Se spune că noi, cei care trăim azi, suntem privilegiaţi pentru că dispunem de atât de multe lucruri pe care alţii, în vremurile trecute, nu le-au avut şi de care nu s-au bucurat. Iar cel mai mare aşa-zis DAR al contemporanităţii este acela de a ne fi născut liberi şi de a avea dreptul de a decide cine vrem să fim şi ce vrem să facem cu propriile vieţi.
Se spune că noi, spre deosebire de înaintaşii noştri, avem posibilitatea de a decide. Şi în special de a decide să fim fericiţi.
În viaţă nu există drum închis, există doar scuze.
În viaţă nu există capăt de linie, există doar confort şi frică intensă. Şi din experienţa mea, nimeni nu este fericit atunci când trăieşte în scuze, confort şi frică peste limite.
În viaţă nu există drum închis, există alegeri.
Alegi să trăieşti, sau alegi să te închizi în propria închisoare pe care o numeşti viaţă. Închisoarea aceea în care fiecare zi este la fel, exceptând sentimentele negative care devin tot mai intense…
Omul modern are potential nelimitat, insa, dintr-un oarecare motiv, alege sa fie prizonier. Prizonier al propriei existente efemere si resemnate. Prizonier al unui trai mecanic, al lipsei de masura, al vietii dezechilibrate.
Pare ca pe zi ce trece ne adancim tot mai intens in transa unei hipnoze colective si ne indepartam si mai mult de la scopul nostru. Acela de a trai, acela de a ne descoperi, acela de a ne castiga aripile in fiecare zi.
Se spune ca suntem fiinte sociale, dar parca am devenit experti in izolare. Ne ridicam bariere si, desi traim inconjurati de oameni, ne simtim parca tot mai singuri. Ne dorim fericire si alergam bezmetici in cautarea ei. Suntem atat de centrati pe exterior, incat nu reusim sa vedem ca de fapt frumusetea se naste in interior.
Suntem atât de dornici de a avea relații reușite…Ne canalizăm atâta energie pentru a crea legături, care să ne ajute să trecem frumos prin viață, care să ne ferească de durere, de frică, de singurătate… Suntem atât de însetați de a face parte dintr-un cerc, dintr-o comunitate, încât am ajuns să ignorăm cea mai importantă relație a vieții noastre – aceea cu noi înșine.
Nu este de mirare că, de cele mai multe ori ajungem să ne fim cei mai aprigi critici. Atunci când nu suntem în legătură cu sinele nostru autentic, ne creăm o imagine a propriei personae, raportându-ne la ceea ce vedem în exterior. Iar dacă simțim că uneori nu suntem la același nivel cu ceea ce este în jur, ne transformăm în adevărați monștri, care se hrănesc cu propria ființă. Iar viața devine lipsită de sens…