Trăiesc în lumea autismului de aproximativ 7 ani. În tot acest timp am învăţat numeroase lucruri atât despre mine cât şi despre copiii cu autism, despre familiile lor, despre oamenii care îi ajută, despre contribuţie, despre umanitate, despre a nu-i lăsa în urmă pe cei ce au nevoie de ajutor.
Au fost momente în care m-am simţit neputincioasă, deşi aş fi vrut să fac mai mult. Au fost momente în care sufletul mi s-a umplut de compasiune aflând poveştile unora dintre copii.
Sunt o persoană activă de fel. Am foarte multă energie, îmi place să îmi stabilesc obiective şi să le îndeplinesc, iar de multe ori, pe lângă cele stabilite, mă ghidez după instinct şi fac și lucruri în mod spontan.
Am învăţat acum ceva timp că este important să îmi urmez busola interioară, iar de atunci fac doar ceea ce simt şi ceea ce îmi doresc eu, și nu ceea ce simt şi vor alţii pentru mine.
După primul an de facultate, vacanţă de vară fiind, m-am întors în liniştitul orăşel de provincie în care m-am născut şi am crescut, dornică de a-mi întipări şi prin practică teoria învăţată în timpul anului şcolar. Aşa că am mers la un centru din oraş, să aflu de la specialişti cum se lucrează cu copiii cu dificultăţi. Voiam să văd, să fac, să aplic, să salvez. Eram plină de entuziasm şi nutream speranţa că voi putea schimba ceva, că ceea ce voi vedea mă va motiva şi că voi pleca la finalul verii pregătită să schimb vieţile unor copii ce au nevoie să fie ajutaţi.