Dezvoltare personală Gândire pozitivă Încredere în sine

Cum să găsești pacea mentală

august 1, 2010

Distribuie!

Liniștea interioară, pacea mentală și calmul sufletesc sunt parte din experiența umană. Cu toate acestea, majoritatea oamenilor tânjesc după astfel de sentimente. De cele mai multe ori suntem cuprinși de necazuri, probleme și griji care ne provoacă sentimente de furie și iritabilitate, și care acționează ca un scut, blocând gândurile pozitive și repetându-le obsedant pe cele negative.

Ce este pacea mentală?

Este o stare de calm şi linişte interioară, combinate cu un sentiment de libertate, care te cuprind atunci când gandurile și grijile încetează, atunci când nu există niciun stres și cand nu acționezi condus de frică. Astfel de momente nu sunt chiar atat de rare pe cât crezi. Le trăiești, dar nu le constientizezi. Te cuprind ăn timp ce vizionezi un film care îți place sau atunci când îți petreci timpul cu cineva drag, în timp ce citești o carte sau când mergi la plajă.

Ți se întâmplă vreodată, atunci când ești în vacanţă, să ai impresia de amorţeală mentală? În astfel de momente, mintea devine mai calmă, cu gânduri negative mai puţine şi automat mai puţine griji. Chiar în timp ce dormi profund, fără a fi conștienți de gândurile tale, eşti într-o stare de pace interioară.

Dar cum să transformi pacea mentală într-un obicei și să experimentezi această stare în momente de criză?

Cum orice câștig presupune muncă, este necesar să te antrenezi pentru a ajunge la rezultatul dorit.
Așa că iată câteva metode de la care să porneșți:

o Redu timpul petrecut în față televizorului sau citind ziarele. Este o bună modalitate de a te feri de lucrurile neplăcute prezentate în media, care îți conferă o stare de angoasă și frustrare.

o Ferește-te de oamenii negativișți și de conversațiile negative. Se spune că ești la fel că oamenii cu care îți petreci timpul, deci leagă prietenii bazate pe pozitivism și succes.

o Nu purta pică. Învață să uiți și să ierți. Cultivarea sentimentelor negative duce către durere, insomnie sau chiar boală.

o Nu fii invidios pe ceilalți. Persoanele invidioase au o stimă de sine scăzută și se consideră inferiori altora. Invidia și stimă de sine scăzută te împiedică să dobândești pacea interioară.

o Acceptă ceea ce nu poate fi schimbat. Nu te lupta cu morile de vânt și nu-ți mai face atâtea griji! Astfel vei salva mult timp și energie pe care le poți folosi în scopuri productive.

o Învață să renunți. În fiecare zi ne confruntăm cu situații pe care nu le putem controla. Dacă le putem controla este minunat, dar nu stă întotdeauna în puterea noastră să o facem. Așa că trebuie să înveți să te confrunți cu astfel de situații și să le iei că atare.

o Învață să fii mai tolerant. Fii mai tolerant cu oamenii și mai răbdător cu situațiile.

o Nu lua lucrurile prea personal. Este indicat să fii într-o oarecare măsură detașat emoțional și mental. Încearcă să îți priveșți viață ta dar și viețile altora cu detașare. Contrar părerii majorității, detașarea nu reprezintă lipsă de interes, indiferență sau răceală, ci din contra, reprezintă abilitatea de a judeca imparțial și logic. Nu te îngrijora dacă nu reușești să te detașezi ușor, încearcă în continuare!

o Uită trecutul și concentrează-te asupra momentului prezent. Nu este necesar să evoci amintiri neplăcute și să te cufunzi în ele.

o Practică exerciții de concentrare. Te vor ajută să respingi gândurile negative și grijile care îți alungă pacea mentală.

o Învață să meditezi. Chiar și câteva minute pe zi vor face diferența.

Pacea interioară duce automat la pacea exterioară. Creându-ți o lume interioară calmă și liniștită, transmiți sentimentele pozitive către lumea exterioară, către mediul în care trăiești și către oamenii care te înconjoară.

________________________

Pentru vindecare emoțională, pentru echilibrare interioară prin psihoterapie și hipnoză, te aștept cu drag să-mi povestești mai multe despre tine și emoțiile tale la adresa contact@andreeasavulescu.ro

Pun accent pe educație, așa că te rog distribuie acest articol ca informațiile utile să ajungă și la cei care au nevoie să vadă și o altă perspectivă.

Te invit să vizitezi paginile de Facebook Psihoterapeut Andreea Săvulescu și Instagram @psihoterapeutandreeasavulescu unde împărtășesc zilnic gânduri și idei inspiraționale.

Acceptă-ți sinele, depășește-ți blocajele emoționale și descoperă fericirea adevărată în cele două cărți ale mele – Ziua în care m-am iubit cu adevărat și Trăiește autentic! Lecții de fericire de la un psihoterapeut – pe care le poți comanda la preț promoțional, de aici: Pachet Bookzone Andreea Săvulescu!

Și nu uita, în aceste vremuri incerte, reușim împreună!

Îți mulțumesc și te îmbrăţişez cu drag,

Andreea

You Might Also Like

No Comments

Leave a Reply