Povești de viață

Bani de țigări – povestea lui Florian

august 26, 2013

Distribuie!

Apreciez faptul că, din ce în ce mai mulți cititori ai site-ului sunt dispuși să împărtășească din experiențele, trăirile și gândurile lor. Și mă bucur enorm să observ că, foarte mulți tineri acceptă această provocare. Și îmi pare că toți sunt talentați. Și ai să te convingi citind ceea ce ne scrie Florian. Pe mine m-a amuzat enorm și am realizat că, are extraordinar de mare Și spre rușinea mea, recunosc că, deși știu enorm de multe lucruri despre vizualizare și legea atracției, niciodată nu am privit lucrurile din perspectiva această! 🙂

Iată ce ne spune Florian despre fumat, bani, manele, vizualizare și atracție:

„Fumatul este de obicei văzut ca o slăbiciune inofensivă, tratată cu îngăduinţă. Câţi dintre cei care fumează ştiu însă că fumatul este, de fapt, o boală? Foarte puţini… Ceea ce nu ştie de obicei fumătorul, este faptul că, nevoia de a aprinde o ţigară este, de fapt, manifestarea unei boli: dependenţa de nicotină. Din acest motiv, la solicitarea creierului, şi a întregului organism în egală masură, fumătorul face tot posibilul să îşi procure drogul, ţigaretele, indiferent de factorii externi care, teoretic , ar trebui să îl facă pe om să renunţe la viciu. Astfel, indiferent de situaţie, fie tutunul i-a provocat deja o boală, fie se află într-o situaţie materială precară, fie preţul ţigărilor creşte foarte mult, fumătorul va face tot posibilul să îşi satisfacă nevoia de a aprinde o ţigară.

Nu am de gând să ţin predici despre fumat, efecte, cauze sau alte chestii de genul, ceea ce m-a surprins este modalitatea prin care  fumătorii, au mereu ţigari, din moment ce preţul lor nu e deloc mic.

Eu nu sunt fumător, dar am prieteni care practică acest “sport”, şi când se întalnesc cele două echipe, fumători şi nefumători, se mai aprind polemici, printre care, cel mai des am auzit următoarele două afirmaţii: “Dacă adunai toţi banii daţi pe ţigări, îţi puteai cumpăra acum o maşina scumpă” şi replica: “ Păi tu nu eşti fumător, maşina ta scumpă unde e?” . Şi discuţia se încheia aici, fără niciun final clar. Am stat şi am reflectat puţin asupra acesteia, şi cred că am găsit răspunsul, asta după ce am citit câteva carţi şi bloguri despre succes, motivaţie, prosperitate şi am vizionat de două ori filmul The Secret , documentar bazat pe cartea cu acelaşi nume scrisă de Rhonda Bryne . Astfel, aşa cum afirmă Charles Haanel , “Gândirea este o energie creatoare. Ea atrage toate elementele necesare pentru materializarea obiectului asupra căreia se focalizează. “ Altfel spus, fumătorii işi doresc atât de mult să fumeze, încât se vizualizează foarte des cu ţigarea în mână, se gândesc doar la tutun şi la momentele în care fumau şi se simţeau bine, încât îşi activează mare parte a neuronilor, şi mintea lor caută soluţii pentru această problemă, astfel atrăgând rezultate pozitive pentru ei. Rhonda Byrne afirma că : ” Orice gând puternic avem, acesta se întoarce la noi în fapte şi obiecte, se materializează.” ; sunt de părere că, fumătorii, inconştient focalizează gândirea lor exclusiv pe ţigări, reuşind să le obţină, indiferent dacă la momentul respectiv nu mai au bani, sau se simt rău, apar soluţii.

Nu am menţionat, dar eu am doar 18 ani, încă nu am reuşit să experimentez pe deplin aceste tehnici, dar în anumite cazuri chiar au funcţionat, dacă chiar îți dorești ceva cu adevărat, pui suflet şi credinţă în gândire vei ajunge să îl obţi, mai devreme sau mai târziu. După ce am văzut acel documentar, am început să înțeleg anumite lucruri, şi poate vi se pare amuzant, dar cred că ştiu de ce atrag maneliştii atât de mulţi bani, din ce în ce mai mulţi bani. Un pas important pe care îl prezintă Rhonda Bryne în documentar şi în carte este vizualizarea, şi convingerea sinelui că ai obţinut deja ceea ce îţi doreşti, trebuie să afirmi şi să te comporţi ca şi cum ai avea deja ceea ce iţi doreşti pentru a-l obţine. În cântecele lor, deşi nu sunt amator, inevitabil le aud şi le reţin , maneliştii fac afirmaţii precum “ vin dolarii că pe bandă “ , “ la vârsta mea îmi permit orice “ , “pun ban pe ban pe ban “ . Asftel, afirmând din nou şi din nou acestea, şi spunând-o cu pasiune, aşa cum o fac ei când cântă, ajung să atragă prosperitatea şi din ce în ce mai mulţi bani. Poate părea ciudat, poate amuzant, e doar perspectiva mea, dar așa văd eu lucrurile.”

Tu ce părere ai despre asta? Lasă-ne un comentariu în care să ne spui cum vezi tu lucrurile. Dacă ți-a plăcut, te invit să îl încurajezi pe Florian printr-un Like sau Share pe Facebook. 🙂

________________________

Pentru vindecare emoțională, pentru echilibrare interioară prin psihoterapie și hipnoză, te aștept cu drag să-mi povestești mai multe despre tine și emoțiile tale la adresa contact@andreeasavulescu.ro

Pun accent pe educație, așa că te rog distribuie acest articol ca informațiile utile să ajungă și la cei care au nevoie să vadă și o altă perspectivă.

Te invit să vizitezi paginile de Facebook Psihoterapeut Andreea Săvulescu și Instagram @psihoterapeutandreeasavulescu unde împărtășesc zilnic gânduri și idei inspiraționale.

Acceptă-ți sinele, depășește-ți blocajele emoționale și descoperă fericirea adevărată în cele două cărți ale mele – Ziua în care m-am iubit cu adevărat și Trăiește autentic! Lecții de fericire de la un psihoterapeut – pe care le poți comanda la preț promoțional, de aici: Pachet Bookzone Andreea Săvulescu!

Și nu uita, în aceste vremuri incerte, reușim împreună!

Îți mulțumesc și te îmbrăţişez cu drag,

Andreea

You Might Also Like

4 Comments

  • Stefan august 26, 2013 at 9:12 am

    Foarte interesant articolul. Incearca sa mai scrii, ai un potential urias.

  • Florian august 29, 2013 at 9:05 am

    Multumesc! Voi incerca sa continui …

  • ela august 29, 2013 at 8:05 pm

    interesanta perspectiva, ia sa ma apuc de cantat manele…glumesc 🙂
    hmmm, la 18 ani cati dintre tineri au astfel de preocupari ?! felicitari pentru gandirea analitica si pentru curajul de a-ti expune opinia.

  • bran decembrie 12, 2013 at 2:27 am

    Secretul” nu face altceva decat sa indice acelasi lucru pe care il spune si Gregg Braden, precum si altii adopta aceeasi ideologie (macar atat e bine ca se intalnesc concluziile la capat de linie): uzul liberului arbitru.
    Fumatorii nu isi fac o imagine cu ei savurand o tigareta si se gandesc la ea cand simt nevoia de a consuma nicotina. Fumatul este o dependenta. Punct. Nu o necesitate sau o manifestare (contrastanta cu imaginea de sine ori in accord cu ea, conform imaginii cu noi insine fumand). La fel de bine orice poate deveni dependenta. De la rutina, la obicei, la atasament se poate ajunge cu usurinta la stadiul anterior mentionat.
    Fumatorii nu fac altceva decat sa fumeze. Isi consuma dependenta, cel mai probabil pana cand isi vor da seama ca ei detin controlul si ei sunt cei care iau deciziile. Atat, fara alte ramificatii complexe si inutile.
    Cu drag,
    un fumator de 10 ani.

  • Leave a Reply