Browsing Tag

griji

Dezvoltare personală Evoluţie personală Gândire pozitivă Încredere în sine

Cum să trăiești în prezent – partea I

februarie 12, 2018

“Nu pot s-o fac. Am dat greş. Mă las păgubaş. Renunț. Mă opresc aici. “

Ne spunem astfel de lucruri mai des decât putem admite. Nu vrem să ne dăm bătuţi, şi totuşi de multe ori, în faţa unor situaţii, ne declarăm învinşi. Renunţăm la iubire, renunţăm la idei, renunţăm la oameni, renunţăm la visuri, de fiecare dată când devine greu. Pentru că mintea noastră caută întodeauna să stea în confort. Iar când lucrurile se complică, când simţim că ne cuprinde frica de necunoscut, când credem că pierdem controlul şi nu ne mai putem imagina ce ne aşteaptă în viitor, când credem că riscurile cântăresc mai mult decât potenţialele câştiguri, renunţăm, pentru că asta pare decizia cea mai bună pe moment.

Continue Reading

Încredere în sine

Ce să faci când unii oameni nu te plac

septembrie 19, 2012

Trebuie să îți mărturisesc ceva:

Mi-am petrecut o mare parte din viață întrebându-mă dacă oamenii mă acceptă, dacă sunt suficient de demnă pentru a sta în compania anumitor persoane, dacă cei din jur mă aprobă sau dacă mă plac. Am fost pentru o perioada, una din acele persoane care nu lua atitudine, care încerca să le facă pe plac celorlalți, care nu știau să spună “nu”, din frica de a fi judecate, de a fi criticate sau de a fi respinse. Lucru deloc sănătos, care mi-a afectat nivelul stimei de sine. Continue Reading

Dezvoltare personală Evoluţie personală Sănătate

5 sfaturi pentru a te revitaliza

august 29, 2011

Viața ta este prea agitată? Te străduiești prea tare, îți faci prea multe griji? Dormi puțin, muncești din greu, și totuși nu reușești să-ti duci la îndeplinire angajamentele și să-ti respecți promisiunile? Ți se pare că e mai mult decât poți duce? Ai vrea ca totul să dispară? Dacă ai răspuns pozitiv la majoritatea întrebărilorînseamnă că e nevoie să te debarasezi pentru o perioadă de stresul cotidian, să te reinventezi și să arunci o privire mai clară asupra vieții tale. E necesar să te revitalizezi.

Mai jos îți voi prezenta 5 metode pe care le poți aplica în acest sens:

Continue Reading