Ne uităm cu încântare la oamenii, care au ajuns pe culmile succesului, le admirăm puterea, răbdarea, voința și disciplina, ingredientele care i-au ajutat să dobândească noi abilități, să depășească dificultățile și să ajungă la un nivel înalt de dezvoltare. Lipsa autocunoașterii îi determină pe unii dintre noi să considere că nu dețin resursele necesare pentru a ajunge în vârf și pentru a fi unul dintre oamenii cărora li se deschid constant uși.
În realitate, însă cei care au parte de lucruri mărețe, grandioase, cei care răzbat și ies din mulțime, cei care reușesc să vadă viața în culori, nu dețin calități supranaturale care i-au propulsat pe drumul reușitei, așa cum am avea tendința să credem. Sunt oameni obișnuiți ca mine și ca tine, care însă au reușit să își cultive voința și un înalt grad de autodisciplină.
Continue Reading