Eu cred ca toate lucrurile se intampla cu un scop.
Poate chiar se intampla, sau poate in spatele acestei credinte sta ascunsa nevoia mea de sens. Nevoia aceea specifica oamenilor, de a da un inteles vietii. Oricum ar fi, de fiecare data scopul mi s-a aratat. Iar acesta este motivul pentru care cred.
De-a lungul timpului am trecut prin diverse intamplari ciudate, unele neplacute, insa foarte multe placute. Intamplari care m-au pus pe ganduri si m-au facut sa ma intreb de ce lucrurile se intampla asa cum se intampla, atunci cand se intampla. Coincidente, sincronicitati, toate m-au convins ca, pana la urma, legea atractiei functioneaza. Si functioneaza bine. Desi putini sunt cei care inteleg cu adevarat mecanismul.
Sigur ca am cazut in capcana legii atractiei care se presupune ca, printr-o simpla serie de vizualizari, te poate imbogati. Si sigur ca am fost si eu dezamagita. Pentru ca nu ai cum sa primesti imparatii fara sa faci nimic pentru ele. Da, mintea umana este fascinant de puternica, iti poate cladi realitatea. Dar ceea ce multi nu au inteles este faptul ca, pentru a cladi realitatea in exterior, e necesar ca mai intai sa o cladesti in interior. Caramida cu caramida.
Ce-am inteles eu pana acum din legea atractiei?
- Am inteles ca nu poti avea niciodata diamante daca scopul tau este pur material. Trebuie ca mai intai sa fii tu insuti un diamant si sa nu incetezi niciodata sa te slefuiesti. Cu cat esti mai slefuit, cu atat stralucesti mai tare.
- Am inteles ca pentru a primi, este nevoie sa oferi chiar tu din lucrurile pe care iti doresti sa le primesti, sincer si fara sa astepti ceva in schimb. Iubire, incredere, credinta, frumusete. Ti se intorc oricum inzecit. Si ce senzatie…
- Am inteles ca de cele mai multe ori nu vei primi un Ferrari, dar vei primi la schimb un om a carui prezenta nu se va devaloriza niciodata, ba chiar iti va adauga tie un plus valoare. Cineva care nu se deterioreaza si care te va ajuta continuu sa te dezvolti.
- Am inteles ca in 90% dintre cazuri, realitatea este creata din ce ai in suflet si de oamenii care ti se alatura pentru ceea ce ai in suflet. Si cu cat sufletul tau este mai hranit, cu atat mai frumosi si luminosi sunt oamenii care te insotesc in calatoria vietii.
Eu cred. Cred in legea atractiei. Aceea in care apare omul potrivit, la momentul potrivit. Aceea in care iti iese in fata cartea potrivita, in clipa potrivita. Aceea in care, de fiecare data cand emiti vibratii pozitive in univers, ele se intorc inzecit la tine, sub diverse forme, pentru a te imbogati spiritual. Pentru ca nu exista bogatie mai mare decat bogatia spirituala. Iar aceasta este cea care te implineste cu adevarat. Celelalte vin mult mai usor apoi.
Spun toate astea amintidu-mi cu drag cea mai recenta intamplare care mi-a intarit convingerea ca legea atractiei functioneaza.
S-a intamplat in saptamana mare, in noaptea de joi spre vineri. Eram treaza de la 3 jumate dimineata, facusem deja cateva drumuri de la Bucuresti la Slobozia, apoi Constanta si inapoi. Imi pregatisem bagajele si ma indreptam cu entuziasm catre gara, de unde trebuia sa iau trenul spre Suceava. Urma sa am parte de cateva zile minunate de relaxare si detasare. Imi propusesem ca de aceste sarbatori, departe de agitatia cotidiana, sa intru in contact cu spiritul meu si mai mult decat o facusem in ultima vreme. Imi pregatisem o carte de suflet care sa-mi tina companie in cele 7 ore de calatorie, carnetelul meu preferat si un creion, pentru a nota ganduri atunci cand ma simt inspirata.
Am ajuns la ghiseu plina de entuziasm. Eram oarecum nerabdatoare sa ma urc in tren, sa-mi ocup locul, sa ma bucur de carte si poate si de cateva ore de somn. Am chicotit putin, amintindu-mi de vremea cand eram studentaJ. Am scos banii, am rostiti destinatia, iar in secunda urmatoare am si auzit-o pe doamna de la ghiseu raspunzandu-mi sec si pe graba: “fara loc”. Cum fara loc? Pana la Suceava? 7 ore pe tren? Fara loc? Am simtit cum sangele incepe sa-mi clocoteasca in vene si m-a cuprins o furie de neimaginat. Asta insemna ca va trebui sa stau proptita pe geamantan 7 ore, toata noaptea. Ma si imaginam drept piedica pentru toti cei care treceau catre baie, la tigara in fiecare statie, sau mai rau, ma vedeam tremurand pe valiza intre vagoane, cu capul atranandu-mi in poala, adulmecand miros de toaleta imbibat cu tutun de toate natiile. M-au trecut niste fiori reci…
Mi-am luat ganta si m-am indreptat catre peron. Nu stiu prin ce minune am ajuns, pentru ca nu-mi mai amintesc sa fi vazut altceva decat negru in fata ochilor. Peronul era plin pana la refuz, forfota mare, atat de mare incat m-a luat instant o durere incredibila de cap. M-am oprit in dreptul unui stalp, langa o fata si un baiat. Parea ca sunt un cuplu. M-am simtit o secunda securizata, asa ca mi-am aprins o tigara. Imediat mi s-a facut sete. Am cautat sticla cu apa dar mi-am dat seama ca am uitat-o la ghiseu. Grozav, acum o sa mor si de sete! Trenul venea si nu mai aveam timp sa-mi iau alta apa. Mi-am scos telefonul cu gandul sa-mi sun iubitul sa ma plang de ceea ce-am patit. Si sa-l acuz, evident, ca nu mi-a spus sa-mi iau bilet de dinainte. Ca doar el a mai fost de atatea ori si ar fi trebuit sa stie ca exista posibilatea ca intr-o astfel de perioada sa nu prind loc.
Norocul lui, ghinionul meu, telefonul nu mai avea baterie. Oare cate lucruri rele urmau sa mi se mai intample? Daca eram cumva intoleranta la incertitudine, acela era momentul perfect sa ma desensibilizez. Nimic din ce mi se intampla nu semana cu ceva din planul meu mental.
Dar cum in situatii de criza sunt obisnuita sa gasesc solutii, mintea mea a actionat in directia descoperirii unei cai. M-am uitat la fata de langa mine, am intrebat-o daca are loc in tren, iar in secunda in care mi-a raspuns afirmativ am rugat-o sa imi dea voie sa-mi incarc telefonul intr-o priza langa locul ei. Foarte dragura, mi-a spus sa urc in tren langa ea. Mi-a pus bagajul langa al ei si mi-a sugerat sa raman pe locul respectiv pana cand se va ocupa.
Mi-am deschis telefonul si deodata am inceput sa plang. Ma simteam epuizata si nu ma puteam gandi decat la drumul lung ce ma astepta, la cele cateva ore pe care le dormisem in ultimele zile, la faptul ca nu aveam loc iar compartimentul era open space si nici pe culoarul dintre scaune nu as fi reusit sa stau. Cu alte cuvinte, imi plangeam de mila. Nu a revendicat nimeni locul pe care m-am asezat, dar pana la prima gara am stat ca pe ace. Imi imaginam cum apare cineva si ma goneste de pe locul respectiv. Aveam muschii contractati si parca eram pregatita sa o iau la fuga. Nici dupa prima oprire nu a venit nimeni sa-mi ceara locul. Pe masura ce trenul pleca din fiecare statie ma destindeam din ce in ce mai mult. La un moment dat mi-am scos cartea si am inceput sa citesc. “Supa de pui pentru suflet – Gandeste pozitiv”. Cum sa citesti o astfel de carte si sa fii atat de suparat? Cu fiecare pagina citita ma convingeam tot mai tare ca ceea ce se intampla era departe de a fi o tragedie. De bine de rau, stateam de ceva vreme pe un scaun, citeam o carte ce ma ungea pe suflet iar fata din fata mea imi arunca din cand in cand ochiade, ca si cum si-ar fi dorit sa incepem o conversatie.
Pana la urma, mi-a spus ca a citit si ea cartea si i-a placut mult. Apoi am inceput sa stam de vorba. Despre mine, despre ea, despre psihologie, despre dezvoltare personala, despre relatii, despre ce ne-a adus in acelasi tren. Am ramas uimita cand, dupa ce i-am spus ca fac terapie comportamentala cu copiii cu autism, mi-a povestit ca in momentul in care m-am asezat pe peron langa ea, prietenul ei ii vorbea despre un copil ce parea sa aiba autism si se intreba cum sa faca sa il trimita la un specialist.
Coincidenta semnificativa? Sau legea atractiei? Clar ne-am atras una pe cealalta. Eu aveam nevoie de o persoana ca ea si probabil ea avea nevoie de o persoana ca mine. Am vorbit de la ora 2 pana la 6:30 cand a ajuns trenul in gara. Am facut schimb de numere de telefon, de Facebook-uri, ne-am imbratisat si ne-am despartit zambind. Nu a venit nimeni sa ceara locul pe care stateam, ca si cum Universul ar fi inteles ca-l meritam, si pe deasupra am avut ocazia de a cunoaste un om cu care am simtit ca rezonez din prima clipa.
Cel mai mult mi-a placut ce m-a intrebat la un moment dat: “Mai tii minte cat de suparata erai cand te-ai urcat in tren?”. Da, tineam minte, dar asta mi-a readus in vedere faptul ca lucrurile se intampla cu un scop si ca din fiecare intamplare aparent neplacuta poate iesi ceva placut. Mi-am reamintit ca supararea si tristetea tin mai mult de felul in care interpretam noi ceea ce se intampla decat de circumstantele exterioare. Mi-am reamintit ca schimbandu-ti atitudinea iti schimbi lumea inconjuratoare si ca, de cele mai multe ori, oamenii apar in viata ta cu un scop, cel mai adesea pentru a te invata ceva.
Am invatat din intamplarea asta sa nu uit sa cred. Sa cred ca lucruri frumoase se intampla, ca oameni frumosi exista si ca merit sa traiesc, sa cunosc, sa invat si sa dau mai departe din lucrurile minunate pe care le-am experimentat. Si sa nu uit niciodata sa fiu recunoscatoare. Pentru ca, oricat de negre ar parea lucrurile, intotdeauna o raza de lumina va patrunde pe undeva.
Am simtit nevoia sa impartasesc aceasta experienta cu tine. Pentru ca eu cred si mi-ar placea sa crezi si tu. Daca ti-a placut experienta mea distribuie si prietenilor tai si nu uita sa lasi mai jos un comentariu in care sa-ti spui parerea despre legea atractiei.
Pentru vindecare emoțională, pentru echilibrare interioară prin psihoterapie și hipnoză, mă găsești pe contact@andreeasavulescu.ro
Pun accent pe educație, așa că te rog distribuie acest articol! Poți să vizitezi paginile de Facebook Psihoterapeut Andreea Săvulescu și instagram @psihoterapeutandreeasavulescu și de acceptare a sinelui, depășește-ți blocajele emoționale și descoperă fericirea adevărată, în cele două cărți ale mele, Ziua în care m-am iubit cu adevărat și Trăiește autentic! Lecții de fericire de la un psihoterapeut, pe care le poți comanda la preț promoțional, de aici: Pachet Bookzone Andreea Săvulescu!
Și nu uita, în aceste vremuri incerte, reușim împreună!
Îți mulțumesc și te îmbrăţişez cu drag,
Andreea
No Comments