un fel propriu.

Când am început să simt asta, am renunţat la rezistenţă. Şi când n-a mai fost rezistenţă, a fost flow, a fost curgere, a fost alunecare, a fost naturaleţe, a fost creativitate, a fost creaţie. Am înţeles că nu există inamic extern, că cel mai aprig inamic e înăuntru, am înţeles că nu succesul altuia mă ţine pe loc, ci propria mea minte. Am înţeles că adesea am folosit ceea ce este în afara mea drept scuză ca să îmi justific lipsa de evoluţie, nefericirea şi eşecul, în loc să îmi asum responsabilitatea pentru propria mea viaţă.

Acum sunt împlinită, însă ştiu că aceasta “vindecare” e un proces care e posibil să nu se termine niciodată, de aceea accept lucrurile, situaţiile şi oamenii pe care mi-i trimite Universul şi de fiecare dată când ceva nu-mi place, mă întorc către mine şi îmi asum puterea şi responsabilitatea pentru propria mea viaţă, ştiind că, cu cât îi judec mai puţin pe alţii, cu atât mă judec mai puţin pe mine însămi.  De aici vine puterea, din a renunţa la judecată.

________________________

Pentru vindecare emoțională, pentru echilibrare interioară prin psihoterapie și hipnoză, te aștept cu drag să-mi povestești mai multe despre tine și emoțiile tale la adresa contact@andreeasavulescu.ro

Pun accent pe educație, așa că te rog distribuie acest articol ca informațiile utile să ajungă și la cei care au nevoie să vadă și o altă perspectivă. Poți să vizitezi paginile de Facebook Psihoterapeut Andreea Săvulescu și instagram @psihoterapeutandreeasavulescu unde împărtășesc zilnic gânduri și idei inspiraționale.

Acceptă-ți sinele, depășește-ți blocajele emoționale și descoperă fericirea adevărată în cele două cărți ale mele – Ziua în care m-am iubit cu adevărat și Trăiește autentic! Lecții de fericire de la un psihoterapeut – pe care le poți comanda la preț promoțional, de aici: Pachet Bookzone Andreea Săvulescu!

Și nu uita, în aceste vremuri incerte, reușim împreună!

Îți mulțumesc și te îmbrăţişez cu drag,

Andreea

Dezvoltare personală Evoluţie personală Gândire pozitivă Încredere în sine Iubire de sine

Cum să NU mai fii prizonierul minții tale

ianuarie 12, 2020
cu7m sa nu mai fii prizonierul mintii tale

Eu nu cred în îndemnul trezeşte-te la realitate, pentru că ştiu că fiecare om îşi creează exteriorul cu ceea ce hrăneşte în interior. Sunt şapte miliarde jumate de oameni pe planeta aceasta şi 7 miliarde jumate de realităţi. Chiar dacă se spune că realitatea este una şi aceeaşi, de fapt fiecare şi-o trăieşte pe a lui.

Poate că realitatea este aceeaşi la nivel global, însă la nivel individual, nicio viaţă nu e identică cu cea de lângă ea. Şi această idee îmi este întărită zilnic, de oamenii care ajung la mine în cabinet. Chiar dacă situaţia este aceeaşi, fiecare o vede, o simte, o trăieşte şi o rezolvă în modul său unic, difeit.

Continue Reading

Dezvoltare personală Evoluţie personală Gândire pozitivă Încredere în sine Iubire de sine

5 lucruri pentru care sunt recunoscătoare în acest an

decembrie 30, 2019
5 lucruri pentru care sunt recunoscatoare in acest an

Pentru mine 2019 a fost anul vieţii mele. A fost anul trezirii, al descoperirii de sine, anul în care s-a prăbuşit tot ceea ce credeam că am, că sunt, că este. Anul în care am ajuns la esenţa mea şi de acolo mi-am recreat realitatea.

Privesc în urmă cu recunoştinţă. Simt o căldură cum îmi invadează corpul şi mulţumesc din suflet Universului, pentru toate experienţele pe care mi le-a oferit, pentru toate lecţiile care au venit cu ele, pentru toţi oamenii pe care mi i-a scos în cale, pentru transformare.

Anul 2019 m-a lăsat cu multe lecţii învăţate. Sunt un om norocos. Scriu asta şi îmi curge o lacrimă. Sunt norocoasă pentru că pot simţi ceea ce simt, cu intensitate. Închei anul mulţumită de mine, de viaţă şi, pe toate planurile, mult mai bogată. Sunt fericită pentru că am avut ochi să văd, urechi să aud şi inima să simt tot ceea ce mi-a scos viaţa în cale. Continue Reading

Dezvoltare personală Evoluţie personală Iubire de sine

Nu toţi oamenii sunt fericiţi de sărbători şi e ok

decembrie 24, 2019
Nu toţi oamenii sunt fericiţi de sărbători şi e ok

Au trecut câţiva ani de la Crăciunul ăla. Ăla în care n-am simţit să sărbătoresc. În care pur şi simplu nu am putut să mă ridic din pat, să-mi fac bagajul şi să plec la ţară, la bunici, acolo unde petreceam sărbătorile aproape mereu. Bunicii, frate-miu şi unchi-miu erau familia alături de care luam masa de Paşte şi de Crăciun, părinţii mei sunt plecaţi în străinătate de foarte mult timp.

Dar Crăciunul ăla am fost încremenită, înţepenită, am vrut să mă anesteziez emoţional. Nu mi-l doream, nu îmi doream reuniunea, revederea, nu îmi doream să sărbătoresc o bucurie pe care nu o simţeam. Nu voiam să îl văd pe bunicul ursuz, bolnav, altfel decât bucuros, energic, muncitor şi vesel, aşa cum îl ştiam. Era prea mult pentru mine să mă prefac că totul e la fel, când mă simţeam atât de tristă şi sfâşiată pe interior. A fost primul an în care am petrecut Crăciunul singură, izolată între cei patru pereţi ai garsonierei, fără sarmale, fără colinde şi fără cozonaci.

Continue Reading

Dezvoltare personală Evoluţie personală Gândire pozitivă Încredere în sine Iubire de sine

Cel mai frumos exercițiu de iubire de sine

decembrie 12, 2019
cel mai frumos exercitiu de iubire de sine

Eram mică şi visam cu ochii deschişi la o poveste de iubire cum nu a mai fost scrisă vreodată. Mergeam pe stradă şi îmi imaginam momentul în care voi crește mare şi mă voi ciocni cu Fat-Frumosul meu, care mă va salva de la nefericire. Stăteam în bancă, la şcoală, şi visam cu ochii deschişi că undeva, în viitor, voi întâlni bărbatul ăla care se va purta cu mine ca şi cum aș fi un glob fragil, de cristal, ce necesită atenţie şi delicateţe la manevrare. Mă plimbam prin parc, toamna, călcând pe frunzele moarte, amorţită pe interior, visând cum peste câţiva ani voi călca pe alte frunze, cu el de mână, vie, dezmorţita de iubire. Continue Reading

Dezvoltare personală Iubire de sine Recomandate

Ziua în care m-am iubit cu adevărat – Partea a II-a

noiembrie 18, 2019
ziua in care m-am iubit cu adevarat

Eu sunt Andreea, am 33 de ani, sunt om şi am suferit. Mi-a fost frică să vorbesc despre suferinţa mea deoarece mi s-a transmis că nu mă acceptă nimeni cu ceea ce simt. Mi-a fost frică să nu îmi fac părinţii să sufere şi mi-a fost frică de ceea ce vor spune ceilalţi, pentru că eu sunt psiholog, iar oamenii cred că psihologii sunt roboți, nu se enervează și nu simt. Am tras de mine în fiecare zi să ies din casa aranjată şi să zâmbesc. Mi-am pus ruj roşu, pantofi cu toc, m-am parfumat. Şi luni întregi m-am prefăcut. M-am prefăcut că sunt bine şi că n-am nimic. Am fost actriţă într-un film de groază în care teroarea interioară a predominat. Am trăit frică, în fiecare zi. Frică de a fi judecată. Criticată. Respinsă. Abandonată. Aruncată ca un obiect stricat. Am trăit cu frica de a nu muri. Continue Reading

Dezvoltare personală Iubire de sine Recomandate

Ziua în care m-am iubit cu adevărat – Partea I

noiembrie 18, 2019
Ziua în care m-am iubit cu adevărat - Partea I

Pentru cine nu ştie, şi eu sunt OM şi am suferit. Am fost respinsă, am fost trădată, umilită, abandonată, am fost neîndreptăţită. Şi m-a durut. Şi cu fiecare experiență m-a durut mai tare, mai adânc. Unele dintre răni s-au mai vindecat, dar ştiu că mai sunt câteva nevindecate, pe care uneori le simt. Rănile mele au fost multe şi adânci. Însă ele au început să se cicatrizeze din clipa în care m-am întors către mine şi m-am iubit cu adevărat. Continue Reading