Browsing Tag

iubire

Dezvoltare personală Gândire pozitivă Încredere în sine Iubire de sine

Scrisoare către frica mea

aprilie 3, 2020
scrisoare catre frica mea

Dragă frică,

Ne ştim de mult. De atât de demult, încât uneori am impresia că suntem una şi aceeaşi, că ne contopim. Ne ştim de atât de demult încât mă locuieşti, uneori umbli prin toate camerele minţii mele şi îţi faci de cap. La mine în cap. Ca şi cum mintea mea ar fi rezidenta ta. Ca şi cum te-ai fi mutat definitiv în casa mea interioară. Am vrut adesea să-ţi fac bagajul şi să te alung.

Am încercat în nespus de multe rânduri să te gonesc. Dar te-ai luptat cu mine cu dârjenie şi uneori m-ai doborât. Ca atunci când m-ai făcut să cred că o să mor, adolescenta fiind. Ca atunci când m-ai făcut să cred că o să mor, adult fiind. Ca în anul ăla în care am crezut că sunt bolnavă de vreo 3 boli şi că mă sting, pentru că ai fost atât de şireată încât mi te-ai inflitrat în cap şi-n corp. Dar am lucrat cu mine şi am revenit şi te-am atacat atât de puternic, încât am simţit că te-am învins şi că gata, de data asta, ai plecat definitiv.

Până de curând, când te-am văzut stând iarăşi tolănită la mine pe pat. Atunci, am avut un sentiment de deznădejde, ca şi cum orice aş face, tu mereu mă vei sfida. Mi-am proiectat viitorul, eu cu tine, închise în casă un timp nelimitat, tu, sfidătoare, în vârf de pat, cu shot-ul de adrenalină pregătit, dându-mi palpitaţii doar cu o privire şi furnicături în corp. Şi gât uscat. Şi sufocare la gândul ăla pe care îţi face plăcere să mi-l injectezi zilnic în creier, cum că am să mor, că de data asta nu mai scap.

Dar, după vreo două săptămâni în care am simţit că vrei să fii stăpână, mi-am amintit ceva ce am auzit la un moment dat, cum că nu poţi să faci mereu acelaşi lucru aşteptând ca rezultatul să fie diferit. Şi m-am gândit la noi, la relaţia noastră, la dinamica pe care o avem, la cum ne-am comportat până acum una cu alta, la ce nu a funcţionat. Iar acela a fost momentul trezirii.  Atunci, m-am deşteptat. Şi am ales, ca pentru prima dată-n viaţă, să-ţi dau atenţie, să te privesc, să îți recunosc prezența. Să te onorez.

Dragă frică,

Am să mor, asta e cert. Dar nu acum. Simt că mai am încă de trăit. Şi de iubit. Am de iubit viaţa şi natura şi animalele şi oamenii şi frumuseţea lor. Şi pe mine mă am încă de iubit. Sunt de abia la început. Am înţeles acum că tot ceea ce ai făcut, a fost ca să mă protejezi. Pentru că mă iubeşti şi ştii că viaţa mea este un dar divin, că valoarea mea supremă este aceea de a trăi. Dar, pentru că nu te-am înţeles, eu te-am respins. De aceea tu ai revenit întotdeauna, mai puternică, să mă avertizezi. Şi n-am ştiut ce vrei, aşa că uneori m-am făcut mică, să nu te văd, să nu te aud, dar ţi-am simţit prezenţa mai profund şi, în loc să trăiesc, în momentele acelea, doar am supravieţuit.

Azi vreau să-ţi spun că-mi pare rău. Îmi pare rău că te-am respins. Îmi pare rău că am fugit de tine, am crezut că vii spre mine cu ură, cu energie negativă, cu gând rău, am crezut că vii spre mine ca să ataci, de aceea uneori am refuzat să fac schimbări, iar alteori am și greşit. Îmi pare rău că te-am judecat şi că nu ţi-am văzut utilitatea, că nu am înţeles care este misiunea ta, aceea de a mă ajuta să iau decizii care să servească binelui meu suprem. Tu ai încercat doar să mă avertizezi, şi, de fiecare dată când te-am gonit, te-ai întors mai puternică şi mi-ai bătut mai tare în uşa minţii, ca să mă salvezi. Deși m-a durut felul în care te-ai manifestat, m-ai salvat, ai reuşit!

Îţi mulţumesc că ai fost mereu aici, ştiu că locul tău este în mine şi că fără tine nu am cum să funcţionez. Vreau să ştii că am învăţat acum să te accept. Şi te respect. Te onorez. Azi, în semn de recunoştinţă, îţi dau un loc în mintea mea, ţi-am creat aici un spaţiu al tău, în care poţi să locuieşti. De acum înainte, am să îţi vorbesc, iar când ai să vii către mine, am să te privesc, am să te îmbrăţişez şi am să-ţi spun că te iubesc. Pentru că eşti parte din mine, iar eu, ca orice om de pe pământ, am doar iubire înauntrul meu.

Azi vreau să-ţi fac şi o promisiune. Îţi promit că am să trăiesc. Că, în fiecare zi în care am să mă trezesc, am să mulţumesc pentru că sunt şi am să mulţumesc pentru că eşti. Am să mulţumesc pentru iubirea din mine şi pentru că am ocazia în fiecare zi să o împărtăşesc. Îţi promit că am să îndrăznesc să fac ceva ce până acum nu am putut. Să mă las purtată pe mâinile Universului, fără să îmi doresc să ştiu ce va fi mâine, sau peste o oră sau peste un minut, având încredere în el, că ştie unde să mă ducă, si în tine, că dacă ceva nu merge bine, ai să mă salvezi, fără să trebuiască să fug, să mă ascund, să mint, să mă îndepărtez de mine, sau să mă feresc.

Dragă frică, te iubesc!

Pentru vindecare emoțională, pentru echilibrare interioară prin psihoterapie și hipnoză, mă găsești pe contact@artaeducatiei.com.

Pun accent pe educație, așa că te rog distribuie acest articol! Poți să vizitezi paginile de Facebook Arta Educaţiei, Psiholog Andreea Săvulescu și instagram @artaeducatiei 

Găsește calea de vindecare și de acceptare a sinelui, depășește-ți blocajele emoționale și descoperă fericirea adevărată, în cele două cărți ale mele, Ziua în care m-am iubit cu adevărat și Trăiește autentic! Lecții de fericire de la un psihoterapeut, pe care le poți comanda la preț promoțional, de aici: Pachet Bookzone Andreea Săvulescu!

Și nu uita, în aceste vremuri incerte, reușim împreună!

Îți mulțumesc și te îmbrăţişez cu drag,

Andreea

Photo by Kelly Sikkema on Unsplash

Dezvoltare personală Evoluţie personală Gândire pozitivă Recomandate

Un virus ca o vindecare

martie 19, 2020
un virus ca o vindecare

Dragă Universule. Sau Dumnezeu. Sau Sursă. Sau oricum vor oamenii să-ţi spună.

Sunt în autoizolare, aşa că am destul timp ca să vorbesc cu tine. Aş vrea să îţi spun astăzi cum a ajuns la mine această provocare pe care ai trimis-o în lume. Când s-a declanşat agitaţia cu virusul ăsta, m-am tot întrebat de ce? Ce se întâmplă? Ce sens are? Ştiam că 2020 se anunţase a fi anul trezirii noastre spirituale, al creşterii vibraţiei pământului, al ieşirii din frică şi al trecerii în iubire, dar a început cu boală, cu moarte, cu ură, cu dezbinare, cu tabere, cu judecăţi, cu multă frică şi furie. Iar unde e frică, nu e loc pentru iubire.

Nu avea sens. Eu ştiam că acesta este anul transformării, anul în care oamenirea se va trezi, anul în care oamenii vor deschide ochii şi vor vedea adevărul, vor descoperi lucrurile ce nu li s-au arătat până acum şi, cel mai important, vor înceta să fie victime ale manipulării. În schimb, vedeam tot mai mulţi oameni uşor de influenţat, trăind în panică şi în teroare.

Numai când am încetat să mai caut sensul, când m-am mutat din minte în inimă, am simţit adevărul. Iar adevărul este că nu mai mergem către nicăieri, iar asta nu este sfârşitul, este începutul unei noi etape, a unei alte ere. O eră în care ne reconsiderăm valorile, în care învăţăm să simţim mai mult şi să gândim mai puţin, să revenim acasă. În inimă.

Dragă Universule. Sau Dumnezeu. Sau Sursa. Sau oricum vor oamenii să-ţi spună.

Cred că astăzi restabileşti echilibrul. Cred că ai simţit că lumea nu mai este în armonie şi ai vrut să ne întorci la esenţă, la origini. Ne îndepărtasem prea tare de tine. Munceam excesiv. Ne vedeam rar. Nu aveam timp să discutăm lucruri de inimă. Nu aveam timp să stăm cu copiii, să ne vizităm părinţii, să ne bucurăm de natură. Nu ne mai priveam în ochi şi nu ne mai ţineam de mână. Eram dezbinaţi, deşi trăiam împreună. Aveam inima, dar nu aveam suflet să îţi simţim iubirea şi compasiunea. Aveam urechi, dar eram surzi, nu îţi auzeam cântecul sublim al inimii. Aveam ochi dar eram orbi, nu îţi vedeam frumuseţea şi măreţia.

A trebuit să apelezi la măsuri extreme. Ai pus lumea pe stop, ca să se ducă tot smogul şi să vedem adevărul. Ne-ai trimis un virus, dar nu ca să ne arăţi ce este frica, ci ca să ne arăţi ce este iubirea. Să ne faci să ne restructurăm valorile, să ne reaminteşti că viaţa ar trebui să fie valoarea noastră supremă. N-o mai preţuiam, o luasem ca atare.

Dragă Universule, eu cred că ne-ai trimis provocarea asta ca să învăţăm ce este iubirea de sine.

Fugeam prea tare de noi şi nu ne cunoşteam interiorul. Nu ştiam că înăuntru se afla iubirea, o căutam mereu afară şi de aceea și dezamăgirea. Acum, nu mai putem fugi de propria persoană. Acum, ne-ai forţat să stăm în case şi să privim înăuntru, ca să vedem că avem răni emoţionale. Că avem traume, că nu suntem nici pe departe zmei, că suntem toţi răniţi, ca în noi este durere. Dar tot în noi este şi frumuseţe, este şi lumină.

Ne-ai dat acum ocazia să fim noi cu noi înşine şi să ne privim în oglindă. Să vedem ce ne place şi ce nu ne place. Să ne acceptăm imperfecţiunile, să ne împăcăm cu greşelile. Să ne iertăm. Să iertăm. Să ne eliberăm. Să ne îmbrăţişăm copilul interior, să îl mângâiem, să îi vorbim, să-l protejăm, să îl privim cu blândeţe şi compasiune. Nu mai avem unde să fugim de noi, azi e ziua confruntării.

A trebuit să apelezi la măsuri extreme. Ai pus lumea pe stop şi ne-ai dat ocazia să facem curăţenie în spaţiul sacru al inimii, să ne adunăm emoţiile, să le sortăm şi să le aşezăm în sertare. Să înţelegem că ele nu sunt duşmanii noştri, sunt aliaţii noştri atâta timp cât le onorăm şi le acceptăm şi le reglăm volumul. Ne-ai făcut pe toţi vulnerabili, ca să ne arăţi că nu eşti prost dacă ţi-e teamă, că nu eşti slab dacă te sperii şi că, să vorbim despre asta, nu este o ruşine.

Dragă Universule, eu cred că ne-ai trimis provocarea asta ca să învăţăm ce înseamnă împreună.

Eram dezbinaţi. Oameni bogaţi şi oameni săraci, oameni frumoşi şi oameni urâţi, oameni slabi şi oameni graşi, oameni deştepţi şi oameni proşti. Ne arătăm cu degetul unii pe alţii şi, din frică de abondon şi de respingere, alergam după perfecţiune. Purtam cu toţii măşti, ca să ne ascundem adevăratul eu şi ca să ne ridicăm la înălţime. Azi nu mai vrem măşti, ne-ai obligat să le purtăm ca să înţelegem cât e de bine fără ele.

A trebuit să apelezi la măsuri extreme. Ai pus lumea pe stop şi ne-ai făcut să înţelegem că suntem frumoşi aşa cum suntem, că nimeni nu este greşit, că suntem perfecţi şi individual şi împreună, că nu trebuie să fim mereu în rândul lumii, că e ok să fii şi necăsătorit, şi divorţat, altă religie, altă rasă, că e ok să fii vegan, de dreapta sau de stânga. Ne-ai arătat că suntem mereu în rândul lumii, prin fragilitate şi vulnerabilitate, care ne dau, în acelaşi timp, putere.

Dragă Universule, eu cred că ne-ai trimis provocarea asta ca să învăţăm ce este libertatea.

Ieşeam afară, ne plimbam în parcuri, urcam în vârf de munte, mergeam la mare, călătoream în ţări străine. Credeam că suntem liberi. Ne-ai trimis un virus, ca să ne arăţi ce înseamnă adevărata libertate, ai vrut să vedem că ea nu este în lumea de afară, că nu eşti liber dacă pleci când vrei, cât vrei, ci dacă poţi să stai în tine. Cu tine. Ai vrut să ne arăţi că libertatea nu înseamnă să fugi, înseamnă să te întorci acasă, înăuntru, fără să îţi fie teamă.

A trebuit să apelezi la măsuri extreme. Ai pus lumea pe stop ca să ne faci să înţelegem că libertatea nu înseamnă să pozezi şi să postezi de faţadă, păstrând aparenţe şi căutând validarea, libertatea înseamnă să postezi că eşti cine eşti, bucurându-te să faci asta, cu riscul să nu te accepte nimeni. Libertatea înseamnă să te vezi, să te accepţi şi să te iubeşti tu pe tine. Dacă nu te respingi tu, atunci nu te poate respinge nimeni!

Dragă Universule, ne-ai trimis provocarea asta ca să învăţăm ce este timpul.

Timpul trecea prea repede iar noi eram prea ocupaţi, mergeam cu o viteză prea mare. Habar nu aveam unde ne ducem şi de ne ducem într-acolo. Ne uitam rar în oglindă, aprope niciodată în sufletul nostru, ne vedeam rar cu partenrul şi prea puţin cu copiii. Ne-ai trimis un virus ca să oprească timpul în loc şi să facem toate lucrurile pe care nu le-am putut face până acum, să restabilim conexiunea.

A trebuit să apelezi la măsuri extreme. Ai pus lumea pe stop ca să ne intorcem la lucrurile care contează, la lucrurile de inimă. Ca să renunţăm la relaţiile false şi epuizante, la tranzacţiile emoţionale. Ne-ai trimis timp ca să petrecem cu noi înşine, cu familia şi să ne întrebăm: “aici, acum, în mediul ăsta, cu oamenii ăştia, cu mine, EU, sunt bine?” Ne-ai trimis un virus ca să înţelegem că timpul este, timpul nu se pierde, noi îl pierdem, fugind de viaţă, de emoţii, de autenticitate, fugind de oameni, de iubire.

Dragă Universule, eu cred că ne-ai trimis provocarea asta ca să învăţăm ce este conexiunea.

Trăiam împreună, dar eram separaţi. Eram dezamăgiţi de iubire. Unii stăteam în relaţii pentru că credeam că aşa trebuie, chiar dacă erau disfuncţionale, alţii stăteam singuri, şi, de teama unor experienţe dureroase, evitam orice apropiere. Oamenii nu mai credeau în iubire, spuneau că nu există, că e o iluzie, că în doi e responsabilizare, că în doi e nefericire, că în doi nu este un nou început, ci un sfârşit de viaţă, de trăire. De asta petreceau mult timp la muncă, de asta aveau relaţii paralele, de asta aveau aventuri de o noapte. Ca să evadeze din dezamăgire.

A trebuit să apelezi la măsuri extreme. Ai pus lumea pe stop şi ne-ai trimis un virus ca să ne atragă atenţia că suntem neferici şi că mulţi ne privam unii pe alţii de libertatea emoţională, pentru că nu ştim că iubirea nu este atunci când ne rănim, când ne acuzăm, când ne reproşam, când trădăm sau când ne răzbunăm. Iubirea vine după ce învăţăm să ne iubim pe noi înşine şi începe cu diminuarea judecăţii, cu compasiune şi acceptare.

Azi vrut să ne înveţi că iubirea nu înseamnă să renunţi la tine, iubirea înseamnă să fii liber să fii cine eşti, acceptându-te tu, pentru că, după, te poate accepta şi o altă persoană. Iubirea este când te desprinzi de cel de lângă tine, dacă relaţia nu este funcţională. Când laşi omul liber şi tai cordoanele emoţionale. Iubirea este să recunoşti că ceva nu a mers şi să ai curajul să renunţi la scuze şi să deschizi colivia. Iubirea nu este muncă, nu este efort, iubirea este flow, e curgere, e energie, e co-creatie, e aventură.

Dragă Universule, eu cred că ne-ai trimis provocarea asta ca să învăţăm ce este recunoştinţa.

Oamenii umblau ca roboţii. Nu mai vedeau frumuseţea lumii. Oamenii produceau şi poluau, defrişau, aruncau, făceau risipă de resurse, luau planeta ca atare. Oamenii aveau ochi să vadă dar nu priveau, oamenii aveau urechi să audă, dar nu ascultau, oamenii aveau nas să miroasă, dar nu miroseau, oamenii aveau piele să simtă, dar nu simţeau.

A trebuit să apelezi la măsuri extreme. Ai oprit lumea în loc ca să ne faci să ne întoarcem la simţurile noastre, să învăţăm să apreciem tot ceea ce credeam că ni se cuvine, să învăţăm să ne bucurăm de lucrurile simple. Uitasem să o facem, treceam nepăsători pe lângă ele. Ai vrut să ne faci să retrăim bucuria de a fi copil şi ne-ai izolat pentru ca, atunci când vom iesi, să redescoperim lumea. Ai vrut să ne arăţi că putem simţi recunoştinţă, ca ea vine prin libertatea de mişcare, prin a privi un răsărit, sau un apus, sau amândouă, prin ciripit de pasarele, prin briză, iarbă, nori, furtună, prin curcubeu şi stele, prin stele căzătoare, rouă, tei şi florile din grădină. Ne-ai arătat că Planeta se reface, că este extraordinară.

Dragă Universule. Sau Dumnezeu. Sau Sursa. Sau oricum vor oamenii să-ţi spună.

Eu fac tot ce ţine de mine, vreau să îmi învăţ lecţiile şi să îmi asum responsabilitatea pentru colţul meu de lume. Înţeleg că, astăzi ne pui măşti ca să o dai pe a ta jos, să-ţi laşi plămânii să respire. Înţeleg că, într-un fel, restabileşti echilibrul. Îţi iei tributul, iei multe vieţi cu tine. Aşa că aș vrea ca azi, să-ţi spun o rugăciune, ca să fii blând cu noi, aşa cum mi-aș dori ca şi noi să fim cu tine.

Pun accent pe educație, așa că te rog distribuie acest articol! Poți să vizitezi paginile de Facebook Arta Educaţiei, Psiholog Andreea Săvulescu și instagram @artaeducatiei 

Găsește calea de vindecare și de acceptare a sinelui, depășește-ți blocajele emoționale și descoperă fericirea adevărată, în cele două cărți ale mele, Ziua în care m-am iubit cu adevărat și Trăiește autentic! Lecții de fericire de la un psihoterapeut, pe care le poți comanda la preț promoțional, de aici: Pachet Bookzone Andreea Săvulescu!

Îți mulțumesc și te îmbrăţişez cu drag,

Andreea

 

 

 

 

 

 

Dezvoltare personală Evoluţie personală

Cum să trăiești în prezent – partea a II-a

februarie 21, 2018

În articolul trecut ţi-am vorbit despre acele lucruri care ne împiedică să trăim în prezent, ca regretul, tristeţea, neputinţa, gândurile negative faţă de noi înşine şi toate celelalte ce ne ţin blocaţi în trecut. Dar ţi-am vorbit şi despre anxietatea care ne ţine în alertă prin gândurile legate de ceea ce s-ar putea întâmpla rău în viitor, crescându-ne intoleranţa la incertitudine şi la nou, acea anxietate care ne împiedică să fim fericiți.

Continue Reading

Dezvoltare personală Evoluţie personală Gândire pozitivă Încredere în sine

Cum să trăiești în prezent – partea I

februarie 12, 2018

“Nu pot s-o fac. Am dat greş. Mă las păgubaş. Renunț. Mă opresc aici. “

Ne spunem astfel de lucruri mai des decât putem admite. Nu vrem să ne dăm bătuţi, şi totuşi de multe ori, în faţa unor situaţii, ne declarăm învinşi. Renunţăm la iubire, renunţăm la idei, renunţăm la oameni, renunţăm la visuri, de fiecare dată când devine greu. Pentru că mintea noastră cauta intodeauna să stea în confort. Iar când lucrurile se complică, când simţim că ne cuprinde frica de necunoscut, când credem că pierdem controlul şi nu ne mai putem imagina ce ne aşteaptă în viitor, când credem că riscurile cântăresc mai mult decât potenţialele câştiguri, renunţăm, pentru că asta pare decizia cea mai bună pe moment.

Continue Reading

Dezvoltare personală Gândire pozitivă Încredere în sine Iubire de sine Relaţii interumane

Ce fel de om alegi să fii?

octombrie 31, 2017

Când suntem mici, ascultăm şi mai apoi citim poveşti. Poveşti despre prinţi şi prinţese, despre zmei, despre zâne, despre regi şi regine, despre Feți Frumoşi şi Ilene Cosânzene. Poveşti despre bine şi rău.

Şi în urma lor rămânem cu impresia că întotdeauna binele învinge răul, că iubirea câştiga şi că viaţa se termină în fericire, undeva departe, la “adânci bătrâneţi”. Continue Reading

Dezvoltare personală Evoluţie personală Încredere în sine

6 moduri în care să te faci respectat

martie 15, 2017

Nu cred că există om care să nu-şi dorească să fie respectat. Ba chiar pentru mulţi dintre noi aceasta este o nevoie foarte importantă, care de multe ori, când nu ne este îndeplinită, ne provoacă un imens ocean de frustare.

Iar frustrarea nu este un sentiment tocmai plăcut. De fapt, frustrarea este o stare dată de un amestec de sentimente, ca spre exemplu furie, frică, tristeţe, dezamăgire, toate având la baza nişte gânduri negative pe care mintea noastră le ţese în diverse situaţii. Şi pe care de foarte multe ori nu le putem gestiona. Continue Reading

Dezvoltare personală

Sunt zile în care ți-ai dori să oprești timpul în loc…

iunie 30, 2016

Sunt zile în care parcă nu-ţi vine să te ridici din pat. Sunt zile în care parcă-ţi vine să dai cu ceasul de pământ, să dispară alarma, să nu mai sune niciodată. Sunt zile în care te târăşti şi tragi de tine să faci ceea ce ai de făcut.

Sunt zile în care nu-ţi vine să zâmbeşti, ci doar să plângi. Sunt zile în care ai vrea să zaci în pat, într-o linişte toatala, să fugi, să evadezi, să te îndepărtezi de tot ceea ce e în jur.

Sunt zile în care, oricât de puternic ai fi în general, cazi şi te loveşti de pământ… Continue Reading

Dezvoltare personală Evoluţie personală Încredere în sine Relaţii de cuplu

8 lucruri pe care orice femeie ar trebui să le știe

mai 2, 2016

Ştiai că niciodată în istoria omenirii femeile nu au fost atât de puternice, atât de evoluate, atât de dornice de dezvoltare şi de progres ca acum?

Niciodată femeia nu a avut acces la atât de multe informaţii şi nu a avut atât de multe oportunităţi ca în ziua de azi. Este era noastră. Este era femeii şi a feminităţii. Este vremea în care avem şansa de a ne cunoaște, de a ne evalua, de a ne valorifica potenţialul, de a ne descoperi vocaţia şi de a contribui la schimbarea noastră şi la schimbarea omenirii. Continue Reading

Dezvoltare personală

Vrei o relație fericită? 6 lucruri pe care să le faci…

aprilie 21, 2016

Nu mai este niciun secret, calitatea relaţiilor pe care le ai îţi influenţează dramatic viaţa! Studiile cele mai recente susţin acest adevăr, mai exact faptul că la baza fericirii fiecărui om, la baza echilibrului, a productivităţii, a succesului pe toate planurile stau relaţiile de calitate, indiferent de natura lor.

Fie că vorbim despre relaţiile cu colegii de muncă, alături de care îţi petreci multe ore pe zi, fie că vorbim despre relaţiile cu părinţii, cu copiii sau cu persoana pe care o iubeşti, împlinirea în oricare dintre ele îţi creşte semnificativ nivelul de fericire. Conexiunile tale sunt extrem de importante pentru evoluţia ta. Continue Reading

Dezvoltare personală Gândire pozitivă Relaţii de cuplu Relaţii interumane

4 lucruri care iți distrug relația de cuplu

aprilie 5, 2016

Cu ani în urmă am realizat că viaţa e puţin diferită faţă de cum mi-aş fi imaginat. Am înţeles că ceea ce am văzut şi am auzit la alţii nu este neapărat valabil pentru fiecare dintre noi, că povestea ta nu seamănă întotdeauna cu a mea, că ce simt eu faţă de o situaţie e diferit faţă de cea ce simţi tu faţă de aceeaşi situaţie, că felul în care gândesc despre ceva nu este neapărat acelaşi cu felul în care gândeşte altcineva. Am înţeles că deşi părem asemănători, sunteme extrem de diferiţi, dar că în esenţă nevoile noastre sunt aceleaşi. Continue Reading