Dezvoltare personală

Transformă-ți fericirea în echilibru prin educație

iunie 4, 2016

Distribuie!

Astăzi am pentru tine un articol scris de David Mitran, un tânăr care s-a decis să schimbe vieți. A început chiar cu a lui, pornind cu încredere pe drumul dezvoltării personale. Acum își dorește să ne împărtășească din experiențele lui și a pregătit pentru noi acest articol. Găsești la final mai multe despre autor.

„Nu știu ce înseamnă fericirea pentru tine, însă pentru mine fericirea a fost mereu conectată la o stare de bine. Mereu, când sunt fericit, mă simt bine.

În același timp, au fost momente în care nu am fost fericit, deci nu m-am simțit prea bine. Și spun că au fost, pentru că am ajuns să reduc din ele, din ce în ce mai mult, până când au dispărut definitiv.

Cu toate acestea, nu pot spune că sunt mereu în extaz, însă am mereu o stare de bine. Nu știu dacă s-o numesc fericire, pentru că fericirea pe care tu o cunoști nu-i pe placul meu.

Eu sunt certat cu fericirea

Niciodată n-a venit când am avut nevoie de ea și, de fiecare dată când venea, stătea puțin și pleca. Așa că, la un moment dat mi-am zis că nu mai am nevoie de ea și că o înlocuiesc.

Astfel că am luat decizia de a nu mai băga în seamă fericirea. N-am mai căutat-o.

În schimb, am încercat să-mi creez o stare de echilibru prin intermediul căreia să mă simt bine în fiecare zi. Și astfel, în loc să alerg ca nebunul după o emoție care vine și pleacă când vrea ea, am ales să-mi creez una care să stea mereu lângă mine.

Și am muncit în fiecare zi, din prima secundă în care m-am trezit și până în secunda în care am adormit. Pentru că starea de echilibru necesită efort constant.

Până la urmă, a avea un echilibru în viață înseamnă a avea încă un obicei pozitiv pe care trebuie să-l îngrijești zilnic. E ca și cum ai citi o carte: poate că nu ai mereu chef să faci asta, însă știi că dacă o faci te va îmbogăți.

Dacă ești echilibrat, vei avea mereu o stare de bine

Ce înseamnă pentru mine starea de bine?

Ei bine, starea de bine, în cazul meu, este conectată la câteva obiceiuri pozitive care o întrețin și care o fac să fie neclintită de obstacolele care apar în fiecare zi.

/1 Zâmbesc cât se poate de des

Mă trezesc cu un zâmbet pe buze în fiecare dimineață. Dacă mă uit în oglindă, zâmbesc. Dacă citesc ceva care mi se pare interesant, zâmbesc. Dacă mănânc un fruct, zâmbesc. Fiecare activitate pe care vreau s-o întrețin, „o cumpăr” cu un zâmbet.

Ei bine, ce se întâmplă dacă nu am starea necesară să zâmbesc?

Da, mi se poate întâmpla și asta, pentru că nu sunt perfect. Am momente în care n-am chef de nimic. Însă am ajuns la concluzia că nivelul energetic din corp este strâns legat de starea de bine pe care o avem.

Așadar, uite un exercițiu foarte simplu de pus în practică:

De fiecare dată când n-ai chef de prea multe lucruri, intră pe YouTube.com și caută melodia CTC – Happy. Tot ce trebuie să faci este să dansezi, eventual în fața unei oglinzi. Îți garantez că în 4 minute te vei simți extraordinar de bine și vei zâmbi, fără si știi de ce.

/2 Gândesc foarte mult

Însă, spre deosebire de tine, nu mă gândesc la motivele pentru care niște lucruri ciudate ar putea să mi se întâmple. Mă gândesc la toate lucrurile bune la care ar putea să mi se întâmple și încerc să fac în fiecare zi un pas în direcția respectivă.

A te gândi la lucruri pozitive e foarte ușor. Tot ce trebuie să faci este să îți imaginezi cele mai bune lucruri care ți se pot întâmpla, iar din acel moment să nu te limitezi. Să continui să-ți imaginezi, să visezi.

Și imediat ce ai în minte imaginea de ansamblu, găsește primul pas.

Care este primul pas pe care trebuie să-l faci pentru a-ți atinge visul?

/3 Lucrez ca un nebun

Întotdeauna am un proiect în minte prin care pot să mă dezvolt pe mine sau pe cei din jurul meu. Iar asta mă face să cred că pot să-mi folosesc abilitățile pentru a ajuta.

Și din momentul în care știu că pot ajuta, înseamnă că starea mea de spirit va fi una extraordinară.

Mi-am creat o stare de bine prin auto-educare

A fost nevoie să depun eforturi pentru a putea zâmbi atunci când situația nu era roz. A fost nevoie să depun eforturi pentru a gândi pozitiv atunci când lucrurile nu erau pe placul meu.

A fost nevoie să muncesc foarte mult pentru a-mi da seama că starea pe care eu o am este transmisă și celor cu care interacționez.

Iar toate aceste eforturi m-au educat și m-au făcut să conștientizez importanța unei stări de bine.

Astfel, am ales să spun NU fericirii, pentru că fericirea este de moment. În schimb, am ales să îmi creez o stare de bine pe întreaga durată a unei zile și să repet procesul în fiecare zi.

Pentru tine ce reprezintă starea de bine?

Pentru mine, starea de bine este reprezentată de zâmbete, gânduri și acțiuni.

Pentru tine poate însemna cu totul altceva. Uite 2 pași foarte importanți pentru identificarea elementelor unei stări de bine:

/A Conștientizează ce te face să te simți bine

Fericirea e bună pentru că-ți arată care sunt acele lucruri care te fac să te simți bine. Folosește-o pe post de ghidaj pentru identificarea acelor lucruri pe care le faci cu zâmbetul pe buze.

/B Concentrează-te pe ceea ce contează

Din momentul în care ai identificat elementele pasului anterior, înseamnă că știi pe ce trebuie să te concentrezi. Dacă îți muți atenția pe alte lucruri mai puțin importante, starea ta de bine s-ar putea deteriora și ai putea fugi din nou după fericire.

Despre autor: Fiind interesat de potențialul uman și de capacitatea oamenilor de a-și schimba perspectivele, David te poate ajuta să faci o schimbare în viața ta sau să îți transformi pasiunea într-un business.”

Website autor: Davidtheoptimist

Acesta a fost David. Eu sunt Andreea și pentru vindecare emoțională, pentru echilibrare interioară prin psihoterapie și hipnoză, mă găsești pe contact@andreeasavulescu.ro

Pun accent pe educație, așa că te rog distribuie acest articol! Poți să vizitezi paginile de Facebook Psihoterapeut Andreea Săvulescu și instagram @psihoterapeutandreeasavulescu și de acceptare a sinelui, depășește-ți blocajele emoționale și descoperă fericirea adevărată, în cele două cărți ale mele, Ziua în care m-am iubit cu adevărat și Trăiește autentic! Lecții de fericire de la un psihoterapeut, pe care le poți comanda la preț promoțional, de aici: Pachet Bookzone Andreea Săvulescu!

Și nu uita, în aceste vremuri incerte, reușim împreună!

Îți mulțumesc și te îmbrăţişez cu drag,

Andreea

You Might Also Like

No Comments

Leave a Reply