Am presimțit că ceva nu e în regulă. Am simțit că ceva s-a schimbat, am știut în sinea mea că poate a fost ultima dată, dar o vreme nu am putut, am refuzat, nu am vrut să accept!
Și nici măcar nu-mi mai amintesc… nu-mi amintesc ultimul sărut și cel mai sfâșietor, oricât de adânc aș săpa în cufărul cu amintiri nu-mi amintesc ultima noapte de dragoste… Mi-aș fi dorit să fi știut atunci că va fi ultimul nostru contact că să-mi întipăresc în minte amprenta parfumului lui, să-l adulmec profund, orbită de instincte animalice, să-i percep mai atent atingerile pasionale, răsuflarea, șoaptele, îmbrățișările pătimașe…
Dacă aș fi știut, poate m-aș fi topit mereu în brațele lui ca și cum ar fi fost ultima dată… Ca acum să-mi pot aminti.
A vindeca o inimă frântă în urma unei iubiri pierdute pare a fi una dintre cele mai mari provocări cu care s-ar putea confrunta cineva vreodată.
O despărțire de regulă debutează printr-o faza de șoc paralizant, apoi se transformă în neputință și durere profundă. Ai impresia că nu îți vei mai putea găși vreodată fericirea…
Se spune că, deși de multe ori trecem prin aceleași situații prin care trec sau au mai trecut și alți semeni de-ai noștri, avem tendința să credem că suferim cu până la 40% mai mult decât ei. E normal să fim subiectivi. Ceea ce trebuie să conștientizezi însă este faptul că oamenii se despart și suferă din această cauza de sute de ani, prin urmare, oricât de sfâșietoare ți s-ar părea durerea, și alții au trecut prin asta și au supraviețuit. Este unul din gândurile care îți oferă puterea să reziști, să te zbați, să te lupți și să învingi sentimentele de singurătate și tristete. Fiecare om e unic și fiecare dintre noi percepem diferit orice situație. Mulți nu știu însă cum să privească dincolo de abis…
Și ce faci când te trezești dimineața și îți dai seama că persoana pe care ai considerat-o a fi jumătatea ta, sufletul tău pereche, nu mai e?
Cum să o iei de la capăt când despărțirea ți-a sorbit și ultima particulă de energie și te-a lăsat să străluceșți în toată goliciunea ta, îndurerat și vulnerabil?
Oricât de mult mi-aș dori, nu știu secretul. Poate că dacă l-aș cunoaște, m-aș transforma în cea mai puternică ființă de pe pământ. Știu doar că trebuie să privești adânc în ține. Acolo e răspunsul, acolo e puterea. Mai știu că doare și că în astfel de situații cuvintele nu își au rostul, iar sfaturile sunt de prisos. Cu toate astea, pentru a găsi în noi forța de a merge mai departe, căutăm în jur stâlpi de susținere și leacuri menite să cicatrizeze rana adâncă pe care iubirea ne-a provocat-o.
Și pentru că știu că îți cauți alinarea, îți prezint mai jos câteva afirmații care au funcționat în cazul meu și după care m-am ghidat pentru a-mi găsi liniștea sufletească. Și nu uita, pacea sufletului este adevărul în lipsa căruia încep neliniștea, durerea, suferința…
Durerea este inevitabilă. Suferința este opțională. – M. Kathleen Casey
E necesar să înveți că tu deții puterea de a accepta durera și de a o împiedica să se transforme în suferință. Unul dintre principalele motive pentru care durerea mentală se transformă în suferință este continua raționalizare. Încearcă să spargi acest cerc vicios învățând să-ți controlezi gândurile.
Pierderea dragostei nu este nici pe departe la fel de dureroasă ca rezistența noastră de a o accepta. -Tigress Luv
Acceptarea este unul dintre pașii cei mai importanți în procesul de vindecare după o despărțire. Așa că este important să înveți să accepți că s-a terminat, oricât de sfâșiat de durere ai fi.
Cei care nu știu să plângă din toată inima, nu știu nici să râdă. – Golda Meir
Sentimentele negative sunt parte din viață. Doar dacă ești capabil să treci peste ele conștient și înveți din ele, poți aprecia sentimentele pozitive.
Trebuie să ierți pentru a uita și să uiți pentru a simți din nou. – Necunoscut
Nu poți merge înainte fără ca mai întâi să ierți și cel mai important, nu o poți lua de la capăt fără să te debarasezi de vechea încărcătură emoțională. Învață să treci mai departe.
Dacă iubești cu adevărat pe cineva, lasă-l liber. Dacă se va întoarce, e al tău. Dacă nu, așa a fost menit să fie. – Confucius
E necesar ca după despărțire să înveți să te detașezi, să “eliberezi” persoana pe care o iubeșți. Doar așa lucrurile se pot calma și poți depăși mai ușor momentul. Dacă v-a fost scris să fiți împreună, cu siguranță universul ți-o va aduce înapoi.
Nimeni nu a zis că e ușor, nici nu poate fi, dar în timp, rana se închide, se cicatrizează și nu mai doare atât de tare…
Tu cum rezișți?
Dacă ai trecut printr-o despărțire și ai nevoie de suport în această etapă a vieții tale, dacă vrei să înțelegi ce se întâmplă cu tine, dacă vrei să diminuezi intensitatea durerii prin care treci, atunci te aștept cu sufletul deschis la cabinet pentru psihoterapie.
________________________
Pentru vindecare emoțională, pentru echilibrare interioară prin psihoterapie și hipnoză, te aștept cu drag să-mi povestești mai multe despre tine și emoțiile tale la adresa contact@andreeasavulescu.ro
Pun accent pe educație, așa că te rog distribuie acest articol ca informațiile utile să ajungă și la cei care au nevoie să vadă și o altă perspectivă.
Te invit să vizitezi paginile de Facebook Psihoterapeut Andreea Săvulescu și Instagram @psihoterapeutandreeasavulescu unde împărtășesc zilnic gânduri și idei inspiraționale.
Acceptă-ți sinele, depășește-ți blocajele emoționale și descoperă fericirea adevărată în cele două cărți ale mele – Ziua în care m-am iubit cu adevărat și Trăiește autentic! Lecții de fericire de la un psihoterapeut – pe care le poți comanda la preț promoțional, de aici: Pachet Bookzone Andreea Săvulescu!
Și nu uita, în aceste vremuri incerte, reușim împreună!
Îți mulțumesc și te îmbrăţişez cu drag,
Andreea
103 Comments
Voi spuneti toate aceste lucruri dar poate nici n-ati trecut prin asa ceva…..pt ca mie mi-e greu sa cred tot ce este scris…
am incercat de mii de ori sa uit sa iert, dar este acolo prezenta durerea. si nu pot sa-mi exprim durerea, suferinta, lacrimile
dar toti spun ca este usor sa treaci peste, toti care nu stiu.
Andreea, nu am scris niciodata despre ceva ce nu am trait. Acst articol l-am scris chiar in momentul in care traiam asa ceva, si nu a fost prima data cand am trecut printr-o despartire. Si tocmai pentru ca stiu cat de greu este, am incercat sa le ofer si altora care trec prin asa ceva putina alinare. Ca am reusit sau nu, las la latiudinea fiecaruia sa hotarasca.
Nu stiu cine ti-a spus tie ca este usor sa treci peste, eu te asigur ca nu e asa! suferinta este inevitabila si nu exista pastila pentru durerea sufleteasca. Suferinta nu trece de azi pe maine si nici nu poti sa fugi de ea. Si cel care „si-a batut joc” cu siguranta nu este persoana potrivita pentru tine. Spui ca tu iubesti iar el este cel iubit, de aici rezulta ca el nu te iubeste, iar o persoana care nu te iubeste si nu te respecta nu este menita sa fie alaturi de tine. Meriti altceva, iar acest „ceva” este undeva acolo pentru tine, iar tu il vei descoperi doar atunci cand te vei fi vindecat complet. – iar asta ti-o spun din experienta 🙂
stii andreea, timpul le vindeca pe toate, trebuie sa ai rabdare si sa te gandesti la tine mai mult decat la el.
nu vei trece una doua peste relatie daca l-ai iubit, dar in timp vei putea zambii din nou daca iti doresti asta cu adevarat;
gandestete ce nu a fost ok cu el si de ce, apoi cand vei avea din nou o relatie aduti aminte sa nu se repete ceea ce a fost aiuirea intre voi
Nu trece niciodata,va spun din experienta mea si au trecut de atunci 23 de ani,e o durere ascunsa acolo,intr-un coltisor ,care a reizbucnit,acum,cand l-am revazut.
pentru ca pentru tine deja este o obsesie. . nu are cum sa nu treaca. . trece cu timpul daca tu vrei sa treaca .. daca tu traesti in trecut si nu lupti pentru viitor . .da. .. nu va trece niciodata. . . invata sa pierzi pentru ca sa castigi !!!!
Andreea, te inteleg perfect! ceea ce simti tu simt si eu…la apropape un an de la despartire, inca plang noptile….ma doare sufletul la propiu si figurat…timp in care el este intr-o relatie cu alta fata..de cateva luni bune….chiar dc el e cel care si-a batut joc de mine….inca sufar, pt ca inca il iubesc…..desi stiu si mi a confirmat ca nu mai iubeste…nu pot sa trec peste…….nu stiu ce sa fac………dc vrei sa mai vb..lasa mi un id. te pup
inca mai simti asa dupa 1 an de zile??? eu tot sper sa imi treaca, nu am decat 4 saptamani, si sunt momente in care trebuie sa lucrez mult cu vointa mea ca sa nu il contactez. tot cred ca dc o sa apara cineva sa fie interesat de mine, ar fi mult mai simplu sa trec peste. dar am senzatia ca parca scrie pe fruntea mea ca sunt trista, si oricat de draguta as fi degeaba. e chiar enervant. dar sincer nu vreau sa mai sufar si la 1 an dupa! in acest an ati mai vorbit, intalnit?
Bine ai zis andreea ai mare dreptate asa este
Era bine daca ne pregatea cineva pt asa ceva, nu? Daca vedeam mai din timp problemele si ni le rezolvam? Dar ce sa faci cand unul spune ce are pe suflet, iar celalalt nimic? Ma confrunt cu nefericita situatie de a fi separata de curand de cel ce mi-a fost alaturi pt mai bine de 4 ani si de la o varsta destul de mica – 17 ani. Desi peste tot scrie ca trebuie sa pui raul in fata, eu simt ca speranta este singura care ma ajuta sa mai supravietuiesc zilelor fara el. Dar daca ma simt rau, jalnic in conditiile in care mai sper, cum o sa fie cand poate speranta dispare? Nu vreau sa ma gandesc. Cel mai mare adevar spus este ca acceptarea despartirii este cel mai mare obstacol pentru continuarea vietii…
Buna Diana! Daca ar exista pastila pentru suflete ranite, cu siguranta ti-as recomanda-o. Din pacate insa, trebuie sa ne vindecam cu „leacuri babesti”…
Nu consider ca trebuie „sa pui raul in fata”, ba din contra, fiecare dintre noi merita ce e mai bun si mai frumos. Si avem parte doar atunci cand constientizam acest lucru, doar atunci cand ne impacam cu sinele nostru si ne dam voie sa traim la maximum.
Poate ca ar fi fost mai simplu daca la nastere ni s-ar fi dat instructiuni de folosire pentru acest miracol numit „viata”, dar oare am mai fi avut ocazia de a strange atat de multe experiente? Oare am mai fi avut ocazia sa ne transformam, sa crestem si sa simim acest proces? Nu exista probleme, exista doar invataminte!
Da, este important sa accepti, iar acest lucru este extrem de dificil si nu este posibil de pe o zi pe alta. Timpul ne vindeca ranile dar ne lasa cicatrici. Iar aceste cicatrici ne fac unici, frumosi, puternici. Ele sunt dovada curajului nostru, cu care ar trebui sa ne mandrim!
Important este sa intelegi ca nimeni nu te poate ajuta in afara de tine, si te poti imbarbata cu gandul ca nu esti singura care a trecut printr-o astfel de situatie, iar daca altii au reusit sa invinga, vei putea cu siguranta si tu!
Multa liniste sufleteasca iti doresc!
Va multumesc la toti,eu sufar foarte mult,si tot ce zivi Andreea edte adevarat,vs pooop si va doresc tot binele din lume
Cum sa poti trece peste aceasta durere cand el este prezent langa tine , chiar daca iti aminteste in fiecare zi , prin gesturile lui , ca nu te mai vrea . Avem 2 copii si asta ne tine impreuna , atat. Durerea este imensa atunci cand te prefaci in fata copiilor ca totul este ok , si razi ca ei sa te vada fericita , dar sufletul ,inima totul este sfasiat .Il vezi plecand cu alta si se intoarce fericit si linistit apoi te priveste parca cu dispret si ura ca inca mai esti acolo.De ce ?
Buna Bibi.
Tu esti singura care poate gasi solutia pentru aceasta situatie. Nu sunt in masura sa dau sfaturi si nici nu am trait o astfel de experienta pentru a-ti putea spune cum am reusit eu sa trec peste asta. Te asigur insa ca numai gandul ca as putea trai asa ceva imi da fiori…
Din punctul meu de vedere te supui unei suferinte enorme…Dar orice problema care persista aduce si un beneficiu, prin urmare consider ca exista ceva ce te tine lagata de zona de confort.
Tu esti singura care poate decide cursul vietii tale, asadar este foarte important sa te gandesti la beneficile si dezavantajele acestei situatii dar si la cele care ar urma unei despartiri. Stiu, ne este extrem de frica de schimbare, dar, desi initial ea produce un disconfort, el este temporar, spre deosebire de disconfortul constant pe care il provoaca ramanerea la acest stadiu.
Sper ca vei lua alegerea care sa iti aduca cele mai multe beneficii!
Buna,eu trec printr-o despartire recenta,acum o saptamana m-am despartit de iubitul meu dupa aproape 9ani de rellatie.Am trait impreuna de la inceput si am trecut prin multe,dar de 4luni el a plecat in Londra si s-a schimbat totul.Eu un am fost de acord cu plecarea lui pt ca avem 8ani de cand suntem in Madrid si ne merge destul de bine.Am incercat sa-l inteleg dar cel mai dureros a fost ca el s-a indepartat de mine enorm.Acum ma simt o idioata si ma simt folosita,ma simt ca si cum nu as mai putea iubi niciodata.Ma doare sufletul si sunt cu moralul terminat,acum am ramas singura aici,familia e in tara si ma simt a nimanui.Un stiu cum imi va trece totul,pe data de 10 va fii ziua mea,va fii dur totul.
Buna Mihaela,
Ce nu te omoara te face mai puternic!
Imi pare rau ca treci printr-o astfel de situatie, dar sunt convinsa ca o sa gasesti in interiorul tau resursele de putere necesare pentru a merge mai departe ca o invingatoare.
Trebuie sa intelegi ca oamenii intra in relatii pentru ca partenerul le satisface animite nevoi la momentul respectiv. pP parcurs, nevoile se schimba si se ajunge intr-un punct in care fiecare simte nevoia sa evolueze intr-un mod diferit fata de celalalt. Atunci nu are rost ca cei doi sa ramana impreuna. Isi impiedica evolutia si se produce mai mult rau.
In ceea ce priveste singuratatea, gandeste-te la faptul ca nu esti singura care trece printr-o astfel de situatie. In plus, oameni exista in toate colutirle lumii, nu esti izolata si iti poti face prieteni oricand. Deprinde doar de tine!
Fii puternica!
Buna Mihaela,
Vreau sa iti spun ca si eu trec printr-o situatie similara, dupa o relatie de 9 ani. Imagineaza-ti o persoana care intr-o dimineata iti spune ca te iubeste de la cer la pamant si apoi dupa cateva ore iti spune ca nu mai stie ce simte, ca este foarte confuz. Precizez ca el este plecat in China de 1 an si jumatate si trebuia sa vina acasa in martie, aveam planuri mari…si exact inainte de a veni acasa imi spune aceste lucruri in varianta electronica…iar eu faceam planuri de casatorie. E cumplit, dar trebuie sa ne gasim resursele de a merge mai departe pentru ca viata noastra nu a inceput cu ei si cu siguranta nu se va termina cu ei…
Eu locuiam impreuna cu el si prima decizie pe care am luat-o a fost aceea de a ma muta si de a ma detasa de tot ceea ce ma lega de el…Fruntea sus, fata frumoasa si desteapta, a venit primavara, bucura-te de viata.
Buna Lori!
Imi pare rau ca treci printr-o asemenea situatie, dar in acelasi timp iti admir curajul, puterea de a merge mai departe, caldura sufleteasca si dorinta de a-i ajuta si pe altii! Sunt convinsa ca sunt multe femei care iti apreciaza incurajarile! Iti multumim!
e normal sa suferi , ai iubit cu adevarat.dar trece
explicatia durerii tale , ca sa intelegi deplin , chiar si de sunt barbat — consta in faptul ca tu ai iubit din tot sufletul , ai daruit fara sa ceri , negindit , te-ai lasat in grija lui. si cel mai mai dureros a fost ca ai nu ai fost apreciata la justa ta valoare . iarta , uita si atunci ai simtzi din nou – asta tre sa fie scopul tau de acum. succes. cu respect AS.
Mihaela povestea m-a emotionat pt ca si eu am trecut prin ce treci tu ,acum un an m-a parasit sotul meu dupa 10 ani a plecat am ramas singura si am suferit enorm..inca nu mi-am revenit am avut momente foarte grele,trebuie sa fii tare..singuratatea e foarte dura.A plecat undeva prin Anglia…
BUNA.Va scriu pt ca sunt disperata.acum o luna logodnicul meu s-a despartt de mine.cand l-am intrebat de ce mi-a raspuns pt ca ne certam prea des.e adevarat ne certam dar pe motive ca nu mi se parea normal sa pastreze legatura cu fostele prietene.eu le consideram certuri minore nu ma asteptam ca el sa vrea sa incheie relatia.cand l-am intrebat daca are pe altcineva a zis ca nu si ca inca ma iubeste.ieri am vb cu el si mi-a zis ca i-au zis niste persoane ca eu l-as fi inselat cu un baiat cu care aveam doar o simpla relatie de prietenie pe care am intrerupt-o cand am vazut ca el isi doreste altceva.nu stiu ce sa mai fac.fostul logodnic zice ca ma crede pe mine ca nu l-am inselat si ca inca ma iubeste dar cand i-am cerut o impacare zice ca nu stiu ca inauntru lui se duce o lupta.stiu ca nu mai vrea o impacare dar nu are curajul sa imi spuna.imi pare rau ca l0am cautat pt ca doua saptamani nu am vb deloc cu el si incepusem sa imi revin dar l-am cautat ieri si sunt gata nu mai rezist.nu stiu cum sa ies din starea asta.va rog ajutati_ma cu un sfat
Buna,
Tot despre o despartire dureroasa va voi povesti si eu. Era in visele mele de cand l-am vazut prima data. Am stiut ca suntem compatibili. Am daruit totul si am facut totul pentru ca relatia sa se intareasca si sa putem trece peste toate problemele aparute pe parcurs. Au existat si neintelegeri, si certuri, dar eu am considerat ca dragostea e mai puternica. Si pentru asta merita sa iertam, sa uitam, sa incercam sa facem tot ca sa mergem inainte pe acelasi drum. Am inteles ca exista diferente de gandire, le-am acceptat, si am inteles ca e normal sa existe. Am invatat multe si am incercat sa schimb partile care generau probleme.
Cand toate s-au calmat, cand era asa de bine, cand dragostea inflorea si mai tare mi-a spus ca nu poate sa accepte starile negative pe care le-a trait alaturi de mine. Si ca nu vrea ca relatia sa o ia pe un drum gresit, sa ajunga sa nu ma mai iubeasca, sa ne plafonam, sa ramanem intr-o relatie in care nu mai credem niciunul. Ca nu vrea sa ma tina in loc. Ca merit mai mult, si poate el nu poate sa-mi ofere ce doresc eu.
Toate aceste cuvinte au durut cumplit. Inca dor cumplit. Si nu pot sa inteleg cum a renuntat asa usor la o relatie in care am crezut asa de mult. Si pe care mi-am dorit-o asa de mult. Si pentru care am dat totul. Si cum se poate ca si dupa ce am trecut peste toate momentele grele, impreuna, dupa ce am facut promisiuni tot n-a contat.
Si ce sa fac acum cu toata dragostea pe care inca o port si o simt, si care doare asa de tare?
Cum sa fac sa nu il mai vreau langa mine?
Buna Andreea!
Din pacate nu iti pot raspunde la aceasta intrebare… raspunsul se afla ascuns adanc in tine! Din nefericire, in dragoste lucrurile nu decurg intotdeauna asa cum ne dorim. Este necesar sa invatam din fiecare experienta pentru a deveni mai buni si pentru a evita repetarea acelorasi greseli in relatiile urmatoare. Daca tu ai dat totul iar el a renuntat, atunci probabil ca intr-adevar nu te merita. Din punctul meu de vedere, a da totul este contraproductiv. In viata nu exista garantii, de aceea este imperios necesar sa ne concentram cat de mult posibil asupra propriei persoane. Daca uiti de tine si faci totul pentru partener, iti pierzi identitatea si devii confuz. Cred ca in aceasta stare te afli tu acum. Este benefic sa reusesti sa te cunosti pe tine, sa faci ceea ce iti place, sa evoluezi, sa te ocupi de pasiunile tale, sa te definesti ca fiinta, pentru ca astfel de situatii sunt inevitabile si daca din nefericire ajungi sa treci prin asa ceva, esti sigur ca ai de ce sa te „agati”, ca viata ta are un sens, ca traiesti pentru un scop, iar acest scop este independent de persoana de langa tine.
Oamenii evolueaza ori in aceeasi directie, ori in directii diferite, iar cand se intampla al doilea caz, este indicat sa accepti si sa iti urmezi traiectoria.
Stiu ca este dureros, dar este o durere temporara. Probabil daca ai fi continuat relatia ai fi trait un disconfort constant, pentru ca este evident ca nu va mai satisfaceati nevoile unul celuilalt. Exista undeva in lumea asta mare, ceva potrivit pentru tine. Trebuie sa incerci sa te desprinzi de trecut, sa te impaci cu tine insati, sa accepti, sa te eliberezi si sa iti concentrezi atenti asupra ta. Descopera-te, redescopera-te, fa lucuri pentru tine!
Iti doresc sa fii puternica si sa reusesti sa treci cu bine peste aceasta situatie!
Buna Andreea,
am citit articolul, am citit si postarile de mai sus in speranta ca o sa gasesc un raspuns la toate gandurile care imi trec prin minte. Ma pregatesc de divort desi nu mi-l doresc dar se pare ca nu am de ales si e atat de groaznic sa simti ca nu ai nici cel mai mic control asupra a ceea ce ti se intampla si nu poti sa faci altceva decat sa accepti lucrurile asa cum sunt chiar daca asta inseamna nefericire si un gol imens in suflet care nu iti mai poate fi umplut nici de prieteni, nici de pasiunile pe care le aveai candva nici de celelalte lucruri frumoase pe care ti le poate oferi viata si de care iti aminteste fiecare in incercarea de a te ajuta sa treci peste suferinta. Simt cum tristetea si nefericirea ma coplesesc si, din pacate, mi-am rugat moartea pt ca nu imi pot inchipui cum voi putea depasi toate starile acestea. Niciodata nu am vrut sa fiu singura, niciodata nu m-am gandit doar la mine…. intotdeauna am fost ”noi”. Iar acum cand sunt doar ”eu” acest ”eu” nu mai are nici o valoare din moment ce nu am persoana iubita langa mine. Nu stiu de ce unora ne este dat sa trecem prin astfel de experiente si ce sens are viata si toate bucuriile pe care ti le ofera ea daca nu ai cu cine le impartasi? Pana acum nu am inteles cata suferinta poate exista intr-un divort si tot ceea ce mi se intampla imi taie tot elanul de viata, toate sperantele si visele…. Prietenii spun ca trebuie sa trec peste starile astea ca nu merita, ca trebuie sa fac aia si aia…. Atatia ”trebuie” pe care nu-i inteleg. Pt ce trebuie sa fac asta? Nu mai am nici o motivatie si nu gasesc de ce sa ma agat ca sa pot merge mai departe. Cum sa fac sa vreau sa merg mai departe?
Buna Diana!
Imi pare rau ca traiesti o asemenea suferinta, dar imi pare bine ca ceri ajutorul! Acest lucru imi spune despre tine ca esti o persoana puternica, ce nu se lasa doborata cu usurinta. Iti inteleg durerea, si imi dau seama ca ea este cu atat mai profunda cu cat activitatile tale se rezumau la viata de cuplu. In general, cand renuntam la o parte din noi, la dorintele noastre, la visurile si pasiunile noastre, ajungem ca, atunci cand ramanem singuri, sa realizam ca nu ne cunoastem deloc. Ne dam seama ca nu stim sa facem mai nimic, iar cerul se prabuseste peste noi. E firesc.
N-am sa-ti spun ca trebuie sa treci peste, pentru ca stiu ca o vei face oricum, in ritmul tau… Am sa-ti spun doar ca te-ar ajuta sa te cercetezi, sa te descoperi, sa petreci timp cu tine, sa afli ce iti place, sa iti gasesti un scop. Un scop care sa te tina in alerta, care sa te faca sa te trezesti dimineata determinata si plina de vioiciune. E dificil sa te concentrezi asupra ta in astfel de momente, dar nu trebuie sa lasi clipele sa treaca neobservate, s-ar putea ca ele sa fie clipe de fericire.
Afla ce iti place si fa toate lucrurile pe care nu le-ai facut pana acum. Invata ceva nou, gaseste activitati in care sa te implici, cauta oameni care au aceleasi preocupari, oameni care te inteleg, care te sustin, cu care rezonezi. Suferinta nu o sa se incheie de azi pe maine, dar ea se va diminua si vei ajunge la echilibrul pe care l-ai pierut, in timp, cu lupte, cu rabdare…
Multa putere!
O prietena mi-a dat link la asta. Nu scrie nimeni nimic si pt barbati :)) ca pe mine alcoolul a inceput sa ma plictiseasca si acum vad lumea cu alti ochi
Cristi, articolele sunt valabile si pentru barbati 🙂
Am o luna de cand m`am despartit de femeia pe care am iubito cel mai mult in aceasta viata … reatia a fost scurta de un an si 9 luni .au fost cele mai frumoase clipe din viata mea . inca ma mai gandesc …dar nu asa de des ca la inceput .. timpul vindeca tot .. prieteni sunt stalpi de baza . Tu insuti esti pe primul loc … noi ce suferim ..cei ce daruim cu suflet si inima trebuie sa invatam sa fim si egoisti ! Superb articol !
Multumesc Emi!
Asa este, timpul vindeca ranile, ramanem doar cu cicatrici, dar ele ne ofera frumusete! Fii puternic in continuare!
Multe sunt de spus,multe păreri,multe opinii,dar realitatea este că timpul vindecă totul!
Mi-a luat viata din mine
Suntem casatoriti de cinci ani.Nu avem copii.Ne-am iubit foarte mult,dar de un an parca ceva ne-a oprit din cursul firesc al casniciei.Nu ne-am inselat dar am intrat intr-o rutina din cauza serviciilor(ea lucreaza de aproape un an),ceva ne oprea sa mai comunicam.Ne-am mai certat,fara violente fizice,dar am iubit-o si o iubesc.De o saptamana a plecat de acasa,la trei zile dupa o cearta,in lipsa mea, si-a luat lucruri si a disparut.A plecat departe cateva zile,unde are rude care nu au fost deacord cu ce-a facut, dar s-a intors la serviciu de o zi.A inchiriat o locuinta.Nu vrea sa vorbeasca cu mine si nu a acceptat nici florile ce i le-am trimis.Este o femeie foarte frumoasa si desteapta si stiu ca sunt foarte multi care o vor si o sfatuiesc sa divorteze.E confuza.Imi este teama ca o sa ia decizii pripite chiar daca nu pare a fi asa.I-am mai trimis pritr-o prietena apropiata ,singura cu care a vorbit anumite lucruri pe care le uitase in graba de a pleca si care stiu ca-i trebuiesc.Spuneti-mi ce sa mai fac ca mi-a luat viata din mine!
Buna , Si eu trec printr-o situatie asemanatoare ,sa va povestesc cat de prost pot sa fiu ,m-am combinat cu o fata care avea deja o relatie de patru ani cu alt baiat care este plecat din tara asta nu ma deranjat pt ca stiam ca el este primul si cu el va ramane ,dar acum s-a indragostit de altu mai tare ca noi si nu mai vrea sa vorbeasca nici cu mine nici cu fostu ,asta ma doare foarte tare credeam ca nu poate sa faca asa ceva pt ca imi spunea ca ma iubeste la nebunie e disperata dupa mine .si uite ce sa intamplat ,sunt distrus ,n-am vrut sa pun suflet dar cand a aparut al treilea m-a marcat pe viata , sunt slabit tare ,nu mananc, nu rad dar nici nu pot sa plang,nu dorm sunt varva, eu eram un baiat foarte glumet si plin de viata, si partea mai rea este ca ea vrea sa ramanem prieteni si ma suna mareu si imi cere sfaturi cum sa se combine cu al treilea ,eu vorbesc frumos cu ia penru ca nu vreau sa-i arat suferinta mea dar ma doare foarte tare . ce sfaturi imi dati sa mai vorbesc cu ia sau nu ?
sunt un mare prost
Buna Catalin!
In primul rand, cred ca ar trebui sa incetezi sa te mai cataloghezi drept „prost”. Daca tu te consideri asa, le permiti si altora sa te vada astfel. Nu esti prost, esti doar indragostit si nu ai prea mare control pe tine! Se intampla tuturor, macar odata in viata.
Din pacate nu te pot ajuta cu un sfat, solutia este doar la tine. Dar, iti pot spune ca, din exterior, pare ca nu ai incerdere in tine si depinzi de legatura cu fata respectiva, tocmai de aceea iti este greu sa ii rezisti cand te suna. Din punctul meu de vedere, fata nu merita, pare egoista si insesibila. Sunt convinsa ca stie ce sentimente ai pentru ea, si faptul ca te suna sa iti ceara parerea in legatura cu noua relatie, mi se pare extrem de crud. Nu te trateaza ca pe un om, iar tu esti om! Evident ca tu ii permiti, iar asta este motivul pentru care ea nu se opreste. Asta, si probabil orgoliul feminin, sau, ca si la tine, lipsa de incredere in sine. Ea cauta atentie iar tu i-o oferi!
Oricat de dificil ar fi, cred ca ai putea incerca sa rezisti tentatiei de a-i raspunde. Sigur ca e greu, foarte greu, dar tu esti puternic! Si nu e neaparat nevoie sa rupi legatura dintr-o data, dar poti sa eviti sa ii mai raspunzi de fiecare data cand te suna, chiar daca insista, pana cand vei ajunge sa nu ii mai raspunzi deloc.
Accepta situatia, si incearca sa nu iti mai faci iluzii. Concentreaza-te pe pasiunile tale, pe lucrurile care iti plac, pe prietenii tai. Ocupa-te de tine, chiar daca in momentul de fata ti se pare cel mai imposibil lucru de facut. Tine-te tare si ai sa vezi ca, in timp, durerea va trece iar tu te vei simti eliberat! Sper ca ti-am alinat suferinta macar intr-o mica masura, restul depinde de tine!
Multa putere!
salutare,astazi s-a terminat o relatie care nu credeam niciodata ca o sa se termine,si nu anume prietena mea cu care am petrecut 1 un si jumatate,stiu nu pare mult dar pentru mine este,sunt o fire mai sensibila si un om imi poate intra foarte repede la suflet.Povestea vietii mele,am 22 de ani si pana acum un an si jumatate nu am vrut sa las pe nimeni sa intre in viata mea tocmai sa nu isi bata joc de mine,nu am avut prietene ca majoritatea prietenilor mei care la 14 ani aveau multe activitati cu fetele,astazi ca prin senin dupa ce ieri seara ne-am urat noapte buna si te iubesc ca de obicei,am primit un mesaj in care scria..imi pare rau nu ma meriti nu mai putem fi impreauna,nici la telefon nu imi raspunde,ma simt distrus si nu stiu ce sa fac nu am stare ma plimb in casa,am cerut sfaturi la prieteni,si pare ca totul pentru mine s-a sfarsit,vreau sa spun tuturor care au postat aici ca va inteleg durerea in mare parte si…nu ramane decat sa vedem ce ne rezerva timpul,multumesc pentru acest forum
Salut Bogdan,
Parerea mea personala, insa nu sunt expert. Incearca mai intai sa porti o ultima discutie cu ea. Sa-ti spuna exact ce s-a intamplat sa vezi daca intr-adevar mai poate fi reparat ceva intre voi sau nu.
Lasa prietenii in pace, ei nu pot gandi in locul tau iar sfaturile lor iti pot face mai mult rau decat bine. Nimeni nu va intelege ce se petrece acum in sufletul tau decat daca acea persoana a trecut la randul sau prin asa ceva.
Pentru a-ti fi mai usoara aceasta trecere, cere sfatul unui psiholog. Nu este nimic in neregula cu tine. Este normal ca un astfel de episod sa fie unul traumatizant. Traumele, de regula, pot duce la depresii. Starea de anxietate simtita de tine este una normala. Ai rabdare cayeva zile si daca situatia se agraveaza iti recomand un consult de specialitate care sa te ajute sa depasesti momentul. Este mai simplu si mai eficace sa iei niste pastile pentru reducerea starilor anxioase, binenteles cu un consult de specialitate in prealabil.
Iti doresc sa reusesti sa reiei aceasta relatie.
Buna,
Am trecut si eu printr-o astfel de relatie si pot spune, dupa aproape 10 ani, ca timpul vindeca multe rani dar nu poate spala trecutul. Acum depinde de fiecare persoana cat de mult s-a implicat si cat de sensibila emotional este. Dar cred ca indiferent de aceasta pentru fiecare in parte ranile raman si din cand in cand mai sangereaza.
Spuneai Andreea ca acceptarea este cel mai important pas in procesul de vindecare. Si este. Insa cum poti face sa accepti, atat la nivel constient cat si la nivel sub/inconstient, faptul ca s-a terminat pe veci?
In timp realizezi ca nu mai este nimic intre voi. Dar oare poti accepta ca nu va mai fi nimic niciodata?
Intreb pe toti cei care au citit si au scris comentarii pe marginea acestui articol. Fie ca sunteti cei care au parasit sau cei care ati fost parasiti de „sufletul pereche poate”.
Ati reusit sa acceptati, la cel mai profund nivel, faptul ca nu va mai fi nimic niciodata intre voi?
Eu unul nu am reusit nici acum. Desi sunt fericit in relatia actuala si sunt constient ca nu se mai poate intampla nimic intre mine si fosta, cu toate astea ma trezesc gandidu-ma cat de fericit as fi daca providenta, universul, Thor, Zeus sau orice alta divinitate existenta sau inexistenta, ar face ca noi doi sa fim din nou impreuna.
Imi amintesc si acum de 26 Octombrie, de 20 Septembrie, de parfumul ei, inca mai intorc capul dupa toate roscatele care seamana cu ea, inca imi mai da palpitatii cand persoana din fata seamana al naibii de bine cu ea. Si toate astea desi nu ne-am mai vazut si nici nu ne-am vorbit de 7 ani.
Timpul din nefericire nu spala totul. Unele pete sunt mult prea bine intiparite in fibra si nici 1000 de bai in clor nu le mai poate scoate.
Astfel de traume nu ai cum sa le speli. Inveti sa traiesti cu ele, sa te ghidezi si sa inveti din ele insa niciodata nu vei reusi sa le elimini. Si te vor haitui foarte mult timp, poate pentru tot restul vietii. Multi oameni, barbati sau femei imi pot confirma cele spuse.
Cu timpul reusesti sa traiesti impreuna cu aceasta durere, se va diminua insa nu va disparea complet niciodata.
Mult succes tuturor si uitare grabnica. Daca reusesti sa uiti esti scapat/a.
ai dreptate si eu trec prin asta in momentu de fata si e greu tareeeeeeeeeeeeeeeee
Buna,
Am tot citit povestilpe celor de mai sus, dar sincer e atat de usor de spus si atat de greu de pus in aplicare.Incerc sa fiu tare, sa mi impun mie ca o sa fie bine, dar de doi ani parca nu reusesc nimic.
Am avut o relatie de 5 ani cu fostul prieten si am fost de la inceput impreuna.A fost primul si cred ca si viceversa.Am facut imprudenta de a ma muta din prima la el, unde am stat un an, dupa venind parintii lui din Spania inapoi si trebuind sa mi gasesc chirie separata. am continuat, dar el statea separat si eu separat.A fost cu alte fete dupa, in ciuda faptului ca l iubeam enorm si necontand ca nu mi vedeam viata fara el…gandindu se poate ca e tanar si trebuie sa mai cunoasca. Anturajul l a influentat foarte mult.Ne am impacat inca de vreo doua ori dupa care ne am despartit , fiind la dorinta lui.Mi am facut un alt prieten timp de 6 luni, acesta plecand in februarie anul acesta intr o zona cu risc crescut de lupta.Incercam sa ma prefac ca nu ma mai doare si mi a trecut de primul.Dar ma gandeam des la el, chiar daca aveam pe altcineva.Dupa ce m am impacat ca si al doilea a plecat si ca nu ar merge , noi fiind din orase la mare distanta, primul dupa care tot trag si acum, m a cautat si mi a spus dupa ce ma vazut ca am rascolit ceva in el, ca si a dat seama ce a pierdut, ca nu mai e e nimeni ca mine si ca vrea s ane impacam, dar sa i acord timp sa si puna la punct problemele,adica sa fie iar singur, el vorbind de vreo doua luni cu o fata noua .Eram atat de confuza, dar inima imi iesea din piept de bucurie ca in sfarsit si a dat seama si ca ma iubeste. I am acordat timp, iar dupa vreo luna imi spune ca ii pare rau si ca nu mai vrea, ca ramane cu aia, ca persoana respectiva nu merita sa i faca asta…etc…Am ramas socata.Acum au aproape 5 luni de cand e cu ea, eu nu ma pot uita la niciunul, si tot astept in speranta ca asa cum a tot zis si el..o sa fie bine…nu stiu exact pentru cine, pentru el sau pentru amandoi?…ideea e ca avem cercuri comune de prieteni si nimeni nu mi zice nimic de el, nimeni nu stie, el se poarta foarte rece cu mine…si simt ca nu ma pot desprinde de el oricat m as chinui..stiu ca ce e al tau e pus deoparte, dar cum as putea sa am pace in suflet si sa iert cand eu nu pot sa inteleg cum poate sa zica ca ma iubeste si sa mi faca atatea…si simt parca oricate mi ar face, de fiecare cand il vad, asta fiind foarte rar, uit de toti si tot ce mi a facut..sunt atat de confuza…si stiu ca toti zic ca e mai bine pt mine sa l uit…etc..dar fara sa vreau ma gandesc numai la el …. ce sa fac?
am trait o poveste asemanatoare si pana nu o sa rupi relatia cu tot ce aveti in comun inclusiv prieteni comuni o sa traiesti toy timpul cu gandul la el dorindu ti macar sa l vezi sa auzi ceva de el dar lucrurile astea iti fac foarte rau si nici nu iti dau voie sa ti gasest pe cineva care te merita cu adevarat pt ca el sigur nu te merita. tu decizi cand sa incepi sa te vindeci de el .te pup si multa curaj sa incepi o noua viata.
bogdane tot ce pot sa spun si tot ce poti sa faci in momentul de fata e sa nu o mai cauti deloc.
Stiu ca e greu si crede-ma ca in momentul de fata si eu trec peste a doua despartire dupa frumoasele vorbe care de fapt le stiti toti si dupa o relatie de un an, nici mie nu-mi este usor dar spune-ti voi acum: putem face ceva? eu zic ca nu iar dragostea iubirea nu se cerseste ci se simte asa ca daca cel de langa tine numai simte nimic sau …lasa-l sa plece.
E greu dar capu sus ca o sa vina si momentul nostru.
Buna cititorule, recent am incheiat o relatie relativ scurta aprx un an, dar parca a trecut mai mult, motivul despartiri a fost ca ulterior, din greseala am dat peste o convorbire intre ea si o prietena de a ei, in care se intelegea ca ar fi avut ganduri amoroase cu un alt baiat, vazand acest lucru am luat foc imediat, am reactionat scandalos si vulgar, as fi putut accepta orice ierta orce,dar nici unuia dintre noi nu cred ca s-ar lasa batjocorit,fata acuma plange,ma suna,ma cauta, nu stiu ce sa fac..pana la urma..vorbitul..chiar si gandul tot inselat este(PS: i-am surprins intr-o seara pe ea si pe baiatul respectiv, afara intr-un parc cu alti prieteni deai lor, apropiati prieteneste,mici scapari gen cap plecat pe umar,dar nu sau atins sarutat,etc(atat stiu eu doar) Voi ce ati face in locul meu , ati ierta? e intratevar atat de grav? ca eu nu pot trece peste,si am trecut chiar de stagiul de a o ierta,acum sunt in stagiul de a accepta situatia..dar o iubesc si stiu ca si ea ma iubesti,dar nu pot sa-mi explic ce a fost in capul ei atunci.
Buna Vladimir…a trecut aproape jumatate de an…ce ai facut?ai iertat-o? sunt cam in aceeasi dilema si eu, si vreau sa stiu cum a decurs relatia daca ai iertat-o..
un salut tuturor!!! prin acest mesaj va voi prezenta pe scurt „calvarul” meu, si poate in aceleasi ipostaze va regasiti. prin acest mesaj, probabil, voi raspunde si unor dubii pe care le aveti… personal, am trecut printr-o relatie de 5 ani, cu o persoana de nationalitate diversa, italiana. o relatie ce a degenerat treptat, atat de mult, incat 3 saptamani in urma am luat decizia de a pune capat. premit, ca am fost inselat, de-a lungul anilor, si cu siguranta acest lucru a pus o mare amprenta pe deciziile luate… in acest moment nu stiu daca as putea spune ca sunt distrus, dar va pot spune cu siguranta ca sunt momente in care, din pricina amintirilor simt ca ceva in piept se va opri, si cum, de parca nu ar fi de ajuns durerea, ma regasesg intr-o solitudine intunecata…. nu stiu daca a ierta poate fi o optiune non platonica, dar stiu ca nu toata lumea poate intelege cuvintele „te iubesc” in adevaratul sens, si nu cred ca ar fi o optiune pozitiva, a da o secunda sansa unui astfel de raport… eu am dat si m-am convins…. dupa cum multi au spus-o, timpul isi va face datoria, dar cum din putine accidente scapam teferi, dragostea cu siguranta nu e printre acestea. vom regasi momente traite, deja-vù interminabile, ce vor face ca ranile sa sangereze, mai mult sau mai putin….. pt ceea ce priveste persoana mea, fiind un tip solitar, cu siguranta aceasta experienta nu ma va lasa nevatamat la nivel psihologic, oricat m-as impotrivi situatiei!
Buna Marius!
Imi pare rau pentru ca te afli intr-o astfel de situatie… Dar ma bucur ca intelegi ca decizia pe care ai luat-o este este in avantajul tau. Sigur ca nu va fi usor, dar sunt convinsa ca aceasta experienta te-a invatat multe. Fiecare dintre noi merita tot ce este mai bun, si iti doresc din suflet sa „te vindeci” si sa traiesti o iubire sincera si reciproca!
Mi-a placut foarte mult felul in care te-ai exprimat, dar si esenta comentariului tau. Desi treci printr-o despartire si iti este greu, este sesizabila o doza de incredere, de optimism, si areciez faptul ca esti suportiv si ca impartasesti cu noi ceea ce ai trait. Pe multi ii ajuta acest lucru. Multumim! 🙂
Salutare,
Mi-a venit sa scriu mult, sa nu fie cu suparare, face parte din strategia mea (o sa vedeti mai jos care:) si poate foloseste cuiva.
In ordinea de idei de mai sus, nu am crezut despre mine vreodata ca voi ajunge sa caut pe google cuvantul „despartire” pentru a cunoaste alte povesti despre despartire, pentru a invata din ele, pentru a gasi miraculosul medicament pentru a scapa de durere. Cand auzeam in jurul meu oameni care sufera din cauza unei despartiri, care ajung sa se dispretuiasca, sa faca lucruri care sa-i injoseasca sau sa se transforme in niste oameni care si-au pierdut respectul de sine, sa se transforme in niste cersetori de iubire, mi se facea sila…oare ce poti avea in cap sa-ti pierzi chiar respectul de sine pentru un alt om care te-a lasat, care are nevoie de un alt drum etc.? Cum nu poti cuprinde cu mintea lucrul asta? Cat de slabi pot sa fie unii oameni….eu nu voi fi asa niciodata, imi spuneam. Eh, the never say never cliché, treaba asta cu zicalele pe care le intelegi cand ti-e lumea mai draga (sau nu asa draga :)) M-am pricopsit si eu cu o frumusete de despartire dupa 3 ani…Pusa in fata faptului implinit, ce sa fac? Una imi intra pe urechi si alta iesea, cum asa?!? Mieeee? Mie sa mi se intample asta, nu-i adevarat, nu accept, e o gluma, toate simturile imi confirma ca e despartire, creierul refuza sa proceseze. Bunn..negare. Plans, intrebari retorice: eh, si-acum ce fac? Unde ma duc? Cu cine ma mut? etc. Sedare…sevraj, creierul imi dicteaza ce trebuie facut mecanic, semn ca a inceput sa proceseze, fa-ti bagajele, alege varianta „suna un prieten” si muta-te temporar acolo. Zis si facut sau mai bine spus procesat mecanic si facut, mi-e frica sa ma uit si acum in sufletul meu de atunci…mi-e groaza, sunt terifiata…Mutata, bine mersi prin vecini, da-i iar cu plans, nu ca o ploaie racoroasa de vara, vorba reclamei, cu o ploaie de toamna care ai impresia ca nu se va termina in veci vecilor. Prima saptamana, mecanica, ca intoarsa cu cheita, la munca, in metrou, pe strazi, uitand unde este frigiderul si ce lucruri minuate se pot gasi in el…afla toata lumea, nu pot abtine sa nu spun, sunt ca un caine care cere mila si compatimire. Mai trece ceva timp, inca o saptamana, doua…si incep sa ma infurii, eu n-am fost de vina…el este un porc (evideeent, tipic feminine sau nu, si ma cert in minte pentru cliseu). Bun, m-am infuriat, zic ca e bine, m-ajuta un pic. Imi trece si furia, mi-e dor, ma doare de…nu stiu cu ce as putea compara…parca eu duc in spate toate grijile globului, nimeeeni, dar nimeni pe pamantul asta nu sufera si nu va suferi vreodata asa ca mine (bullshit, of course!). Mai trece un timp, vreo luna in care incerc sa evaluez situatia mai rational, stai asa ca nu pot suna un prieten la infinit…hai sa vedem ce avem de facut, vorbesc la telefon cu el, ca nu puteam sa stau in banca mea… am sunat si eu asa, din complezenta, huge mistake, vorbesc si plang, inchid si…atat. Nimic nu s-a schimbat, nu ma vrei inapoi, cum vine asta? Nu ti-ai dat seama ca nu mai e nimeni ca mine?!? (bullshit iar) Da-i cu ploaia de toamna iar…trec 2 luni, noroc mare cu prieteni de vis, cand esti intr-o stare din asta, ai nevoie de cineva care sa gandeasca limpede si sa te ghideze un pic…pentru ca vrem sau nu sa credem, o luam pe aratura, mintea e blocata ca-n desenele animate “Dexter’s lab” – “omlette du fromge”, “omlette du fromage” etc….e bine sa fie ei acolo, de suflet, sa traga de tine, ca de un copil pe care acum il inveti sa manace…Bun, trec 2 luni, cu ajutorul lor, ma mai intremez un pic, gasesc un apartament in care sa ma mut. Buun, m-am mutat…singura cuc intr-o camera, asa, ce facem noi aici?! Pai 40 de grade afara, da-i reprede cu ploaia de toamna….s-atunci in camera din care va scriu, care nu avea nimic din mine, sau din noi…mi-am dat seama ca asta a fost,cred ca abia atunci creierul meu a procesat ce imi spunea “the ex” atunci, renuntare…Mi-a dat seama, ca-s chiar oarba sa mai sper la povestea din filme cum ca el pleaca, trece prin viata si-si da seama intr-un final ca ea era, iar pe muzica inaltatoare se revad si se saruta in ploaie, e cam prea de audienta. Daca “the ex” m-a lasat sa ajung pana in stadiul asta, sa ma mut singura, treaba e mai serioasa decat credeam eu. Corect procesat de data asta. Asta a fost, habar n-am de ce ne-am despartit, stiu sigur ca n-a fost alegerea mea, m-am trezit intr-o zi cu informarea asta. Faimosul: De ce? zic eu. Nu stiu…zice el, e ceva, nu mai pot, nu-mi explic, nu mai e…Eh, bun si-acum eu ce fac cu toata treaba asta care-mi alearga prin stomac, prin minte, prin inima, dragoste, cica ii zice?! (sau sa fi fost doar obisnuinta de a trai cu cineva, dependenta, sa fii fost vorba de comoditatea de a trece mai simplu peste unele lucruri decat daca ai fi singur sau sa fie instinctul uman de respingere a schimbarii?) Ce-o fi, o sa o iau ca atare, nu ca as avea de ales. Resemnare…Treaba e asa, dupa cum citesc pe aici, nu-s buricul pamantului si chiar nu duc toate grijile pamantului pe umeri 🙂 sunt povesti muuult mai grave, si mi se face piela de gaina cand va citesc si vad prin ce trec unii dintre voi…copii, divort…7-10 ani de relatie… Toata lumea stie teoria si sunt convinsa ca a auzit-o in atatea feluri, din atatea carti, din atatea filme, de la atatia prieteni…si inca nu ne ajunge…dupa cum bine am invatat din sistemul nostru de invatamant, practica ne omoara. Bun, am invatat teoria, Andreea ne da niste sfaturi interesante pe care chiar putem sa le aplicam. Sa va spun cum fac eu. Am luam la cunoastinta teoria si am inceput sa o aplic. N-am chef sa ies din casa, ci sa-mi plang tristetea vesnica, pentru ca asa siiiiiigur, o sa se schimbe ceva in starea mea actuala? Apelez la varianta „sun un prieten” si ies, nu vrea sa iasa, ii fac o vizita, suntem prieteni doar? Toti prietenii sunt ocupati si fix acum realizez eu ca ei au pe cineva de ani bunisi eu nu mai am? Sa stau sa-mi plang de mila? Hm…as putea sa fac asta un pic, o sa-mi schimbe starea actuala de nefericire? Mda…clar nu, daca as fi vazut oameni care stau si se plang toata ziua si le pica din cer norocul sau lucrul dupa care tanjesc, cu siguranta as fi fost prima la bocit. Asa ca lasam asta pe alta data (sau niciodata) Ce-mi mai place mie sa fac? Sa citesc, ce bineee, de cand n-am mai citit. Citesc – actionez deci. Ce altceva imi mai place sa fac cand ma plictisesc de citit? Sa desenez, daa, de cand n-am mai desenat…ciudat…cat timp am fost cu el, am mai desenat de vreo 3 ori in 3 ani, sa-mi fie rusine. Ce altceva mai pot face? Mai sun un prieten. Iesim? Da, zice, iesim. Si iesim, la o terasa, apoi la un club, la un concert, ingropim ceva ad-hoc, fara bocete si tristeti, imi iau optimismul in geanta. Caut pe internet tot felul de variante de petrecul timpul libre, restul e ocupat cu munca 🙂 asa ca e bine – ma distrage. Asa au trecut 3 luni, si am ajuns la performata de a plange de vreo 3 ori greu…si dureros…la inceput…credeam ca pot mai mult :))) imi pare bine ca am putut doar atat, altadata…la alta despartire…nici dupa un an nu eram bine, asa ca stiam ce ma asteapta si cum prima varianta nu daduse roade a trebuit sa incerc altceva. N-are rost sa ma plang, m-am plans, sa fii psihopat poate si nu simti nimic dupa asa ceva, si-am plans si m-am complacut un pic in tristetea mea, dar greu a fost pana am inceput sa fac lucruri efectiv, sa ma obisnuiesc cu noul mod de viata – ca odata ce ne obisnuim e mai simplu. Si daca vreti asta este medicametul miraculos. N-am vazut niciunde, situatii in care sa cada din cer daca stai si te uiti in gol, nu prea cred in noroc, cred ca mi-l fac, si in plus, asta imi confera un control, daca e ceva, sa fie facut cu mana mea. E greu pana incepi sa intri in ritm, citesti, desenezi, scrii, iesi in oras si te inconjori de oameni frumosi (de evitat pesimistii sau altii care se plang si ei, nu avem nevoie de asta, nu acum, altadata) mai pe scurt, urmeaza teoria ca la carte, stii ca nu trebuie sa te mai gandesti, pai pune mana si ocupa timpul cu ceva, stii ca nu trebuie sa suni, apeleaza la “suna un prieten” pare simplu, nu? Eh, eu am aflat de curand ca lucrurile simple fac diferenta, ma asteptam sa fac ceva maret, grandios, extraterestru care sa “ia durerea cu mana” (brainwash cu reclame:) cand de fapt lucrurile erau in fata mea. Usor? Intrebare retorica…mi-e lene sa rapund.
Si cand te duci acasa si patul e gol, ai mai mult loc, hi, hi 🙂 Uneori prea mult…dar ce poti sa faci? Sa plangi, si eu o mai fac, dar deseori, mintea mea e atat de ocupata cu alte lucruri atat de frumoase pe care le-am facut peste zi incat…ma mai gandesc la durere prea putin, dar parca e undeva incuiata bine si nu ma poate cotamina, si imi da sentimentul ca eh, o sa ma gandesc maine la asta, acum n-am timp. Asta e medicametul meu pentru creier si cred ca se aplica si insituatii mai grave…cand sunt copii…ofera-le timpul tau, ce mod frumos de a-ti ocupa timpul, nu? Ani muuulti de relatie, 7-8-9-10 si peste…cred ca “shift” (ca sa nu zic altfel) doesn’t just happen…cred ca trebuia sa se intample mai demult…semnal de alarma mare, dupa parerea mea si daca s-a intamplat si e ireversibil, ce alta varianta ai decat sa o iei de la cap? Sa pun teroria in practica e medicamentul meu, poate foloseste cuiva. Vrei sa nu te mai doara? Fa ceva atunci, nu-i suficient sa vrei, te doare, ei, mai ia-o si ca atare, lasa chestiile patetice! Cate lucruri nu ne dor zilnic si cu toate astea mergem inainte? Cate lucruri neplacute nu facem si cu toate astea mergem inainte? Asa vorbesc si imi educ zilnic creierul, pana la urma barierele sunt in mintea noastra, suntem ceea ce gandim chiar daca e alt cliseu plictisitor…O facem si p-asta, e ca si cum te-ai intoarce de la munca cu tramvaiul 41 la ore de varf cu 40 de grade afara, trebuie sa ajungi acasa, va trebui sa dai din coate un pic, sa-ti exersezi abilitatea de a nu respira mult timp, nu-i placut, o faci si p-asta … poti sa alegi taxiul, dar risti sa ajungi cu muuult dupa tramvai 🙂 Si in final, noi stim ca trecem si peste asta, am mai iubit, si cu riscul de a suferi din nou o luam de la cap, am mai trecut prin asta si vedem ca nu ne-a omorat, am invatat multe, cel putin eu. 🙂
Actiune sa fie 🙂
Salut! Mi-ar fi de mare folos daca m-ati ajuta cu un sfat.Tocmai am incheiat o relatie de 9 luni,stiu ca nu e cine stie ce,dar stiti cum e..te atasezi repede de o persoana.La noi a fost o relatie la distanta,el din Nasaud eu din Iasi.Totul a fost bine pana cand acum o luna a decis sa ne despartim pentru ca nu mai putea,era prea greu..dar mai tarziu mi-a explicat ca a fost oarecum obligat sa faca alegerea asta ..unul dintre motive ar fi ca de anul asta a inceput facultatea la Bucuresti si ca ne va fi mai greu(eu nu eram de parere cu el,oricum eram la distanta unul de celalalt).Nu mai puteam face nimic in legatura cu asta,am incercat sa ma obisnuiesc.Prima saptamana a fost groaznica..3 nopti nu am dormit deloc,nu prea mancasem..totul imi amintea de el.Incepusem sa ma obisnuiesc cu absenta lui pana cand a inceput sa ma caute din nou.Am inceput iar sa vorbim,dar nu mai este la fel.Abia vorbim odata pe zi pentru ca are un program foarte strict la academie..Nu stiu ce sa fac,as vrea sa pun punct dar mi-e frica sa nu il dezamagesc..astept sa faca el pasul asta. Cu totii avem nevoie de afectiune,sunt constienta ca asta nu e o relatie normala. Daca nu lua decizia care a luat-o acum o luna totul era bine,dar odata ce s-a destramat relatia nu va mai fi la fel oricat de mult ai incerca. Imi pare foarte rau pentru ca mereu ne-am inteles bine,nu au existat certuri..totul a fost perfect.Imi este foarte greu,nu stiu ce trebuie sa fac..nu pot continua asa,inca tin la el dar sunt constienta ca asa nu se poate si ca cel mai bine pentru noi ar fi sa punem punct.Nu am curaj sa-i spun pentru ca o sa creada ca am pe altcineva ,nu vreau sa ramana cu parerea asta. Ce-as putea face?
Buna AndreeaM,
am citit de cateva ori ce ai scris….eu sunt abia la inceput…inca caut pe google acel cuvant…..cum sa fac si ce sa fac?…..incerc sa cred in ceea ce ai scris, desi acum pare imposibili…nu am cuvinte sa descriu cat doare…si cum doare….
Nu trebuie sa exprimi in cuvinte cum doare si cat doare…dar poti sa ai incredere ca ranile se vor vindeca la un momentdat. Mai devreme sau mai tarziu, in functie de puterea ta interioara… Ai grija de sufletul tau 🙂
🙂 Dap…in functie de puterea ta interioara o sa treaca mai devreme sau mai tarziu. Eu cred ca te poti educa, iar desi probabil ca va mai durea din cand in cand…te poti mobiliza sa-ti aduni incredera in tine si sa-ti repeti pana o sa te creada si subconstientul ca o sa treaca si asta, cum trec toate. Sa alegi sa treaca, sa alegi sa te bucuri ca ai trecut si prin asta, sa iesi din casa, sa te inconjori de oamenii cu care iti place sa stai, sa faci ceva, sa nu zaci si peste cativa ani sa te gandesti cu nostalgie la ce a fost :). Iti tin pumnii 🙂
Va recomand o emisiune despre despartire, atinge toate aspectele si pe mine m-a ajutat enorm. Chiar merita urmarita. Este disponibila la acest link: http://www.womantv.ro/tv/viewvideo/71/discutii-de-budoar/discutii-de-budoar-ep-11-despartire.html
Woman TVeste o televiziune online si multe emisiuni m-au ajutat enorm, cred ca o sa va prinda bine. Merita sa va uitati!
Salut la tuturor…..
Se pare ca daca tot am ajuns pe acest site….trec printr-o perioada mai delicata.Nu vreau sa detaliez prea mult, doar ca simt ca de fiecare data cand trec prin astfel de momente, de despartire, de fiecare data este mai greu sa imi revin….sufletul este din ce in ce mai greu si devine si mai rece si doare din ce in ce mai tare, de imi vine sa il smulg din mine…..si de fiecare data imi spun ca nu am sa ma mai deschid asa de mult pt nimeni si de fiecare data o fac si de fiecare data sufar si si doare din ce in ce mai tare……nu stiu ,chiar nu stiu ce sa mai fac…
Buna,
Doare, plec cu ideea la fiecare nou inceput ca nu voi mai pati la fel, sper sa fiu mai desteapta, mai abila sa descopar persoanele care ma vor face sa sufar si voi fi capabila sa ma indepartez.
Din pacate, finalul este acelasi, doare, indiferent de premisa de la care pleci. Implicare emotionala este inevitabila.
Indiferent de cat de abila sunt in restul activitatilor, cat de bine reusesc sa cunosc oamenii, sentimentele ma orbesc, orgoriul si demnitatea devin opace iar atentionarile celor din jur imi par critici inutile pana la momentul final in care singura replica pe care o mai pot rosti este: Oare de cate ori o sa mai patesc? Spun mereu ca nu o sa mai fiu eu la pamant cu sufletul frant.
Durerea parca imi opreste universul, simt ca am o inima franta la propriu, in mod fizic se sfasie in interiorul meu, orice melodie pe care o ascult ma face sa pic la pamant. Ma aglomerez la munca, incerc sa ma duc la toate cursurile de master seara iar apoi ma duc la sala, incerc sa fiu atat de obosita, sa simt durere si oboseasa in tot corpul astfel incat seara sa nu mai fiu capabila sa ma gandesc, sa nu mai pot decat sa dorm. Curios insa, nu reusesc, astept sa adorm dar gandul este mai puternic decat oboseala. Ma ghemuiesc in mijlocul patului, simt ca am energie cat pentru 1000 de oameni si sufar cat pentru 10000.
Finalul este acelasi, o sa treaca, sper. Nu stiu cand, nu stiu cum, dar durerea trece. In timp sper sa imi aduc aminte de tot ca si cum nu a fost trait de mine ci de altcineva, sa ma gandesc ca la o poveste citita intr-o revista si sa spun doar durerea este umana pentru toti. Sper sa fie doar o caramida pusa la temelia rezistentei pentru urmatorul val de durere ce va veni.
Am gasit intamplator astazi aceste postari, sunt motivationale.
Am ajuns sa cred ca toti avem o durere ascunsa, un regret, o cicatrice care de desface din cand in cand si supureaza de dorul a ceea ce a trecut si speram sa fie altfel dar si pentru iluziile viitoare despre care stim ca vor redeschide rana si totul va fi la fel.
O seara buna.
Draga Razvan,
In primul rind,dupa parerea mea conteaza foarte mult virsta,sensibilitatea sufletului tau,nivelul de educatie si foarte important ce ai primit de la familia ta.In zilele de azi sunt putini oameni care merita intra-devar sa investesti in ei.Mai este un aspect important,unde te afli,in tara ta sau printre straini.Eu trec de asemenea prin momente extrem de grele sufletesti si caut iesirea.As dori mult sa mai comunicam,poate pe acest site-arta educatiei.com,sau pe adresa mea de email.In primul rind este importanta sinceritatea.Te pup din suflet si sper sa mai putem comunica ,macar pe aceasta cale.Lorelei
BUNA RAZVAN.VROIAM SA VAD DACA TI-AI REVENIT DUPA PERIOADA GREA DESPRE CARE VORBEAI.RECENT SI EU TREC PRIN ASA CEVA SI NU STIU CUM SA FAC SA LE PUN CAPAT GANDURILOR,SUFERINTEI DURERI
Ma doare sufletul foarte tare. Simt ca nu mai pot merge mai departe, as renunta la tot pentru el, il iubesc foarte mult cu toate ca nu s-a comportat frumos cu mine, a fost violent si m-a jignit. As vrea sa-i mai dau sansa dar nu se schimba, nu vrea. Nu stiu ce sa fac…
Buna!
Sunt o tanara in varsta de 20 de ani(aproape)..Am avut o relatie de 4 ani si jumatate cu un barbat sau baiat mai in varsta decat mine cu 7 ani..Intre noi au fost certuri,reprosuri dar totul s-a schimbat in mai rau de cand a venit sora lui din tara(pt ca noi locuim in spania) si a inceput sa-i bage fel de fel de chestii in cap(acest lucru cam de vreo 8 luni)..Luna trecuta au intervenit si parintii lui din tara ca sa ne desparta,dupa atatia ani deabia acum au zis ca nu m-au vrut sau ca nu ma vor..In fine,stiu sigur ca aici s-aajuns din cauza surorii prietenului meu,care si parintilor le-a bagat lucruri in cap..
In fine…dupa o cearta cu familia lui,el a deci sa ne lasam un timp..zis si facut.. Prietenul meu a zis sa nu avem nici un tip de contact in acest timp(3 saptamani),dar nu s-a tinut de cuvant si ma suna si ne si intalneam uneori in aceasta perioada…Duminica,ne-a expirat timpul si a trebuit sa ne intalnim sa ne spunem sau sa ii spuna mai bine zis el decizia,adik daca ramane cu mine,cu familia sa sau cu ambele..In fine..ne-am intalnit Duminica,s-a comportat cum se comporta la inceput,era romantic,atent,grijuliu,iubitor si imi spunea mereu ca el nu se va despartii de mine pt nimic si pt nimeni..Dar ieri,la numai o zi dupa acea frumoasa intalnire,imi spune ca nu ma poate continua,ca ii este teama ca ne vom mai certa,ca stie ca nu ne vom schimba..Eu eram dispusa sa schimb ceea ce am gresit,dar el dintr-o data a zis ca nu mai vrea,adik duminica era inebunit si luni s-a schimbat..Nu stiu ce sa astept,ce sa cred ce sa fac..pt ca si aceasta decizie parca a luat-o cu jumatate de gura..dar m-a si ranit f mult ca si-a preferat familia inaintea mea,mai ales el stiind ca ai lui au gresit fata de mine,spunandu-mi lucruri care nu erau adevarate..ce ma sfatuiti..il iubesc enorm,as vrea sa vad ca-i pare rau si sa vrea sa vina la mine,dar ma i-a groaza cand ma gandesc cat de schimbator a fost..daca ma iubea trecea peste familie,peste orgoliu si peste certuri,ca altii au certuri violente…
m-am despartit de prietenul meu recent… motivul pentru care spune el ca a luat aceasta decizie a fost pentru ca eu am plecat la facultate in alt oras, desi distanta nu e foarte mare… prima data, am crezut ca o sa pot trece, eram in faza de negare, inca mai vorbeam cu el, credeam ca o sa fiu bine… dar de la o vreme mi-am dat seama k de fapt sunt intr-o stare ingrozitoare. pentru nimeni nu am suferit atat de mult. mi-am dat seama de la inceput ca nu merge bine, mi-a facut multe lucruri aiurea si stiu ca nu se merita sa continuam relatia, dar … imi e atat de drag. mi-am pus toate sperantele in relatia noastra, petreceam atat de mult timp impreuna. era ingerul meu. era singurul motiv pentru care zambeam in fiecare zi… acuma, am schimbat orasul, ma simt atat de singura. mi-e si groaza sa plec acasa cand stiu ca o sa dau cu ochii de el… si de noua iubita. doare atat de tare, stiu ca lumea trece prin lucruri si mai grave si poate nu ar trebui sa ma plang atat, dar imi e greu cand ma gandesc ca au trecut aproape 2 luni de cand sunt aici si nu am reusit sa traiesc inca. sunt tot legata de trecut si nu ma mai pot desprinde… nu stiu ce sa fac…
Cel mai bun sfat, cel mai simplu de spus și cel mai greu de făcut e să păstrezi distanța. Să păstrezi distanța de cel care a plecat, de cel de lângă care ai plecat.
Cel care a plecat trebuie să știe și să fie convins că trebuie să păstreze distanța. Să nu dea speranțe, să nu profite de naivitatea și probabil disperarea celui părăsit. Altfel nu se poate desprinde de poveste, și îl ține captiv pe cel părăsit. Probabil din egoism și slăbiciune.
Cel care a rămas singur și distrus trebuie acum să învețe să meargă pe drumul lui singur. Ușor și încet. Să înceapă cu lucruri mărunte și neînsemnate. Să se încarce pozitiv din orice sursă. Să plângă, să disece povestea, să se elibereze.
După un timp apele se vor liniști. Cel care a plecat își urmează drumul, cel părăsit va accepta și va încerca să meargă mai departe. Și va reuși. Drumul până acolo nu e relevant. Contează doar destinația.
Vor urma momente de singurătate. Care sunt grele, dar necesare.
Va urma pasul de iertare, uitare și eliberare.
Timpul le dovedește pe toate. Oamenii pot să greșească, să se răzgândească, să regrete, să revină. Dacă o relație e menită să reziste, va rezista.
Dragostea e că focul, despărțirea e că vântul. Dacă relația e menită să trăiască, vântul va înteți focul. Dacă nu, îl va stinge.
Ce mai trebuie să știi, tu, cel părăsit și tu, cel care a părăsit e că toți vom juca rolurile acestea pe parcursul vieții. Încearcă să fii corect cu cel pe care l-ai iubit.
Buna!
V-am descoperit intamplator si ma bucur!
Povestea mea…La inceput de toamna m-am reintalnit dupa mai bine de 25 de ani cu un fost coleg care a terminat acelasi liceu. Ne stiam mai mult din vedere, el putin mai mic ca varsta, olimpic, inteligent si …frumos. El a fost cel care a dorit sa ne vedem, intamplarea face sa locuim si foarte aproape insa el nu si-a intemeiat o familie si e mindru de asta, de faptul ca nu are copii, eu am trecut printr-un divort, viata de femeie singura cu un copil. O atractie nebuna, intr-o toamna frumoasa, presarata cu amintiri din liceu, care a durat cateva saptamani. Apoi au urmat doar telefoane simuland ca ar vrea sa ne vedem, nu mai gaseam timp liber comun si intr-o zi a disparut. Am sunat o singura data incercand sa-i las libertatea de a ne mai vedea o singura data dar…tacere. E dureros cand ceva se termina fara a sti de ce, lasandu-l pe celalalt in ceata. Mi-au trebuit doua luni de lupta cu mine, a durut, am incercat sa ies cu altcineva in locurile in care mergeam cu el in speranta ca va fi mai usor de trecut peste, am sunat un fost cu care nu ma vazusem de sase ani…incercari…incercari…Zilnic el imi revenea in minte dar i-am sters numarul din telefon sa nu ma mai tenteze, sa nu fac prostii…M-a ajutat mult mersul la sala, era o descarcare, socializam, ascultam muzica, faceam miscare. Inca e singurul lucru care ma ajuta. Eram aproape vindecata…pina ieri cand…m-a sunat. Fara a vrea nimic…Un telefon de cateva minute, cam scurt…Ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat. Nici macar n-a vrut nimic de la mine doar sa vada…ce mai fac. El este evreu, niciodata nu mi-am inchipuit ca barbatul care imi va frange inima va fi un evreu…never say never! Acum nu vreau decat linistea, oare el nu intelege cat m-a ranit si cat de greu imi e sa-l uit?
Citind majoritatea povestilor de aici, mi-am dat seama cat de important e sa ne impartasim sentimentele. Si eu am fost parasita de trei saptamani. Nici eu nu am vrut sa accept, m-am tinut cu dintii sa cred ca eu am fost cea devina, ca eu am exagerat. Dar in relatie suntem doi, nu doar unul, iar eu am avut tendinta sa zic ca e doar vina mea este. Si eu mai sufar si depinde de mine cat va mai fi asa. Acuma ma concentrez pe altele, cum ar fi invatatul, parca sa uit de trecut, dar trecutul revine si revine mereu. Eu cred ca trebuie sa ne impacam cu trecutul ca sa putem merge inainte. Ma bucur ca v-am citit si am trait prin ce-ati scris povestile voastre. Fiecare in parte m-a ajutat sa-mi fac o alta idee despre o relatie si sa nu uit ca nu sunt singura pe lume si ca se poate merge mai departe. Cu rabdarea trecem marea. Ganduri bune si pace sufleteasca va doresc tuturor!
eu ce sa fac? meritam asta?? tot ce mi a facut? m a lasat cand mi a fost mai greu. si el trebuia sa fie singurul meu sprijin. dar ce a facut?! printr un mesaj mi a aspus ca nu mai vrea sa continuam! nici macar nu a avut curajul sa ma priveasca in ochi cand mi o spune. ce fel de om face astfel de lucruri? cum poti sa iubesti si sa urasti in acelasi timp?! il iubesc cu toata fiinta mea dar in acelasi timp il urasc pentru cat m a facut sa sufar1 acum tot ce imi doresc este sa trec mai repede peste tot dar nu pot acum . . e atat de greu . .
buna,incep prin a spune ca am avut o relatie de 7 ani si 3 luni cu o fata care ma facut foarte fericit, am fost impreuna de la varsta de 15 ani respectiv 14 ea si de atunci pana in ziua de azi am avut si bune si rele ca orice cuplu neam certat neam impacat parca cu fiecare cearta relatia noastra devenea mai solida mai tare ne iubeam ,am fost impreuna zi de zi,neam mai despartit o data pt cateva saptamani dupa vreo 3 ani jumate de relatie mia fost foarte greu simteam ca sunt obsedat de ea si am nevoie so vad si sa facem toate lucrurile pe care le faceam din nou apoi ceva sa intamplat cu ea cred ca intervenit gelozia din partea ei si mia cerut sa fim din nou impreuna eu am acceptat desi imi revenisem un pic si tot ce doream era so fac sa ma iubeasca la maxim si sa o las pe urma sa vada prin ceam trecut eu dar nu am putut sa stau langa ea si sai fac asta am inceput sa tin la ea si mai mult am trecut prin multe impreuna ,in urma cu 4 luni mam angajat undeva si avand o alta ocupatie pe langa job numi permiteam sa ma inalnesc cu ea ca de obicei cand simteam noi, sau vroiam, ne intalneam zilnic doar ca numai cand puteam eu, de cand a inceput luna decembrie parca simteam ca incepe sa se raceasca totul intre noi o tot intrebam ce are spunea ca nimic eu simteam ca e ceva. La lucru faceam tot timpul glume ca vine sfarsitul pe 21 si cand era data de 20 spre 21 noaptea am iesit de la lucru si am mers la ea, din nou am intrebato cei cu ea si mia spus vorbim maine eu spuneam ca ce trebuie sa vorbim si dupa mai multe insistari din partea mea am intrebato teai plictisit? mia spus ca da am simtit ca mam rupt in doua numi venea sa cred mai ales ca ala era motivul am zis ca vorbim a 2 zi asa am facut am avut de atunci numeroase discutii am stat si nevorbiti 2 ,3 zile si tot acelasi lucru imi spunea ca nu ma mai iubeste si nu mai simte nimic pt mine am incercat in ultimele 10 zile pana in ziua de azi totul ca sa ne impacam si degeaba am reusit sa ajung la inima ei dar nu suficient de tare,inca numi vine a crede ca in urma cu 2 luni eram totul pt ea ma cerut si de logodna iti dai seama ce aiuria suna pt ca eu trebuia sa fiu primul care face asta in momentul ala puteam citi emotia din ochii ei clar nu puteam refuza, si am asteptat ziua ajunului o zi mai speciala sa o cer eu cum trebuia am cumparat inelul la inceputul lunii nici nam apucat sa o cer miam facut atatea planuri abia am asteptat sa iau vacanta ,uneori am impresia ca ma pedepsit dumnezeu pt glumele pe care le faceam la lucru si in loc de sfarsitul lumii a venit pe 21 sfarsitul relatiei mele ,am avut o dicutie mai serioasa in urma cu 2 zile in care iam marturisit ca urma sa o cer de logodna desi nam vrut sai spun niciodata prin asta ma refeream ca am ajuns la inima ei dar nu destul ,a izbucnit in lacrimi si ma strans in brate ,iam spus ca o las sa se gandeasca pana astazi sa lase toate lucrurile negative si sa se gand la toate lucrurile pozitive am invitato sa petreaca anul nou cu mine si astazi cand trebuia sami dea raspunsul a fost acelasi ca nu mai exista impacare am insistat aproape toata ziua cred ca mai mult am stresato ,desi stiam nu puteam sa o las am incercat tot ,mia spus intro discutie anterioara ca vb cu cineva prin mesaje eu iam spus ca astea sunt fleacuri a spus ca cu persoana respectiva vorbeste prin mesaje doar de cateva zile si nu din timpul relatiei noastre eu o cred pt ca simteam mai repede daca era ceva o cunosc de atata timp, speram sa ia decizia corecta,a luat-o dar probabil pt ea, si uite asa stau eu scriind aici singur inainte de anul nou la fel ca si de craciun fara nici o speranta,mie foarte greu in unele momente nici numi vine a crede e mai greu decat prima oara pt ca nu mai sunt copil si gandesc altfel nu stiu daca o sa pot trece usor peste asta o sa dureze o vesnicie toate im amintesc de ea,sper ca nu am scris prea mult simteam nevoia astept un raspuns cat mai repede UN AN NOU FERICIT..
Florinn….imi pare rau sa iti citesc,povestea…eu m-ai am cateva zile si fac un an de cand m-am despartit de prietenul meu,este groaznic,crede-ma…mi-e dor de el,enorm…si ca sa vezi ironia sortii,am vazut in aceasta seara ca se afla intr-o relatie…imi vine sa imi iau campii…,dar asta e..incerc sa ma obisnuiesc cu ideea,cu toate ca nu o sa reusesc.
Am varsta de 30 ani,am fost sofer de tir timp de 7 ani ,am avut o relatie care a durat 3 ani totul frumos,la un moment dat parca ceva a intervenit intre noi si comunicarea a inceput sa dispara fara sa imi pot explica in adancul sufletului „de ce”,eu am fost si sunt un baiat calculat,finut,am daruit tot ce poate darui un suflet de om,respectul pt.mine este foarte important dar am ajuns sa pun capat relatiei pt.ca nu mai rezistam gandurilor si indiferentei din partea ei,nu doresc nimanui sa fie la voanul unui tir noptile sa planga in hohote ca un copil datorita suferintei si gandului ca nu mai pot oferi dragostea mea pt.indiferenta ei,aveam momente cand doream noaptea sa ma rastorn cu tir-ul in afara carosabilului dar ma gandeam in acelasi timp ca singurul lana mine era D-zeu in dreapta mea si nu m-a lasat la greu,am suferit enorm dar in timp am incercat sa fiu puternic si ii eram dator lui D-zeu pt.viata care mi-a daruit-o,nu se poate uita o relatie cand iubesti dar se poate trece,acum recent am cunoscut o fata cu care am vb.timp de 3 luni,mi-a recomandat-o o prietena buna,aceasta fata a trecut printr-o relatie grea timp de 4 ani cu un baiat si m-a rugat sa o luam incet incet si sa o inteleg,ea mi-a rpmis ca vrea o relatie serioasa ca mine si nu mai vb cu fostul iubit,m-am conformat cerintelor ei si nu am facut dragoste timp de 3 luni pt.ca am aut rabdare,am petrecut impreuna de Craciun,iar dupa aceea parca s-a schimbat totul,in ziua de revelion a zis ca vrea sa fie cu neamurile ei si eu am inteles deci fara mine,am sunat-o la 7 seara si nu imi raspundea asa ca am fost la ea a acasa dar ea era plecata,am sunat-o si mi s-a rastit ce caut in fata casei ei(parca a cazut cerul pe mine in acele momente),ea mi-a zis ca nu imi poate da explicatii unde este dar sa ne intalnim maine in prima zi a anului,m-am apucat de plans in masina in fata casei ei si mi-a zis cu o liniste deplina ca asa a fost cooncordanta de a se intalni cu fostul ei iubit pt.ca avea o datorie morala fata de el si parintii lui sa ii spuna ce simte,deci chiar in seara de revelion,mi-a intrat o durere sufleteasca de nedescris chiar daca au fost doar 3 luni,cuvantul ei a insemnat totul pt.mine,a 2-a zi nu ma mai sunat si am mers eu la servici la ea doream o explicatie,mi-a zis ca nu este in masura sa imi dea ea explicatii ca m-a considerat prieten si nu iubit,ma tot gandesc daca procedam altfel sa nu fi mers la ea acasa si poate acum eram cu ea dar toti prietenii ma sustin ca am facut foarte bine ca am mers asa mi-am dat seama ca nu ma vroia,nu am crezut niciodata ca mi se va intamplat acest lucru,ea printre altele mi-a scris pe net ca sunt singurul baiat care s-a comportat asa frumos cu ea din viata ei,dar singurul ei iubit o impingea si ii vorbea urat,nu o respecta,ea are 25 ani,am o durere sufleteasca enorma pt.ca nu am gresit cu nimic asta sustin eu ca am fost la ea acasa sa ii spun la multi ani desi am mai fost invitata de ea in casa ei,prietena care mi-a prezentat-o nu ii vine sa creada cuma putut face asta,va ramane o enigma pt.mine ce s-a intamplat,unde a fost cu adevarat si ce dorea ea de la mine,crede-ti ca vreodata se va mai gandi la mine ca am fost om bun si m-am comportat cu ea impecabil asa cum mi-a zis?am fost singurul baiat care a dus-o la teatru din viata ei si a fost foarte entuziasmata,poate daca faceam dragoste cu ea ar fi fost cu mine?dar ea nu stiu ce avea si are in suflet,eu nu am vrut sa profit de ea pt.ca m-a rugat sa o luam incet sa vedem ce ne rezerva viitorul,niciodata nu am fost fericit sentimental datorita bunatatii si sufletului meu,nu consum alcool ,nu fumez,asta dorea si ea dar tot nu stiu de ce a facut acest gest,cred ca doar m-a folosit desi vorbea foarte frumos cu mine si foarte calm de aceea aveam o speranta pt. a iubi-o din tot sufletul meu,intrebarea mea ar fi,merita sa o mai caut sau sa ii scriu?oare ea se va mai gandi vreodata la mine ca la un om bun?Va multumesc din suflet la toti!
BUNA SERGIU.Am citit ce ai scris ti si iti inteleg durerea pt ca si eu am trecut recent prin asa ceva.incerc sa imi revin dar nu stiu ce o sa fie.as vrea sa stiu daca ai reusit sa treci peste,v-ati impacat?eu am incredere ca DUMNEZEU ma va ajuta
Salut,
Am citit toate postarile, in speranta ca as gasi raspuns la situatia mea. As avea nevoie de un sfat si nu l-am putu gasi printre povestile deja zise. Voi incerca sa fac povestea scurta caci nu vreau sa plictisesc pe nimeni. Dupa o relatie de 9 ani in care ne-am fost unul altuia cea mai apropriata persoana, si am luptat mult, partenerul meu mi-a zis ca nu crede ca putem forma un cuplu durabil, ca sunt trasaturi in noi care oricat de mult am vrea sa le schimbam, vor ramane si ne vor crea probleme. Si acum ca nu avem copii poate fi inca bine, dar mai incolo poate iesi urat. Noi nu ne certam din lucruri grave ci din chestii marunte, dar el se schimba devine foarte exigent si neiertator. Dc eu sunt odihnita si pe faza pot evita aceste situatii dar nu sunt mereu asa, mai ales dupa o zii grea de munca. Mi-a zis ca e f posibil ca neintelegerile sa fie doar din cauza lui, ca problema ar fi la el, pentru ca e genul de persoana care isi doreste sa obtina mereu ceva mai bun, dar poate nu va mai gasi niciodata o persoana fata de care sa se simta asa apropriata cum se simte fata de mine. Mi-a spus ca nu imi poate cere sa il astept si ca intelege daca vreau sa imi vad de viata mea sa cunosc pe altcineva, dar ca normal ca spera ca nu va fi asa, pentru ca ar vrea sa se intoarca la mine dc realizeaza ca problema e ca are el asteptari prea mari. Ne-am despartit imbratisandu-ne si el plangand ca e confuz si ca nu ar vrea sa se simta asa, ca ar vrea sa nu aiba astfel de ganduri dar ca le are. Continuam sa vb dar e f greu pentru mine. Imi e greu fara el, dar greu si cand vorbes cu el. Acum suntem in tari diferite, si dc vad ca imi scrie sunt f bucuroasa, dar nu stiu ce sa fac. Cum sa fac sa avem sanse sa fim impreuna? Ar trebui sa nu mai vb deloc, sa imi vad de viata si dc va fi sa fie se va intoarce la mine. Ar trebuie sa sterg orice legatura cu el pe caile de comunicare de pe internet? Sau sa continui sa vb cu el sperand ca nu va realiza ca vrea sa fie cu mine.
Numai gandul ca nu as mai vorbi cu el deloc si ma apuca plansul.
Un sfat, gand al vostru ar fi minunat.
Buna Ioana,am trecut si eu prin multe dezamagiri,iti raspund ca un amic pt.ca si eu sunt cititor pe net ca si tine,nu as fi in masura sa dau sfaturi la nimeni dar din punct de vedere barbatesc „cred”ca nu se mai simte in stare sa duca o relatie pt.viitor,o persona care iubeste cu adevarat si se daruieste trup si suflet nu va renunt niciodata oricat de greu ar fi,eu am 30 ani am vb ultima data cu o fata si cand i-am zis ca imi doresc sa avem un copil sa o fac o mamica fericita,a disparut si m-a lasat in ceata,atunci eu ce sa mai cred?Te sfatuiesc”nu il mai cauta momentan lasa-l pe D-zeu sa lucreze pentru ca este semn de la el,el ne incerca pe toti sa vada daca am uitat de Domnul,totul vine de sus indiferent cat dorim noi pe cineva,totul se intampla cu voia lui,dar nu uita un lucru esential al vietii,totul se intoarce impotriva celui care si-a batut joc in timp,fii tare roaga-te noaptea cand sunt deschise portile cerului si roaga-l me D-zeu sa iti aline durerea sufleteasca,u trebuie sa ai grija de tine nu altii,eu am fost parasit fara sa fi facut nimic rau,poate avea pe altul sau e gandea la fostul,nu pot condamna,dar lasa-l pe D.zeu sa lucreze pt.noi ca puterea lui e mare,AI RABDARE si daca ti se va ivi pers cu suflet in viata NU DA CU PICIORUL,sti cum se zice!trenul vietii opreste o singura data in gara!Respectele mele draga mea!
Poate fi un moment de confuzie, de ratacire din partea lui. Sa nu uiti ca atunci cand iubesti nu contezi doar tu. De aceea cred ca astfel de momente se rezolva in doi. Cand simti ca trebuie sa iei o pauza e clar un semnal de alarma. Daca exista dragoste si vointa orice obstacol poate fi depasit. Sfatul meu e sa ai rabdare. E clar ca il iubesti. Doar dupa ce ai facut tot pentru a-ti salva relatia poti renunta. Nu-l presa, da-i distanta de care are nevoie. Fii mana puternica de care are nevoie, sustine-l si arata-i ca esti acolo pentru el. Dar in acelasi timp pastreaza distanta si pastreaza-ti puterea. Nu-i cere sa te iubeasca. Nu ar trebui sa-i ceri asta. Fixeaza-ti un termen la care sa mai analizezi o data situatia. Ce se mai poate face? Se mai poate merge inainte? Pana atunci pastreaza distanta, nu-i cere raspunsuri, nu-l presa.
Incearca sa fii puternica si optimista. Nu te neglija. Nu te pierde pe tine. Chiar daca in unele zile va fi greu trebuie sa mergi inainte. Orice drum ai alege viata ta nu se rezuma la aceasta relatie.
Mersi mult de sfat Shine si Stefan!!! Shine cred ca ai mare dreptate. Si sunt de acord cu modul tau de a vedea situatia Ma intreb doar ce inseamna sa fi facut totul pentru a salva relatia? Uneori e foarte greu, mai ales ca nu sunt lucruri ff precise si pe unele nu le pot indrepta eu, pentru ca nu tin de mine, ci de familia mea, si anume de fratele meu. O intrebare, acum noi doi suntem in tari diferite, italia, respectiv anglia. Ar trebui sa ii fac o vizita, o supriza sa il vad, fara obligatii, fara sa ii cer raspunsuri, doar ca vorbim, apropriem? A trecut o luna si ceva de cand nu ne-am mai vazut si faptul ca nu sunt cu el contribuie f mult la distantare si nu as vrea sa ma uite din cauza distantei. Faptul ca vorbim din cand in cand nu e acelasi lucru. Eu simt ca il iubesc mult, si indiferent cati barbati sunt imprejurul meu care imi fac curte, eu tot pe el in iubesc, iar caldura sufleteasca pe care o simt cand sunt cu el, nu o simt cu nimeni altcineva, si asta e valabil si pentru el, cred, cel putin asta e ceea ce mi-a zis el. In acelasi timp el pune sub semnul intrebarii iubirea noastra, zicand ca poate nu am gasit nici eu si nici el pe cineva mai bun pana acum, asta nu inseamna ca nu o sa apara in viitor. Ce parere ai Shine, Stefan, sa-i fac sau nu o vizita?
Ioana parerea mea ar fi sa nu mergi dupa el,un barbat care iubeste cu suflet merge el pentru impacare,din punctul meu de vedere barbatesc te va considera o „fraiera”cu scuzele de rigoare ,poate el chiar nu mai vrea nimic si iti faci sperante degeaba,dar daca sufletul te indeamna sa mergi este alegerea ta,eu unul nu as face acest lucru!bafta!
mersi de sfat,
in cele din urma nu am mers, am preferat sa raman si sa am grija de sufletul meu. trebuie sa recunosc ca timpul intr-adevar vindeca ranile, si deja imi pot vedea de lucru, activitati, prieteni. normal mai sunt momente de singuratate, dar ma bucur de noua perioada, cel putin pentru mine e foarte nou totul, dupa 10 ani de relatie. acum deja am intrat in faza de cunoscut oameni noi, baieti, barbati noi. inca nu sunt pregatita de ceva serios, dar macar acum am inceput sa realizez existenta lor, inainte nici nu ridicam ochii sa ma uit la alti barbati. sper sa reusesc sa ma vindec complet si sa intalnesc o persoana cu care sa ma potrivesc si sa ma respecte mai mult. mersi stefan inca o data de sfat si sper sa imi pastrez optimismul 🙂
[…] care multi dintre voi mi le povestesc, atat pe email cat si in sectiunea de comentarii a articolului “Cum sa treci peste o despartire”, imi confirma faptul ca, desi nu vei fi niciodata pregatit sa treci printr-o astfel de situatie […]
Primul meu prieten cu, care am avut o relatie furtunoasa de 3 ani si 9 luni cred, ultimele 6 fiind un cosmar , pe atunci eram tineri ,cred ca aveam 21 de ani cand ne am despartit, despartirea eu am provocat o pt ca se folosea de mine ca perna de sex, si cam atat.M am trezit intr o jungla relationala fara sens, si a trebuit eu singura cu capul meu sa ii descopar sensul, m am trezit cu fostul pe cap dupa 8 ani, cand ma pregateam sa ma casatoresc, si norocul meu a fost ca nu m am dus la intrunirile de 10 ani de la terminarea liceului, nu m a anuntat nimeni de aceea nu m am dus.Ma intalnesc cu fostul acum 2 ani la metrou, eu crezand ca si a intalnit iubirea, caci mie mi a zis ca o iubeste pe alta, cand colo nimic, tipul era tot singur, mi a turnat numai minciuni, si eu am facut pe victima ca sa vad cata nesimtire poate zacea in el, el chiar credea ca l am asteptat,defapt cred ca era curios unde am disparut.I am zis intr un final ca vreau un copil, si el mi a zis ca ne descurcam la momentul respectiv, si intrebarea care era destul de logica , care noi.El credea probabil ca sunt la fel de ticnita ca el, dar nu sunt deloc.Candva intr un bilet de despartire scris in anul 2001. cred , imi scria la final, cum vom fii noi in viitor, si in acel viitor aparea si un copil, eu naiva tot nu intelegeam, daca el o iubea pe alta ce sens mai avea sa mi scrie un asemenea bilet, doar daca totul nu fusese cumva planuit dedinainte. si eu cred ca a planuit mascarada asta .Concluzia este ca copii si famila se face cu un barbat nu cu ideea de barbat , sau ideea de familie.Eu am 34 de ani si tot nu am copii, si ma intristez cand vad ca unii barbati ignora defapt cel mai important lucru, copii.Sunt barbati care nu au cum sa inteleaga ca copii se fac la tinerete nu la batranete,dar pt ati intemeia o famile mai trebuie sa fi si facut pt asta, unii nu sunt facuti pt asta .Unii barbati au niste pretentii exagerate de la femei, nefondate, familia nu se mananca cu dulcagarii, si amandoi partenerii trebuie sa faca concesii,singura problema pe care o are defapt femeia este ca au un numar limitat de ovocite, si dupa 35 de ani , ovocitul este cam deficitar ca zestre genetica, in timp ce noi femeile umblam dupa cine stie ce idiot, uitam esentialul, ca de noi nu are grija nimeni, noi ne suntem defapt datoare sa avem grija de noi si nu altcineva.Am observat si o categorie de femei cu copii, care nu se inteleg cu sotul lor, cu copii , si care traiesc o drama psihologica, ca nu se inteleg cu sotul,foarte putine declara cum erau cei 2. inainte de copii, daca s au cunoscat, daca s au certat inainte, daca au rezistat la problemele din cuplu impreuna si nu separat, fiecare cum poate, pe spinarea lui, cei care isi ignora partenerii, cei care ii neglijeaza la modul urat. cei care nu impart ceea ce au. mult, putin cat are fiecare,va culege roadele a ceea ce a semanat.Oamenii culeg ceea ce seamana.
Orice sfarsit e dureros..Dar totul trece!Dupa 7 ani cu prietenul meu, o relatie in care o zi era buna sii 2 in lacrimi,o despartire promisiuni ca se va schimba,o impacare, un copil dorit foarte mult de amandoi..am hotarat sa fiu fericita si am renuntat la el…A fost o decizie grea, dar sunt fericita si desi il iubeam enorm,imi dau seama ca linistea sufleteasca, increderea in sine si sa te trezesti diminetile cu un zambet pe fata nu in lacrimi inseamna fericire!!Fericirea tine de tine,iubirea e a- l face fericit pe cel de langa tine..Sa nu confundam iubirea cum adesea o facem.Cum sa iubesc o persoana care in transtornarile lui vrea sa ma vada distrusa???Nu lasa pe nimeni sa iti stearga zambetul de pe buze..sa fie stapan pe viatza ta…Nu da totul, pastreaza si pentru tine!Sper sa treceti de sceste momente, cautati motive de bucurie..in lucruri banale poate..Si zambeste!Monyka madrid
Am citit multe msj.de la voi si m-am intristat mult,si eu am suferit mult ,nu am parte de tot ce mi-am dorit ,familie copii,tot timpul am respectat femeia,am fost prea bun si indulgent dar mereu am pierdut,am 31 ani si merg inainte,nu uitati un lucru foarte esential in viata mai ales pe plan sentimental,nu sunt in masura sa dau sfaturi la nimeni doar sa ajut cu o vorba bun.!Tot ceea ce se intampla in viata este de la D-zeu,nu poti schimba cursul vietii exact cum spune Biblia,o despartire inseamna INCERCARE de la D-zeu ,el ne incearca pe toti sa vada daca am uitat de el „Domnul”,in momentul cand esti dezamagit,demoralizat,fara incredere inseamna ca ai uitat de D-zeu,sa incercam sa ne rugam noaptea in liniste,atunci se zice ca portile cerului sunt deschise si D-zeu ne asculta durerea sufleteasca,el lucreaza foarte mult fara sa stim noi,va sfatuiesc oricat de greu ar fi fara relatie nu uitati ca D-zeu ne vegheaza in fiecare clipa,incerca sa ai incredere in Domnul si el va „lucra”pt.noi cum poate mai bine,nu subestimati puterea lui,cat despre cei care si-au batut joc de alte persoane sa stiti ca viata nu se termina dar ii va lovi in timp e nu pot duce,asa ca fiti puternici cu mare credinta,D-zeu vi le aranjeaza in timp fara sa stiti de unde a venit acel „frumos”,NU SUBESTIMA PUTEREA LUI DUMNEZEU”AI RABDARE SI NU TE GRABI,D-ZEU ESTE IN PAS CU VIATA NOASTRA!Va pup pe toti,respectele mele!
buna,
Va spun povestea mea ca sa ma descarc sufleteste, pentru-ca sant constienta ca nimeni nu ma poate ajuta si orice sfat primit nu mi alina suferinta. Dupa 5 ani de relatie in care mi a facut numai magarii si le am acceptat pentru ca il iubeam si pentru ca traiam cu speranta ca intr-o zi o sa vada tot ce am facut pentru el si ca o sa ma aprecieze si pe mine in sfarsit, m a parasit pentru alta. Stau si ma gandesc ca ce sanse ai sa ti spuna ca te iubeste si ca este recunoscator pentru tot ceea ce ai facut pt el si ca totul o sa fie bine si dupa 5 zile sa te paraseasca pentru alta si mai ales ce sanse ai sa fi parasita in ziua care ti ai pierdut locul de munca si sa fi si data afara din casa. Am facu foarte multe lucruri pentru el, am investit mult in el cu speranta ca la sfarsit am sa ma bucur de roadele eforturilor mele, ca am sa fiu iubita si apreciata. Nu mi se pare corect ca o persoana sa te trateze rau 5 ani de zile si tu in toti acesti ani sa te chinui sa l faci persoana perfecta din punct de vedere al carcterului si material si cand in sfarsit am reusit alta sa se bucure de eforturile mele. mor incet cand vad ca tot ce mi am dorit sa fie si cum mi am dorit sa fiu tratata o face pentru actuala si pentru mine nu a facut nici macar un gest. eu m am straduit pentru mine, nu pentru altele si tot ce ii ofera ei trebuia sa mi ofere mie, datorita mie a juns unde este, eu l am facut ceea ce este. m a parasit de 4 luni, eu stau in casa in depresie, nici nu pot merge pe stada de suparare, nu pot dormi, nu pot manca, nu mi pot lua gandul de la el, mereu imi este dor de el, sper mereu ca si a dat seama ca a gresit si ca o sa se intoarca. insa nu se intoarce, e recunoscator pentru tot ceea ce am facut pentru el, dar ce sa faca daca pe ea o iubeste, daca in sfarsit si a gasit jumatatea, daca ea merita de toate, vrea sa se insoare cu ea, cu ce este el de vina ca nu m a iubit niciodata, ca nu a simtit niciodata nevoia sa mi dea ceva, ca din punctul lui de vedere nu meritam nimic. sa mi caut fericirea in alta parte, ca el si a gasit o pe a lui, ca el e foarte fericit, pe mine cine nu ma lasa sa fiu fericita si ca nu intelege de ce sant suparata. asa ca credeti ma ca am ajuns la concluzia ca nu exista dreptate, si nimeni nu este recunoscator pt nimic in viata si ca roata nu se intoarce niciodata, in viata exista doar prosti si destepti si eu am fost aia proasta. el a si uitat ca exist si eu stau ca o proasta in continuare si l astept,
la mine cred ca iertarea e problema!
nu pot ierta acea persoana, mi-a gresit prea mult prea rau…incat sa pot ierta chiar daca as incerca nici macar niste scuze sincere n-am auzit decat minciuna nu pot sa-i iert unei persoane careia nu-i pasa chiar deloc de mine care vrea sa-mi faca rau!
si cred ca chiar de aceea nu pot sa-l uit mai ales cand vad ca are pe altcineva si cum o trateaza pe ea..si cum ma trata pe mine! 🙁
Buna , am 21 si am avut o relatie de 4 ani cu fosta prietena ea are 20 de ani. Relatia sa sfarsit acum o saptamana deoarece ea este o fire mai spontana si rebela si ii place sa faca tot felu de activitati cu care eu nu eram de acord si ii spuneam si de aceea aveam multe discutii si certuri..acum o saptamana a dormit la o prietena de a ei iar mie nu mi.a convenit deoarece nu o suportam pe aceea prietena pt ca a fost in contra relatiei noastre..acum o saptaman am sunato pt ca nu mi.a mai dat nici un semn de viata pt ca eu lucrez in slovacia..mi.a raspuns si mi.a spus sa o las in pace ca nu mai vr sa fie cu mn, sa nu o mai caut si ca sunt oameni mai buni pe lumea asta ca mine.. am iubito foarte mult deorece am vrut sa ne casatorimi ,mereu m.am comportat frumos cu ea si ii faceam toate poftele dupa posibilitati ,
.mama ei a fost mereu incontra mea deorece parinti mei au o pozitie financiara mai joasa decat a ei..dar eu am incercat mereu sa fie bine si de aceea m.am hotarat sa plec din tara sa pot sa ne facem un viitor si ea a fost de acord deaorece vedea ca in tara nu era nici un viitor..sunt devastat inca nici acum dupa o saptamana nu mi.am revenit.am intrat in depresie am vr sa fac o prostie pt ca nu mai suportam chinul prin care treceam..zilele astea am aflat de la o prietena de a ei ca are pe altcineva si am sunato inapoi sa vb ca doi oameni normal care au fost impreuna atat timp si mi.ai zis ca nu vr nici macar sa ramanem prieteni ca numai asa putem sa ne vedem fiecare de viata lui si sa o las sa fie fericita cu altcineva daca cu mine nu a putut..nu stiu cum sa fac sa nu ma mai gandesc la ea..ma chinuie gandul ca deja ii cu altcineva.
Salut……………… Caut ajutor ca o disperata, nu pot trece peste depresia in care am cazut. Mam despartit de persoana iubita, si nici macar nu stiu motivul, nu am gresit practic cu nimic , el este acel gresit si tot el nu doreste sa se inpace cu mine. DE CURIND AM AFLAT CA SE INTILNESTE CU O VERISOARA DE AMEA SI ACEST FAPT MA DISTRUS CONPLECT , cu mine sa intilnit 3 ani da cu ea 2 saptamini si nu inteleg faptul ca el nu se poate decide pe care din noi mai tare o iubeste . Oare e posibil asa ceva? va rog datimi sfaturi cum Sa trec peste asta? mersy ANTICIPAT
Nu merita nici sa te mai uiti la el … daca ai multe verisoare nu te vad bine in viitor. Scuze dar chiar nu merita
nu poti… chiar nu poti uita pe cineva pe care l-ai iubit atat de mult.. cum ai putea?? cand toate lucrurile le faceai impreuna cu el, caand tot ce te inconjura era legat de el.. cum ai putea sa te trezesti intr`o dimineata fara el si sa stii ca nu il mai ai? durere mai mare nu exista.. pt mine viata s-a sfarsit.. fara el nu pot sa merg mai departe…. el era motivul pt care traiam.. de acum, nu mai traiesc.. nu mai simt.. nu mai sunt… nu pot fara el…..
Ba da poti … daca eu am putut si tu poti … gandeste – te ca am vrut sa ma sinucid si nu am facut-o pt ca ma gandeam cat de mult ar suferi ai mei … Multumesc la Dumnezeu ca mi-a dat putere si e mult mai bine asa decat cum era cand eram cu el
AndreeaM
Nu stiu daca mai intri pe acest site dar postarea ta din 26 august este printre cele mai tari pe care le-am citit vreodata pe net.Ma regasesc 100% in ceea ce ai scris la modul ca in prima faza am crezut ca am scris-o eu :)))
doare…
doare…
salut! dragostea e misterioasa,dureroasa,frumoasa… cuvintele nu isi au rostul,toti o traim ,stim ce inseamna
Buna, am vazut ca fiecare va-ti deschis sufletul aici povestindu-va momentele triste… am si eu problema asta de fapt… inca nu, dar tot repeta ca ar vrea sa ne despartim.. suntem de 2 ani impreuna… eu sunt persoana cu handicap iar este perfect sanatos.. oare s-a plictisit ? oare i-a trecut iubirea ? dar cand a inceput aceasta relatie nu s-a gandit la sufletul meu, ca vor fi si momente grele, si usoare… nici intr-o relatie nu-i totul roz si usor.. Sunt trista.. si ma gandesc ca va fi destul de greu sa depasesc acest moment avand in vedere si situatia mea..
sper sa fie doar un moment tensionat si sa treaca cu bine. astept raspus,parerea voastra !
Povesti diferite..oameni diferiti si totusi aceeasi durere la final…de-a lungu timpului am citit destule carti, am vazut destule filme si am vorbit cu diferite persoane si mi-am jurat ca atunci cand si daca mi se va intampla nu ma voi lasa doborata…eram buna la dat sfaturi: trebuie sa fii puternic/a, sa nu te lasi calcat in picioare..etc…dar nu am stiut niciodata pana acum cum e sa ai sufletul sfasiat..nu conteaza a cui e vina..ci doar ca s-a terminat…daca as putea macar sa fac acea lista de defecte care sa ma ajute sa merg mai departe, sa=mi demonstrez mie ca nu era pentru mine..dar nu am cum…fac lista si totusi toate acele parti negative sunt acoperite de calitati…da, nu e perfect, a gresit..dar cine nu a facut=o vreodata…culmea e ca=l iubesc cu toate astea…nu mi-am inchipuit ca poate sa doara atat de tare..sa stai intr=o stare latenta uitandu=te in jurul tau si doar observand ca se scurg zilele, noptile, ca somnul nu mai vine si cand reusesti totusi sa adormi il visezi tot pe el si te trezesti transpirata si cu lacrimi in ochi, sa te uiti pasiva la tv sau la un film si o expresie sau un simplu cuvant sa trezeasca o reactie in tine si sa trezesti ca incep sa curga lacrimile, sa te doara atat de tare sufletul si inima incat sa ti se faca greata…stiti ce e ciudat…am citit intr-o carte de curand o replica care m-a rascolit: „atunci cand ne moare un om important din viata noastra reusim sa trecem peste, sa acceptam si sa ne continuam viata…de cee insa e atat de greu sa acceptam despartirea de o persoana pe care o iubim..pana la urma e in viata si oricand o putem revedea…se intalneste munte cu munte, d-apai om cu om..”… ce simplu e teoretic, dar practic…stiu ca s=ar putea sa nu fiu coerenta..:)..cine stie..va scriu cuvintele astea plangand…nu stiu..totul in jurul meu e intr=o ceata de lacrimi si sincer, ma gandesc ca incet, incept innebunesc..:)…
doare
Buna! in curand implinesc 29 de ani si, dupa o casnicie de 7 ani … sunt proaspat divortata de fix 2 saptamani! am fost inselata si nu numai! el avea o relatie de mai bine de doi ani cu altcineva, maritata si ea! ar fi multe de spus! am inselat si eu din varii motive! am decis sa pun punct! si sunt perfect constienta ca a fost decizia corecta! doare, ti-e dor, te trezesti dimineata plangand … norocul meu, daca pot spune asta este ca nu am copii si am pe cineva alturi care ma iubeste, respecta si intelege! da, este foarte greu … cum treci/ sa treci peste o despartire depinde numai de noi! noi suntem singurii care ne putem controla! eu am incredere ca voi fi bine, deja mi-am facut planuri, imi doresc o familie … am tras enorm in casnicia asta si nu a meritat! dar am incredere si speranta! … va doresc numai bine! incercati sa gestionati corect o situatie si iubiti-va pe voi! nimeni nu merita suferinta voastra!
Doare …. tare ….
Dar….
Dragostea nu moare .
Sa-mi explice cineva cum se naste dragostea!
Sa explice cineva ce-i aia privirea simpla din care afli tot si sa indrazneasca oricine sa-mi argumenteze de ce se duc naibii, dupa o vreme, atatea povesti senzationale de iubire…
Dragostea din pacate , moare! Daca n-ar muri am ramane langa cei pe care ii iubim. Cred ca orgoliile distrug dragostea impreuna cu libertatea pe care ti-o da dragostea.Despartirea doare al naibii de tare , pe mine ma doare efectiv fizic carnea pe mine. Nu stiu , poate timpul va sterge toate astea , astept…..
Aceasi senzatie o am si eu….acum 3 zile m-am despartit dupa o relatie de 2 ani jumatate. Doare enorm de tare, nu pot dormi nu pot manca, nici macar la job nu ma pot concentra. Ma simt neputincioasa si parca nimic nu mai are rost! Vroiam sa va intreb cum sunteti dupa cateva luni? Tot atat de tare doare?
Pot sa-ti spun ca si dupa cateva luni doare…de fapt cred ca sentimentul nu dispare niciodata. Poate se transforma, in functie de cum alegi sa evoluezi tu.
Nu vei uita probabil niciodata perioada asta, dar e important sa-ti gasesti resursele pentru a merge mai departe. Si resurse avem cu totii, poate unora le ia mai mult sa le gaseasca.
Buna, stiu ca rezolvarea problemelor mele nu se afla pe internet, insa am o nevoie acută a de a vorbi cu cineva care înțelege prin ce trec. Am avut o relație de 7 ani, singura relație. El este singurul bărbat cu care am fost. Iar aseară ne am despărțit, din nou! Trebuie sa spun ca ne am mai certat de foarte multe ori, ultima data ne am împăcat acum 2 luni, după o despartire de aproape un an pentru ca a fost plecat din tara. Sunt atât de multe lucruri care ar mai fi de zis încât nici nu stiu cu ce încep. Ideea este ca doare… Cu fiecare despartire doare poate mai mult. Nu stiu ce sa cred, daca lui chiar nu ii mai pasa, sau deja s a obișnuit ca la fiecare cearta minora sa vrea despartire. Acum nici măcar nu mai răspunde la telefon. Nu stiu ce sa mai fac. Sa cred ca nici măcar nu ma mai iubeste ? Sau acesta e modul lui de a fi interesant si băgat in seama?
Trec si eu prin asa ceva..a inceput totul cand m-a sunat si mi-a spus ca a gasit de munca in afara si pleaca,nu trebuia sa ne desp erau multe promisiuni era o relatie de 6 ani cum ca ea face si drege sivoi pleca si eu acolo dupa ea,ma rog..in 2 luni eram despartiti s-a mutat la barul unuia si inceput o relatie cu el,dupa vreo luna lasa un comment pr fb cum ca eu am fost tot ce a iubit si ca ii este dor am inceput sa vorbesc cu ea si imi spunea cum ca are de toate dar ii lipseste ceva ca ar dori sa vina acasa dar nu stie ce sa faca..dupa o perioada de tacere mi-a lasat un msg pe fb cum ca vrea sa vina acasa dar nu are bani i-am raspun iar la scurt timp un alt msg in care spunea ca mi-a gresit mult si ca nu ma merita si ii pare rau,a doua zi imi spunea ca a gandit cu inima iar acum gandeste cu capu oricum era f rece..parca pfff mi-a picat lumea in cap,ne-am certat pe fb si de atunci i-am dat block nu am mai vb nimic cu ea stiu ca e cu unu cu bani si se lauda cu salariul ei de acolo si ca pleaca in spania in vacanta banuiesc ca ca ala ideea e ca doare rau te simti neputincios te simti vandut pt niste bani am multe nopti nedormite sunt ap 5 luni de cand nu mai sunt cu ea efectiv si tot nu-mi trece,parca e mai rau acum cand vad ca nu mai e speranta nu stiu ce sa fac.. oricum nu mai vreau sa vorbesc numic cu ea in viata asta!
Este ingrozitoare starea de neputinta, sa vrei sa mai faci ceva si sa nu poti…traiesc intr-o nefericire si nemultumire sufleteasca de mult prea multi ani ca sa ii mai spun aici.
E f greu sa uiti, sa ierti, sa mergi mai departe vindecat si impacat cu tot (pt mine cel putin este imposibil). Sa iti aduci aminte ora de ora lucuri din trecut, sa te trezesti dimineata de dimineata cu gandul in trecut, sa te invinovatesti continuu, sa te gandesti ca ai fost de vina mai mult tu, sa simti zi de zi ca iti fuge pamantul de sub picioare, sa traiesti intr-o continua depresie, sa nu te mai multumeasca nimic, sa plangi de ficare data cand asculti nu stiu ce melodie, e f greu sa realizezi ca nu ai insemnat nimic…nimeni nu traieste in locul tau si orice sfaturi sunt de prisos, suferintele sunt si raman mereu cu tine, nu te inseala niciodata….
Buna. As dori sa-ti pun o intrebare,daca se poate .. ar fii bine daca as ramane prieten cu persoana de care ma-m despartit?.. eu sufar..dar..el se simte mai usurat .. mai liber.mai fericit fara mine . Dar isi doreste sa fim prieteni buni dar. nu isi mai doreste sa fim impreuna. Ce mi-ai recomanda sa fac..?
Pastreaza distanta, mai ales daca tu inca vrei ceva mai mult decat o prietenie. Nu vei putea trece mai departe. Si nu vrei sa te pui singura in situatii greu de suportat. Pastreaza distanta, timpul te va ajuta sa vezi lucrurile altfel.
sunt in aceasta situatie….am avut o perioada critica,insa usor usor incep sa-mi revin. respectivul m-a lasat cand aveam cea mai mare nevoie de el. mai am si momente in care imi aduc aminte de el sau sunt zile in care ne vedem(p.s stam la 3 blocuri distanta si avem acelasi anturaj)imi este ft greu. l-am iubit sincer din inima, cu sufletul, cu dorinta cu tot,dar el nu a stiut sa aprecieze acest lucru. ne-am despr fara nici un motiv,adica,totul s-a intamplat brusc. si cred ca asta e cel mai greu. si cel putin in cazul meu,nu ma doare atat de tare ca nu mai suntem impreuna ci simplu fapt ca nu am o explicatie,care orice om are nevoie de ea. sunt sigura ca cu timpul o sa-mi treaca si o sa-mi fie bine,dar,cea mai mare frica este acum la mine sa nu vina la mine sa ne impacam(scz am uitat sa zic ca am fost impreuna de 3 ori). sunt constienta ca daca nu a mers de 3 ori nici a 4 5 6 nu v-a merge. dar nu stiu cum sa reactionez,ce sa ascult,inima?sau creierul?creierul spune clar NU,dar inima e cea care simte si el inca mai este in inima mea….
Buna.Trec printr-o situatie prin care nu am mai trecut pana acum: dupa 5 ani de relatie in care amandoi am dat totul sa mearga bine, ne-am despartit acum 5 luni, dupa ce mi-a cerut o pauza de o saptamana in care sa o las sa-si puna ordine in ganduri. A vrut sa ne despartim pentru ca asa simte, nu-mi venea sa cred ce auzeam, nici acum dupa atatea luni nu mi-am revenit. Anul trecut am vrut sa ne casatorim, stabilisem si data nuntii, dar am zis sa mai asteptam un pic, si anu asta dintr-o data m- am trezit cu astea, fara sa-i gresesc cu ceva. Pentru mine este viata mea, mereu am iertat-o cand m-a mintit, de f multe ori nici nu-i spuneam ca stiu, mereu am vrut sa fie bine intre noi, chiar daca stiam ca ma minte nu ii spuneam nimic. Eu o vreau inapoi chiar dupa atata timp de la despartire, sunt terminat pe interior, o vreau pe ea nu vreau pe alta, nu stiu ce sa fac, nu ne-am certat, nu stiu daca se mai intoarce la mine. De ziua mea mi-a dat un sms la 12 noaptea asa cum faceam noi. Plang dupa ea, inima mea este numai a ei si stie asta, ca o voi iubi pana la moarte. Voi ce parere aveti?
Buna. Ne-am despartit acum 5 luni dupa o relatie de 5 ani. Credeam ca vom fi pana la batranete impreuna, dar nu stiu ce s-a intamplat si ne-am despartit. Anul trecut am vrut sa ne casatorim, dar am zis sa mai asteptam un pic. O vreau inapoi, nu vreau alta femeie pentru ca o iubesc enorm, ma doare enorm si dupa atata timp nu pot merge mai departe, nu pot uita. Nu pot explica in cuvinte ceea ce simt, pe interior sunt terminat, nu stiu daca o sa pot iubi pe altcineva. Nici nu stiu de ce ne am despartit, dintr-o data mi-a cerut o pauza de o saptamana ca sa si puna ordine in ganduri, am zis bine o saptamana trece repede. Dupa mine aici am gresit, dupa acea saptamana am mers la ea si mi-a spus ca tb sa vorbim si de aici a inceput totul. Mi-a spus ca vrea sa ne despartim ca asa simte acum, eu am intrebat care este motivul, ea a spus ca inca nu poate sa-mi ofere ceea ce mi doresc eu (vroiam sa ne casatorim sa formam o familie sa avem copii),si ca-mi pierd timpul cu ea. Dupa 5 ani ea si-a dat seama ca nu poate sa-mi ofere ceea ce vreau eu de la relatia noastra. Nu ne-am certat sau alte chestii, dupa ore intregi de discutii tot nu am reusit sa o conving, am plecat de la ea, nici nu stiu cum am ajuns acasa, conduceam si plangeam. Ea a zis ca ramanem prieteni si cu timpul vom vedea ce se intampla, nu am mai vorbit de vreo 3 luni, de ziua mea la 12 noaptea mi-a dat un sms (asa cum faceam noi). Nu stiu ce sa fac,eu am cautat-o dar nu vrea sa vorbeasca cu mine, voi ce parere aveti?
Pastreaza distanta, mai ales ca tu inca vrei mai mult decat iti poate oferi ea. Nu vei putea trece mai departe. Pastreaza distanta, timpul te va ajuta sa vezi lucrurile altfel. Nu o condamna. Pur si simplu, uneori, doi oameni vad acelasi lucru total diferit. Ea nu vroia ce vrei tu, si, desi acum nu pare asa, nu puteai sa intemeiezi o familie cu cineva care nu-si doreste asta.
Ia-ti o pauza si asteapta, vei trece candva peste toate astea, desi nu cred ca o vei uita vreodata.
Nu stiu cum altii reusesc sa treaca asa usor peste o asemenea situatie, dar mie dupa 18 ani petrecuti impreuna, cu un copil de 7ani, imi este forte greu. Stam in aceeasi casa, avem totul in comun dar atat, nu mai exista nici un sentiment, atractie (nu din partea mea ) sa ti se spuna asa pe neprevazute ca nu mai simte nimic pt tine este ceva extraordinar de dureros.