Trăiesc în lumea autismului de aproximativ 7 ani. În tot acest timp am învăţat numeroase lucruri atât despre mine cât şi despre copiii cu autism, despre familiile lor, despre oamenii care îi ajută, despre contribuţie, despre umanitate, despre a nu-i lăsa în urmă pe cei ce au nevoie de ajutor.
Au fost momente în care m-am simţit neputincioasă, deşi aş fi vrut să fac mai mult. Au fost momente în care sufletul mi s-a umplut de compasiune aflând poveştile unora dintre copii.
Când suntem mici, ascultăm şi mai apoi citim poveşti. Poveşti despre prinţi şi prinţese, despre zmei, despre zâne, despre regi şi regine, despre Feți Frumoşi şi Ilene Cosânzene. Poveşti despre bine şi rău.
Şi în urma lor rămânem cu impresia că întotdeauna binele învinge răul, că iubirea câştiga şi că viaţa se termină în fericire, undeva departe, la “adânci bătrâneţi”.
Dacă urmăreşti de mai mult timp blogul meu, Arta Educaţiei, atunci poate că mă cunoşti deja şi ştii unele lucruri despre mine. Dacă însă te-ai alăturat recent comunităţii noastre, poţi afla cine sunt eu aici.
Dar ceea ce vreau să ştii acum despre mine, lucrul cel mai important care mă defineşte ca şi fiinţă, este faptul că sunt o visătoare.
Recunosc, îmi place să visez!