Browsing Tag

intarzieri de limbaj

Dezvoltare personală Evoluţie personală

Când eroii sunt printre noi… mulțumim, AutoBoca!

martie 7, 2018

Nu este greu să observăm că între noi, oamenii, există diferenţe. De-a lungul timpului am învăţat însă că nu este benefic să ne comparăm cu ceilalţi, ci doar cu noi înşine în etape anterioare ale vieţii noastre, pentru a vedea cât de mult am evoluat şi unde am ajuns ca şi oameni.

Sunt însă momente în care inevitabil, a ne uita la ceilalţi ne ajută să ne numărăm binecuvântările, să îi mulţumim lui Dumnezeu pentru că ne-a înzestrat cu anumite abilităţi şi talente şi să învăţăm cum să le folosim pentru a-i ajuta şi pe cei mai puţin norocoşi decât noi.

Pentru că din păcate, în lume sunt oameni cu care soarta a fost mai crudă şi care nu se pot ajuta cu propriile forţe sau resurse, așa cum o facem noi.

Se spune că gradul de evoluție al unei societăți se vede după modul în care aceasta își tratează animalele, bătrânii și persoanele cu dizabilități. Iar unii romani, chiar dacă sunt plecati în străinătate, arată cât suntem de civilizați și responsabili ca și popor, alăturându-se unor cauze, așa cum a făcut-o și Constantin Boca, despre a cărui inițiativă de a ajuta am să îți vorbesc puțin mai jos. Continue Reading