Dragă Universule. Sau Dumnezeu. Sau Sursă. Sau oricum vor oamenii să-ţi spună.
Sunt în autoizolare, aşa că am destul timp să vorbesc cu tine. Aş vrea să îţi spun astăzi cum a ajuns la mine această provocare pe care ai trimis-o în lume. Când s-a declanşat agitaţia cu virusul ăsta, m-am tot întrebat de ce? Ce se întâmplă? Ce sens are? Ştiam că 2020 se anunţase a fi anul trezirii noastre spirituale, al creşterii vibraţiei pământului, al ieşirii din frică şi al trecerii în iubire, dar a început cu boală, cu moarte, cu ură, cu dezbinare, cu tabere, cu judecăţi, cu multă frică şi furie. Iar unde e frică, nu e loc pentru iubire.
Nu avea sens. Eu ştiam că acesta este anul transformării, anul în care oamenirea se va trezi, anul în care oamenii vor deschide ochii şi vor vedea adevărul, vor descoperi lucrurile ce nu li s-au arătat până acum şi, cel mai important, vor înceta să fie victime ale manipulării. În schimb, vedeam tot mai mulţi oameni uşor de influenţat, trăind în panică şi în teroare.
Numai când am încetat să mai caut sensul, când m-am mutat din minte în inimă, am simţit adevărul. Iar adevărul este că nu mai mergem către nicăieri, iar asta nu este sfârşitul, este începutul unei noi etape, a unei alte ere. O eră în care ne reconsiderăm valorile, în care învăţăm să simţim mai mult şi să gândim mai puţin, să revenim acasă. În inimă.
Dragă Universule. Sau Dumnezeu. Sau Sursă. Sau oricum vor oamenii să-ţi spună.
Cred că astăzi restabileşti echilibrul. Cred că ai simţit că lumea nu mai este în armonie şi ai vrut să ne întorci la esenţă, la origini. Ne îndepărtasem prea tare de tine. Munceam excesiv. Ne vedeam rar. Nu aveam timp să discutăm lucruri de inimă. Nu aveam timp să stăm cu copiii, să ne vizităm părinţii, să ne bucurăm de natură. Nu ne mai priveam în ochi şi nu ne mai ţineam de mână. Eram dezbinaţi, deşi trăiam împreună. Aveam inimă, dar nu aveam suflet să îţi simţim iubirea şi compasiunea. Aveam urechi, dar eram surzi, nu îţi auzeam cântecul sublim al inimii. Aveam ochi, dar eram orbi, nu îţi vedeam frumuseţea şi măreţia.
A trebuit să apelezi la măsuri extreme. Ai pus lumea pe stop, ca să se ducă tot smogul şi să vedem adevărul. Ne-ai trimis un virus, dar nu ca să ne arăţi ce este frica, ci ca să ne arăţi ce este iubirea. Să ne faci să ne restructurăm valorile, să ne reaminteşti că viaţa ar trebui să fie valoarea noastră supremă. N-o mai preţuiam, o luasem ca atare.
Dragă Universule, eu cred că ne-ai trimis provocarea asta ca să învăţăm ce este iubirea de sine.
Fugeam prea tare de noi şi nu ne cunoşteam interiorul. Nu ştiam că înăuntru se afla iubirea, o căutam mereu afară şi de aceea și dezamăgirea. Acum, nu mai putem fugi de propria persoană. Acum, ne-ai forţat să stăm în case şi să privim înăuntru, ca să vedem că avem răni emoţionale. Că avem traume, că nu suntem nici pe departe zmei, că suntem toţi răniţi, ca în noi este durere. Dar tot în noi este şi frumuseţe, este şi lumină.
Ne-ai dat acum ocazia să fim noi cu noi înşine şi să ne privim în oglindă. Să vedem ce ne place şi ce nu ne place. Să ne acceptăm imperfecţiunile, să ne împăcăm cu greşelile. Să ne iertăm. Să iertăm. Să ne eliberăm. Să ne îmbrăţişăm copilul interior, să îl mângâiem, să îi vorbim, să-l protejăm, să îl privim cu blândeţe şi compasiune. Nu mai avem unde să fugim de noi, azi e ziua confruntării.
A trebuit să apelezi la măsuri extreme. Ai pus lumea pe stop şi ne-ai dat ocazia să facem curăţenie în spaţiul sacru al inimii, să ne adunăm emoţiile, să le sortăm şi să le aşezăm în sertare. Să înţelegem că ele nu sunt duşmanii noştri, sunt aliaţii noştri atâta timp cât le onorăm şi le acceptăm şi le reglăm volumul. Ne-ai făcut pe toţi vulnerabili, ca să ne arăţi că nu eşti prost dacă ţi-e teamă, că nu eşti slab dacă te sperii şi că, să vorbim despre asta, nu este o ruşine.
Dragă Universule, eu cred că ne-ai trimis provocarea asta ca să învăţăm ce înseamnă împreună.
Eram dezbinaţi. Oameni bogaţi şi oameni săraci, oameni frumoşi şi oameni urâţi, oameni slabi şi oameni graşi, oameni deştepţi şi oameni proşti. Ne arătăm cu degetul unii pe alţii şi, din frică de abondon şi de respingere, alergăm după perfecţiune. Purtăm cu toţii măşti, ca să ne ascundem adevăratul eu şi ca să ne ridicăm la înălţime. Azi nu mai vrem măşti, ne-ai obligat să le purtăm ca să înţelegem cât e de bine fără ele.
A trebuit să apelezi la măsuri extreme. Ai pus lumea pe stop şi ne-ai făcut să înţelegem că suntem frumoşi aşa cum suntem, că nimeni nu este greşit, că suntem perfecţi şi individual şi împreună, că nu trebuie să fim mereu în rândul lumii, că e ok să fii şi necăsătorit, şi divorţat, altă religie, altă rasă, că e ok să fii vegan, de dreapta sau de stânga. Ne-ai arătat că suntem mereu în rândul lumii, prin fragilitate şi vulnerabilitate, care ne dau, în acelaşi timp, putere.
Dragă Universule, eu cred că ne-ai trimis provocarea asta ca să învăţăm ce este libertatea.
Ieşeam afară, ne plimbam în parcuri, urcam în vârf de munte, mergeam la mare, călătoream în ţări străine. Credeam că suntem liberi. Ne-ai trimis un virus ca să ne arăţi ce înseamnă adevărata libertate, ai vrut să vedem că ea nu este în lumea de afară, că nu eşti liber dacă pleci când vrei, cât vrei, ci dacă poţi să stai în tine. Cu tine. Ai vrut să ne arăţi că libertatea nu înseamnă să fugi, înseamnă să te întorci acasă, înăuntru, fără să îţi fie teamă.
A trebuit să apelezi la măsuri extreme. Ai pus lumea pe stop ca să ne faci să înţelegem că libertatea nu înseamnă să pozezi şi să postezi de faţadă, păstrând aparenţe şi căutând validarea, libertatea înseamnă să postezi că eşti cine eşti, bucurându-te să faci asta, cu riscul să nu te accepte nimeni. Libertatea înseamnă să te vezi, să te accepţi şi să te iubeşti tu pe tine. Dacă nu te respingi tu, atunci nu te poate respinge nimeni!
Dragă Universule, ne-ai trimis provocarea asta ca să învăţăm ce este timpul.
Timpul trecea prea repede, iar noi eram prea ocupaţi, mergeam cu o viteză prea mare. Habar nu aveam unde ne ducem şi de ce ne ducem într-acolo. Ne uitam rar în oglindă, aprope niciodată în sufletul nostru; ne vedeam rar cu partenerul şi prea puţin cu copiii. Ne-ai trimis un virus care să oprească timpul în loc şi să facem toate lucrurile pe care nu le-am putut face până acum, să restabilim conexiunea autentică.
A trebuit să apelezi la măsuri extreme. Ai pus lumea pe stop ca să ne intorcem la lucrurile care contează, la lucrurile de inimă. Ca să renunţăm la relaţiile false şi epuizante, la tranzacţiile emoţionale. Ne-ai trimis timp ca să petrecem cu noi înşine, cu familia şi să ne întrebăm: “aici, acum, în mediul ăsta, cu oamenii ăştia, cu mine, EU, sunt bine?” Ne-ai trimis un virus ca să înţelegem că timpul este, timpul nu se pierde, noi îl pierdem, fugind de viaţă, de emoţii, de autenticitate, fugind de oameni, de iubire.
Dragă Universule, eu cred că ne-ai trimis provocarea asta ca să învăţăm ce este conexiunea.
Trăiam împreună, dar eram separaţi. Eram dezamăgiţi de iubire. Unii stăteam în relaţii pentru că credeam că aşa trebuie, chiar dacă erau disfuncţionale, alţii stăteam singuri, şi, de teama unor experienţe dureroase, evitam orice apropiere. Oamenii nu mai credeau în iubire, spuneau că nu există, că e o iluzie, că în doi e responsabilizare prea mare, că în doi e nefericire, că în doi nu este un nou început, ci un sfârşit de viaţă, de trăire. De asta petreceau mult timp la muncă, de asta aveau relaţii paralele, de asta aveau aventuri de o noapte. Ca să evadeze din dezamăgire.
A trebuit să apelezi la măsuri extreme. Ai pus lumea pe stop şi ne-ai trimis un virus ca să ne atragă atenţia că suntem neferici şi că mulţi ne privam unii pe alţii de libertatea emoţională, pentru că nu ştim că iubirea nu este atunci când ne rănim, când ne acuzăm, când ne reproşăm, când trădăm sau când ne răzbunăm. Iubirea vine după ce învăţăm să ne iubim pe noi înşine şi începe cu diminuarea judecăţii, cu compasiune şi acceptare.
Ai vrut să ne înveţi că iubirea nu înseamnă să renunţi la tine; iubirea înseamnă să fii liber, să fii cine eşti, acceptându-te tu, pentru că, după, te poate accepta şi o altă persoană. Iubirea este când te desprinzi de cel de lângă tine, dacă relaţia nu este funcţională. Când laşi omul liber şi tai cordoanele emoţionale. Iubirea este să recunoşti că ceva nu a mers şi să ai curajul să renunţi la scuze şi să deschizi colivia. Iubirea nu este muncă, nu este efort; iubirea este flow, e curgere, e energie, e co-creație, e aventură.
Dragă Universule, eu cred că ne-ai trimis provocarea asta ca să învăţăm ce este recunoştinţa.
Oamenii umblau ca roboţii. Nu mai vedeau frumuseţea lumii. Oamenii produceau şi poluau, defrişau, aruncau, făceau risipă de resurse, luau planeta ca atare. Oamenii aveau ochi să vadă, dar nu priveau; oamenii aveau urechi să audă, dar nu ascultau; oamenii aveau nas să miroasă, dar nu miroseau; oamenii aveau piele să simtă, dar nu simţeau.
A trebuit să apelezi la măsuri extreme. Ai oprit lumea în loc ca să ne faci să ne întoarcem la simţurile noastre, să învăţăm să apreciem tot ceea ce credeam că ni se cuvine, să învăţăm să ne bucurăm de lucrurile simple. Uitasem să o facem, treceam nepăsători pe lângă ele. Ai vrut să ne faci să retrăim bucuria de a fi copil şi ne-ai izolat pentru ca, atunci când vom iesi, să redescoperim lumea. Ai vrut să ne arăţi că putem simţi recunoştinţă, ca ea vine prin libertatea de mişcare, prin a privi un răsărit, sau un apus, sau amândouă, prin ciripit de pasarele, prin briză, iarbă, nori, furtună, prin curcubeu şi stele, prin stele căzătoare, rouă, tei şi florile din grădină. Ne-ai arătat că Planeta se reface, că este extraordinară.
Dragă Universule. Sau Dumnezeu. Sau Sursă. Sau oricum vor oamenii să-ţi spună.
Eu fac tot ce ţine de mine, vreau să îmi învăţ lecţiile şi să îmi asum responsabilitatea pentru colţul meu de lume. Înţeleg că astăzi ne pui măşti ca să o dai pe a ta jos, să-ţi laşi plămânii să respire. Înţeleg că, într-un fel, restabileşti echilibrul. Îţi iei tributul, iei multe vieţi cu tine. Aşa că aș vrea ca azi, să-ţi spun o rugăciune, ca să fii blând cu noi, aşa cum mi-aș dori ca şi noi să fim cu tine.
________________________
Pentru vindecare emoțională, pentru echilibrare interioară prin psihoterapie și hipnoză, te aștept cu drag să-mi povestești mai multe despre tine și emoțiile tale la adresa contact@andreeasavulescu.ro
Pun accent pe educație, așa că te rog distribuie acest articol ca informațiile utile să ajungă și la cei care au nevoie să vadă și o altă perspectivă.
Te invit să vizitezi paginile de Facebook Psihoterapeut Andreea Săvulescu și Instagram @psihoterapeutandreeasavulescu unde împărtășesc zilnic gânduri și idei inspiraționale.
Acceptă-ți sinele, depășește-ți blocajele emoționale și descoperă fericirea adevărată în cele două cărți ale mele – Ziua în care m-am iubit cu adevărat și Trăiește autentic! Lecții de fericire de la un psihoterapeut – pe care le poți comanda la preț promoțional, de aici: Pachet Bookzone Andreea Săvulescu!
Și nu uita, în aceste vremuri incerte, reușim împreună!
Îți mulțumesc și te îmbrăţişez cu drag,
Andreea
