Mai multă iubire, mai puțină judecată

Distribuie!

Avem nevoie de mai multă iubire şi mai puţină judecată.

Avem nevoie de înţelegere, răbdare şi toleranţă.

Avem nevoie de mai mult sentiment. Sentiment pozitiv, că de nagativ suntem plini.

Avem nevoie de o nouă perspectivă asupra vieţii, de o imagine de ansamblu, de o mai mare dorinţă de a ne schimba. În bine, că în rău e cel mai uşor.

Să fim mai buni. De asta avem nevoie.

Nu pentru că am fi răi, nu există om bun sau rău, ci pentru că avem unele comportamente neadecvate. Care ne afectează pe noi, dar şi pe cei de lângă noi.

Nu suntem oameni răi. Suntem doar oameni care suferă. Suferim din cauza a ceea ce am învăţat să ne spunem în gând, în fiecare dimineaţă, în fiecare zi, în fiecare seară. Pentru că aşa am văzut şi noi la cei din jur.

Avem nevoie de schimbare.

Ca să le transmitem copiilor noştri ceva diferit faţă de ceea ce ni s-a transmis nouă de către apropiaţi, de către cunoscuţi, de către societate. Ceva care să funcţioneze pentru ei. Pentru că ceea ce ştim noi, se pare că ne-a făcut mai mult rău decât bine. Dar ei mai pot fi încă salvaţi.

Însă pentru asta avem nevoie să învăţăm noi înşine să fim mai buni. Să ne schimbăm pe noi mai întâi de toate. Pentru că asta este cheia. Devii puternic atunci când reuşeşti să te schimbi pe tine. Şi schimbându-te pe tine oferi un exemplu şi celor din jur. Iar oamenii învaţă cel mai bine prin puterea exemplului.

Noi, romanii, nu suntem oameni răi. Avem doar gânduri disfuncţionale, multe emoţii negative şi suficiente comportamente neadecvate. Dar asta nu pentru că în noi zace rauate, ci pentru că suntem speriaţi. Trăim în continuare în frică.  Acesta este felul în care am învăţat să ne protejăm.

Dar e firesc, gândindu-ne la istoricul nostru. Suntem un popor care mai tot timpul a fost invadat. Şi de-a lungul vremii am învăţat să ne apărăm. Când alte popoare încercau să ne cotropească, strămoşii noştri învăţau să se apere, să fie în defensivă, să stea treji, alerţi şi atenţi la pericole, la ameninţări, la duşmani. Lucru perfect normal, ţinând cont de nevoia umană cea mai puternică, aceea de supravieţuire, de conservare, de perpetuare a speciei. Pentru că dacă astfel de instincte nu li s-ar fi dezvoltat înaintaşilor noştri, poate că noi, romanii, n-am mai fi existat ca şi popor.

Atitudinea defensivă, frica de pericole şi dorinţa de a ne proteja s-au întipărit în memoria noastră colectivă. Şi s-au transmis mai departe, din generaţie în generaţie. Şi cu toţii le-am preluat. Sunt atitudini care cândva ne-au ajutat. Dar astăzi nu se mai încadrează în peisaj.

Luptele acestea continue ne-au împiedicat să ne dezvoltăm. Pentru că în loc să construim, ne-am apărat. Am construit doar ziduri şi fortăreţe. Atât în exterior cât şi în suflet.

Comunismul ne-a accentuat şi mai mult fricile şi le-a îndreptat asupra noastră, ca şi compatrioţi. O dată cu instalarea lui, romanul a înţeles că duşmanul poate fi chiar propriul lui vecin, propriul lui coleg propriul lui prieten. Şi a învăţat să se apere şi să se ferească de orice, de oricine, oricând. Pericolul nu mai era în afară graniţei, ci în interior, pe stradă, la locul de muncă, în scara de bloc, sau chiar în propria-i casă. Şi dorinţa de protecţie şi siguranţă s-a accentuat.

Nu am trăit prea mult în comunism, însă a fost suficient cât să înţeleg cum ne-a schimbat şi cât de mult ne-a îndepărtat de umanitate. Ne-a învăţat să ne desprindem unii de ceilalţi, ne-a dezbinat. Ne-a făcut să nutrim ură faţă de aproapele nostru, să ne ferim şi să-i vânăm defectele şi greşelile celuilalt. Ca să le și să ne distragem atenţia de la ale noastre. Şi trist este că, deşi am ieşit de mult din comunism, încă mai funcţionăm pe acele principii.

Încă mai avem tendinţa de a ne uita în curtea vecinului să vedem ce s-a mai întâmplat, încă mai avem tendinţa de a vorbi pe la spate, de a ne feri, de a vedea defectele din alţii, de a critica şi de a judeca. Încă trăim cu frică de oameni şi ne ascundem, lăsând la vedere o imagine departe de ceea ce suntem cu adevărat. Şi încă ne petrecem cea mai mare parte din timp vorbindu-i de rău pe ceilalţi, crezând că unii au ceva cu noi şi că îşi doresc să ne saboteze, când de fapt, noi suntem cei care ne sabotam cu adevărat.

Ştii, cred că multe probleme ar dispărea din viaţa noastră dacă am vorbi unii cu alţii, nu unii despre alţii. Cred că asta ne-ar ajuta mult. Dacă priveşti bine către occidentul căruia am vrea să-i semănăm, poate ajungi să înţelegi că lumea a intrat într-o altă era. Aceea a conştiinţei, aceea a asumării propriei responsabilităţi, aceea a contribuţiei şi a umanităţii. Poate că ne-ar prinde bine şi nouă, ca şi popor, să ne aliniem măcar mental şi spiritual la ceea ce se întâmplă în Occident. Pentru că asta ar fi cel mai important pas către schimbare, către transformare şi către o ţară aşa cum ne dorim.

Ce-ar fi să devii tu schimbarea pe care vrei să o vezi în lume? Ghandi aşa ne îndemna.

Ce-ar fi să nu-l mai vezi pe celălalt că pe un duşman şi să alegi să ai încredere? Chiar ştiind că există şanse ca lucrurile să nu iasă întotdeauna aşa cum ţi-ai dorit.

Ce-ar fi să judeci mai puţin şi să iubeşti mai mult? Să fii mai tolerant. Să accepţi că oamenii sunt diferiţi şi că fiecare trăieşte în propriul stil, care de multe ori nu seamănă prea mult cu al tău, dar care nu este neapărat greşit.

Ce-ar fi să afişezi mai des un chip senin decât unul încruntat? Chiar dacă poate ziua ţi-a fost grea.

Ce-ar fi să ierţi mai uşor şi să treci mai repede peste un lucru care ţi s-a întâmplat, învăţând să îţi înlocuieşti chiar tu gândurile care nu-ţi fac bine?

Ce-ar fi să apreciezi mai mult şi să critici mai puţin? Să te concentrezi pe ceea ce a fost făcut bine şi mai puţin pe ceea ce e rău.

Ce-ar fi să mulţumeşti pentru ceea ce ai şi să te gândeşti mai puţin la ceea ce-ţi lipseşte?

Ce-ar fi să dăruieşti mai mult? Mai multă iubire, mai multă afecţiune, mai multe lucruri emoţionale şi poate şi ceva material?

Ce-ar fi să renunţi la control şi să te laşi purtat de val?

Îţi imaginezi câte lucruri ai putea schimba aşa?

Ştii, gesturile mici sunt cele care te fac mare. Nu obiectivele măreţe, nu grosimea portofelului nu treaptă socială pe care te aflii la un moment dat. Ci lucrurile acelea pe care le faci pentru a-ţi hrăni sufletul. Pentru că dacă sufletul tău este acolo unde trebuie, atunci când trebuie, celelalte sunt mult mai uşor de atins. Şi poţi ajunge să trăieşti aşa cum doreşti şi să fii mulţumit acolo unde eşti.

Dacă îți dorești să ai parte de transformare și ai nevoie de un ghid, mă poți contacta la numărul de telefon 0728 697 044 și putem stabili împreună un plan de schimbare în cadrul unor ședințe de psihoterapie sau coaching. Dacă nu ești din București, contactează-mă oricum și găsim împreună o soluție.

Pentru vindecare emoțională, pentru echilibrare interioară prin psihoterapie și hipnoză, mă găsești pe contact@andreeasavulescu.ro

Pun accent pe educație, așa că te rog distribuie acest articol! Poți să vizitezi paginile de Facebook Psihoterapeut Andreea Săvulescu și instagram @psihoterapeutandreeasavulescu și de acceptare a sinelui, depășește-ți blocajele emoționale și descoperă fericirea adevărată, în cele două cărți ale mele, Ziua în care m-am iubit cu adevărat și Trăiește autentic! Lecții de fericire de la un psihoterapeut, pe care le poți comanda la preț promoțional, de aici: Pachet Bookzone Andreea Săvulescu!

Și nu uita, în aceste vremuri incerte, reușim împreună!

Îți mulțumesc și te îmbrăţişez cu drag,

Andreea