Dezvoltare personală Evoluţie personală

Cea mai rapidă metodă de a găsi soluții pentru problemele tale

octombrie 13, 2011

Distribuie!

Ce te macină în momentul de față? Ai probleme finaciare, ai rămas fără job, întâmpini dificultăți în relație sau pur și simplu ești nefericit?

Oricât de mult ne-am dori, viața nu ne oferă întotdeauna numai clipe de fericire. E firesc, altfel unde ar mai fi farmecul? Cum am putea să ne demonstrăm nouă înșine cât suntem de puternici, cu ce capacitate de a trece peste obstacole am fost înzestrați? Din ce am învăța și cum am putea altfel să evoulam? Deși, credem că ne e greu și nu putem îndura, de fiecare dată ne convingem că nu există nimic peste care să nu putem trece, nu există nimic care să ne poată doborî, și oricât de mult credem că ne ducem în jos, nisipul mișcător există doar în imaginație.

Orice om, fără excepție, trece prin situații dificile. Chiar și cei care îți par extrem de fericiți, au întâmpinat obstacole. Ceea ce ne diferențiază, însă este modalitatea în care le depășim. Unora le este mai greu să se ridice și să meargă mai departe, pe când alții găsesc mai repede și mai ușor repere de care să se ancoreze în realitate.

Cum poți rezolva orice problemă într-un timp cât mai scurt?

Mai întâi de toate, începe să îți treci toate gândurile pe o foaie. Scrie ce sentimente îți provoacă. Te va ajuta să îți limpezeșți mintea și îți va oferi posibilitatea unei noi perspective. E o bună modalitate de a te distanța de probleme. De multe ori, devenim atât de preocupați de ceea ce ni se întâmplăîncât nu mai reușim să gândim clar și apar blocajele emoționale care ne împiedică să găsim soluții.

Așadar, pentru a reuși să găsești rezolvare pentru problemele tale și pentru a lua cele mai logice și mai puțin emoționale decizii, e necesar să le privești din exterior. Fii observator!

Îți voi prezenta acum o metodă, care te va ajuta să găsești o rezolvare în 20-60 de minute:

Retrage-te într-un loc izolat, unde nimeni nu te poate deranja. Închide orice sursă de comunicare ce ți-ar putea distrage atenția – televizor, calculator, telefon. Acum, pune în aplicare pașii prezentați mai jos:

Pasul 1:
Scrie pe foaie primul lucru,care îți vine în minte, fără a te gândi prea mult. Nu căuta încă soluții, pentru moment. Important este să te debarasezi de emoțiile, care te copleșesc.
Este posibil să te simți complet eliberat după ce scrii o pagină, dar de asemenea este foarte probabil să fie nevoie să umplii 10 pagini până să reușești să lași totul să iasă. Fă-o, hârtia nu te judecă!

Pasul 2:
Acum, că te-ai eliberat, e timpul să treci la partea “logică” unde e necesar să gândești limpede.

Ia o altă coală și scrie exact care este problema care te macină.Te-a înșelat partenerul? Scrie! Nu mai ai serviciu și evident nici bani? Scrie! Prietenii te-au dezamăgit? Scrie! Redă întocmai situația, pentru că doar astfel te vei putea concentra asupra cauzei care a declanșat-o și nu asupra consecințelor.

După ce ai trecut pe foaie problema,începe să scrii toate soluțiile, care îți vin în minte, în coloană, indiferent cât de nebuneșți sau costisitoare ți s-ar părea. Toate acestea sunt necesare, pentru că de cele mai multe ori știm deja care este soluția pentru problema noastră, însă încărcătura emoțională negativă pe care ne-o creează, ne împiedică să gândim clar și să o descoperim. Citind soluțiile trecute pe foaie, ai să conștientizezi care este cea potrivită.

Pasul 3:
Acum ia toate colile scrise și pune-le deoparte pentru cel puțin 24 de ore.

În cele 20-60 de minute pe care le-ai petrecut, ai trecut pe foaie problema, sentimentele pe care ți le declanșează, dar și mult dorita soluție. Totuși, este posibil să fi omis ceva sau să fi scris lucruri la furie sau decizii bazate încă pe sentimente negative.

De aceea, trebuie să lași lucrurile exact așa cum sunt o perioadă înainte de a lua decizia finală. Pune problema deoparte pentru cel puțin o zi și nu te mai gândi absolut deloc la asta. Recitește după câteva zile când te vei simți mai puțin atașat, exact ca un observator care citește cuvintele scrise de altcineva. Când vei termina de citit soluțiile, îți va fi clar care dintre ele este cea potrivită.

Probabil că, nu am idee prin ce treci în momentul de față, sau ce obstacole întâmpini în viațata. Ceea ce vreau să știi, însă este faptul că, și eu am trecut prin momente dificile în viață și am fost nevoită să iau decizii, care au schimbat multe. Dar de cele mai multe ori, schimbarea e benefică. Am învățat că, lucrurile nu ies întotdeauna așa cum ai fi așteptat și că, uneori primești mai puțin decât ai fi meritat. Însă, după ce depășești momentul, te poți considera un învingător.

Nu există nicio garanție că, lucrurile se vor îmbunătăți imediat după ce vei pune în practică ceea ce ți-am prezentat, însă important este să iei întotdeauna decizia pe care în inima ta o consideră cea corectă. Orice decizie pe care nu o iei cu inima poate da naștere la regrete.

Îți doresc succes, și dacă ai nevoie să vorbești, nu uita că sunt aici.

________________________

Pentru vindecare emoțională, pentru echilibrare interioară prin psihoterapie și hipnoză, te aștept cu drag să-mi povestești mai multe despre tine și emoțiile tale la adresa contact@andreeasavulescu.ro

Pun accent pe educație, așa că te rog distribuie acest articol ca informațiile utile să ajungă și la cei care au nevoie să vadă și o altă perspectivă.

Te invit să vizitezi paginile de Facebook Psihoterapeut Andreea Săvulescu și Instagram @psihoterapeutandreeasavulescu unde împărtășesc zilnic gânduri și idei inspiraționale.

Acceptă-ți sinele, depășește-ți blocajele emoționale și descoperă fericirea adevărată în cele două cărți ale mele – Ziua în care m-am iubit cu adevărat și Trăiește autentic! Lecții de fericire de la un psihoterapeut – pe care le poți comanda la preț promoțional, de aici: Pachet Bookzone Andreea Săvulescu!

Și nu uita, în aceste vremuri incerte, reușim împreună!

Îți mulțumesc și te îmbrăţişez cu drag,

Andreea

You Might Also Like

1 Comment

  • Sorin octombrie 15, 2011 at 7:46 pm

    Steve Jobs a spus : aveti cursajul sa va urmati inima si intuitia.

    Ai dreptate cu nicio garantie ca lucrurile se vor imbunatati imediat dar faptul ca te-ai gandit la ele, ai asternut pe hartie e primul pas spre imbunatatire, e inceputul care e cel mai greu de facut.

  • Leave a Reply