Pentru mine 2019 a fost anul vieţii mele. A fost anul trezirii, al descoperirii de sine, anul în care s-a prăbuşit tot ceea ce credeam că am, că sunt, că este. Anul în care am ajuns la esenţa mea şi de acolo mi-am recreat realitatea.
Privesc în urmă cu recunoştinţă. Simt o căldură cum îmi invadează corpul şi mulţumesc din suflet Universului, pentru toate experienţele pe care mi le-a oferit, pentru toate lecţiile care au venit cu ele, pentru toţi oamenii pe care mi i-a scos în cale, pentru transformare.
Anul 2019 m-a lăsat cu multe lecţii învăţate. Sunt un om norocos. Scriu asta şi îmi curge o lacrimă. Sunt norocoasă pentru că pot simţi ceea ce simt, cu intensitate. Închei anul mulţumită de mine, de viaţă şi, pe toate planurile, mult mai bogată. Sunt fericită pentru că am avut ochi să văd, urechi să aud şi inima să simt tot ceea ce mi-a scos viaţa în cale.
Nu e niciun secret că îmi place să scriu şi că mă ajută, aşa că am să scriu azi cele mai importante lucruri pentru care sunt recunoscătoare. Scriu pentru mine, pentru ca experienţele de aici să rămână mărturie a procesului meu de evoluţie. Aşa voi putea, peste ani, să mă intoarc la ele, să mă minunez de mine, cea de la 33 de ani şi să mulţumesc, din nou, pentru trezirea de care am avut parte. Cândva, ceea ce este azi, va fi o etapă anterioară vieţii mele.
De ce sunt recunoascatoare la sfârşit de 2019?
1. Pentru că anul acesta am învăţat să mă bucur. M-am bucurat chiar şi atunci când am suferit, chiar şi atunci când am plâns, chiar şi atunci când m-am simţit singură, pentru că am ştiut că sunt pe mâini bune, că merit să mi se întâmple lucruri minunate şi că uneori e nevoie ca totul să se prăbuşească pentru ca, pe locul ce rămâne, să se reconstruiască ceva cu o structură mai solidă. Eu sunt recunoscătoare pentru că m-am reconstruit pe mine.
2. Pentru că viaţa mea este minunată, pentru că am învăţat să mă privesc, să mă accept, să mă iubesc. Am învăţat să aştept ce e mai bun şi să cred în abilitatea universului de a-mi oferi ceea ce am nevoie, atunci când am nevoie. Am înţeles că valoarea mea cea mai mare ar trebui să fie propria mea viaţă şi că dacă lucrez la mine şi sunt eu echilibrată, îi ajut, astfel, şi pe alţii. Pentru că nu există separare, suntem cu toţii aceeaşi energie, iar starea mea de bine influenţează şi starea de bine a altora.
3. Pentru că m-am văzut pe mine în alţii. Am învăţat că oamenii din faţa mea sunt părţi din mine, care îmi reflectă nivelul la care mă aflu şi că, dacă sunt atentă la ei, îmi pot da seama unde am de lucru. Oamenii sunt oglinzi, iar dacă văd în cel din faţa mea ceva ce nu îmi place, acel ceva este în mine şi mă gândesc cum pot să fac mai bine, să schimb, să îmbunătățesc, să vindec. Asta m-a ajutat ca uneori să judec mai puţin, să fiu mai îngăduitoare, să simt mai multă compasiune şi iubire faţă de alţii. Am înţeles că felul în care mă tratează ceilalţi este felul în care mă tratez eu însămi şi că felul în care eu îi tratez pe alţii este felul în care mă tratez pe mine.
4. Pentru că am învăţat să nu mă mai îndoiesc niciodată de mine însămi. Am avut întotdeauna senzaţia că sunt altfel. Şi pentru că mă distingeam de mulţime, de multe ori am fost respinsă. În copilărie şi adolescenţa am fost bullied pentru că eram plinuţă, pentru că nu reuşeam să mă aliniez şi să mă integrez. Parcă am oscilat mai mereu între lumea mea interioară și nevoia de izolare şi retragere, şi lumea exterioară şi nevoia mea de atenţie. Nu m-am adaptat la niciuna dintre lumi, pentru că nu am înţeles până anul acesta ca nu pot să trăiesc doar în una sau cealaltă şi că este important să învăţ să găsesc echilibrul între ele.
Cu toţii simţim furie faţă de părinţii noştri. Unii o exprimă agresiv, alţii pasiv-agresiv, unii nu o exprimă deloc, însă prin natura noastră umană, simţim furie, revoltă, nemulţumire faţă de cei ce ne-au dat cel mai frumos dar – viaţa. Îi judecăm, fie că recunoaştem, fie că nu, pentru toate dăţile în care nu i-am simţit prezenţi şi nu ne-au îndeplinit nevoile emoţionale pe care le-am avut.
Numai că părinţii noştri au fost o generaţie crescută cu lipsă de afecţiune şi cu lipsuri pe planul financiar, iar scopul lor a fost acela de a fi părinți mai buni şi pentru asta au făcut sacrificii şi au muncit destul de mult, neglijând emoţiile noastre emoţionale. De asta îi judecăm şi până nu ne împăcăm cu trecutul şi nu îi oferim noi, ca adulţi, copilului nostru interior ceea ce a avut nevoie şi nu a primit, rămânem blocaţi din punct de vedere emoţional, în copilărie.
Datoria noastră ca şi copii ai lor este să ne oferim nouă ceea ce ei nu au ştiut, să îi iertăm, să acceptăm că au făcut ce au putut mai bine în fiecare moment şi să ne eliberăm de legăturile energetice invizibile nesănătoase pe care le avem cu ei şi cu înaintaşii nostri. Putem face asta doar iertând. Sunt norocoasă pentru că am trecut prin acest proces, pentru că scriind cartea „Ziua în care m-am iubit cu adevărat” am reuşit să îmi vindec relaţia cu părinţii şi astăzi pot să îi preţuiesc, fără să-i judec.
5. Pentru că am avut în viaţa mea un om minunat care m-a ajutat să cresc. Există o persoană în viaţa mea care mi-a apăsat toate butoanele emoţionale. Cineva care m-a răscolit şi care m-a îndreptat întotdeauna către mine. Un om cald, blând şi bun, care mi-a oglindit fiecare aspect al vieţii mele, în care mă neglijam pe mine. Este un om pe care îl admir, îl apreciez şi îl respect şi pentru care sunt mai mult decât recunoscătoare. Un om pe care uneori l-am judecat, uneori l-am blamat şi l-am responsabilizat pentru lucruri care ţineau mai mult de mine, un om care m-a acceptat în toate variantele mele. Azi, la sfârşit de 2019, îi mulţumesc Universului pentru că mi-a scos această persoană în cale şi înţeleg că tot ceea ce s-a întâmplat a fost pentru că am avut nevoie.
A fost un 2019 plin, intens din punct de vedere emoţional, cu durere, cu plăcere, cu acceptare şi cu iubire de sine. Eu sunt extrem de mulţumită de mine, de ceea ce mi-a fost dat, de viaţa mea, de trăirile mele. Azi pot să declar cu mâna pe inimă că i-am iertat pe cei care m-au rănit, cu voie sau fără voie, că m-am iertat pentru că le-am permis celorlalţi să mă rănească şi că m-am iertat pentru greşelile mele. În 2019 am trăit ziua aceea, ziua în care m-am acceptat şi m-am iubit aşa cum sunt!
Iar dacă ar fi să doresc ceva pentru fiecare om pentru anul care vine, ar fi să își dea voie să se conecteze cu el însuşi, să își dea puţin voie să sufere, să vindece din rănile trecutului, să ierte, să se elibereze de resentimente, să renunţe să mai judece atât, să îi admire pe cei care reuşesc, să facă loc în suflet pentru bunătate, pentru iubire de sine, pentru iubire de ceilalţi, pentru compasiune.
________________________
Pentru vindecare emoțională, pentru echilibrare interioară prin psihoterapie și hipnoză, te aștept cu drag să-mi povestești mai multe despre tine și emoțiile tale la adresa contact@andreeasavulescu.ro
Pun accent pe educație, așa că te rog distribuie acest articol ca informațiile utile să ajungă și la cei care au nevoie să vadă și o altă perspectivă. Poți să vizitezi paginile de Facebook Psihoterapeut Andreea Săvulescu și instagram @psihoterapeutandreeasavulescu unde împărtășesc zilnic gânduri și idei inspiraționale.
Acceptă-ți sinele, depășește-ți blocajele emoționale și descoperă fericirea adevărată în cele două cărți ale mele – Ziua în care m-am iubit cu adevărat și Trăiește autentic! Lecții de fericire de la un psihoterapeut – pe care le poți comanda la preț promoțional, de aici: Pachet Bookzone Andreea Săvulescu!
Și nu uita, în aceste vremuri incerte, reușim împreună!
Îți mulțumesc și te îmbrăţişez cu drag,
Andreea
No Comments