Dezvoltare personală

Cum să-ți îmbunătațești memoria

noiembrie 26, 2012

Distribuie!

Cunoașterea înseamnă putere. Cu cât deții mai multe cunoștințe, cu atât deții mai multă putere. Creierul tău este cel care stochează informațiile. Dacă îți îmbunătățești capacitatea creierului de a memora, vei reuși să dobândești mai multe informații și prin urmare, vei deveni o persoană mai puternică.

Pentru a acumula cât mai multe cunostine, este necesar să îți îmbunătățești memoria. Iar acest lucru îl poți face prin exercițiu. Există diverse exerciții pentru memorie, însă cel care a dat cele mai bune rezultate în cazul meu, și pe care îl recomand, este următorul:

În fiecare seară, înainte de a adormi, reia în gând tot ceea ce ai făcut din momentul în care ai început ziua până în momentul prezent, încercând să surprinzi toate evenimentele în detaliu. Începe cu clipa în care te-ai trezit și te-ai dat jos din pat, și continuă să îți reamintești ceea ce s-a întâmplat până în momentul în care te-ai urcat în pat. Vizualizează fiecare mic detaliu, fiecare pas pe care l-ai făcut pe parcursul zilei.

La început, vei fi fi surprins să constați cât de puține detalii ai reținut. Cel mai probabil, îți vei reaminti doar momentele majore ale zilei, fără cele mai puțin importante. Cu siguranță, vei descoperi și câteva blocaje in timp.

Dacă vei continua să faci exercițiul în fiecare seară, vei observa, după doar câteva săptămâni, că memoria ta s-a îmbunătățit considerabil. Îți va fi tot mai ușor să îți reamintești chiar și cele mai mici detalii de pe parcursul zilei. Scopul tău ar trebui să fie îmbunătățirea memoriei până în punctul în care vei putea vizualiza particularitățile din fiecare scenă de pe parcursul zilei, conversațiile pe care le-ai avut, oamenii cu care ai intrat în contact în fiecare moment, cântecul pe care l-ai auzit la radio la o anumită ora, mașinile din trafic, și chiar panourile publicitare pe lângă care ai trecut.

Deși de cele mai multe ori, vei adormi înainte de a termina recapitularea zilei, care tocmai s-a încheiat, după 6 luni de practică, vei observa că:

• Memoria ți s-a îmbunătățit, în special abilitatea de a-ți aminti detaliile de minut ale diverselor situații de pe parcursul zilei, lunii, sau al unei perioade mai lungi de timp.

• Trăiești mai mult în prezent. Dacă vei aplica acest exercițiu, vei deveni un mai bun observator, vei fi mai conștient de felul în care îți petreci timpul, și nu vei mai pierde clipe prețioase.

• Ești mai concentrat pe sarcina pe care o ai de îndeplinit. Vei deveni mai implicat în ceea ce faci, pentru a putea extrage detaliile și pentru a-ți aminti fiecare moment în parte. Iar asta te va ajuta să îți antrenezi atenția și să duci la îndeplinire sarcini dificile.

• Ți-ai îmbunătățit abilitatea de a vizualiza scopuri viitoare, obstacole din trecut, obiective etc.

• Adormi mai ușor. De cele mai multe ori vei adormi înainte de a ajunge să recapitulezi evenimentele de până la jumătatea zilei.

Acest exercițiu este unul provocator, simplu, relaxant, care stimulează memoria. Lista este deschisă și te aștept să adaugi tot ce funcționează în cazul tău :). Nu uita să dai like dacă articolul ți se pare util. Mulțumesc!

________________________

Pentru vindecare emoțională, pentru echilibrare interioară prin psihoterapie și hipnoză, te aștept cu drag să-mi povestești mai multe despre tine și emoțiile tale la adresa contact@andreeasavulescu.ro

Pun accent pe educație, așa că te rog distribuie acest articol ca informațiile utile să ajungă și la cei care au nevoie să vadă și o altă perspectivă.

Te invit să vizitezi paginile de Facebook Psihoterapeut Andreea Săvulescu și Instagram @psihoterapeutandreeasavulescu unde împărtășesc zilnic gânduri și idei inspiraționale.

Acceptă-ți sinele, depășește-ți blocajele emoționale și descoperă fericirea adevărată în cele două cărți ale mele – Ziua în care m-am iubit cu adevărat și Trăiește autentic! Lecții de fericire de la un psihoterapeut – pe care le poți comanda la preț promoțional, de aici: Pachet Bookzone Andreea Săvulescu!

Și nu uita, în aceste vremuri incerte, reușim împreună!

Îți mulțumesc și te îmbrăţişez cu drag,

Andreea

 

 

You Might Also Like

9 Comments

  • coman viorica noiembrie 26, 2012 at 6:47 pm

    Buna seara.
    Pentru ca sunt convinsa ca da rezultate incep chiar din aceasta seara. Imi place tot ce scrii. In acest moment citesc si cartea ta, este exact ce-mi trebuia pentru continuarea procesului meu de dezvoltare personala pe care l-am inceput cu ceva timp in urma.
    Ma ajuta si multumesc universului ca te-am intalnit.
    Iti doresc multa sanatate si putere de munca!
    Viorica
    P.S.:
    Am uitat sa-ti spun ca am 61 de ani!

    • Andreea noiembrie 26, 2012 at 7:30 pm

      Buna seara! Ma bucur mult sa aflu asta :). Si eu multumesc pentru gandurile frumoase si urarile de bine si va doresc asemenea!

  • manu021 noiembrie 27, 2012 at 7:34 am

    Ieri am citit articolul si tot atunci am si inceput exercitiul de derulare a tuturor evenimentelor din zi.
    Multumesc de informatii!

  • Ionut decembrie 16, 2012 at 2:15 pm

    Sunt student,si daca rezultatele acestui exercitiu vor fi unele pozitive (sa speram) ,iti raman profund recunoscator,succec cu articolele 🙂

  • Ciprian Bud decembrie 17, 2012 at 5:00 pm

    Fac de ceva timp acest exercitiu. Eu il numesc „retrospectiva zilei” si da, chiar ma tine in priza si astfel mi-am imbunatatit abilitatile de relationare cu clientii. Lucrand in vanzari m-am gandit ca mi-ar fi util acest exercitiu despre care am aflat prima oara dintr-o carte scrisa de Dale Carnegie.

  • Natalia decembrie 30, 2012 at 6:26 pm

    Imediat dupa Revelion o sa incep sa pun in practica exercitiul. Am mai citit de el si am incercat sa il fac , dar adormeam imediat. O sa mai incerc mai ales pentru ca tu mi-ai prezentat niste efecte convingatoare.

    De curand m-am abonat si am descarcat, bineinteles, PDF-ul tau despre fericire si succes. Imi este foarte folositor. Multumesc!

  • marius februarie 13, 2013 at 4:23 pm

    Foarte interesant,îmi place.

  • Leave a Reply