Astăzi îţi propun să citeşti un articol scris de Antoniu, un blogger pasionat de dezvoltare personală, care vrea să ne transmită o parte din experienţa lui. Pe Antoniu îl găseşti oricând pe blogul sau, Proiect în Timp Real.
Iată ce ne scrie el:
Ai simțit vreodată că tot ceea ce facem se leagă cu alte aspecte ale vieții noastre, care, aparent, n-au nicio legătură?
Spre exemplu facem ceva total banal, o acțiune comună, dar care ne oferă o înțelegere mai profundă a vieții și a lumii în care trăim.
Mai jos o să-ți spun o întâmplare din care am realizat acest lucru: orice am face, mereu există o lecție de descoperit și o experiență de apreciat.
Anul trecut am citit câteva cărți scrise de Osho (dacă nu știi cine e Osho, caută-l! merită citit:).
Într-una din cărți, Osho relata o poveste despre un călugăr zen care toată viața lui a stat în bucătărie și a gătit orez.
La un moment dat, maestrul mănăstirii, ajungând pe patul de moarte,trebuia să aleagă pe unul din discipolii săi pentru a-l înlocui după moartea sa și de a prelua rolul de maestru în mănăstirea zen. Surprinzător (sau nu) călugărul bucătar atinsese iluminarea în urma anilor petrecuți gătind pentru ceilalți. Singurul care a putut recunoaște acest fapt, a fost maestrul muribund, care l-a numit pe bucătar succesorul său.
Îmi place tare mult povestea asta! Ne arată că putem învăța lucruri mărețe (sau chiar să ne iluminăm) din activități care par banale și plictisitoare: gătit, curățenie, spălat, etc.
Vara trecută am reușit să relaționez mai bine cu această poveste. Eram la o căbănuță undeva la munte la aproximativ 26-27km de casă. Mersesem cu mașina împreună cu un văr și cu fratele meu.
După o noapte petrecută la căbănuță, dimineața m-am hotărât să mă întorc acasă pe jos. În acea dimineață îmi adusesem aminte de o poveste spusă de bunicului meu. Bunicul îmi povestise de o femeie pe care o cunoștea din acea zonă de munte și care mergea pe jos până în cel mai apropiat orășel să cumpere alimente (un sac de 15 kg de cereale) pentru familie, iar apoi se întorcea acasă .Aa, da. Avea cu ea un copil mic pe care îl ducea în spate. Drumul era de aproximativ 33km dus, 33 km întors. Deci mergea cu un copil în spate, apoi și cu un sac de 15 kg atâția kilometri plus încă 2-3 kilometrii peste dealuri și munți.
În acea dimineață m-am gândit că și eu pot să merg. Mă simțeam inspirat de poveste. M-am gândit că pot merge măcar jumătate din distanța pe care o făcea femeia respectivă având în vedere că nu căram nimic în spate.
Drumul până la cabană l-am făcut de multe ori cu mașina și de câteva ori cu bicicleta, dar niciodată pe jos. Am văzut atât de diferit drumul pe care obișnuiam să-l traversez cu atâta viteză.
Mi-am dat seamă că pierdem atât de mult din frumusețea lucrurilor atunci când ne grăbim. De asemenea, am realizat că de fiecare dată când apreciem și suntem recunoscători pentru distanța pe care am parcurs-o deja (în orice aspect al vieții), ne încărcăm cu energie și continuăm călătoria cu mulțumire față de propria persoană.
Când mă uitam în spate și vedeam tot mai departe muntele de pe care plecasem, realizam cât de mult am avansat.
În timpul mersul mi-am dat seama că de multe ori depunem efortul exact cum e necesar pentru a ne atinge visele, dar nu avem răbdarea necesară ca să culegem roadele muncii noastre. Încercăm să grăbim procesul, dar acesta nu poate fi grăbit. Durează exact cât ar trebui să dureze.
Spre exemplu, eu știam cât aveam de mers până acasă (destinația). Păstram o viteză constantă pe traseul corect și tot ce trebuia să fac era să am răbdare până ajung la destinație. Asta nu înseamnă că nu depuneam efort, dar doar că trebuia să am răbdare și să continui să merg până ajung.
De atunci continui să fiu într-o continuă stare de învățare. Continui să recunosc și să găsesc lecții importante în cât mai multe activități zilnice.
Mi-ar plăcea să-mi spui o experiență care poate părea comună, banală, dar din care ai învățat lecții importante. Sunt sigur că ai ce să împărtășești.
Distracție și spor în tot ce faci!
Eu sunt Antoniu. Despre mine: am pornit pe drumul înspre cea mai bună versiune a meu- îmi place să învăț mereu- mă consider un învățăcel, blogger,scriitor, pasionat de: nutriție, sport, gândirea umană, scris, citit, relaționat cu oamenii, plimbări, natură și multe altele.. Dacă îți face place să citești ceea ce scriu și ți-ar plăcea să afli mai multe despre sănătate, alimentație și în general despre idei care ne ajută să devenim cea mai bună versiune a noastră, mă găsești pe blogul meu- Proiect în Timp Real.
Acesta a fost Antoniu. Eu sunt Andreea și pentru vindecare emoțională, pentru echilibrare interioară prin psihoterapie și hipnoză, mă găsești pe contact@andreeasavulescu.ro
________________________
Pun accent pe educație, așa că te rog distribuie acest articol ca informațiile utile să ajungă și la cei care au nevoie să vadă și o altă perspectivă. Poți să vizitezi paginile de Facebook Psihoterapeut Andreea Săvulescu și instagram @psihoterapeutandreeasavulescu unde împărtășesc zilnic gânduri și idei inspiraționale.
Acceptă-ți sinele, depășește-ți blocajele emoționale și descoperă fericirea adevărată în cele două cărți ale mele – Ziua în care m-am iubit cu adevărat și Trăiește autentic! Lecții de fericire de la un psihoterapeut – pe care le poți comanda la preț promoțional, de aici: Pachet Bookzone Andreea Săvulescu!
Și nu uita, în aceste vremuri incerte, reușim împreună!
Îți mulțumesc și te îmbrăţişez cu drag,
Andreea
No Comments