Dezvoltare personală Evoluţie personală Relaţii interumane

Ce trebuie să ştim despre frică, panică şi anxietate

martie 12, 2020
Ce trebuie să ştim despre frică, panică şi anxietate

Distribuie!

Sunt o persoană anxioasă, a trebuit să accept şi să recunosc că, deşi sunt psiholog şi am atât de multe cunoştinţe teoretice, unele lucruri nu-mi ies în practică, cu mine însămi. Au fost momente în care nu am avut control asupra gândurilor mele şi, deşi ştiam că în creierul meu se desfăşoară nişte scenarii iraţionale, nu puteam să mă detaşez şi să îmi liniştesc mintea şi nici corpul.

Fiind psihoterapeut, ştiu ce înseamnă atacurile de panică şi frica extremă. Fiind un om care a suferit în unele etape ale vieţii de anxietate, ştiu ce înseamnă neputinţa şi spaima şi incapacitatea de a gândi clar, ştiu ce înseamnă nefuncționalitatea şi momentele acelea în care îţi este frică să adormi ca nu cumva să fie somnul ultim, sau în care ai vrea să dormi o viaţă, sau dorinţa de a sări într-o altă dimensiune în care eşti alt om, neînfricat, funcţional, care trăieşte, nu supravieţuieşte.

Am trecut prin nişte momente extreme în viaţa mea şi am suferit foarte mult din cauza propriei minţi, până când am învăţat ce să fac cu ea, astfel încât să pot gândi raţional şi limpede. Totuși, sunt în continuare situaţii în care mă panichez, însă panica, uneori, este firească. Alteori însă, anxietatea ne poate dăuna.

Scriu acest articol într-o perioadă dificilă pentru umanitate, în care anxietatea este la un nivel crescut, în care domneşte panica, în care suntem, poate, confuzi, înfricoşaţi, înspăimântaţi. Este ceva nou pentru noi ceea ce trăim acum, probabil că în aceste momente persoanele care suferă de anxietate sunt tot mai vulnerabile, sigur că s-au înmulţit și atacurile de panică şi de aceea am considerat că acesta este momentul potrivit de a face puţină psihoeducaâie, pentru a aduce puţină claritate asupra anxietățtii şi a mecanismelor ei – cu scopul de a ajunge să înţelegem funcţionalitatea minţii, a psihicului uman.

Atunci când înţelegem cum funcţionăm, cresc şansele să fim mai îngăduitori cu noi înşine, dar şi unii cu ceilalţi, să înţelegem de ce noi gândim şi acţionăm într-un fel anume, de ce alţii o fac într-un mod diferit de al nostru şi să învăţăm să acceptăm diversitatea reacţiilor pentru că anxietatea şi panica ne pot dezbina, ne pot aduce în punctul în care să ne împărţim în tabere, poate chiar să ne rănim, deoarece nu mai suntem atât de raţionali. Iar în astfel de momente în care există ameninţări la nivel global, este important să acţionăm în unitate, să ne sprijinim şi să ne încurajăm unii pe alţii, pentru că astfel ne ajutăm pe noi înşine. Azi, mai mult ca oricând, este important să înţelegem că suntem cu toţii aceeaşi energie, iar îmbrăţişarea acestui lucru este ceea ce ne poate duce mai departe pe scala evoluţiei umanităţii.

Aşadar, ce este anxietatea?

De regulă, starea de anxietate apare atunci când ne simţim ameninţaţi, aşa că rolul său este de protecţie, pentru că activează în creier unul din răspunsurile automate, luptă, fugi sau îngheaţă. Anxietatea este o experienţă comună, firească și reprezintă starea de frică, de teamă care se trăieşte în acea zonă a creierului numită amigdala, creier arhaic său creier reptilian, care, în trecut, la începuturile omenirii, era foarte utilă pentru că i-a ajutat pe înaintaşii noştri să se conserve şi să ducă specia mai departe. Este, practic, instinctul nostru de supravieţuire. Prin urmare, frica nu este o emoţie negativă, ea ne este utilă, are rol reglator, atâta timp cât se încadrează în nişte limite.

Când este prea intensă însă, ea poate fi disfuncţională, se poate transforma într-o tulburare, ca anxietatea generalizată – care este cea mai comună şi se caracterizează prin gânduri negative anticipatorii, temeri diverse şi comportament evitant, dar şi ca tulburări de panică, fobii sau sindrom al stresului post-traumatic, urmare a unor întâmplări nefericite. Tulburările au în spate gânduri iraţionale incontrolabile, care, în atacurile de panică, dau stări fiziologice ca nod în gât, palpitaţii, transpiraţie excesivă etc şi comportamente agresive uneori. În spatele atacurilor de panică stau două frici, aceea de a înnebuni sau aceea de a muri.

În cazul de faţă, oamenilor le este frică de moarte, simţim ameninţarea dată de această pandemie, se observă o stare generală de anxietate şi foarte probabil sunt multe tulburări de panică ce s-au declanşat în această perioadă. În fapt, pare că este o satre generală de panică,  oarecum “contagioasă”. În astfel de momente este foarte importantă psihoeducația, deoarece ne ajută să distingem între teama funcţională şi panica disfuncţională. Este important să înţelegem ce se întâmplă cu noi, de ce avem aceste reacţii şi aceste senzaţii corporale, pentru că, să fim conştienţi de noi, de mintea noastră şi de organismul nostru, este cel mai util lucru pe care îl putem face.

Atunci când ne este teamă, ne putem lua măsurile necesare pentru a ne proteja, suntem lucizi, însă panica ne ţine amigdala activată şi împiedică partea mai nouă a creierului, cortexul, să îşi facă treaba şi să intre în joc cu raţiunea, care ne ajută să distingem informaţiile, să înţelegem ce se întâmplă în realitate și care sunt scenariile din mintea noastră. Panica ne blochează, iar un om blocat este expus şi vulnerabil. Am scris în detaliu despre mecanismele fricii și despre cum o putem ține sub control în cartea mea Trăiește autentic! Lecții de fericire de la un psihoterapeut, care poate fi comandată împrună cu Ziua în care m-am iubit cu adevărat, la preț promoțional, de aici: Pachet Bookzone Andreea Săvulescu!

Exemplul pe care îl dau cel mai des clienţilor mei în cabinet, legat de frică, este acela în care, dacă mergem pe stradă şi auzim subit un zgomot puternic, prima noastră reacţie este una din categoria luptă, fugi sau îngheaţă, pentru că se activează amigdala creirului și de abia apoi începem să ne explicăm zgomotul, poate realizăm că cineva a scăpat ceva pe jos și asta a provocat zgomotul şi astfel ni se linstesc atât mintea cât şi corpul, deoarece intra în acţiune nocortexul.

Anxietatea generalizată însă, ca de altfel şi atacurile de panică, ne ţine corpul într-o alertă constantă şi astfel organismul nostru este invadat de hormoni ai stresului, cum ar fi cortizolul, adrenalia, noradrenalina, care ne slăbesc imunitatea şi ne vulnerabilizează organismul. Iar un organism vulnerabil este mai predispus la boală – este un lucru demonstrat ştiinţific.

Aşadar, este foarte important să învăţăm să ne acceptăm frica, păstrându-ne în acelaşi timp luciditatea. Dacă însă ne este greu şi atacurile de panică şi anxietatea ne doboară, putem să apelăm la specialişti, la psihoterapeuţi care, în această perioadă, sunt disponibili la a susţine şedinţele şi online, sau la liniile special create. Important este să înţelegem că nu suntem singuri şi că ne putem ajuta, sprijini şi încuraja unii pe alţii în a fi bine emoţional, psihologic şi fizic, mai degrabă decât a ne transmite şi întări o panică generală care ne face vulnerabili.

Cel mai util pentru noi în această perioadă ar fi să fim responsabili și să urmăm cât putem de mult indicațiile specialiștilor, ale autorităților, dar și să fim îngăduitori cu oamenii care trec prin stări de panica și să înțelegem că etichetările, critica, judecata, atitudinea de superioritate, nu ne aduc mai aproape unii de alții și nici nu îi ajută pe cei panicați să vadă lucrurile diferit, deoarece creierul lor este în alertă. Cel mai util lucru pe care, dacă suntem raționali, îl putem face, este să le explicăm cu blandețe, să fim empatici, să ne întoarcem către ei cu iubire și cu blândețe, pentru că și ei sunt ai noștri. Și, mai ales, e important să fim noi înșine un exemplu.

Am încredere că atunci când această experienţă se va sfârşi, vom deveni nişte oameni mai conştienţi de mintea şi de organismul nostru şi vom fi cu toții mai prieteni cu noi înşine şi unii cu alţii.

________________________

Pentru vindecare emoțională, pentru echilibrare interioară prin psihoterapie și hipnoză, te aștept cu drag să-mi povestești mai multe despre tine și emoțiile tale la adresa contact@andreeasavulescu.ro

Pun accent pe educație, așa că te rog distribuie acest articol ca informațiile utile să ajungă și la cei care au nevoie să vadă și o altă perspectivă. Poți să vizitezi paginile de Facebook Psihoterapeut Andreea Săvulescu și Instagram @psihoterapeutandreeasavulescu unde împărtășesc zilnic gânduri și idei inspiraționale.
Acceptă-ți sinele, depășește-ți blocajele emoționale și descoperă fericirea adevărată în cele două cărți ale mele – Ziua în care m-am iubit cu adevărat și Trăiește autentic! Lecții de fericire de la un psihoterapeut – pe care le poți comanda la preț promoțional, de aici: Pachet Bookzone Andreea Săvulescu!

Și nu uita, în aceste vremuri incerte, reușim împreună!

Îți mulțumesc și te îmbrăţişez cu drag,

Andreea

Sursă foto Unsplash

 

 

 

 

You Might Also Like

No Comments

Leave a Reply