Dacă crezi că viaţa e grea, citeşte asta! O poveste care te va impresiona

Distribuie!

Această poveste este despre viaţă. Poate fi o poveste despre viaţa mea, poate fi despre viaţa ta, sau poate fi despre vieţile tuturor. Este o poveste despre cum ai putea ajunge chiar tu în viitor. Despre cum putem ajunge, cândva, fiecare dintre noi, dacă astăzi nu schimbăm ceva. Poate te va face să plângi, aşa cum m-a făcut pe mine. Poate te va îndurera. Poate te va pune pe gânduri. Poate te va schimba. Poate te vei identifica tu însuţi, sau poate îţi veţi da seama că ştii pe cineva care seamănă cu personajul. Personaj al cărui rol în poveste, dacă aş avea puteri magice, l-aş schimba. Pentru că nimeni în viaţă nu merită să treacă prin aşa ceva.

Povestea pe care ţi-o voi spune este reală, iar în spatele ei se află o lecție prețioasă de viaţă. Dacă alegi să o vezi, să înveţi din ea, atunci vei evita o mare suferinţă. Suferinţa pe care am simţit-o atât de intensă, atât de profundă, atât de adânc întipărită în sufletul persoanei căreia i s-a întâmplat!

Fii atent la conţinut pentru a vedea oportunitatea ascunsă în spatele a ceea ce-ţi voi spune în continuare, pentru că această poveste este terapeutică şi te poate vindeca!

Povestea începe astfel:

Acum câteva săptămâni, într-o dimineaţă însorită de duminică, m-am decis să merg la piaţă să cumpăr câte ceva. Îmi doream să gătesc şi aveam nevoie de ingrediente proaspete. De cele mai multe ori aleg piaţa în detrimetul supermarket-ului, pentru că produsele sunt mai gustoase, pentru că iubesc la nebunie mirosul de legume şi fructe proaspete, pentru că îmi place să susţin agricultorii români, mai ales că mi-am petrecut vacanţele la ţară şi ştiu de la bunicii mei câtă muncă depui pentru a îngriji o grădină şi câtă satisfacţie ai când eşti răsplătit pentru munca ta, dar şi pentru că îmi place forfota şi agitaţia aceea a gospodinelor care se aprovizionează la prima oră a dimineţii. Cred că toate astea sunt, de fapt, o punte către copilăria mea şi mă ţin conectată cu amintirile nepreţuite pe care le am din acea perioadă. De asta-mi place atât de mult.

Probabil că mă aflam într-o stare de spirit extraordinară, mai intensă decât oricum o am de obicei, pentru că mi s-au întâmplat tot felul de lucruri mărunte care m-au făcut să înţeleg că transmit ceva,  mai  mult decât am făcut-o până atunci.

Ţi-am spus cât cred în legea atracţiei şi ce reprezintă ea pentru mine. Ei bine, am simţit că acesta era unul din acele momente în care totul este minunat şi totul îţi merge bine, când universul funcţionează în aşa fel încât să primeşti ce ai nevoie, exact când ai nevoie. Şi deşi poate că toate aceste evenimente unora le pot părea copilăreşti, cred că tocmai capacitatea de a observa şi de a aprecia astfel de întâmplări te face un om fericit. Ştiu că pe mine această abilitate mă face sigur fericită.

De cum am ajuns la piaţă am fost acaparată de parfumul florilor de curte, de culorile lor vii şi de diversitatea lor. Ca în grădina de la ţară. Mi-au smuls un zâmbet. Am plecat mai departe, către „Tanti”. Tanti este o mămăiţa ce vinde roşii. Nişte roşii cum numai de la bunici din curte am mai mâncat. Seamănă atât de bine cu bunica mea, încât, de când am văzut-o prima dată, acum vreo doi ani, i-am rămas fidelă. O plac pe Tanti şi mă place, aşa că, deşi i-am cerut 2 kilograme de roşii la 2 lei, Tanti mi-a pus unul de 2 şi unul de 2.5, fără să-mi ceară diferenţa. I-am spus săru’mâna şi-am plecat mai departe.

Am luat aproape tot ce aveam de luat, de abia mai puteam ţine în mâini pungile pline, mai trebuia să iau cartofi. M-am oprit la o tarabă şi am cerut 2 kilograme. Domnul, când m-a văzut cu atâtea pungi, a luat una mai mare şi mi-a cerut să pun ce e mai greu în ea, că e rezistentă şi o pot duce mai bine. Mi s-a părut un gest foarte frumos pentru care i-am mulţumit, căci doar ce doar ce mă gândisem înainte cum să fac să pot căra şi punga cu cartofi.

Când m-am decis să plec, am observat o tarabă unde erau doar porumb de fiert şi ţelină. Ştiam că logodnicului meu îi place porumbul fiert, aşa că am decis că merită eforul să îi fac o surpriză. Am pus pungile jos şi mă pregăteam să aleg, când domnul de la tarabă mi-a spus să-i las acolo pe aia, că are ceva mai bun pentru mine. A scos un sac de sub tejghea şi l-a desfăcut special pentru mine, a ales ce era mai frumos, i-a desfăcut la vârf, mi-a arătat că sunt buni şi mi i-a pus în pungă. Al treilea gest frumos pe care l-am observat şi apreciat.

Între timp, o bătrânică se oprise lângă mine. S-a uitat la ţelină şi l-a întrebat pe vânzător cât costă. Domnul, drăguţ, i-a spus că dumneaei, pentru că e pensionara, i-o da cu 2 lei. Bătrânică a ezitat puţin, apoi i-a spus, mai mult în şoaptă, că nu are atâţia bani. Ştiu, 2 lei nu sunt „atâţia bani” pentru un om normal, toată lumea are 2 lei, ai zice.

Bătrânica nu-i avea însă… A lăsat capul în jos, copleşită parcă de ruşine că nu are, de tristeţe, de melancolie, de durere. Era cufundată în gânduri. Demnitatea a împiedicat-o să ceară ţelina mai ieftină, dar emoţiile o ţineau împietrită. Am rugat-o să îşi aleagă o ţelină, că i-o plătesc eu. N-a îndrăznit… I-am repetat, puţin mai tare, cu gândul că n-a auzit: „Mamaie, alege-ţi o ţelina, stai liniştită, ţi-o plătesc eu”. Auzea, dar era prea demnă. Cu greu a reuşit să întindă mâna să ia ţelina, timp în care mi-a urat, într-un mod de o sinceritate cum cred că nicicând, vreodată, nu am mai văzut: sănătate, fericire, să mă ajute Dumnezeu şi să am parte de tot ce e mai bun în viaţă. Niciodată nu am văzut un om care să mulţumească aşa de… cu sufletul… știi ce zic?

Gândul meu a fugit la bunica mea, care e singură, şi la cum ar fi să ajungă să nu aibă de o ţelină. Şi la bunicul, care a murit în martie şi la cum muncea în fiecare an în grădina pentru ca noi să avem de toate. Imaginile astea îmi treceau prin minte şi mă cutremurau, în timp ce plăteam. Când am întors privirea către bătrână, era cu capul în jos, plângea. M-a cuprins o tristeţe de neimaginat şi greu, foarte greu m-am putut stăpâni să nu-mi dea lacrimile, pentru că nu-mi doream să o întristez şi mai tare. M-am apropiat, am luat-o în braţe şi i-am spus că trebuie să fie puternică. Mi-a răspuns că încearcă, dar e greu, îi este foarte greu, copiii ei au părăsit-o şi de abia se descurcă. Am mângâiat-o pe spate, am încurajat-o, însă simţeam că nu mai pot ţine în mine şi că trebuie să mă retrag într-o parte să las tristeţea să-mi iasă din inimă.

M-am aşezat pe un scaun, mi-am pus pungile pe masă, la ceva ce părea a fi un fel de cârciumă, la ieşirea din piaţă. Nu-mi amintesc cum am ajuns acolo, ştiu doar că lacrimile deja îmi curgeau şiroaie pe obraji. Nu mi-a mai păsat că lumea se uită la mine, pur şi simplu nu mă puteam controla, încercam doar să nu plâng în hohote, deşi corpul meu era într-un zbucium continuu. Am stat acolo 15 minute, până când am simţit că mă pot ridica.

În 5 minute eram acasă. După ce mi-am mai revenit din şoc, mi-a părut rău de un lucru. Acela că nu am întrebat-o dacă mai vrea ceva, dacă mi-ar da voie să o mai ajut din când în când, să-i alin puţin din suferinţă. Dar eram atât de emoţionată încât nu mai puteam gândi. Mi-am dat seama atunci că e adevărat că oamenii când sunt adânciţi în emoţie nu mai pot fi şi raţionali.

Mi-aş dori să o mai văd pe bătrână, să o pot ajuta mai mult. Pentru că mi se pare că viaţa a fost nedreaptă cu ea. Şi pentru că a trezit ceva în mine. Şi pentru că mi-am dat seama că noi, oamenii, suntem aici pentru a ne ajuta unii pe ceilalţi şi că e dureros să treci prin viaţă singur. Dar poate că o voi revedea curând.

Mi-am dat seama că am întâlnit-o pe bătrână cu un scop. Întâmplarea acesta m-a făcut să preţuiesc viaţa şi mai mult. Şi să-mi doresc să pun lucrurile în mişcare. Să fac ceva astfel încât să nu ajung ca la bătrâneţe să depind de alţii. Ar fi groaznic să depind de o pensie din care să nu-mi pot cumpăra o ţelină. Întâmplarea asta m-a făcut să-mi doresc să ajut şi alţi oameni să se trezească şi să facă ceva pentru ei.

Poate că pentru cei ca bătrânică s-ar putea spune că e puţin cam târziu. Deşi sigur atrag oameni săritori, prin bunătatea lor.

Dar pentru noi, ceilalţi, acum începe viaţa!

Ce-am învăţat din întâmplarea asta?

Că nu e corect că noi să ne plângem. Dacă tu crezi că viaţa-i grea, că ceea ce trăieşti e nedrept, bătrânică ce poate să spună? Viaţa e grea pentru ea, viaţa e grea pentru copilul cu autism care nu înţelege nimic din această lume. Viaţa e grea pentru persoana care a aflat că are cancer. Viaţa e grea pentru cel care tocmai a pierdut un om drag. Viaţa e grea pentru cel care nu vede, nu aude, nu are o mână sau un picior. Deşi şi aici avem exemple că se poate.

Dar tu? Tu de ce eşti nemulţumit? De ce te plângi?

M-am oprit de cel puţin 5 ori cât am scris articolul acesta. M-am oprit să plâng şi să-mi şterg ochii, pentru că mi s-au înceţoşat atât de tare încât nu mai vedeam bine tastele și monitorul. M-am oprit pentru că mi s-au amplificat senzaţiile fiziologice retrăind această întâmplare. Inima îmi bătea tare, gura mi s-a uscat, palmele mi-au transpirat. M-am oprit pentru că m-a durut din nou să-mi amintesc că oamenii pot ajunge atât de neajutoraţi.

Am scris acest articol pentru că vreau ca tu să vezi această întâmplare aşa cum am văzut-o eu. O nouă şansă de a aprecia viaţa mai mult. De a mulţumi pentru ceea ce ai. Chiar dacă ai doar o ţelină. Eu o am, tu o ai, alţii nu. Am scris acest articol ca să te fac să înţelegi că sunt oameni care trec prin situaţii mai dificile decât tine. Şi că e timpul să faci ceva ca să eviţi să ajungi aşa în viitor. Imaginează-ţi cum ar fi să fii bătrân, neputincios, să te lase copiii şi să nu ai bani?

Ţi-ar plăcea să trăieşti aşa?

Dacă vrei să nu ajungi ca bătrânica, nu te mai plânge, schimbă ceva! Eu am făcut-o, şi sunt recunoscătoare pentru că am trăit experienţa asta. Ştiu că am întâlnit-o cu un scop.

Omul este singura fiinţă vie care deţine capacitatea de a se proiecta în viitor, ştiai? Tu te poţi vedea peste 20 de ani de acum înainte. Cum ţi-ar plăcea să fii?

Dacă vrei să știi cum să transformi astfel de întâmplări în lecții care te vor face mai fericit dă click aici.

Te poți înscrie la newsletter completând formularul de mai jos. La înscriere vei primi gratuit ghidul „3 Pași Simpli Către Fericire”.

________________________

Pentru vindecare emoțională, pentru echilibrare interioară prin psihoterapie și hipnoză, te aștept cu drag să-mi povestești mai multe despre tine și emoțiile tale la adresa contact@andreeasavulescu.ro

Pun accent pe educație, așa că te rog distribuie acest articol ca informațiile utile să ajungă și la cei care au nevoie să vadă și o altă perspectivă.

Te invit să vizitezi paginile de Facebook Psihoterapeut Andreea Săvulescu și Instagram @psihoterapeutandreeasavulescu unde împărtășesc zilnic gânduri și idei inspiraționale.

Acceptă-ți sinele, depășește-ți blocajele emoționale și descoperă fericirea adevărată în cele două cărți ale mele – Ziua în care m-am iubit cu adevărat și Trăiește autentic! Lecții de fericire de la un psihoterapeut – pe care le poți comanda la preț promoțional, de aici: Pachet Bookzone Andreea Săvulescu!

Și nu uita, în aceste vremuri incerte, reușim împreună!

Îți mulțumesc și te îmbrăţişez cu drag,

Andreea