Vreau ca oamenii să mă înțeleagă, să mă accepte și să mă iubească așa cum sunt. Vreau să nu mă mai simt extenuată la sfârșitul zilei, pentru că sinele meu este împărțit în mai multe fațete menite să-i mulțumescă pe ceilalți. Vreau să simt că e minunat să fiu exact așa cum sunt eu, fără machiaj, fără măști, fără roluri. Vreau să îmi iubesc sinele autentic și să le permit și altora să facă acest lucru.
În lumea dezvoltării personale, este foarte ușor să te gândești la schimbare, la transformarea cu scopul de a crește, de a te dezvolta, de a descoperi noi posibilități. Dar dacă nu ești mulțumit de cine ești cu adevărat, niciun fel de schimbare nu te poate convinge că ești valoros și demn de iubire.
Zilnic jucăm diverse roluri și dezvăluim diverse fațete ale sinelui nostru. Adevărul este că, suntem niște actori grozavi, gata oricând să învățăm cu ușurință un nou rol și un nou scenariu. Rolurile din filmul vieții noastre devin a doua noastră natură, încă de mici. Pe măsură ce creștem, alegem din multitudinea de fațete, ceea ce credem că ne folosește, ceea ce considerăm că ne poate duce pe calea acceptării sociale. Nimeni nu-și dorește să se simtă sau să pară prost, nimeni nu-și dorește să nu fie iubit sau să fie respins, nimeni nu vrea să fie ignorat. În fiecare moment suntem ghidați de dorința de a fi parte din ceva. Așa că mințim, ascundem, negăm, totul pentru a primi aprobarea. Apoi, ne întrebăm unde ne este energia și ce culoare are fericirea aia despre care se tot vorbește.
Fericirea vine doar atunci când te conectezi cu sinele tău autentic, doar atunci când îți asculți inima, doar atunci când îi înțelegi dorințele și când te dezvălui și te iubești așa cum ești tu cu adevărat, fără a mai încerca să-i mulțumesti pe ceilalți. Ai parte de respingere, pentru că îți respingi sinele autentic, iar acceptarea vine odată cu acceptarea interioară.
Oamenii te vor iubi cu adevărat, doar atunci când vei înceta să te mai autosabotezi și vei crede cu toată ființa ta că ești demn de iubire.
Nu te iubeșți suficient dacă:
• Te scuzi des, îți măsori cuvintele, sau oferi constant justificări pentru comportamentul tău, ca și cum ai datora celorlalți explicații
• Ești dur cu propria persoană, chiar și atunci când comiți o greșeală minoră
• Te simți dezgustat și furios când te gândești la defectele tale
• Te agăți de oamenii, care văd ce e mai bun din tine și îți este dificil să menții aceste sentimente pozitive când ei nu sunt în preajma ta.
• Îți spui că ești egoist dacă încerci să-ti satisfaci propriile nevoi
• Faci constant lucruri autodistructive, sau iei decizii din care reise faptul că, nu te respecți și nu te prețuiești
• Întotdeauna găsești motive să te îndepărtezi de obiectivele tale ca și cum nu ai merita să îți îndeplinești dorințele
Te ragasesti? Uneori, este o provocare să încerci să te iubești pe tine, dar este important să realizezi că, în interiorul tău există frumusețe, că ești minunat exact așa cum ești, luminos și întunecat, în sinele tău complet autentic.
Ce trebuie să înțelegi ca să intri în legătură cu sinele tău autentic?
Nu te definesc greșelile din trecut!
Prezentul tău s-a conturat în urma acțiunilor tale trecute. Dar azi, nu mai ești ceea ai fost, și nu e necesar să cari cu tine în viitor greșelile de ieri, pentru că ele nu te definesc, mai ales dacă ai învățat esențialul și vei face lucrurile diferit de acum înainte.
Alegi să te judeci în funcție de momentul tău de slăbiciune sau în funcție de momentul tău de maximă putere?
Nu ai nimic de dovedit nimănui!
Indiferent de succesul unei persoane, există lucruri pe care le-a făcut de care este mândru, și lucruri pe care le-a făcut și de care se simte rușinat. Oricine își dorește ca oamenii să îl privesca pe “el” cel de acum și nu pe “el” cel din trecut.
Toți avem nevoie de validare. Este o nevoie umană intrinsecă aceea de a ne simți conectați cu cei din jur. Și de multe ori, când ne simțim singuri este pentru că noi considerăm că nu am dovedit cât de buni suntem sau cât de grozavi putem fi.
Nu e nevoie să demonstrezi lumii că eșți bun. Nu e nevoie să încerci să ascunzi lucrurile pe care le-ai făcut și de care nu te simți mândru. Trebuie doar să te ierți, să te accepți și să crezi că ceilalți vor face la fel.
A fi autentic, înseamnă a fi vulnerabil, a fi autentic înseamnă a le permite celorlalți să te vadă exact așa cum eșți, fără a-ți fi frică de faptul că, vei fi judecat, și înțelegând că dacă totuși o vor face, asta nu te privește pe tine. A fi autentic înseamnă a fi loial sinelui tău.
Partea ta întunecată este valoroasă!
Să zicem că ai comis greșeli. Cine nu? Partea frumoasă este că, îi poți ajuta pe alții împărtășind experiențele tale.
Pentru că am greșit și am suferit suntem capabili să ajutăm și alți oameni,care trec prin aceleași situațîi din care noi am reușit să ieșim. Suntem capabili să întoarcem capul înspre cel de lângă noi și să îl ținem de mâna, atunci când are nevoie.
E uman să ai atât puncte forțe, cât și slăbiciuni. Atunci când realizezi că în imperfecțiunea ta poți ajuta lumea și îi poți aduce pe cei din jur mai aproape, defectele tale par mai mult calități.
Realizează că tu contezi!
Cine nu a fost respins măcar odată în viață? Toți trecem prin astfel de momente dureroase, când întâlnim persoane care nu ne plac, care ne evita, care nu se simt confortabil în preajma noastră, care nu ne acceptă. Nu credem că noi contăm, decât atunci când cineva ne-o spune.
Nu trebuie să-ți spună nimeni cât ești de important ca să devii conștient de faptul că, TU poți face diferența! E adevărat că, traseul stimei de sine nu este unul liniar. Azi te poți stima și iubi la nebunie, mâine posibil să te placi mai puțin. Dar dacă ai semănat în interior măcar o sămânța de iubire, ea este de o valoare inestimabilă, pentru că oricând poate încolți și crește, iar tu poți culege roadele.
Sentimentele pozitive, îmbinate cu acțiunea, reprezintă dovada că te-ai conectat cu sinele tău autentic!
Crezi că e suficent să simți și să gândeșți pozitiv ca să se producă o schimbare?
Faci asta deja și te întrebi de ce nu primești rezultatele pe care le doreșți?
Te-ai gândit că trebuie să și acționezi?
Când simți și gândești pozitiv, atragi oportunități. Dar oportunitățile apar, durează doar o clipă și apoi dispar. Iar tu rămâi la fel. Și-ți spui apoi că treaba cu gândirea pozitivă nu funcționează.
Odată ce ai acceptat că meriți să fii iubit și să îți îndeplineșți visurile, e necesar să faci ceva în acest sens. Ieși în lume, fă lucruri provocatoare, permite-ți să nu fii perfect și în schimb concentrează-te asupra progresului.
Acționează din iubire în fiecare zi!
Fă ceva drăguț pentru tine!
Fă ceva drăguț pentru alții!
Fă ceva drăguț pentru lumea în care trăiești!
________________________
Pentru vindecare emoțională, pentru echilibrare interioară prin psihoterapie și hipnoză, te aștept cu drag să-mi povestești mai multe despre tine și emoțiile tale la adresa contact@andreeasavulescu.ro
Pun accent pe educație, așa că te rog distribuie acest articol ca informațiile utile să ajungă și la cei care au nevoie să vadă și o altă perspectivă.
Te invit să vizitezi paginile de Facebook Psihoterapeut Andreea Săvulescu și Instagram @psihoterapeutandreeasavulescu unde împărtășesc zilnic gânduri și idei inspiraționale.
Acceptă-ți sinele, depășește-ți blocajele emoționale și descoperă fericirea adevărată în cele două cărți ale mele – Ziua în care m-am iubit cu adevărat și Trăiește autentic! Lecții de fericire de la un psihoterapeut – pe care le poți comanda la preț promoțional, de aici: Pachet Bookzone Andreea Săvulescu!
Și nu uita, în aceste vremuri incerte, reușim împreună!
Îți mulțumesc și te îmbrăţişez cu drag,
Andreea
6 Comments
Foarte frumos articolul! Felicitari! Mie mi se intampla ACUM sa inteleg ceea ce scrii tu, dar pana la a avea acces la aceasta informatie, am ratacit mult si nu prea m-am iubit deloc, in schimb m-am cautat si ma caut in continuare!
Viata e frumoasa daca te regasesti! Foarte frumoasa! Si regasirea de sine aduce o multitudine de trairi si intamplari ciudate si minunate!
Sunt fericita!!!!!!!!!
Buna Oana, cu totii avem momentele noastre de ratacire, iar iubirea de sine nu este constanta, uneori alunecarile sunt inevitabile. Ma bucura afirmatia ta, cum ca esti fericita! Exista fericire pentru toata lumea dar din pacate multi persista inca in suferinta…
Multa bafta in continuare!
Ma bucur pentru tine, Oana ca te-ai regasit!
Foarte multa lume cauta sa se scuze pentru diverse actiuni comise. E parca o stare in care simti ca nu ai facut un lucru asa cum ceilalti ar fi asteptat si trebuie sa dai explicatii. Da, dar de multe ori acei ceilalti nu sunt curiosi sa auda explicatiile.
Am trecut si eu mai demult prin starea aceasta, in care tot timpul aduceam scuze si explicatii. Pana la un moment dat cand eram la masa cu cineva, care m-a intrebat scurt: de ce te scuzi? fata de cine te scuzi? poate nu a zis chiar asa, dar in genul. A mai spus ca cei cu care voi vorbi nu vor fi interesati sa auda scuze si explicatii. Faptul ca le zici, denota o stima de sine scazuta.
E foarte bun articolul tau!
Foarte bine punctat, oamenii care au o stima de sine sanatoasa nu simt nevoia sa se scuze! Ma bucur ca ai inteles acest lucru si ai actionat in privinta asta!
Felicitari pentru articol! Foarte frumos indemnul tau de la sfarsitul articolului. Avem nevoie sa invatam sa ne iubim pe noi insine, sa fim atat de plini de iubire incat sa putem oferi si altora. De obicei avem putina iubire dar si pe aceea o oferim ,ceea ce e total gresit. Trebuie sa cultivam iubirea , s-o primim in viata noastra in fiecare zi.
Inca o data felicitari pentru articol !
Multumesc Narciza, ma bucur ca articolul ti se pare util!
Intr-adevar, multi oameni uita ca iubirea se naste in interior si ca primordial este sa inveti sa te iubesti pe tine. Daca te iubesti pe tine ii poti iubi si pe altii si daca ii iubesti pe altii iubirea se va intoarce la tine!