Browsing Category

Evoluţie personală

Dezvoltare personală Evoluţie personală Gândire pozitivă Încredere în sine Iubire de sine

Cel mai frumos exercițiu de iubire de sine

decembrie 12, 2019
cel mai frumos exercitiu de iubire de sine

Eram mică şi visam cu ochii deschişi la o poveste de iubire cum nu a mai fost scrisă vreodată. Mergeam pe stradă şi îmi imaginam momentul în care voi crește mare şi mă voi ciocni cu Fat-Frumosul meu, care mă va salva de la nefericire. Stăteam în bancă, la şcoală, şi visam cu ochii deschişi că undeva, în viitor, voi întâlni bărbatul ăla care se va purta cu mine ca şi cum aș fi un glob fragil, de cristal, ce necesită atenţie şi delicateţe la manevrare. Mă plimbam prin parc, toamna, călcând pe frunzele moarte, amorţită pe interior, visând cum peste câţiva ani voi călca pe alte frunze, cu el de mână, vie, dezmorţita de iubire. Continue Reading

Dezvoltare personală Evoluţie personală Încredere în sine

Emoțiile și greutatea ideală

decembrie 2, 2019
emotiile si greutatea ideala

Câţi dintre voi ştiţi că orice kilogram care se depune şi se încăpăţânează să rămână, în ciuda oricăror diete, sau care se topeşte, dar se repune rapid, are în spate o emoţie neprocesată? Câţi dintre voi ştiţi că mâncarea este un drog care acţionează la nivelul creierului prin eliberarea unor substanţe care au rolul de a calma, de a oferi confort emoţional? Continue Reading

Dezvoltare personală Evoluţie personală Încredere în sine Iubire de sine

Vulnerabilitatea este noua formă de putere

octombrie 14, 2019

În ultimele luni am trecut prin cea mai dureroasă, dar în acelaşi timp cea mai împlinitoare perioadă a vieţii mele. Am început, cu ceva timp în urmă, un proces de transformare în care a trebuit să mă demolez pe mine, Andreea, cea cu multe măşti, cea creată pentru a-i mulţumi pe alţii şi pentru a trăi după regulile dictate de societate, ca să ajung la structura mea, de unde să mă reconstruiesc luând forma propriului meu sine, a propriilor valori şi principii, dorinţe, năzuinţe. Continue Reading

Dezvoltare personală Evoluţie personală Încredere în sine Iubire de sine

Când te simți trist, întoarce-te către iubire! Iubirea este vindecătoare

aprilie 20, 2019

Eu cred în iubire. Cred că este cel mai puternic sentiment de pe pământ. Cred că iubirea te vindecă, aşa cum te poate ucide lipsa ei. Cred că iubirea este salvarea oricăruia dintre noi. Cred că iubirea ne uneşte şi ne dă apri şi ne face să zburăm. Cred că prin iubire putem înfăptui tot ceea ce visăm. Continue Reading

Dezvoltare personală Evoluţie personală Gândire pozitivă Încredere în sine Iubire de sine

Care este rolul suferinței în viața ta

martie 11, 2019

Viaţa este un mister pentru noi toţi. Mult necunoscut, multă incertitudine. Nu ştim nici de unde venim, nici unde ne ducem. Poate că de aceea, de-a lungul existenţei noastre, încercam să dăm sens lui “a fi” şi “a trăi”.

De ce suntem aici?

Care este scopul nostru?

Cum este bine să trăim?

Sunt întrebări ce ni se conturează destul de des în minte.

Dar cel mai mult ne întrebăm de ce ne doare şi cum să facem să fugim cât mai rapid de suferinţă. Continue Reading

Dezvoltare personală Evoluţie personală Gândire pozitivă Încredere în sine Iubire de sine Relaţii interumane

Fii cine eşti tu, nu cine vor alţii să fii!

aprilie 18, 2018

Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu uneori resimt presiunea asta socială atât de tare, încât îmi vine să fug, să mă ascund, să mă refugiez pe o insulă pustie, doar eu cu mine – fără nimic, şi pur şi simplu să fiu. Să exist şi atât… fără statute, fără lucruri materiale, fără aşteptări, fără societate, fără tot ceea ce este lumesc şi uneori chiar degradant pe acest pământ.

Şi da, poate că declaraţia asta sună ciudat, dat fiind că vine din partea unui psiholog, dar cred că tocmai asta este problema noastră în lumea de azi. Faptul că punem etichete şi aşteptăm ca ceilalţi să se comporte conform lor. De aici vine presiunea, pe care deşi o resimțim noi înşine în raport cu lumea externă, alegem să o ducem mai departe, deoarece asta învăţăm de la cei din jur şi ajungem să credem că nu mai există o altă cale de a trăi. În realitate, cea mai frumoasă cale este calea lui a-ţi fi fidel, aşa cum eşti, cu zeci de imperfecţiuni.

Continue Reading

Dezvoltare personală Evoluţie personală

Când eroii sunt printre noi… mulțumim, AutoBoca!

martie 7, 2018

Nu este greu să observăm că între noi, oamenii, există diferenţe. De-a lungul timpului am învăţat însă că nu este benefic să ne comparăm cu ceilalţi, ci doar cu noi înşine în etape anterioare ale vieţii noastre, pentru a vedea cât de mult am evoluat şi unde am ajuns ca şi oameni.

Sunt însă momente în care inevitabil, a ne uita la ceilalţi ne ajută să ne numărăm binecuvântările, să îi mulţumim lui Dumnezeu pentru că ne-a înzestrat cu anumite abilităţi şi talente şi să învăţăm cum să le folosim pentru a-i ajuta şi pe cei mai puţin norocoşi decât noi.

Pentru că din păcate, în lume sunt oameni cu care soarta a fost mai crudă şi care nu se pot ajuta cu propriile forţe sau resurse, așa cum o facem noi.

Se spune că gradul de evoluție al unei societăți se vede după modul în care aceasta își tratează animalele, bătrânii și persoanele cu dizabilități. Iar unii romani, chiar dacă sunt plecati în străinătate, arată cât suntem de civilizați și responsabili ca și popor, alăturându-se unor cauze, așa cum a făcut-o și Constantin Boca, despre a cărui inițiativă de a ajuta am să îți vorbesc puțin mai jos. Continue Reading

Dezvoltare personală Evoluţie personală

Cum să trăiești în prezent – partea a II-a

februarie 21, 2018

În articolul trecut ţi-am vorbit despre acele lucruri care ne împiedică să trăim în prezent, ca regretul, tristeţea, neputinţa, gândurile negative faţă de noi înşine şi toate celelalte ce ne ţin blocaţi în trecut. Dar ţi-am vorbit şi despre anxietatea care ne ţine în alertă prin gândurile legate de ceea ce s-ar putea întâmpla rău în viitor, crescându-ne intoleranţa la incertitudine şi la nou, acea anxietate care ne împiedică să fim fericiți.

Continue Reading

Dezvoltare personală Evoluţie personală Gândire pozitivă Încredere în sine

Cum să trăiești în prezent – partea I

februarie 12, 2018

“Nu pot s-o fac. Am dat greş. Mă las păgubaş. Renunț. Mă opresc aici. “

Ne spunem astfel de lucruri mai des decât putem admite. Nu vrem să ne dăm bătuţi, şi totuşi de multe ori, în faţa unor situaţii, ne declarăm învinşi. Renunţăm la iubire, renunţăm la idei, renunţăm la oameni, renunţăm la visuri, de fiecare dată când devine greu. Pentru că mintea noastră caută întodeauna să stea în confort. Iar când lucrurile se complică, când simţim că ne cuprinde frica de necunoscut, când credem că pierdem controlul şi nu ne mai putem imagina ce ne aşteaptă în viitor, când credem că riscurile cântăresc mai mult decât potenţialele câştiguri, renunţăm, pentru că asta pare decizia cea mai bună pe moment.

Continue Reading