De câteva zile un văl negru ne-a umbrit inimile. Suntem îndureraţi şi şocaţi de ceea ce s-a întâmplat vineri în clubul Colectiv. Mărşăluim în tăcere, aprindem lumânări, ducem flori, donăm sânge şi ne rugăm şoptit. Ne rugăm cu solidaritate pentru sufletele acelor tineri pieriţi într-un mod atât de crunt şi greu de imaginat. Ne rugăm pentru liniştea celor ce s-au intersectat cu moartea şi-au scăpat, ne rugăm pentru cei ce se zbat între viaţă şi moarte, pe paturile de spitale, în speranţa că poate acum Dumnezeu va auzi rugăciunea noastră colectivă.
Dezvoltare personală Evoluţie personală Gândire pozitivă Relaţii interumane