Browsing Tag

voluntar

Dezvoltare personală

Cea mai profundă lecție de viață pe care am învățat-o până la 31 de ani

aprilie 6, 2017

După primul an de facultate, vacanţă de vară fiind, m-am întors în liniştitul orăşel de provincie în care m-am născut şi am crescut, dornică de a-mi întipări şi prin practică teoria învăţată în timpul anului şcolar. Aşa că am mers la un centru din oraş, să aflu de la specialişti cum se lucrează cu copiii cu dificultăţi. Voiam să văd, să fac, să aplic, să salvez. Eram plină de entuziasm şi nutream speranţa că voi putea schimba ceva, că ceea ce voi vedea mă va motiva şi că voi pleca la finalul verii pregătită să schimb vieţile unor copii ce au nevoie să fie ajutaţi. Continue Reading

Dezvoltare personală

De ce să fii voluntar?

iunie 6, 2010

E o mare onoare sa fii viu, e fascinant  – Antonio Lobo Antunes
Ai fost vreodata în Delta? Daca raspunsul este pozitiv, cu siguranță ai trăit o experienta minunată. Dacă nu ai ajuns pe acest tărâm desăvârșit până acum, nu ezita să o faci! Natura este extrem de generoasă…fauna, flora, VIAȚA! Dar căți dintre noi conștientizează adevăratul înțeles al acestui miracol numit viață, și cel mai important, câți dintre noi îi oferăa respectul cuvenit?

Continue Reading