Browsing Category

Încredere în sine

Dezvoltare personală Gândire pozitivă Încredere în sine Iubire de sine

Scrisoare către frica mea

aprilie 3, 2020
scrisoare catre frica mea

Dragă frică,

Ne ştim de mult. De atât de demult, încât uneori am impresia că suntem una şi aceeaşi, că ne contopim. Ne ştim de atât de demult încât mă locuieşti, uneori umbli prin toate camerele minţii mele şi îţi faci de cap. La mine în cap. Ca şi cum mintea mea ar fi rezidenta ta. Ca şi cum te-ai fi mutat definitiv în casa mea interioară. Am vrut adesea să-ţi fac bagajul şi să te alung.

Am încercat în nespus de multe rânduri să te gonesc. Dar te-ai luptat cu mine cu dârjenie şi uneori m-ai doborât. Ca atunci când m-ai făcut să cred că o să mor, adolescenta fiind. Ca atunci când m-ai făcut să cred că o să mor, adult fiind. Ca în anul ăla în care am crezut că sunt bolnavă de vreo 3 boli şi că mă sting, pentru că ai fost atât de şireată încât mi te-ai inflitrat în cap şi-n corp. Dar am lucrat cu mine şi am revenit şi te-am atacat atât de puternic, încât am simţit că te-am învins şi că gata, de data asta, ai plecat definitiv.

Până de curând, când te-am văzut stând iarăşi tolănită la mine pe pat. Atunci, am avut un sentiment de deznădejde, ca şi cum orice aş face, tu mereu mă vei sfida. Mi-am proiectat viitorul, eu cu tine, închise în casă un timp nelimitat, tu, sfidătoare, în vârf de pat, cu shot-ul de adrenalină pregătit, dându-mi palpitaţii doar cu o privire şi furnicături în corp. Şi gât uscat. Şi sufocare la gândul ăla pe care îţi face plăcere să mi-l injectezi zilnic în creier, cum că am să mor, că de data asta nu mai scap.

Dar, după vreo două săptămâni în care am simţit că vrei să fii stăpână, mi-am amintit ceva ce am auzit la un moment dat, cum că nu poţi să faci mereu acelaşi lucru aşteptând ca rezultatul să fie diferit. Şi m-am gândit la noi, la relaţia noastră, la dinamica pe care o avem, la cum ne-am comportat până acum una cu alta, la ce nu a funcţionat. Iar acela a fost momentul trezirii.  Atunci, m-am deşteptat. Şi am ales, ca pentru prima dată-n viaţă, să-ţi dau atenţie, să te privesc, să îți recunosc prezența. Să te onorez.

Dragă frică,

Am să mor, asta e cert. Dar nu acum. Simt că mai am încă de trăit. Şi de iubit. Am de iubit viaţa şi natura şi animalele şi oamenii şi frumuseţea lor. Şi pe mine mă am încă de iubit. Sunt de abia la început. Am înţeles acum că tot ceea ce ai făcut, a fost ca să mă protejezi. Pentru că mă iubeşti şi ştii că viaţa mea este un dar divin, că valoarea mea supremă este aceea de a trăi. Dar, pentru că nu te-am înţeles, eu te-am respins. De aceea tu ai revenit întotdeauna, mai puternică, să mă avertizezi. Şi n-am ştiut ce vrei, aşa că uneori m-am făcut mică, să nu te văd, să nu te aud, dar ţi-am simţit prezenţa mai profund şi, în loc să trăiesc, în momentele acelea, doar am supravieţuit.

Azi vreau să-ţi spun că-mi pare rău. Îmi pare rău că te-am respins. Îmi pare rău că am fugit de tine, am crezut că vii spre mine cu ură, cu energie negativă, cu gând rău, am crezut că vii spre mine ca să ataci, de aceea uneori am refuzat să fac schimbări, iar alteori am și greşit. Îmi pare rău că te-am judecat şi că nu ţi-am văzut utilitatea, că nu am înţeles care este misiunea ta, aceea de a mă ajuta să iau decizii care să servească binelui meu suprem. Tu ai încercat doar să mă avertizezi, şi, de fiecare dată când te-am gonit, te-ai întors mai puternică şi mi-ai bătut mai tare în uşa minţii, ca să mă salvezi. Deși m-a durut felul în care te-ai manifestat, m-ai salvat, ai reuşit!

Îţi mulţumesc că ai fost mereu aici, ştiu că locul tău este în mine şi că fără tine nu am cum să funcţionez. Vreau să ştii că am învăţat acum să te accept. Şi te respect. Te onorez. Azi, în semn de recunoştinţă, îţi dau un loc în mintea mea, ţi-am creat aici un spaţiu al tău, în care poţi să locuieşti. De acum înainte, am să îţi vorbesc, iar când ai să vii către mine, am să te privesc, am să te îmbrăţişez şi am să-ţi spun că te iubesc. Pentru că eşti parte din mine, iar eu, ca orice om de pe pământ, am doar iubire înauntrul meu.

Azi vreau să-ţi fac şi o promisiune. Îţi promit că am să trăiesc. Că, în fiecare zi în care am să mă trezesc, am să mulţumesc pentru că sunt şi am să mulţumesc pentru că eşti. Am să mulţumesc pentru iubirea din mine şi pentru că am ocazia în fiecare zi să o împărtăşesc. Îţi promit că am să îndrăznesc să fac ceva ce până acum nu am putut. Să mă las purtată pe mâinile Universului, fără să îmi doresc să ştiu ce va fi mâine, sau peste o oră sau peste un minut, având încredere în el, că ştie unde să mă ducă, si în tine, că dacă ceva nu merge bine, ai să mă salvezi, fără să trebuiască să fug, să mă ascund, să mint, să mă îndepărtez de mine, sau să mă feresc.

Dragă frică, te iubesc!

Pentru vindecare emoțională, pentru echilibrare interioară prin psihoterapie și hipnoză, mă găsești pe contact@andreeasavulescu.ro

Pun accent pe educație, așa că te rog distribuie acest articol! Poți să vizitezi paginile de Facebook Psihoterapeut Andreea Săvulescu și instagram @psihoterapeutandreeasavulescu și de acceptare a sinelui, depășește-ți blocajele emoționale și descoperă fericirea adevărată, în cele două cărți ale mele, Ziua în care m-am iubit cu adevărat și Trăiește autentic! Lecții de fericire de la un psihoterapeut, pe care le poți comanda la preț promoțional, de aici: Pachet Bookzone Andreea Săvulescu!

Și nu uita, în aceste vremuri incerte, reușim împreună!

Îți mulțumesc și te îmbrăţişez cu drag,

Andreea

Photo by Kelly Sikkema on Unsplash

Dezvoltare personală Evoluţie personală Încredere în sine Relaţii interumane

Să ne arătăm autentici este normalitate, nu o dovadă de curaj

februarie 14, 2020
Să ne arătăm autentici este normalitate, nu o dovadă de curaj

Cândva, în trecutul meu nu foarte îndepărtat, am trăit o zi în care m-am desprins de tot ceea ce aveam în jurul meu şi am privit, pentru prima dată în viată, adânc în mine. Atunci m-am văzut cu adevărat. Atunci, după ce am dat deoparte tot ce nu era al meu, am înţeles cine sunt, cum sunt şi m-am acceptat. Aceea a fost ziua în care m-am iubit cu adevărat, ziua în care am început să scriu primele pagini în cartea vieţii mele. O carte care, în doar două luni de la lansare, a ajuns în mâinile şi inimile a zeci de mii de oameni, pe care i-am îndreptat, sper, către ei înşişi.

Pentru că sunt impresionați, unii oameni îmi scriu mesaje drăguţe, autentice, calde, în care îmi mulţumesc că exist, îmi spun că au conştientizări, că au început psihoterapia sau că au vindecat o rană din trecut. Însă ceea ce mi se transmite cel mai des este faptul că sunt o curajoasă pentru că m-am deschis, m-am expus şi am vorbit despre experienţele mele. Ochii mei citesc foarte des cuvântul curaj, urechile mele aud constant cuvântul curaj, sunt adesea felicitată pentru curaj, aşa că în ultima vreme, în mintea mea a fost tot mai prezent cuvântul acesta, curaj.

Şi pentru că sunt foarte atentă la mine şi la emoţiile mele în diverse contexte ale vieţii, m-am îndreptat puţin către acest curaj, ca să aud ce vrea să-mi spună el. Are vreun rol, îmi trezeşte vreun sentiment? Pentru mine emoţiile sunt un barometru, un indicator, aşa că am învăţat să fiu în contact cu ele deseori, prin urmare, m-am întrebat de ce oare acest cuvânt, curaj, nu îmi provoacă mândrie, aşa cum oamenii îmi transmit că ar trebui să simt? Şi ce simt eu de fapt?

Aşa am ajuns la concluzia că nu simt nimic faţă de acest cuvânt. Că, pentru mine, să fiu eu însămi nu este o dovadă de curaj. Şi că noi numim curaj autenticitatea, ceva ce e firesc, ceva ce ar trebui să fie natural. Faptul de a fi noi înşine şi de a ne arăta lumii aşa cum suntem, faptul de a ne iubi şi de a vorbi despre experienţele noastre, faptul de a ne asuma imperfecţiunile şi de a ne trata cu blândeţe, faptul de a ne identifica cu natura noastră umană, asta nu ar trebui să fie curaj, ci normalitate.

Noi suntem cei care dăm o anume conotaţie acestui cuvânt, cuvintele sunt doar cuvinte, oamenii le fac negative, pozitive, rele, bune, rusinoase, dureroase. Ne dăm cel mai bine seama de asta privind către copii, ei pot rosti cuvinte pe care noi le considerăm vulgare şi o fac râzând. Copiii se amuză, pentru ei cuvântul nu e nimic mai mult decat atât, adulţii sunt cei care le transmit că unele sunt ruşinoase, altele nepotrivite, interzise chiar.

Faţă de curajul ăsta al meu, eu simt neutralitate, nu cred că am făcut ceva deosebit. Dar mă întreb, oare cât suntem de speriaţi dacă trăim vieţi în care jucăm roluri, doar ca să primim validare, apreciere şi iubire? Şi cât de iubire este iubirea pentru care trebuie să fim altcineva? Şi cât de iubire este iubirea pe care o cerşim? Şi cât de viaţă este viaţa în care trebuie să fim, până la capăt, actori?

Eu am trecut prin procesul meu de autocunoaştere şi de iubire de sine şi nu am cuvinte să descriu ceea ce simt  acum, cât de în armonie cu mine am ajunsă să trăiesc. Sper doar că transmit. Azi cred că a nu trăi în acord cu noi înşine înseamnă a ne complica şi mai cred că depunem un mai mare efort pentru a ne preface decât pentru a ne transforma, sau mai bine zis pentru a ne reconecta cu cine suntem noi cu adevărat și a ne arăta așa.

Dar mă ştiţi, eu sunt o idealistă, e ceva ce mă caracterizează, e ceva al meu. Eu visez şi nimeni niciodată nu îmi va lua această abilitate, aşa că daţi-mi voie să visez în continuare că va veni şi ziua aceea în care toţi oamenii se vor trezi, se vor iubi şi vor simţi şi ei că a ne dezbaraca de hainele unei vieţi trăite în minciună nu ne va face să ne îmbolnăvim de la frigul de afară, ci ne va vindeca prin căldura pe care noi înşine o emanăm din interior către exterior.

Eu cred şi simt că adevărata libertate vine atunci când nu mai fugi, când nu te mai ascunzi, când vorbeşti despre cine eşti, despre ce greşeli ai făcut, despre locul de unde vii, despre oamenii care te-au influenţat şi care au avut un rol în a te aduce în acest punct şi când devii dispus să îți asumi că aşa eşti în acest moment al vieţii tale, fără ruşine şi fără frica de gura lumii, pe care noi înşine, prin a ne ascunde, o alimentăm.

De fiecare dată când ascundem ceva, cedăm din puterea noastră şi din libertatea cu care ne-am născut. Atunci când evităm, când nu vorbim despre experienţele noastre, despre durerile noastre, despre alegerile cu care nu ne mândrim, despre oamenii pe care îi iubim, despre oamenii pe care îi urâm, despre amanţi, despre cei ce nu mai sunt, despre rude care nu au fost conforme neamului din care provenim, de fiecare dată când ascundem, când ne ascundem, când mințim, când ne mințim, ne rănim pe noi înşine, îi rănim pe cei din jur şi rănim și generaţiile care vin.

Eu cred că acest curaj de a vorbi despre cine suntem, nu ar trebui să mai fie numit curaj. Curajul este împotriva fricii, de ce să-mi fie frică să fiu eu? Nu pierd pe nimeni dacă mă expun, ba din contră, mă câştig pe mine, iar eu, în propria mea viaţă, sunt comoara mea cea mai de preţ. A mă arăta lumii aşa cum sunt este ceea ce îmi dă libertatea, nu fuga, nu prefăctulul că nu există, că nu s-a întâmplat, că n-am trăit şi n-am simţit. Evitarea este falsă libertate, e viaţă irosită, nu viaţă trăită. Eu îmi iubesc viaţa prea mult pentru a-mi permite să o irosesc, nu știu încă dacă voi mai avea și alta, dar cred că asta pe care o am merită toată atenția mea. Așa că eu aleg să mă arăt așa cum sunt.

Pe mine m-a ajutat să vorbesc despre faptul că nu m-am simţit iubita când eram mică pentru că nici părinţii mei nu au ştiu ce am avut nevoie, nici eu să cer. Şi mă ajută să vorbesc despre faptul că m-am simţit inferioară şi indacvată şi grasă şi urâtă şi proastă uneori. Mă ajută să recunosc că am fost săraci, că, așa cum suntem toți dar ne e frică să recunoaștem, am fost și eu furioasă pe părinţii mei, că uneori m-am simţit atât de rănită încât am strivit cu vorbele oamenii care m-au făcut să sufăr, ca să sufere la rândul lor.

Pe mine mă ajută să recunosc că am greşit, că m-am simțit abandonată şi că am abandonat, că am înşelat, că am cerşit iubirea unor bărbaţi care nu se puteau iubi nici măcar pe ei, dar care până la urmă tot pe mine m-au considerat răufăcătorul din vieţile lor, că primul bărbat pentru care am simţit iubirea aia autentică nu a vrut să avem o relaţie asumată şi cu toate astea, deşi nu mai ştim nimic unul de celălalt, eu îl respect în continuare şi că, dacă m-aş întoarce în trecut ştiind lucrurile pe care le ştiu acum, tot aș așege să-l iubesc şi nu aş regreta, cum nu regret nici azi, ba chiar m-aș bucura că am trăit ceva atât de furmos și de intens.

Pe mine mă ajută să fiu eu și să nu-mi pese de ceea ce cred ceilalți, pentru că, la sfârșitul zilei, eu știu că judecățile pe care ei le emit vin din proiecțiile lor. Și mă ajută să visez la ziua în care vom ajunge să fim cu toții noi înșine fără teamă, înțelegând că a ne arăta autentici este ceva normal.

Poate că asta ne-ar ajuta pe toţi. Să vorbim. Să simtitm. Să recunoaştem. Să arătăm, Să ne arătăm. Să ne eliberăm. Fără să considerăm că asta este curaj.

Pentru vindecare emoțională, pentru echilibrare interioară prin psihoterapie și hipnoză, mă găsești pe contact@andreeasavulescu.ro

Pun accent pe educație, așa că te rog distribuie acest articol! Poți să vizitezi paginile de Facebook Psihoterapeut Andreea Săvulescu și instagram @psihoterapeutandreeasavulescu și de acceptare a sinelui, depășește-ți blocajele emoționale și descoperă fericirea adevărată, în cele două cărți ale mele, Ziua în care m-am iubit cu adevărat și Trăiește autentic! Lecții de fericire de la un psihoterapeut, pe care le poți comanda la preț promoțional, de aici: Pachet Bookzone Andreea Săvulescu!

Și nu uita, în aceste vremuri incerte, reușim împreună!

Îți mulțumesc și te îmbrăţişez cu drag,

Andreea

 

Photo by Annie Spratt on Unsplash

 

Dezvoltare personală Evoluţie personală Gândire pozitivă Încredere în sine Iubire de sine

Cum să NU mai fii prizonierul minții tale

ianuarie 12, 2020
cu7m sa nu mai fii prizonierul mintii tale

Eu nu cred în îndemnul trezeşte-te la realitate, pentru că ştiu că fiecare om îşi creează exteriorul cu ceea ce hrăneşte în interior. Sunt şapte miliarde jumate de oameni pe planeta aceasta şi 7 miliarde jumate de realităţi. Chiar dacă se spune că realitatea este una şi aceeaşi, de fapt fiecare şi-o trăieşte pe a lui.

Poate că realitatea este aceeaşi la nivel global, însă la nivel individual, nicio viaţă nu e identică cu cea de lângă ea. Şi această idee îmi este întărită zilnic, de oamenii care ajung la mine în cabinet. Chiar dacă situaţia este aceeaşi, fiecare o vede, o simte, o trăieşte şi o rezolvă în modul său unic, difeit.

Continue Reading

Dezvoltare personală Evoluţie personală Gândire pozitivă Încredere în sine Iubire de sine

5 lucruri pentru care sunt recunoscătoare în acest an

decembrie 30, 2019
5 lucruri pentru care sunt recunoscatoare in acest an

Pentru mine 2019 a fost anul vieţii mele. A fost anul trezirii, al descoperirii de sine, anul în care s-a prăbuşit tot ceea ce credeam că am, că sunt, că este. Anul în care am ajuns la esenţa mea şi de acolo mi-am recreat realitatea.

Privesc în urmă cu recunoştinţă. Simt o căldură cum îmi invadează corpul şi mulţumesc din suflet Universului, pentru toate experienţele pe care mi le-a oferit, pentru toate lecţiile care au venit cu ele, pentru toţi oamenii pe care mi i-a scos în cale, pentru transformare.

Anul 2019 mă lasa cu multe lecţii învăţate. Sunt un om norocos. Scriu asta şi îmi curge o lacrimă. Sunt norocoasă pentru că pot simţi ceea ce simt, cu intensitate. Închei anul mulţumită de mine, de viaţă şi, pe toate planurile, mult mai bogată. Sunt fericită pentru că am avut ochi să văd, urechi să aud şi inima să simt tot ceea ce mi-a scos viaţa în cale. Continue Reading

Dezvoltare personală Evoluţie personală Gândire pozitivă Încredere în sine Iubire de sine

Cel mai frumos exercițiu de iubire de sine

decembrie 12, 2019
cel mai frumos exercitiu de iubire de sine

Eram mică şi visam cu ochii deschişi la o poveste de iubire cum nu a mai fost scrisă vreodată. Mergeam pe stradă şi îmi imaginam momentul în care voi crește mare şi mă voi ciocni cu Fat-Frumosul meu, care mă va salva de la nefericire. Stăteam în bancă, la şcoală, şi visam cu ochii deschişi că undeva, în viitor, voi întâlni bărbatul ăla care se va purta cu mine ca şi cum aș fi un glob fragil, de cristal, ce necesită atenţie şi delicateţe la manevrare. Mă plimbam prin parc, toamna, călcând pe frunzele moarte, amorţită pe interior, visând cum peste câţiva ani voi călca pe alte frunze, cu el de mână, vie, dezmorţita de iubire. Continue Reading

Dezvoltare personală Evoluţie personală Încredere în sine

Emoțiile și greutatea ideală

decembrie 2, 2019
emotiile si greutatea ideala

Câţi dintre voi ştiţi că orice kilogram care se depune şi se încăpăţânează să rămână, în ciuda oricăror diete, sau care se topeşte dar se repune rapid, are în spate o emoţie neprocesata? Câţi dintre voi ştiţi că mâncarea este un drog care acţionează la nivelul creierului prin eliberarea unor substanţe care au rolul de a calma, de a oferi confort emoţional? Continue Reading

Dezvoltare personală Gândire pozitivă Încredere în sine

De ce ne-a şocat atât de tare rezultatul de la vot

noiembrie 11, 2019
de ce ne-a socat atat de tare rezultatul de la vot

Am văzut azi pe Facebook mulţi români deştepţi care vorbesc despre restul de români care sunt proşti. Am zis că o fi vreo nouă modă şi cum eu vreau să fiu în trend, m-am decis să mă iau după ei şi azi mă dau şi eu deşteaptă. Am început deja să mă prefac, dar vă rog, dacă nu-mi iese, fiţi îngăduitori, e prima dată când încerc aşa ceva şi nici înainte nu am exersat! Continue Reading

Dezvoltare personală Evoluţie personală Încredere în sine Iubire de sine

Vulnerabilitatea este noua formă de putere

octombrie 14, 2019

În ultimele luni am trecut prin cea mai dureroasă, dar în acelaşi timp cea mai împlinitoare perioadă a vieţii mele. Am început, cu ceva timp în urmă, un proces de transformare în care a trebuit să mă demolez pe mine, Andreea, cea cu multe măşti, cea creată pentru a-i mulţumi pe alţii şi pentru a trăi după regulile dictate de societate, ca să ajung la structura mea, de unde să mă reconstruiesc luând forma propriului meu sine, a propriilor valori şi principii, dorinţe, năzuinţe. Continue Reading

Dezvoltare personală Evoluţie personală Încredere în sine Iubire de sine

Când te simți trist, întoarce-te către iubire! Iubirea este vindecătoare

aprilie 20, 2019

Eu cred în iubire. Cred că este cel mai puternic sentiment de pe pământ. Cred că iubirea te vindecă, aşa cum te poate ucide lipsa ei. Cred că iubirea este salvarea oricăruia dintre noi. Cred că iubirea ne uneşte şi ne dă apri şi ne face să zburăm. Cred că prin iubire putem înfăptui tot ceea ce visăm. Continue Reading