Dragă frică,
Ne ştim de mult. De atât de demult, încât uneori am impresia că suntem una şi aceeaşi, că ne contopim. Ne ştim de atât de demult încât mă locuieşti, uneori umbli prin toate camerele minţii mele şi îţi faci de cap. La mine în cap. Ca şi cum mintea mea ar fi rezidenta ta. Ca şi cum te-ai fi mutat definitiv în casa mea interioară. Am vrut adesea să-ţi fac bagajul şi să te alung.
Am încercat în nespus de multe rânduri să te gonesc. Dar te-ai luptat cu mine cu dârjenie şi uneori m-ai doborât. Ca atunci când m-ai făcut să cred că o să mor, adolescentă fiind. Ca atunci când m-ai făcut să cred că o să mor, adult fiind. Ca în anul ăla în care am crezut că sunt bolnavă de vreo 3 boli şi că mă sting, pentru că ai fost atât de şireată încât mi te-ai inflitrat în cap şi-n corp. Dar am lucrat cu mine şi am revenit şi te-am atacat atât de puternic încât am simţit că te-am învins – şi că gata, de data asta, ai plecat definitiv.
Până de curând, când te-am văzut stând iarăşi tolănită la mine pe pat. Atunci, am avut un sentiment de deznădejde, ca şi cum orice aş face, tu mereu mă vei sfida. Mi-am proiectat viitorul, eu cu tine, închise în casă un timp nelimitat, tu, sfidătoare, în vârf de pat, cu shot-ul de adrenalină pregătit, dându-mi palpitaţii doar cu o privire şi furnicături în corp. Şi gât uscat. Şi sufocare la gândul ăla pe care îţi face plăcere să mi-l injectezi zilnic în creier, cum că am să mor, că de data asta nu mai scap.
Dar, după vreo două săptămâni în care am simţit că vrei să fii stăpână, mi-am amintit ceva ce am auzit la un moment dat, cum că nu poţi să faci mereu acelaşi lucru aşteptând ca rezultatul să fie diferit. Şi m-am gândit la noi, la relaţia noastră, la dinamica pe care o avem, la cum ne-am comportat până acum una cu alta, la ce nu a funcţionat. Iar acela a fost momentul trezirii. Atunci m-am deşteptat. Şi am ales, ca pentru prima dată-n viaţă, să-ţi dau atenţie, să te privesc, să îți recunosc prezența. Să te onorez.
Dragă frică,
Am să mor, asta e cert. Dar nu acum. Simt că mai am încă de trăit. Şi de iubit. Am de iubit viaţa şi natura şi animalele şi oamenii şi frumuseţea lor. Şi pe mine mă am încă de iubit. Sunt de abia la început. Am înţeles acum că tot ceea ce ai făcut a fost ca să mă protejezi. Pentru că mă iubeşti şi ştii că viaţa mea este un dar divin, că valoarea mea supremă este aceea de a trăi. Dar, pentru că nu te-am înţeles, eu te-am respins. De aceea tu ai revenit întotdeauna, mai puternică, să mă avertizezi. Şi n-am ştiut ce vrei, aşa că uneori m-am făcut mică să nu te văd, să nu te aud, dar ţi-am simţit prezenţa mai profund şi, în loc să trăiesc, în momentele acelea, doar am supravieţuit.
Azi vreau să-ţi spun că-mi pare rău. Îmi pare rău că te-am respins. Îmi pare rău că am fugit de tine, am crezut că vii spre mine cu ură, cu energie negativă, cu gând rău, am crezut că vii spre mine ca să ataci, de aceea uneori am refuzat să fac schimbări, iar alteori am și greşit. Îmi pare rău că te-am judecat şi că nu ţi-am văzut utilitatea, că nu am înţeles care este misiunea ta, aceea de a mă ajuta să iau decizii care să servească binelui meu suprem. Tu ai încercat doar să mă avertizezi, şi, de fiecare dată când te-am gonit, te-ai întors mai puternică şi mi-ai bătut mai tare în uşa minţii, ca să mă salvezi. Deși m-a durut felul în care te-ai manifestat, m-ai salvat, ai reuşit!
Îţi mulţumesc că ai fost mereu aici, ştiu că locul tău este în mine şi că fără tine nu am cum să funcţionez. Vreau să ştii că am învăţat acum să te accept. Şi te respect. Te onorez. Azi, în semn de recunoştinţă, îţi dau un loc în mintea mea, ţi-am creat aici un spaţiu al tău în care poţi să locuieşti. De acum înainte, am să îţi vorbesc, iar când ai să vii către mine, am să te privesc, am să te îmbrăţişez şi am să-ţi spun că te iubesc. Pentru că eşti parte din mine, iar eu, ca orice om de pe pământ, am doar iubire înăuntrul meu.
Azi vreau să-ţi fac şi o promisiune. Îţi promit că am să trăiesc. Că, în fiecare zi în care am să mă trezesc, am să mulţumesc pentru că sunt şi am să mulţumesc pentru că eşti. Am să mulţumesc pentru iubirea din mine şi pentru că am ocazia în fiecare zi să o împărtăşesc. Îţi promit că am să îndrăznesc să fac ceva ce până acum nu am putut. Să mă las purtată pe mâinile Universului, fără să îmi doresc să ştiu ce va fi mâine, sau peste o oră sau peste un minut, având încredere în el, că ştie unde să mă ducă, si în tine, că dacă ceva nu merge bine, ai să mă salvezi, fără să trebuiască să fug, să mă ascund, să mint, să mă îndepărtez de mine, sau să mă feresc.
Dragă frică, te iubesc!
________________________
Pentru vindecare emoțională, pentru echilibrare interioară prin psihoterapie și hipnoză, te aștept cu drag să-mi povestești mai multe despre tine și emoțiile tale la adresa contact@andreeasavulescu.ro
Pun accent pe educație, așa că te rog distribuie acest articol ca informațiile utile să ajungă și la cei care au nevoie să vadă și o altă perspectivă.
Te invit să vizitezi paginile de Facebook Psihoterapeut Andreea Săvulescu și Instagram @psihoterapeutandreeasavulescu unde împărtășesc zilnic gânduri și idei inspiraționale.
Acceptă-ți sinele, depășește-ți blocajele emoționale și descoperă fericirea adevărată în cele două cărți ale mele – Ziua în care m-am iubit cu adevărat și Trăiește autentic! Lecții de fericire de la un psihoterapeut – pe care le poți comanda la preț promoțional, de aici: Pachet Bookzone Andreea Săvulescu!
Și nu uita, în aceste vremuri incerte, reușim împreună!
Îți mulțumesc și te îmbrăţişez cu drag,
Andreea
Photo by Kelly Sikkema on Unsplash