Dezvoltare personală Încredere în sine

5 reguli vestimentare pentru bărbați

iulie 22, 2011

Distribuie!

Deși poate că unii bărbați nu vor să recunoască, destul de mulți dintre ei s-au întrebat, la un moment dat în viațalor, cât de mult se potivesc sau cât de bine se asortează hainele cu care se îmbracă. În special, în ceea ce privește șosetele și pantalonii.
Și pentru că nu prea le stă în fire să ceară ajutor în acest domeniu, am cosiderat că ar fi util să le oferim un mic ghid cu câteva reguli pe care este necesar să le urmeze dacă vor să arate întotdeauna impecabil.

Așadar, iată ce trebuie să faci dacă vrei să lași impresia de bărbat îngrijit:

Ai grijă că întotdeauna să potivești cureaua cu pantofii. Cel mai bine este să alegi culori tradiționale, precum negru sau maron închis. Îți va fi mai dificil să asortezi alte culori și ar trebui să eviți să o faci. Dacă porți adidași aproape zilnic, se presupune că ești mai mereu în jeanși. În cazul asta, indicat este să porți o curea casual. Dacă îți plac bretelele, nu uita că ele se poartă că atare, iar dacă ai și curea, rămâne să alegi între cele două accesorii.

Șosetele. O regulă oficială spune că, este necesar ca șosetele să se asorteze cu pantalonii. Nu este o regulă să porți acceași nuanță, dar dacă pantalaonii sunt negri, nu se pune problema de șosete, altfel decât negre. Încearcă să eviți să porți șosete albe, e indicat să o faci doar dacă se potrivesc cu echipamentul tău sport.

Ceasul reprezintă cel mai important accesoriu pe care un bărbat îl poate deține. Îți sugerez să investești într-un ceas bun care se potrivește stilului tău de viață și bineînțeles gustului tău. Dacă îți place să deții mai multe ceasuri, ai grijă cum le integrezi în ținută. Cele cu bandă neagră se potrivesc pantofilor și curelei de culoare neagră, bandă maron merge cu accesoriile maron.

Ochelarii de soare reprezintă una dintre metodele prin care te poți exprima cu adevărat.
 Cel mai indicat este să colecționezi câte o pereche pentru fiecare stil în parte. Nu trebuie neapărat să servească ca și funcție, ci îi poți folosi pentru a da stil look-ului tău general. Fă tot ce îți stă în putință pentru a găsi o pereche de ochelari care nu doar te avantajaza, dar în acelsi timp te ajută să îți exprimi personalitatea. Dacă nu știi cum să alegi perechea potrivită, mergi într-un magazin de profil și cere ajutorul unui specialist. Efectul va fi garantat.

Potrivește cravata cu cămașa.
 În general, cămășile colorate sunt asortate cu o cravată de acceași culoare, dar de nuanță diferită. Încearcă să faci un mic experiment colorat. Cravata îți da ocazia să îți exprimi personalitatea, așa că încearcă și modele cu dungi, carouri sau pleduri. Doar asigura-te că se potrivește totuși cămășii, costumului, sau puloverului pe care le porți.

Dacă mai ai și alte idei, sfaturi sau sugestii, nu ezita să le împărtășești cu noi.

________________________

Pentru vindecare emoțională, pentru echilibrare interioară prin psihoterapie și hipnoză, te aștept cu drag să-mi povestești mai multe despre tine și emoțiile tale la adresa contact@andreeasavulescu.ro

Pun accent pe educație, așa că te rog distribuie acest articol ca informațiile utile să ajungă și la cei care au nevoie să vadă și o altă perspectivă.

Te invit să vizitezi paginile de Facebook Psihoterapeut Andreea Săvulescu și Instagram @psihoterapeutandreeasavulescu unde împărtășesc zilnic gânduri și idei inspiraționale.

Acceptă-ți sinele, depășește-ți blocajele emoționale și descoperă fericirea adevărată în cele două cărți ale mele – Ziua în care m-am iubit cu adevărat și Trăiește autentic! Lecții de fericire de la un psihoterapeut – pe care le poți comanda la preț promoțional, de aici: Pachet Bookzone Andreea Săvulescu!

Și nu uita, în aceste vremuri incerte, reușim împreună!

Îți mulțumesc și te îmbrăţişez cu drag,

Andreea

You Might Also Like

No Comments

Leave a Reply