Nici nu mai știu de câte ori am avut inima rănită… atât de rănită, încât mi-e foarte greu să mă gândesc la asta. Iar de și mai multe ori am suferit, pentru că am rănit inima altcuiva… Deși pare că întotdeauna este mai bine să fii tu cel care pune punct, în realitate nu este deloc așa. Tot doare…extrem de tare, indiferent de care parte a baricadei te afli.
Am presimțit că ceva nu e în regulă. Am simțit că ceva s-a schimbat, am știut în sinea mea că poate a fost ultima dată, dar o vreme nu am putut, am refuzat, nu am vrut să accept!
Și nici măcar nu-mi mai amintesc… nu-mi amintesc ultimul sărut și cel mai sfâșietor, oricât de adânc aș săpa în cufărul cu amintiri nu-mi amintesc ultima noapte de dragoste… Mi-aș fi dorit să fi știut atunci că va fi ultimul nostru contact că să-mi întipăresc în minte amprenta parfumului lui, să-l adulmec profund, orbită de instincte animalice, să-i percep mai atent atingerile pasionale, răsuflarea, șoaptele, îmbrățișările pătimașe…