Pe Edi l-am cunoscut acum aproximativ un an. Nu vorbea, nu interacționa, nu știa să se joace… Auzisem că este agresiv, însă doar când l-am observat manifestându-se pentru prima dată, am intrat cu adevarăt în defensivă. Deși știam la ce să mă aștept, m-am surprins fiind speriată. Însă ceva în interiorul meu m-a împiedicat să trec mai departe… am simțit totuși că pot juca un rol, unul mai important și mai măreț decât cel al călătorului care evita drumuri întunecoase și necunoscute. Și am decis să merg pe calea lui, intuitiv, fără a raționaliza, fără să mă gândesc vreo secunda la faptul că nu ar avea șanse.
Am crezut în Edi încă din prima clipă în care l-am cunoscut. Și, în semn de mulțumire, el mi-a aratăt că se poate și că este important să crezi pentru a reuși să vezi ce înseamnă o nouă etapă de „mai bine”.
Nu ne-am putut explica, nici eu nici cei din jur, cum, în ciuda comportamentului agresiv și a celor câteva achiziții pe care le avea, atât eu cât și Geo și Ema, cele care facem parte din echipa care lucrează cu Edi, eram de fiecare dată la datorie, perseverente, determinate, pline de încredere, pline de speranța. Târziu am înțeles că, deși în dezavantaj față de alți copii, Edi a reușit să facă ceva extraordinar. Edi a reușit să ne atingă corzile sufletului…
Am renunțat la defensivă în momentul în care am realizat că, deși nu stăpânește limbajul verbal, există totuși un alt limbaj prin care acest copil minunat se poate exprima. Edi știe să vorbească fluent limbajul emoțiilor. Și îl cunoaște atât de bine, încât te poate face să-l înțelegi și să-l iubești într-o clipită, chiar dacă te crezi plămădit dintr-un aluat tare, chiar dacă ai sufletul anesteziat și ești maestru în a-ti stăpâni emoțiile… Deși nu seamănă mai deloc cu ceilalți copii de vârstă lui, Edi este, într-un fel, magic. Edi are puterea aceea de a te reduce la esență. Ți se cuibărește în inimă și te face să-ti dorești să îl păstrezi pentru totdeauna acolo…
Privind în urmă îmi dau seama că am străbătut un drum greu, deloc lin și plin de obstacole. Dar credința noastră, a terapeutelor, împreună cu puterea interioară a unei mămici singure, dar incredibil de proactive și puternice ne-au ajutat să îl aducem pe Edi în acea etapă mai bună.
Și îi sunt profund recunoscătoare, pentru că alături de el am avut posibilitatea de a trăi cea mai frumoasă și bogată călătorie din viață mea, genul acela de călătorie de care ai parte o singură dată-n viață, acea călătorie în care pleci fără să cunoști traseul și fără să știi destinația. Călătoria în care descoperi, uimit, că cele mai frumoase comori ale lumii sunt comorile interioare și că, indiferent de circumstanțe, indiferent de dezavantajul pe care unii îl au, se poate totuși ca fiecare dintre noi să învețe ceva.
Edi este dovadă vie a faptului că oricine, oricând, poate învăța, mai ales atunci când are alături oameni, care cred cu adevărat că va reuși. Progresul lui Edi din ultimul an este remarcabil. A învățat să își controleze comportamentul agresiv, să ceară „baloane”, „bomboane”, să răspundă la nume atunci când îl strigăm, să se joace cu mingea, să vină singur pe scaun atunci când îl rugăm. Îi place la nebunie să danseze cu noi și când îl întrebăm dacă mai vrea masaj ne spune clar, dezvelindu-și dinții mari printr-un zâmbet irezistibil, ștrengăresc și cu gropițe: „da da da”. Când este întrebat, ne răspunde că îl cheamă „Ei”, că are „noo” ani, că este „baeat”, că pe mama o cheamă „Da-ne-la” și că-i place să mănânce „je-le-u”. A fost dificil să ajungem în acest punct, însă nu putem descrie în cuvinte ceea ce simțim atunci când privim către rezultat…
Pentru Edi însă, fiecare nou cuvânt, oricât de mic și nesemnificativ pentru noi restul, costă… Deși singură, Daniela, mama lui, o luptătoare, face tot ceea ce-i stă în putință să susțînă orele de terapie. Nu știu cât de greu îi este cu adevărat, pot doar să încerc să-i înțeleg durerea. Cu toate astea nu se plânge, nu se victimizeaza și nu renunță la a crede în noi, în el, în ea, în șanse, în speranțe. Ne-a câștigat respectul și merită orice ajutor, de orice natură, de la oricine.
Noi, echipa de terapeuți, vrem să-i mulțumim. Îi mulțumim pentru că ne-a arătat ce înseamnă să fii învingător. Îi mulțumim Danielei pentru că ne-a arătat ce înseamnă să te trezești în fiecare dimineață, să te ridici din pat chiar dacă realitatea, care te așteaptă este destul de dureroasă, să îți iei zâmbetul de om puternic și să lupți cu fiecare părticică din ființa ta pentru copilul tău, pentru mai bine…
Edi are autism și face terapie în cadrul asociației HelpAutism. Dacă vrei să îl ajuți să poată face în continuare orele de Terapie Aplicată Comportamentală (ABA), care îi sunt necesare, poți să contribui redirecționând 2% din impozitul pe venit, ori printr-o donație, sponsorizare, sau în orice alt fel. Pe mama lui, Daniela, o găsești aici, pe pagina ei de Facebook.
________________________
Pentru vindecare emoțională, pentru echilibrare interioară prin psihoterapie și hipnoză, te aștept cu drag să-mi povestești mai multe despre tine și emoțiile tale la adresa contact@andreeasavulescu.ro
Pun accent pe educație, așa că te rog distribuie acest articol ca informațiile utile să ajungă și la cei care au nevoie să vadă și o altă perspectivă.
Te invit să vizitezi paginile de Facebook Psihoterapeut Andreea Săvulescu și Instagram @psihoterapeutandreeasavulescu unde împărtășesc zilnic gânduri și idei inspiraționale.
Acceptă-ți sinele, depășește-ți blocajele emoționale și descoperă fericirea adevărată în cele două cărți ale mele – Ziua în care m-am iubit cu adevărat și Trăiește autentic! Lecții de fericire de la un psihoterapeut – pe care le poți comanda la preț promoțional, de aici: Pachet Bookzone Andreea Săvulescu!
Și nu uita, în aceste vremuri incerte, reușim împreună!
Îți mulțumesc și te îmbrăţişez cu drag,
Andreea
1 Comment
Si Teodor este autist.Nu stiu ce sa scriu.Stiu doar ce am simtit candva, ce simt acum ……dar nu stiu ce voi simti candva.Un singur simt va fi neschimbat…respect profund fata de cei carora le pasa.