Dezvoltare personală Gândire pozitivă Încredere în sine

De ce ne-a şocat atât de tare rezultatul de la vot

noiembrie 11, 2019
de ce ne-a socat atat de tare rezultatul de la vot

Distribuie!

Am văzut azi pe Facebook mulţi români deştepţi care vorbesc despre restul de români care sunt proşti. Am zis că o fi vreo nouă modă şi cum eu vreau să fiu în trend, m-am decis să mă iau după ei şi azi mă dau şi eu deşteaptă. Am început deja să mă prefac, dar vă rog, dacă nu-mi iese, fiţi îngăduitori, e prima dată când încerc aşa ceva şi nici înainte nu am exersat!

Bun, ce vreau să zic este că eu sunt un om dezocupat, prin urmare, după societatea entelectuală românească, sunt un om mic, fără voce. Un om neimportant. Cam ca ăia care au votat cu Dăncilă. Ăia care au timp să răspundă la mesaje şi la telefon şi nu uită de întâlniri. Sunt şi eu o prostănacă şi o nevaloroasă şi poate că multă lume nu va citi acest articol, dar dacă n-am altă treabă scriu, ce naiba să fac… Deci fiţi îngăduitori şi dacă sunteţi la fel de tăntălăi ca mine, daţi mai departe, că poate injectăm o doză de îngăduinţă şi iubire şi în ceilalţi.

Aşa, chiar vreau azi să fac pe deşteapta şi am să încep să joc acest rol prin a spune cum că proasta de mine a auzit la un moment dat o vorbă care zicea aşa: “Lucrurile cărora le opui rezistenţă vor persista.” E de la nebunul ăla de Carl Jung, alt dezocupat care a aberat toată viața lui. Deşi sunt limitată şi nu prea am înţeles la ce se referă vorba asta, pare-mi-se că realitatea îmi tot arată cu exemple ce a vrut să zică zicala, de fapt.

Eu, în limitarea mea, am înţeles că rezistenţa asta este o formă de atenţie şi că atenţia este o modalitate de a da putere. Şi că dacă eu mă concetrez pe Vasilica, îi dau putere ei, şi că dacă eu mă concetrez pe prostie, prostia creşte şi înfloreşte, că dacă vorbesc despre cât de naşpa e PSD-ul, nu eu #rezist, ci el #rezista. Eu, în limtarea mea, am înţeles că dacă lupţi împotriva a ceva, ceva-ul ăla devine tot mai mare, deoarece el îşi va scoate la suprafaţă toate resursele ca să se protejeze, ca să se salveze, ca să supravieţuiască şi atunci, negreșit, se va amplifica. Că doar de aia cât am ieşit în stradă anti-PSD, PSD-ul a domnit.

Nu e greu să vezi, dacă te uiţi în jur, că acolo unde se vorbeşte despre boală, este boală. Că acolo unde se vorbeşte despre sărăcie, este sărăcie, că unde se vorbeşte despre putere e putere, că unde se vorbeşte despre prostie, e prostie şi tot aşa. Suntem ceea ce hrănim. Şi suntem ceea ce vedem. Dacă eu îi văd pe oameni proşti, înseamnă că e în mine un potenţial de prostie.

În 33 de ani de viaţă, eu am învăţat să îmi asum ceea ce văd în oameni ca fiind al meu. Şi  am înţeles că niciodată, dar niciodată, nu voi reuşi să schimb ceva judecând, fiind anti şi împotrivă. Am înţeles acum că dacă vreau să schimb ceva, e nevoie să mă schimb pe mine. Că dacă vreau să transform omenirea, e nevoie să mă transform pe mine. Şi ştiu că dacă văd un om prost, e în mine un potenţial de prostie şi nevoie să mă privesc eu însămi cu îngăduinţă şi compasiune şi apoi îl voi putea privi şi pe omul ăla la fel. Eu zic că aşa ne vindecăm. Cu iubire, nu cu ură.

N-am să schimb niciodată țara dacă arunc cu pietre în ceilalţi şi îi văd proști. Şi n-am să schimb niciodată țara luptând împotriva ei. Am să schimb țara iubind şi acceptând oamenii care locuiesc în ea. Înţelegând că atât pot ei, că ăsta este nivelul la care suntem acum. Am să fac o diferenţă iubindu-i aşa şi având încredere că exemplul meu şi căldura pe care o trimit către ei îi va ajuta, le va curăţa câmpul energetic şi că, într-o zi, se vor trezi.

La referendum i-am explicat bunicii mele ce ar fi util să voteze. Şi a înţeles. Dar până să pună ștampila, de emoţii, s-a încurcat şi a pus unde nu trebuia. Ieri a pus ştampila pe ultimul candidat, ca ea acolo a văzut că scrie numele celui pe care voia să îl voteze. Şi nu era aşa, dar presiunea a fost atât de mare, încât iar s-a emoţionat. Cum ar fi fost să îi trag palme, să o scutur, să ţip la ea? Bunica mea nu e proastă, e bătrână şi atât a putut ea. Şi, deşi de abia mai merge, s-a târât până la secţia de votare pentru că îşi vrea copiii în ţară lângă ea. Aşa cum îmi vreau şi eu părinţii înapoi, sănătoşi şi nu rupţi de muncă şi obosiţi.

Cum ar fi fost să urlu la bunica şi să-i spun ce proastă eşti că n-ai votat cu cine trebuia! Eu, în schimb, ca o tută ce sunt, m-am bucurat că bunica, femeie de 73 de ani, şi-a mişcat picioarele șchioape la secţie şi a dat un exemplu altora. I-am zis zis şi eu că aia e şi că data viitoare poate va şti mai bine. Cine ştie câţi alţii sunt ca ea şi au pus stampila în altă parte decât au vrut, pentru că noi îi presăm şi suntem cu ochii pe ei… eu i-aş iubi în loc să îi urăsc. Sunt ai noştri.

Eu îi iubesc şi pe aia de sparg semnițe pe stradă şi pe aia de înjură şi pe ăia de parchează pe locul meu de parcare, și pe ăia care nu vorbesc corect şi pe cei ce bârfesc şi pe toţi fraierii care trăiesc în românia şi menţin ţara la vibraţia asta la care e ea acum. Sunt şi eu o proastă, la fel ca ei. Sunt o proastă care crede că dacă nu iubim prostia, nu avem cum să ne deşteptăm. Sunt o proastă care crede că poţi să schimbi lucrurile de la nivelul emoţional mai întâi de toate, că după se va vedea şi la nivelul comportamental. Dar eu trăiesc cu capul în nori, pe frecvenţa mea.

De la frecvența asta, eu cred, în naivitatea mea, că nu putem schimba ceva ce nu acceptăm. Că nu putem arunca ceva ce există, ce e în noi. Proştii ăştia sunt Jokerii noştri. Proştii ăştia sunt buba noastră, aia pe care nu o îngrijim. Punem un plasture peste ea, dar nu dezinfectăm. Proştii ăştia sunt ăia pe care îi privim cu scârbă când trecem pe lângă ei pe stradă, dar de la care aşteptăm, ca la alegeri, să fie deştepţi şi să aleagă ca şi noi. Dar ce facem ca să îi educăm? Şi putem oare să educăm ceva ce ne facem că nu există, ceva ce ignorăm? Noi vrem să băgăm gunoiul sub preş şi să miroasă în România a parfum. Miroase a Sospiro peste tot. Din ăla contrafăcut. Că atâta am putut.

Când urâm proștii, ne urăm pe noi. Nu vreau să deranjez pe nimeni, scriu şi eu chestiile astea mai greu de înţeles, vorbesc despre asumarea responsabilității la nivel individual, pentru că eu sunt doar o visătoare care a înţeles că lumea e mai mult decât vedem şi că dacă iubim oamenii, realitatea se schimbă mult mai uşor decât dacă depunem efortul de a urî şi dacă ne dăm peste cap să strigăm “huooo, prostii, uite unde sunt!”. Care estem vreau să spun. Poate s-or mai găsi doi-trei ca mine şi ne-om uni vibrational. Eu tot cred în mântuire şi în salvare prin iubire, ce să-i faci…

Și aleg să iubesc în continuare proştii ăştia care au votat cu Vasilica. Pentru că dacă noi tot vorbim de Vasilica şi ei altceva nu mai aud, înţeleg că proștii noștri nu cred că există alte opţiuni. Eu îmi asum că marketingul Vasilicăi e făcut de noi. Şi am să-i privesc pe oamenii ăştia care au votat cu ea cu îngăduinţă şi compasiune şi vreau să le spun azi că e ok. Accept faptul că atâta ştiu ei acum şi am încredere că într-o zi vor înţelege şi se vor trezi. Eu le mulţumesc că au votat şi le spun să nu se supere pe noi, cei care strigam în gura mare să iasă la vot şi apoi îi acuzăm că au votat fără cap și că sunt proști.

Eu vă iert şi mă iert pentru cât v-am judecat! Sunteti ai noştri şi vă respect! Şi eu sunt un om prost. Şi în prostia mea, aleg să vă iubesc şi să îmi cer iertare pentru că nu v-am putut ajuta mai mult! Fac şi eu ce pot şi azi pot să citesc şi să recitesc citatele astea de la Maica Tereza, sperând, ca o naivă, că ceea ce a spus femeia asta care a trăit la vibraţia iubirii, ne va ajuta.

“Dacă îi judeci pe oameni, nu îţi mai rămâne timp să îi iubeşti.”

„Ce poţi să faci pentru a aduce pacea în lume? Du-te acasă şi iubeşte-ţi familia!”

„Nu avem nevoie de arme şi de bombe pentru a aduce pacea, ci de dragoste şi compasiune.”

„Nu lăsa pe nimeni să plece de la tine fără a-i aduce bine şi fericire. Fii expresia vie a bunătăţii Domnului: bunătate pe chipul tău, bunătate în ochii tăi, bunătate în zâmbetul tău.”

„Să ne întâmpinăm întotdeauna cu un zâmbet, deoarece zâmbetul este începutul dragostei.”

„Zâmbiţi-vă unii altora. Zâmbeşte-i soţiei tale, zâmbeşte-i soţului tău, zâmbeşte-le copiilor, zâmbeşte oricui – nu contează despre cine este vorba – şi asta ne va ajuta să creştem într-o iubire mai mare unii pentru alţii.”

________________________

Pentru vindecare emoțională, pentru echilibrare interioară prin psihoterapie și hipnoză, te aștept cu drag să-mi povestești mai multe despre tine și emoțiile tale la adresa contact@andreeasavulescu.ro

Pun accent pe educație, așa că te rog distribuie acest articol ca informațiile utile să ajungă și la cei care au nevoie să vadă și o altă perspectivă. Poți să vizitezi paginile de Facebook Psihoterapeut Andreea Săvulescu și instagram @psihoterapeutandreeasavulescu unde împărtășesc zilnic gânduri și idei inspiraționale.

Acceptă-ți sinele, depășește-ți blocajele emoționale și descoperă fericirea adevărată în cele două cărți ale mele – Ziua în care m-am iubit cu adevărat și Trăiește autentic! Lecții de fericire de la un psihoterapeut – pe care le poți comanda la preț promoțional, de aici: Pachet Bookzone Andreea Săvulescu!

Și nu uita, în aceste vremuri incerte, reușim împreună!

Îți mulțumesc și te îmbrăţişez cu drag,

Andreea

You Might Also Like

No Comments

Leave a Reply