Dezvoltare personală Evoluţie personală Gândire pozitivă

5 motive pentru a trăi în prezent

noiembrie 8, 2011

Distribuie!

Când suntem mici visăm la viitor. Cădem ușor în capcana lui „vreau să fiu mare”, cu convingerea că atunci ne vom câștiga independența, pe toate planurile. Începem să țesem, încă din copilărie pânzele pentru catargul vaporului nostru, vapor în care investim sentimente și în care ne punem toate speranțele că ne va duce la destinația exotică la care visăm. Îl creăm, astfel încât să fie rezistent la furtuni, la vijelii, și suntem extrem de dezamăgiți, atunci când catargul se frânge. Și, în loc să perseverăm pentru a ajunge acolo unde ne dorim, începem să ne plângem de milă și ignorăm peisajul mirific din jur, gândindu-ne doar la ce am fi putut avea dacă…

E ușor să ne lăsăm prinși în mrejele planificării viitorului. De altfel, e chiar indicat să-ți plănuiești viața, să-ți dorești un viitor fericit, dar uneori cădem în extrema cealaltă și ne pierdem abilitatea de a ne concentra asupra momentului prezent.

 Chiar acum, în acest moment, poți începe să te bucuri de viață, acea viață pe care o ignori, care se scurge prin fața ochilor tăi, fără ca tu să o observi cu adevărat. Lasă viitorul să curgă natural și fii prezent aici și acum. Altfel, poți rata oportunități,  iar viitorul la care visezi va fi tot mai departe. Prezentul îți influențează viitorul, așa că începe să trăiești conștient!

De ce este indicat să trăiești aici și acum? Pentru că:

Imbătrânești cu fiecare zi ce trece. Fiecare zi din viața ta are potențialul de a deveni monumentală, dar fiecare zi se întâmplă doar o dată. În fiecare moment al zilei ți se dă șansa de a crea o amintire minunată. Creează una pe care să o împărtășești cu mândrie.

Soarta ta stă în mâinile tale. Dacă ești îngrijorat în privința viitorului tău, începe chiar de azi să pavezi drumul către succes. La baza acestui drum, stă viața trăită la cel mai înalt grad, chiar din acest moment.

Înlocuiești grijile cu încântarea. Singurul lucru pe care îl știm cu certitudine în viața asta, este că vom muri. În rest, nu avem idee ce ni se va întâmpla. Iar acest lucru naște griji. Concentrându-te pe ceea ce trăiești în prezent, te va ajuta să încetezi să îți faci griji în privința viitorului, să te concentrezi și să tăiești intens fiecare moment.

Ajungi să te cunoști mai bine. Dorințele, nevoile și interesele tale evoluează constant. Dacă ești prea prins în gândurile cu privire la viitor, este posibil să nu ajungi să identifici cine ești cu adevărat.

Definindu-te aici și acum, devii conștient de ceea ce îți dorești cu adevărat. Altfel, te poți trezi că te zbați pentru a îndeplini niște vise pe care le nutreai cu ceva ani în urma și care nu mai au legătură cu viața ta ideală.

Petreci mai mult timp cu persoanele dragi. Dacă ești părinte, știi mai bine decât oricine că acele momente prețioase dispar într-o clipită. Acum schimbi primul scutec, iar în clipa următoare îți privești copilul pornind pe calea lui.

A petrece timp cu copilul tău este crucial, dar foarte important este și timpul pe care îl petreci cu jumătatea ta. Când faci asta, îl asiguri pe cel de lângă tine că este iubit și apreciat, iar această dragoste se întoarce către tine.

Experimentezi tot ceea ce viața are de oferit. Ai o singură viață de trăit. Este important să maximizezi importanța fiecărui moment trăindu-l la maximum. Profită de puterea pe care o ai acum, pentru că mâine poate fi prea târziu.

Trăiește acum! Fii spontan! Lasă-te purtat de val! Ascultă-ți instinctul! Fă lucruri indeite! Creează amintiri prețioase! Timpul trece și nu-l mai poți recupera… De ce să ai regrete?

Viața este un dar minunat. Din păcate, nu ne învață nimeni cum să o trăim. Trebuie să descoperim singuri calea către abundență și să profităm de lucrurile încantătoare, care se întămplă zilnic. Dacă ești prea ocupat cu viitorul, sunt foarte mari șanse să ratezi oportunități. Oportunitățile durează doar o clipă, după care dispar. Fii prezent și profită de ele!

________________________

Pentru vindecare emoțională, pentru echilibrare interioară prin psihoterapie și hipnoză, te aștept cu drag să-mi povestești mai multe despre tine și emoțiile tale la adresa contact@andreeasavulescu.ro

Pun accent pe educație, așa că te rog distribuie acest articol ca informațiile utile să ajungă și la cei care au nevoie să vadă și o altă perspectivă.

Te invit să vizitezi paginile de Facebook Psihoterapeut Andreea Săvulescu și Instagram @psihoterapeutandreeasavulescu unde împărtășesc zilnic gânduri și idei inspiraționale.

Acceptă-ți sinele, depășește-ți blocajele emoționale și descoperă fericirea adevărată în cele două cărți ale mele – Ziua în care m-am iubit cu adevărat și Trăiește autentic! Lecții de fericire de la un psihoterapeut – pe care le poți comanda la preț promoțional, de aici: Pachet Bookzone Andreea Săvulescu!

Și nu uita, în aceste vremuri incerte, reușim împreună!

Îți mulțumesc și te îmbrăţişez cu drag,

Andreea

You Might Also Like

1 Comment

  • Sorin noiembrie 9, 2011 at 8:16 pm

    Si cand ai sa fii intradevar aici si acum, vei fi uimit de ceea ce poti sa faci si cat de bine poti sa o faci.

    text din filmul Calea luptatorului pasnic

  • Leave a Reply