Browsing Tag

credinte

Dezvoltare personală

Cele 6 minciuni pe care oamenii ți le spun cel mai des

decembrie 10, 2013

  Putem contesta multe lucruri, dar nu putem pune la îndoială faptul că, omul este o ființă socială. Ne naștem, creștem, ne formăm în cadrul societății în care trăim. Avem nevoie de ceilalți, așa cum ceilalți au nevoie de noi. Iar asta nu este neapărat un lucru rău. Doar că, uneori ajungem să avem atât de mare nevoie de alții, încât uităm cu adevărat de propria persoană. Și ajungem să credem cu tărie niște lucruri pe care nu le-am testat, pe care le luăm că atare, pe care nu le punem la îndoială, doar pentru că prea mulți oameni ne spun că sunt adevărate. Continue Reading

Dezvoltare personală Evoluţie personală Gândire pozitivă Încredere în sine

Viața este un joc. Tu cum îl joci?

octombrie 17, 2011

Majoritatea oamenilor consideră că viața este o bătălie. De fapt, viața este mai degrabă un joc. Un joc cu multe niveluri peste care trebuie să trecem. Dacă vrem să trăim fericiți și să ieșim învingători, trebuie să jucăm cu atenție. Mulți dintre noi, însă nu realizează că suntem jucători și că depinde doar de noi înșine dacă vom învinge sau vom fi învinși. Iar astaîn principal, din cauza influențelor societății.

Societatea este construită dintr-un set de reguli, tradiții și așteptări cu care toți suntem de acord și după care toți ne ghidăm viața conștient, dar mai ales inconștient. Cu toții avem anumite roluri pe care ceilalți se așteaptă să le jucăm, iar uneori ajungem să ne pierdem identitatea.

Continue Reading