Evoluţie personală

Ce să faci pentru a obține mai ușor tot ceea ce îți dorești

aprilie 9, 2013

Distribuie!

Probabil că, ceea ce voi spune în continuare va suna dur pentru unii, dar consider că, este necesar să o fac, deoarece adevărul este căexistă foarte mulți oameni pe planeta astacare nu au cunoscut sau nu vor ajunge să cunoască niciodată adevăratul sens al fericirii. Sunt acei oameni, care continuă să întărească exact comportamentele, care îi limitează și le pun sub semnul interzicerii autonomia și libertatea de mișcare, atât în planul fizic, cât și în planurile mental și spiritual. Iar dacă articolul acesta i-ar ajuta să conștientizeze asta și să schimbe ceva, atunci de ce aș evita să spun lucrurilor pe nume? Fiecare dintre noi merită să aibă acces la fericire, doar e pe gratis, nu-i așa? 🙂

Așadar: știai că noi, oamenii, avem tendința de a ne complica viețile și de a ne produce singuri cea mai profundă suferință? S-ar zice că, deși majoritatea dintre noi se declară nemulțumită de locul unde se află în fiecare moment, ne face totuși o deosebită plăcere să ne auto-sabotăm închizând și zăvorând noi înșine, ușile minții și ale sufletului, împiedicând astfel succesul să pătrundă în viețile noastre.

De cele mai multe ori, cauza acestei incapacități de a ne alinia cu toate lucrurile minunate existente în Univers se află în subconștient, mai exact în convingerile eronate pe care le avem adânc întipărite în acest tărâm magic pe care foarte mulți nu fac nici măcar cel mai mic efort să îl descopere, să îl exploreze și să îl exploateze. Consecință: mulți nu obțin mai nimic din ceea ce își doresc și dau vina pe circumstanțe și pe alte forțe exterioare pentru faptul căsunt tot în același loc pustiu, deprimant și negativ în care se aflau și cu ceva timp in urmă…

Oare când vom învăța că, suntem creatorii propriului nostru Univers?

Da, treaba asta cu oamenii – creatori ai propriei vieți, aproape că, a devenit un clișeu. Cu toate astea însă, nu înțelegem absolut deloc la ce se referă. Suntem plini de teorie, dar o luăm ca atare. Nu reușim să punem nimic în practică pentru că, nu știm să privim dincolo de cuvinte și nu avem habar cum să le dăm sens.

Ți s-a întâmplat vreodată să citeșți un material de dezvoltare personală și să-ți spui: “a, știam asta deja”? Probabil că da. Pentru că, adevaul este că, toți cei care activăm în acest domeniu spunem cam aceleași lucruri, dar sub forme diferite. Și cu toate astea, nu îți intră în cap. Pe principiul “înțeleg, dar nu pricep” :).

Dacă ai citit de atâtea ori aceleași lucruri, de ce nu ai reușit să schimbi nimic până acum? Nu te mai chinui să afli răspunsul, ți-l spun eu: pentru că, de fapt, nu ai habar despre ce îți vorbim. Dincolo de cuvintele pe care le scriem, totul e abis. Pentru că, nu ai încercat niciodată să priveșți în profunzime, să analizezi și să aplici cu adevărat. Începi o zi, două, trei să te minți cu afirmații pe care le repeți, dar pe care nu le simți, după care-ți spui “la naiba, chestia asta e o prostie”. Apoi renunți și te întorci de unde ai plecat, în locul ăla întunecat, al frustrării, al neîmplinirii, al singurătății, al mediocrității. Pentru că te aștepți că binele să vină instant și de la sine…

Când ai de gând să înțelegi că important este SĂ FACI CEVA? Nu este de ajuns să citeșți prezentarea unei cărți și să-ți spui “da, asta m-ar putea ajuta, o să o cumpăr” și apoi să te răzgândesti. Ce spune asta despre tine? Că probabil până la urmă, dacă nu schimbi nimic, când stă în puterea ta să o faci, când totul este atât de simplu și la îndemână, atunci poate că îți meriți soarta, nu-i așa? Deci încetează să te mai plângi și nu îi mai împovăra și pe alții cu problemele tale! Tu ai ales, așa că trăiește-ți aceeași viață neîmplinită în continuare, și, te rog, fă-o în liniște! Nefericirea este contagioasă!

Când ai de gând să înțelegi că viață ta se va transforma doar după ce ACȚIONEZI? Iar asta înseamnă mai mult decât să strângi o stivă de cărți de dezvoltare personală pe care ori nu te apuci în veci să le citești, ori te minți că te apuci “de mâine”, care “mâine” nu mai vine, ori le citești și apoi le pui la loc de cinste în biblioteca, fără să te chinui măcar puțin să faci un mic pas pentru a ieși odată din zona asta de confort care îți provoacă un atât de mare disconfort!

Am auzit atât de multe povești triste de viață, a cititorului, a vecinului, a copilului, a prietenului, a dușmanului, încât mă întreb cum oare, dacă respectivii au trecut prin focurile iadului, mai au puterea să meargă înainte și să facă ceva în viață asta despre care tu spui că este atât de grea… Privește-n jur, alții trăiesc poate dureri și mai mari.

Am prietene bune și cunoștințe, care trăiesc viață cu intensitate. Te uiți la ele și le invidiezi fericirea. Dar habar n-ai că uneia i-a murit logodnicul în accident de mașină cu o lună înainte de căsătorie și că încă, după atâția ani, rochia de mireasă zace tristă în dulap. Nu îți poți imagina că cealaltă are două operații pe creier dar știe 7 limbi străine la perfecție și face și a două facultate. Nici prin cap nu ți-ar trece că femeia aia pe care o vezi atât de puternică, mereu cu zâmbetul pe buze, are un copil diagnosticat cu autism (cu greu îți dai seama când îl vezi, după ani buni de terapie), că a luptat din prima clipă pentru el, a înființat o organizație non-profit, iar în prezent ajută încă alți zeci de copii aflați in aceeași situație.

Tu, omule măcinat de frici, care te plângi zăcând îndurerat în lumea ta înconjurată de ziduri invizibile, înspăimântat de faptul cădacă vei pune măcar un picior în afară zidului îți vei scrânti glezna, ai habar câți oameni îmi trimit zilnic email-uri în care îmi povestesc cum erau la un pas de moarte, cum au suferit traume fizice și psihice, cum au luptat și au învins boli grave cum ar fi cancerul, cum au crezut că merită să trăiască și să fie fericiți, dar mai ales cum AU REUȘIT?

Te rog, încetează să te mai plângi și caută soluții! Nu știi cum? Există atâtea materiale,care îți prezintă lucrurile pas cu pas. Nu mai suntem în epoca medievală, ai acces la atât de multă informație, profită de ea! Sunt oameni care au scris cărți de dezvoltare personală superbe, cărți pe care, dacă te-ai chinui puțîn să le descifrezi, le-ai înțelege cu adevărat, cărți care ți-ar putea schimbă viață. Unii au scris doar una, alții scriu constant. Dacă rămâi doar cu dorința de a comanda o carte care ți-ar putea schimbă viziunea asupra vieții și viață în general, cum crezi că va arată lumea ta peste câțiva ani? Probabil că, vei fi și mai rănit decât eșți, și mai suferind, strigând și mai tare după ajutorul ăla pe care încă nu conștientizezi că nu ti-l poți da decât singur. Dacă o comanzi și o arunci in bibliotecă, atunci te declari a fi colecționar de hârtie, pe viitor maculatură. Și ce-ai rezolvat? Sigur că, o carte poate avea o putere fantastică supra unui om, dar doar atunci când o citește. În rest, nu poate face minuni prăfuită, de pe un raft al bibliotecii tale. Tu o poți transforma într-o carte magică…

Dacă îți iei o carte pe care o citești fără să îi acorzi atenție, fără să fii acolo cu adevărat, fără pix și foaie lângă tine, fără să notezi, să citești și să recitești ceea ce ai notat până în momentul în care conștientul tău pricepe informația, subconștientul o acceptă ca fiind adevărată și inima dă naștere unei emoții pozitive, care să te inducă în starea potrivită pentru a putea crea tot ceea ce îți dorești, mai bine renunță din start, nu o mai cumpăra! Arunci banii pe fereastră și mai faci rău și naturii (pentru hârtie se defrișează pădurile după cum bine știi).

Cât despre mine, am scris doar o singură carte: „Trăiește autentic! Descoperă secretul fericirii”. Și aș vrea să cred că, am acoperit aproape toate problemele majore cu care noi, oamenii, ne confruntăm în momentul prezent. Nu este o carte a teoriei, este o carte a sfaturilor practice. Iar dacă o citești, este necesar să și aplici. Lucrurile ar trebui să fie destul de simple, pentru că,în fiecare capitol găsești cauzele problemei tale și pașii concreți pe care ii poți urma pentru a o depăși și pentru a-ți schimba viața. Dar, după cum spuneam, rezultatul depinde numai de tine. A trecut un an de când am scris-o, timp în care alții au mai scos alte câteva cărți fiecare. Eu însă consider că, problemele pe care le-am abordat în cartea “Trăiește autentic! Descoperă secretul fericirii” sunt de actualitate, că de altfel și sfaturile practice prezentate. Iar mai mult decât ceea ce am scris deja pe seama acestor teme, nu cred că se poate scrie în momentul de față :).

Aș putea totuși să public câte o carte pe luna și să-ți spun că am descoperit cine știe ce teorie revoluționarăcare îți va transforma viața în timp ce dormi, de pe o noapte pe alta (aș vrea eu să existe așa ceva!). Poate în felul asta mi-aș “umple” și buzunarele, pentru că oricum am fost acuzată deja că fac asta când am lansat cartea în vară. Dar, să-ți spun sincer, oricât de mult mi-ar plăcea să mă plimb săptămânal în destinații exotice și să îmi fac colecție de pantofi Christian Loubotin, prefer să petrec o vara întreagă în Bucureștiul fierbinte, încălțată în sandale no name, decât să mă îmbogățesc pe seama nefericirii altora. Pentru că știi, legea karmei chiar funcționează :).

Așadar, cu riscul de a te dezamăgi, îți repet: TU EȘTI SINGURA PERSOANĂ, CARE ÎȚI POATE SCHIMBA VIAȚA! Ia seamă de asta!

Știu că probabil nu ești obișnuit cu mine exprimându-mă la modul mai dur, dar am considerat că, este momentul ca acum să o fac. Pentru că, dacă de asta este nevoie că unii dintre noi să se se trezească, să deschidă larg ochii și să treacă peste barieră invizibilă auto-impusăcare îi menține în același loc de care sunt atât de nemulțumiți,  merită să o fac. Pentru căvăd zilnic oameni care au plecat din locuri mai întunecate, mai încețoșate, mai pline de durere, oameni, care acum au ajuns ACOLOAcolo unde fiecare dintre noi ar vrea să fie. În locul liniștii interioare,al puterii nemărginite, al magiei, al creației. În locul lui “totul este posibil”. Acel loc în care fiecare dintre noi ar putea și merită să fie! Doar așa vei reuși să obții mai ușor tot ceea ce îți dorești :).

Tu în ce loc te afli azi?

________________________

Pentru vindecare emoțională, pentru echilibrare interioară prin psihoterapie și hipnoză, te aștept cu drag să-mi povestești mai multe despre tine și emoțiile tale la adresa contact@andreeasavulescu.ro

Pun accent pe educație, așa că te rog distribuie acest articol ca informațiile utile să ajungă și la cei care au nevoie să vadă și o altă perspectivă.

Te invit să vizitezi paginile de Facebook Psihoterapeut Andreea Săvulescu și Instagram @psihoterapeutandreeasavulescu unde împărtășesc zilnic gânduri și idei inspiraționale.

Acceptă-ți sinele, depășește-ți blocajele emoționale și descoperă fericirea adevărată în cele două cărți ale mele – Ziua în care m-am iubit cu adevărat și Trăiește autentic! Lecții de fericire de la un psihoterapeut – pe care le poți comanda la preț promoțional, de aici: Pachet Bookzone Andreea Săvulescu!

Și nu uita, în aceste vremuri incerte, reușim împreună!

Îți mulțumesc și te îmbrăţişez cu drag,

Andreea

You Might Also Like

6 Comments

  • TASNADI ALEXANDRU aprilie 10, 2013 at 7:13 am

    Esti un om fericit Andreea ? Daca da, spune-mi cum te-ai transformat urmand pasii pe care-i recomanzi in carte.Altfel ,e doar o teorie frumoasa !

  • RHODY aprilie 10, 2013 at 7:46 am

    Foarte bun articolul, chiar si tonul ! asa este, citim, dar nu asimilam….si actionam tot din instinct….

    Dar, vreau sa spun ca eu in ultimul timp am tot citit chestii din astea, mi-am notat, am meditat asupra lor si chiar mi-am schimbat multe obiceiuri daunatoare…gandesc si actionez altfel…..si totusi….
    Am reluat doua legaturi rupte de multi ani cu doi barbati pe care i-am iubit….m-am bucurat, waw, a fost un succes…! le-am oferit toata iubirea mea, nu le-am mai reprosat nimic, nu le-am cerut nimic, am lasat lucrurile sa curga…sa fie cum vor ei….si in afara de una-doua intalniri frugale, perfecte as spune, fara incidente…altceva nu s-a produs ! eu le-am oferit toata iubirea mea si nu am primit iubire in schimb…ok, inteleg, asta e ! merg mai departe…cica sa nu ceri nimic …..
    Cum naiba sa nu-ti doresti si pt tine ceva ? cum adica sa iubesti , fara sa vrei sa fii iubit ????
    Probabil ca atata se poate in relatiile astea si ele nu sunt ceea ce trebuie eu sa gasesc….caut in continuare…..dar totusi, raman cu un gust amar…..am dat iubire si nu mi s-a raspuns in acelasi mod ! din partea unor barbati pe care ii doresc….
    Deci oricat te-ai zbate intr-o relatie…nu depinde doar de tine ! Dorintele tale sunt doar un strop intr-un ocean…Destinul tau nu depinde doar de tine ! Trebuie si un strop de noroc…

  • Andreea aprilie 10, 2013 at 9:11 am

    Nu cred ca un om nefericit ar putea scrie cu atata usurinta despre fericire 🙂

    Cat despre transformare, raspunsul detaliat se afla la inceputul cartii.

  • roxana aprilie 10, 2013 at 12:30 pm

    da ai dreptate…citim cartile imi -plac, imi propun sa aplic, insa… undeva se rupe… poate nu sunt perseverenta… nu stiu…acum, in momentul de fata sunt din pacate in intuneric…. dar totul fiind un cliseu stiu ca nu va dura mult…si stii ceva? imi place sa fii dura:)

  • rodica grecu aprilie 10, 2013 at 12:56 pm

    Nu totdeauna sunt in stare buna si astazi ma aflu intr-o asemenea stare. Parca nimic nu merge si parca toate sunt impotriva mea. Nu ma simt in stare sa ma consider un om fericit!

  • Nicu Vasile martie 9, 2014 at 12:50 am

    Multe de spus, a trecut ceva timp de cand am aflat ca exista carti, nu foarte mult, am invatat, am suferit, m-am ridicat, am ras de mine, poate si altii – acum nu ma intereseaza, incep sa vad rezultate, oamenii ma considera un pic ciudat, si asta trece, si in seara asta in care sunt la serviciu, si citesc ce scrii, tu si altii, (apropo iti multumesc), am realizat, stiam ceva dar nu eram convins, imi este frica de succes. Suna ciudat, cred, dar chiar ma sperie ideea ca o sa imi fie bine. Succes!

  • Leave a Reply