Dezvoltare personală Încredere în sine

Cum să te îmbraci bine (pentru femei)

august 24, 2010

Distribuie!

Ne place să arătăm și să ne simțim bine. De multe ori, sentimentul de mulțumire  și încredere în propria persoană se conturează atunci când suntem admirați. Așa că ne dorim să fim în pas cu modă și încercăm pe cât posibil să ne adaptăm tendințelor, să preluăm tot ce apare nou, în speranța că vom simți privirile pline de admirație ale celor din jur. Se întâmplă totuși ca unii dintre noi să aleagă vestimentații care nu îi reprezintă. Trăim într-o societate în care imaginea contează, aspectul vinde, dar în același timp cumpără. Ne cumpără fericirea sau nefericirea…

Este necesar să știi să te pui în valoare, nu tot ce este nou și modern ți se și potrivește.  Stilul tău poate spune multe despre tine, despre personalitatea și caracterul tău. Și pentru că nu vrei să cazi pradă vulgarului sau snobismului, ci îți dorești să-ți subliniezi feminitatea, delicatețea, senzualitatea, formele, mă îndrept către tine cu câteva sfaturi utile pe care le poți aplica indiferent de vârsta pe care o ai.

  • Află ce culoare ți se potrivește. Pentru asta poți solicita ajutorul familiei sau al prietenilor. Cere-le părerea sau amintește-ți dacă i-ai auzit vreodată  exclamând : ”Wow, culoarea asta te prinde bine!”. Dacă ai pielea albă, probabil te prind culori pastelate cum ar fi baby blue, galben, roz și alb. Dacă pielea ta este măslinie, foarte probabil să arăți bine în albastru închis, verde, negru, măsliniu și roșu. Afro-americanilor li se potrivesc culorile deschise ca hot pink, galben cald și verde lime. Dacă ai ochii albaștri sau verzi, purtând culori în nuanța ochilor tăi vei arată chiar mai frumoasă.
  • Nu purta aceeași culoare tot timpul. Dacă ai descoperit culoarea care ți se potrivește, e minunat. Dar poate vrei să o păstrezi pentru ocazii speciale cum ar fi petreceri sau întâlniri. Încearcă să variezi puțîn sau să porți diferite nuanțe ale culorii respective.
  • Poartă haine care ți se potrivesc. Nu este deloc plăcut să vezi o persoană îmbrăcată în haine care nu o avantajează. Evită combinațiile neplăcute și mărimile nepotrivite. Tricourile baby doll arată întotdeauna drăguț. Este de preferat să porți tricouri mai strâmte pentru că îți subțiază linia corpului, pe când cele largi te arată mai plinuță. Și dacă totuși îți plac cămășile largi, îți recomand pe cele strâmte în partea superioară a corpului care cad în valuri de sub bust. Dacă ești o persoană mai voluptoasă, încearcă să eviți cămășile extrem de scurte care îți vor evidenția defectele. Poartă tricouri nici prea largi, nici prea strâmte. În ceea ce privește blugii, poartă-i întotdeauna pe cei în care te simți confortabil, și evită pe cat posibil perechile cu talie foarte joasă care pot lasă la vedere o bună parte din corp atunci când stai jos. Recomandați sunt pantalonii cu talie medie.
  • Nu exagera cu decolteul. Poți purta un decolteu mai adânc în situații deosebite, dar un decolteu prea generos poate părea de prost gust și va atrage atenția asupra ta într-un mod neplăcut. Dacă ai de gând să îți pui sânii în evidență, ai grijă să porți un sutien bun, care să-ți ofere un sprijin puternic.
  • Asigură-te că ai combinat corect hainele. Blugii merg cu absolut orice, dar nu exagera. Dacă nu ești sigură de felul în care te prinde sau ți se potrivește combinația aleasă, cere părerea cuiva care știi că îți răspunde sincer.
  • Optează pentru rochițe. Rochiile pot arată foarte chic în această vara așa că dacă îți cauți ceva comod și drăguț, o rochie și o bijuterie simplă sunt cele mai potrivite. Vei emana feminitate și delicatețe prin toți porii. Rochia trebuie aleasă în funcție de ocazie. Dacă mergi la o petrecere formală, o rochie posh este potrivită, dacă vorbim despre ceva informal, o rochie vaporoasă de vară, câteva bijuterii și o pereche drăguță de flip flops sunt cele mai recomandate.
  • Alege pantofii la urmă. Sunt convinsă că ești femeie până în vârful degetelor, și pentru tine a cumpăra pantofi reprezintă un adevărat ritual, totuși, între noi fie vorba, aceștia nu sunt chiar atât de importanți. Sper că aceste vorbe nu te-au rănit foarte tare, dar mai ales în situația în care ai un anume buget alocat pentru cumpărături, este indicat să achiziționezi mai întâi hainele.

Dar cel mai important lucru este să îți descoperi frumusețea și să o valorifici. Fiecare femeie are o frumusețe aparte, fie interioară fi exterioară, așa că te încurajez să o descoperi și să o etalezi!

________________________

Pentru vindecare emoțională, pentru echilibrare interioară prin psihoterapie și hipnoză, te aștept cu drag să-mi povestești mai multe despre tine și emoțiile tale la adresa contact@andreeasavulescu.ro

Pun accent pe educație, așa că te rog distribuie acest articol ca informațiile utile să ajungă și la cei care au nevoie să vadă și o altă perspectivă.

Te invit să vizitezi paginile de Facebook Psihoterapeut Andreea Săvulescu și Instagram @psihoterapeutandreeasavulescu unde împărtășesc zilnic gânduri și idei inspiraționale.

Acceptă-ți sinele, depășește-ți blocajele emoționale și descoperă fericirea adevărată în cele două cărți ale mele – Ziua în care m-am iubit cu adevărat și Trăiește autentic! Lecții de fericire de la un psihoterapeut – pe care le poți comanda la preț promoțional, de aici: Pachet Bookzone Andreea Săvulescu!

Și nu uita, în aceste vremuri incerte, reușim împreună!

Îți mulțumesc și te îmbrăţişez cu drag,

Andreea

You Might Also Like

4 Comments

  • George mai 31, 2011 at 6:25 am

    Dupa parerea mea, desi sunt barbat… si poate ca nu ar trebui sa emit pareri… cel putin referitor la acest articol.

    Revenind la ceea ce incepusem… Dupa parerea mea chestia este ai ai mai multa incredere in tine daca te imbraci cu ceva ce te reprezinta, indiferent de ce este „la moda”.

    E adevarat ca nu pre ar trebui sa tineti cont de ce se poarta, daca ceea ce se poarta nu va reprezinta cu adevarat.

    Si cu hainele purtate care ar trebuie sa fie in ton cu moda… mie mi se pare mai mult o gaselnita a celor care le vand. E normal ca cei ce vand haine sa inoculeze in subconstientul oamenilor ideea de a fi imbracat intotdeuna in ton cu moda. Si cum in fiecare an se poarta altceva, trebuie sa scoatem bani si le cumparam produsele.

    La femei a prins mai bine. Nu zic ca este in sine un lucur rau. Cateodata o schimbare este binevenita, si increderea in sine poate sa creasca si chiar partea mteriale sa fie nesemnificativa in comparatia cu beneficiile aduse de acest aspect. Nu stiu, poate ca ma insel !

    E doar o parere proprie! Eu sunt un pic mai pragmatic si folosesc o combinatie de „sa ma simt bine” in hainele pe care le port si sa-mi placa cum se asorteaza… 🙂 chiar daca cateodata o cam dau in bara cu asorterea culorilor.

  • Moda la femei şi la bărbaţi, ce se poarta versus cu ce ma simt bine « Luxdesign28's Blog web design SEO SEM internet mai 31, 2011 at 7:16 am

    […] sursa Artaeducatiei.com cum să te îmbraci bine (pentru femei) […]

  • Rochite Verzi – http://viknelson.com iulie 1, 2016 at 7:32 pm

    […] Cum sa te imbraci bine (pentru femei) artaeducatiei. Daca ai ochii albastri sau verzi, purtand culori in nuanta ochilor tai vei arata chiar mai frumoasa. Nu purta aceeasi culoare tot timpul. Opteaza pentru rochite. […]

  • Leave a Reply