Dezvoltare personală Gândire pozitivă Încredere în sine Relaţii interumane

7 greșeli de comunicare de evitat într-o conversație

mai 21, 2012

Distribuie!

Comunicarea eficientă stă la baza relațiilor interumane și implică un efort atât din partea transmițătorului, cât și din partea receptorului. Cu ajutorul comunicării, încercăm să transmitem mesaje, într-un mod cât mai clar și mai concis. Este, așadar foarte important să fim prezenți în derularea acestui proces, pentru că, altfel pot apărea diverse erori și confuzii.

Este bine de știut că, ne putem îmbunătăți oricând abilitățile de comunicare și implicit relațiile cu cei din jurul nostru. Este primordial să învățăm să evităm greșelile, care pot apărea în procesul de comunicare. Și pentru a face asta, este important să distingem potențialele erori, să fim perfect conștienți de ele.

Dacă îți dorești să comunici mai eficient, să te faci înțeles mai ușor, să îți exprimi cu claritate punctul de vedere și să înțelegi cu exactitate ceea ce persoanele din jur încearcăsă îți transmită, atunci iată care sunt acele greșeli pe care trebuie să le eviți într-o conversație:

Nu asculți. Nu fii ca majoritatea oamenilor! Nu aștepta pur și simplu cu nerăbdare să îți vină rândul să vorbești, încearcă să asculți cu atenție ceea ce spun cei de lângă ține. Când începi să fii atent cu adevărat, poți identifica o mulțime de subiecte pe care să le dezbați în conversație. Ascultă cu atenție și apoi adresează întrebări deschise.

Adresezi prea multe întrebări. Este util să adresezi întrebări, însă dacă exagerezi, conversația poate începe să semene cu un interogatoriu, provocând frustrare persoanelor participante. O alternativă este aceea de a amestecă întrebările cu afirmațiile. Astfel, conversația va decurge într-un mod plăcut.

Ești lipsit de expresivitate. Într-o conversație, nu sunt atât de importante lucrurile pe care le spui, cât felul în care le spui. Tonalitatea și limbajul corpului reprezintă o parte vitală a unei conversații. Ai grijă să:

• Încetinești ritmul. Atunci când ești entuziasmat este foarte probabil să accelerezi ritmul și să vorbești din ce în ce mai repede. Încearcă să schimbi acest obicei pentru ca cei din jur să poate înțelege ceea ce îți dorești să le transmiți.

• Vorbești tare. Nu îți fie frică să vorbești atât de tare, cât este nevoie pentru ca cei în compania caroara te afli să te audă.

• Vorbești clar. Nu murmura, vorbește perceptibil.

• Transmiți emoții. Nimieni nu te va asculta dacă ești monoton. Așa căai grijă că vocea ta să îți exprime emoțiile, trăirile.

Îți place să fii în mijlocul atenției. Toți cei implicați într-o conversație ar trebui să fie în centrul atenției în egală măsură. Nu întrerupe o persoană când povestește ceva pentru a atrage din nou toate privirile către ține. Găsește o balanță între a asculta și a vorbi.

Trebuie să ai întotdeauna dreptate. Evită să creezi discuții contradictorii din dorința de a avea întodeauna dreptate. Cei mai mulți dintre noi, au tendința de a face asta. Este în regulă să îți susții opiniile, dar încearcă să le accepți și pe ale celorlalți. Fiecare consideră că, are dreptate, și nu vei impresiona pe nimeni încercând să ai întotdeauna untimul cuvânt.

Vorbeșți despre subiecte ciudate sau negative. Dacă eșți la o petrecere unde nu cunoști foarte multe persoane, încearcă să eviți să discuți anumite subiecte. Nu este indicat să vorbești despre sănătatea ta precară, despre cât de prost merge relația ta, despre slujba ta prost plătită, despre criminali în serie sau orice subiect la fel de înspăimântător, care poate stoarce energia pozitivă dintr-o conversație.

Nu contribui prea mult. Este posibil ca uneori să simțică, nu prea ai cu ce contribui într-o conversație. Dar încearcă oricum. Ascultă cu atenție ceea ce spun ceilalți, adresează întrebări și fă afirmații. Dezvoltă-ți spiritul de observație, și învață câte ceva din fiecare subiect nou abordat.

Acum, că știi ce greșeli trebuie evitate pentru a-ți îmbunătăți abilitățile de comunicare, este important să le alegi pe cele mai importante trei și să lucrezi asupra lor. Evita să faci schimbări radicale pentru că vei deveni confuz și te vei simți copleșit. Lucrează asupra acestor asepecte timp de 3-4 săptămâni și apoi notează îmbunătățirile pe care le-ai remarcat. În curând noile obiceiuri le vor înlocui pe cele vechi și vei devni un maestru în artă comunicării. Oamenii te vor simpatiza și îți vor căuta compania. 🙂

Lasă-mi un comentariu în care să îmi spui ce greșeli de comunicare faci tu și cum ai de gând să lucrezi asupra lor. De asemenea, dacă îți place articolul, nu uită să dai un Like!

________________________

Pentru vindecare emoțională, pentru echilibrare interioară prin psihoterapie și hipnoză, te aștept cu drag să-mi povestești mai multe despre tine și emoțiile tale la adresa contact@andreeasavulescu.ro

Pun accent pe educație, așa că te rog distribuie acest articol ca informațiile utile să ajungă și la cei care au nevoie să vadă și o altă perspectivă.

Te invit să vizitezi paginile de Facebook Psihoterapeut Andreea Săvulescu și Instagram @psihoterapeutandreeasavulescu unde împărtășesc zilnic gânduri și idei inspiraționale.

Acceptă-ți sinele, depășește-ți blocajele emoționale și descoperă fericirea adevărată în cele două cărți ale mele – Ziua în care m-am iubit cu adevărat și Trăiește autentic! Lecții de fericire de la un psihoterapeut – pe care le poți comanda la preț promoțional, de aici: Pachet Bookzone Andreea Săvulescu!

Și nu uita, în aceste vremuri incerte, reușim împreună!

Îți mulțumesc și te îmbrăţişez cu drag,

Andreea

You Might Also Like

3 Comments

  • Alex Pop mai 22, 2012 at 3:35 pm

    Greseli pe care le fac cateaodata:

    *vorbesc prea incet iar cei din jur nu ma pot auzi
    *vorbesc prea repede
    *vorbesc monoton

    La prima greseala ma concentrez sa ma fac auzit. La a doua de asemenea ma concetrez. Iar la atreia habar nu am cum sa o coectez in mod constient. Cateodata imi iese cateodata nu.

  • Sorin mai 24, 2012 at 2:51 am

    La discutii despre subiecte ciudate sau negative intra si discutiile despre Politica si Religie. Evita astfel de discutii sau nu deschide astfel de discutii este sfatul meu

  • Leave a Reply