Browsing Category

Relaţii interumane

Dezvoltare personală Evoluţie personală Relaţii interumane

Ce trebuie să ştim despre frică, panică şi anxietate

martie 12, 2020
Ce trebuie să ştim despre frică, panică şi anxietate

Sunt o persoană anxioasă, a trebuit să accept şi să recunosc că, deşi sunt psiholog şi am atât de multe cunoştinţe teoretice, unele lucruri nu-mi ies în practică, cu mine însămi. Au fost momente în care nu am avut control asupra gândurilor mele şi, deşi ştiam că în creierul meu se desfăşoară nişte scenarii iraţionale, nu puteam să mă detaşez şi să îmi liniştesc mintea şi nici corpul.

Fiind psihoterapeut, ştiu ce înseamnă atacurile de panică şi frica extremă. Fiind un om care a suferit în unele etape ale vieţii de anxietate, ştiu ce înseamnă neputinţa şi spaima şi incapacitatea de a gândi clar, ştiu ce înseamnă nefuncționalitatea şi momentele acelea în care îţi este frică să adormi ca nu cumva să fie somnul ultim, sau în care ai vrea să dormi o viaţă, sau dorinţa de a sări într-o altă dimensiune în care eşti alt om, neînfricat, funcţional, care trăieşte, nu supravieţuieşte.

Am trecut prin nişte momente extreme în viaţa mea şi am suferit foarte mult din cauza propriei minţi, până când am învăţat ce să fac cu ea, astfel încât să pot gândi raţional şi limpede. Totuși, sunt în continuare situaţii în care mă panichez, însă panica, uneori, este firească. Alteori însă, anxietatea ne poate dăuna.

Scriu acest articol într-o perioadă dificilă pentru umanitate, în care anxietatea este la un nivel crescut, în care domneşte panica, în care suntem, poate, confuzi, înfricoşaţi, înspăimântaţi. Este ceva nou pentru noi ceea ce trăim acum, probabil că în aceste momente persoanele care suferă de anxietate sunt tot mai vulnerabile, sigur că s-au înmulţit și atacurile de panică şi de aceea am considerat că acesta este momentul potrivit de a face puţină psihoeducaâie, pentru a aduce puţină claritate asupra anxietățtii şi a mecanismelor ei – cu scopul de a ajunge să înţelegem funcţionalitatea minţii, a psihicului uman.

Atunci când înţelegem cum funcţionăm, cresc şansele să fim mai îngăduitori cu noi înşine, dar şi unii cu ceilalţi, să înţelegem de ce noi gândim şi acţionăm într-un fel anume, de ce alţii o fac într-un mod diferit de al nostru şi să învăţăm să acceptăm diversitatea reacţiilor pentru că anxietatea şi panica ne pot dezbina, ne pot aduce în punctul în care să ne împărţim în tabere, poate chiar să ne rănim, deoarece nu mai suntem atât de raţionali. Iar în astfel de momente în care există ameninţări la nivel global, este important să acţionăm în unitate, să ne sprijinim şi să ne încurajăm unii pe alţii, pentru că astfel ne ajutăm pe noi înşine. Azi, mai mult ca oricând, este important să înţelegem că suntem cu toţii aceeaşi energie, iar îmbrăţişarea acestui lucru este ceea ce ne poate duce mai departe pe scala evoluţiei umanităţii.

Aşadar, ce este anxietatea?

De regulă, starea de anxietate apare atunci când ne simţim ameninţaţi, aşa că rolul său este de protecţie, pentru că activează în creier unul din răspunsurile automate, luptă, fugi sau îngheaţă. Anxietatea este o experienţă comună, firească și reprezintă starea de frică, de teamă care se trăieşte în acea zonă a creierului numită amigdala, creier arhaic său creier reptilian, care, în trecut, la începuturile omenirii, era foarte utilă pentru că i-a ajutat pe înaintaşii noştri să se conserve şi să ducă specia mai departe. Este, practic, instinctul nostru de supravieţuire. Prin urmare, frica nu este o emoţie negativă, ea ne este utilă, are rol reglator, atâta timp cât se încadrează în nişte limite.

Când este prea intensă însă, ea poate fi disfuncţională, se poate transforma într-o tulburare, ca anxietatea generalizată – care este cea mai comună şi se caracterizează prin gânduri negative anticipatorii, temeri diverse şi comportament evitant, dar şi ca tulburări de panică, fobii sau sindrom al stresului post-traumatic, urmare a unor întâmplări nefericite. Tulburările au în spate gânduri iraţionale incontrolabile, care, în atacurile de panică, dau stări fiziologice ca nod în gât, palpitaţii, transpiraţie excesivă etc şi comportamente agresive uneori. În spatele atacurilor de panică stau două frici, aceea de a înnebuni sau aceea de a muri.

În cazul de faţă, oamenilor le este frică de moarte, simţim ameninţarea dată de această pandemie, se observă o stare generală de anxietate şi foarte probabil sunt multe tulburări de panică ce s-au declanşat în această perioadă. În fapt, pare că este o satre generală de panică,  oarecum “contagioasă”. În astfel de momente este foarte importantă psihoeducația, deoarece ne ajută să distingem între teama funcţională şi panica disfuncţională. Este important să înţelegem ce se întâmplă cu noi, de ce avem aceste reacţii şi aceste senzaţii corporale, pentru că, să fim conştienţi de noi, de mintea noastră şi de organismul nostru, este cel mai util lucru pe care îl putem face.

Atunci când ne este teamă, ne putem lua măsurile necesare pentru a ne proteja, suntem lucizi, însă panica ne ţine amigdala activată şi împiedică partea mai nouă a creierului, cortexul, să îşi facă treaba şi să intre în joc cu raţiunea, care ne ajută să distingem informaţiile, să înţelegem ce se întâmplă în realitate și care sunt scenariile din mintea noastră. Panica ne blochează, iar un om blocat este expus şi vulnerabil. Am scris în detaliu despre mecanismele fricii și despre cum o putem ține sub control în cartea mea Trăiește autentic! Lecții de fericire de la un psihoterapeut, care poate fi comandată împrună cu Ziua în care m-am iubit cu adevărat, la preț promoțional, de aici: Pachet Bookzone Andreea Săvulescu!

Exemplul pe care îl dau cel mai des clienţilor mei în cabinet, legat de frică, este acela în care, dacă mergem pe stradă şi auzim subit un zgomot puternic, prima noastră reacţie este una din categoria luptă, fugi sau îngheaţă, pentru că se activează amigdala creirului și de abia apoi începem să ne explicăm zgomotul, poate realizăm că cineva a scăpat ceva pe jos și asta a provocat zgomotul şi astfel ni se linstesc atât mintea cât şi corpul, deoarece intra în acţiune nocortexul.

Anxietatea generalizată însă, ca de altfel şi atacurile de panică, ne ţine corpul într-o alertă constantă şi astfel organismul nostru este invadat de hormoni ai stresului, cum ar fi cortizolul, adrenalia, noradrenalina, care ne slăbesc imunitatea şi ne vulnerabilizează organismul. Iar un organism vulnerabil este mai predispus la boală – este un lucru demonstrat ştiinţific.

Aşadar, este foarte important să învăţăm să ne acceptăm frica, păstrându-ne în acelaşi timp luciditatea. Dacă însă ne este greu şi atacurile de panică şi anxietatea ne doboară, putem să apelăm la specialişti, la psihoterapeuţi care, în această perioadă, sunt disponibili la a susţine şedinţele şi online, sau la liniile special create. Important este să înţelegem că nu suntem singuri şi că ne putem ajuta, sprijini şi încuraja unii pe alţii în a fi bine emoţional, psihologic şi fizic, mai degrabă decât a ne transmite şi întări o panică generală care ne face vulnerabili.

Cel mai util pentru noi în această perioadă ar fi să fim responsabili și să urmăm cât putem de mult indicațiile specialiștilor, ale autorităților, dar și să fim îngăduitori cu oamenii care trec prin stări de panica și să înțelegem că etichetările, critica, judecata, atitudinea de superioritate, nu ne aduc mai aproape unii de alții și nici nu îi ajută pe cei panicați să vadă lucrurile diferit, deoarece creierul lor este în alertă. Cel mai util lucru pe care, dacă suntem raționali, îl putem face, este să le explicăm cu blandețe, să fim empatici, să ne întoarcem către ei cu iubire și cu blândețe, pentru că și ei sunt ai noștri. Și, mai ales, e important să fim noi înșine un exemplu.

Am încredere că atunci când această experienţă se va sfârşi, vom deveni nişte oameni mai conştienţi de mintea şi de organismul nostru şi vom fi cu toții mai prieteni cu noi înşine şi unii cu alţii.

________________________

Pentru vindecare emoțională, pentru echilibrare interioară prin psihoterapie și hipnoză, te aștept cu drag să-mi povestești mai multe despre tine și emoțiile tale la adresa contact@andreeasavulescu.ro

Pun accent pe educație, așa că te rog distribuie acest articol ca informațiile utile să ajungă și la cei care au nevoie să vadă și o altă perspectivă. Poți să vizitezi paginile de Facebook Psihoterapeut Andreea Săvulescu și Instagram @psihoterapeutandreeasavulescu unde împărtășesc zilnic gânduri și idei inspiraționale.
Acceptă-ți sinele, depășește-ți blocajele emoționale și descoperă fericirea adevărată în cele două cărți ale mele – Ziua în care m-am iubit cu adevărat și Trăiește autentic! Lecții de fericire de la un psihoterapeut – pe care le poți comanda la preț promoțional, de aici: Pachet Bookzone Andreea Săvulescu!

Și nu uita, în aceste vremuri incerte, reușim împreună!

Îți mulțumesc și te îmbrăţişez cu drag,

Andreea

Sursă foto Unsplash

 

 

 

 

Dezvoltare personală Evoluţie personală Încredere în sine Relaţii interumane

Să ne arătăm autentici este normalitate, nu o dovadă de curaj

februarie 14, 2020
Să ne arătăm autentici este normalitate, nu o dovadă de curaj

Cândva, în trecutul meu nu foarte îndepărtat, am trăit o zi în care m-am desprins de tot ceea ce aveam în jurul meu şi am privit, pentru prima dată în viață, adânc în mine. Atunci m-am văzut cu adevărat. Atunci, după ce am dat deoparte tot ce nu era al meu, am înţeles cine sunt, cum sunt şi m-am acceptat. Aceea a fost ziua în care m-am iubit cu adevărat, ziua în care am început să scriu primele pagini în cartea vieţii mele. O carte care, în doar două luni de la lansare, a ajuns în mâinile şi inimile a zeci de mii de oameni, pe care i-am îndreptat, sper, către ei înşişi.

Pentru că sunt impresionați, unii oameni îmi scriu mesaje drăguţe, autentice, calde, în care îmi mulţumesc că exist, îmi spun că au conştientizări, că au început psihoterapia sau că au vindecat o rană din trecut. Însă ceea ce mi se transmite cel mai des este faptul că sunt o curajoasă pentru că m-am deschis, m-am expus şi am vorbit despre experienţele mele. Ochii mei citesc foarte des cuvântul curaj, urechile mele aud constant cuvântul curaj, sunt adesea felicitată pentru curaj, aşa că în ultima vreme, în mintea mea a fost tot mai prezent cuvântul acesta – curaj.

Şi pentru că sunt foarte atentă la mine şi la emoţiile mele în diverse contexte ale vieţii, m-am îndreptat puţin către acest curaj, ca să aud ce vrea să-mi spună el. Are vreun rol, îmi trezeşte vreun sentiment? Pentru mine emoţiile sunt un barometru, un indicator, aşa că am învăţat să fiu în contact cu ele deseori. Prin urmare, m-am întrebat de ce oare acest cuvânt – curaj – nu îmi provoacă mândrie, aşa cum oamenii îmi transmit că ar trebui să simt? Şi ce simt eu de fapt?

Aşa am ajuns la concluzia că nu simt nimic faţă de acest cuvânt. Că, pentru mine, să fiu eu însămi nu este o dovadă de curaj. Şi că noi numim curaj autenticitatea, ceva ce e firesc, ceva ce ar trebui să fie natural. Faptul de a fi noi înşine şi de a ne arăta lumii aşa cum suntem, faptul de a ne iubi şi de a vorbi despre experienţele noastre, faptul de a ne asuma imperfecţiunile şi de a ne trata cu blândeţe, faptul de a ne identifica cu natura noastră umană, asta nu ar trebui să fie curaj, ci normalitate.

Noi suntem cei care dăm o anume conotaţie acestui cuvânt, cuvintele sunt doar cuvinte, oamenii le fac negative, pozitive, rele, bune, rușinoase, dureroase. Ne dăm cel mai bine seama de asta privind către copii, ei pot rosti cuvinte pe care noi le considerăm vulgare şi o fac râzând. Copiii se amuză, pentru ei cuvântul nu e nimic mai mult decat atât, adulţii sunt cei care le transmit că unele sunt ruşinoase, altele nepotrivite, interzise chiar.

Faţă de curajul ăsta al meu, eu simt neutralitate, nu cred că am făcut ceva deosebit. Dar mă întreb, oare cât suntem de speriaţi dacă trăim vieţi în care jucăm roluri doar ca să primim validare, apreciere şi iubire? Şi cât de iubire este iubirea pentru care trebuie să fim altcineva? Şi cât de iubire este iubirea pe care o cerşim? Şi cât de viaţă este viaţa în care trebuie să fim, până la capăt, actori?

Eu am trecut prin procesul meu de autocunoaştere şi de iubire de sine şi nu am cuvinte să descriu ceea ce simt acum, cât de în armonie cu mine am ajuns să trăiesc. Sper doar că transmit. Azi cred că a nu trăi în acord cu noi înşine înseamnă a ne complica şi mai cred că depunem un mai mare efort pentru a ne preface decât pentru a ne transforma, sau mai bine zis pentru a ne reconecta cu cine suntem noi cu adevărat și a ne arăta așa.

Dar mă ştiţi, eu sunt o idealistă, e ceva ce mă caracterizează, e ceva al meu. Eu visez şi nimeni niciodată nu îmi va lua această abilitate, aşa că daţi-mi voie să visez în continuare că va veni şi ziua aceea în care toţi oamenii se vor trezi, se vor iubi şi vor simţi şi ei că a ne dezbrăca de hainele unei vieţi trăite în minciună nu ne va face să ne îmbolnăvim de la frigul de afară, ci ne va vindeca prin căldura pe care noi înşine o emanăm din interior către exterior.

Eu cred şi simt că adevărata libertate vine atunci când nu mai fugi, când nu te mai ascunzi, când vorbeşti despre cine eşti, despre ce greşeli ai făcut, despre locul de unde vii, despre oamenii care te-au influenţat şi care au avut un rol în a te aduce în acest punct şi când devii dispus să îți asumi că aşa eşti în acest moment al vieţii tale, fără ruşine şi fără frica de gura lumii, pe care noi înşine, prin a ne ascunde, o alimentăm.

De fiecare dată când ascundem ceva, cedăm din puterea noastră şi din libertatea cu care ne-am născut. Atunci când evităm, când nu vorbim despre experienţele noastre, despre durerile noastre, despre alegerile cu care nu ne mândrim, despre oamenii pe care îi iubim, despre oamenii pe care îi urâm, despre amanţi, despre cei ce nu mai sunt, despre rude care nu au fost conforme neamului din care provenim, de fiecare dată când ascundem, când ne ascundem, când mințim, când ne mințim, ne rănim pe noi înşine, îi rănim pe cei din jur şi rănim și generaţiile care vin.

Eu cred că acest curaj de a vorbi despre cine suntem, nu ar trebui să mai fie numit curaj. Curajul este împotriva fricii, de ce să-mi fie frică să fiu eu? Nu pierd pe nimeni dacă mă expun, ba din contră, mă câştig pe mine, iar eu, în propria mea viaţă, sunt comoara mea cea mai de preţ. A mă arăta lumii aşa cum sunt este ceea ce îmi dă libertatea, nu fuga, nu prefăcutul că nu există, că nu s-a întâmplat, că n-am trăit şi n-am simţit. Evitarea este falsă libertate, e viaţă irosită, nu viaţă trăită. Eu îmi iubesc viaţa prea mult pentru a-mi permite să o irosesc, nu știu încă dacă voi mai avea și alta, dar cred că asta pe care o am merită toată atenția mea. Așa că eu aleg să mă arăt așa cum sunt.

Pe mine m-a ajutat să vorbesc despre faptul că nu m-am simţit iubită când eram mică pentru că nici părinţii mei nu au ştiu ce am avut nevoie, nici eu să cer. Şi mă ajută să vorbesc despre faptul că m-am simţit inferioară şi inadecvată şi grasă şi urâtă şi proastă uneori. Mă ajută să recunosc că am fost săraci, că, așa cum suntem toți, dar ne e frică să recunoaștem, am fost și eu furioasă pe părinţii mei, că uneori m-am simţit atât de rănită încât am strivit cu vorbele oamenii care m-au făcut să sufăr, ca să sufere la rândul lor.

Pe mine mă ajută să recunosc că am greşit, că m-am simțit abandonată şi că am abandonat, că am înşelat, că am cerşit iubirea unor bărbaţi care nu se puteau iubi nici măcar pe ei, dar care până la urmă tot pe mine m-au considerat răufăcătorul din vieţile lor, că primul bărbat pentru care am simţit iubirea aia autentică nu a vrut să avem o relaţie asumată şi cu toate astea, deşi nu mai ştim nimic unul de celălalt, eu îl respect în continuare şi că, dacă m-aş întoarce în trecut ştiind lucrurile pe care le ştiu acum, tot aș alege să-l iubesc şi nu aş regreta, cum nu regret nici azi, ba chiar m-aș bucura că am trăit ceva atât de frumos și de intens.

Pe mine mă ajută să fiu eu și să nu-mi pese de ceea ce cred ceilalți, pentru că, la sfârșitul zilei, eu știu că judecățile pe care ei le emit vin din proiecțiile lor. Și mă ajută să visez la ziua în care vom ajunge să fim cu toții noi înșine fără teamă, înțelegând că a ne arăta autentici este ceva normal.

Poate că asta ne-ar ajuta pe toţi. Să vorbim. Să simțim. Să recunoaştem. Să arătăm, Să ne arătăm. Să ne eliberăm. Fără să considerăm că asta este curaj.

________________________

Pentru vindecare emoțională, pentru echilibrare interioară prin psihoterapie și hipnoză, te aștept cu drag să-mi povestești mai multe despre tine și emoțiile tale la adresa contact@andreeasavulescu.ro

Pun accent pe educație, așa că te rog distribuie acest articol ca informațiile utile să ajungă și la cei care au nevoie să vadă și o altă perspectivă. Poți să vizitezi paginile de Facebook Psihoterapeut Andreea Săvulescu și instagram @psihoterapeutandreeasavulescu unde împărtășesc zilnic gânduri și idei inspiraționale.

Acceptă-ți sinele, depășește-ți blocajele emoționale și descoperă fericirea adevărată în cele două cărți ale mele – Ziua în care m-am iubit cu adevărat și Trăiește autentic! Lecții de fericire de la un psihoterapeut – pe care le poți comanda la preț promoțional, de aici: Pachet Bookzone Andreea Săvulescu!

Și nu uita, în aceste vremuri incerte, reușim împreună!

Îți mulțumesc și te îmbrăţişez cu drag,

Andreea

 

Photo by Annie Spratt on Unsplash

 

Dezvoltare personală Evoluţie personală Gândire pozitivă Încredere în sine Iubire de sine Relaţii interumane

Fii cine eşti tu, nu cine vor alţii să fii!

aprilie 18, 2018

Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu uneori resimt presiunea asta socială atât de tare, încât îmi vine să fug, să mă ascund, să mă refugiez pe o insulă pustie, doar eu cu mine – fără nimic, şi pur şi simplu să fiu. Să exist şi atât… fără statute, fără lucruri materiale, fără aşteptări, fără societate, fără tot ceea ce este lumesc şi uneori chiar degradant pe acest pământ.

Şi da, poate că declaraţia asta sună ciudat, dat fiind că vine din partea unui psiholog, dar cred că tocmai asta este problema noastră în lumea de azi. Faptul că punem etichete şi aşteptăm ca ceilalţi să se comporte conform lor. De aici vine presiunea, pe care deşi o resimțim noi înşine în raport cu lumea externă, alegem să o ducem mai departe, deoarece asta învăţăm de la cei din jur şi ajungem să credem că nu mai există o altă cale de a trăi. În realitate, cea mai frumoasă cale este calea lui a-ţi fi fidel, aşa cum eşti, cu zeci de imperfecţiuni.

Continue Reading

Dezvoltare personală Gândire pozitivă Încredere în sine Iubire de sine Relaţii interumane

Ce fel de om alegi să fii?

octombrie 31, 2017

Când suntem mici, ascultăm şi mai apoi citim poveşti. Poveşti despre prinţi şi prinţese, despre zmei, despre zâne, despre regi şi regine, despre Feți Frumoşi şi Ilene Cosânzene. Poveşti despre bine şi rău.

Şi în urma lor rămânem cu impresia că întotdeauna binele învinge răul, că iubirea câştiga şi că viaţa se termină în fericire, undeva departe, la “adânci bătrâneţi”. Continue Reading

Dezvoltare personală Gândire pozitivă Încredere în sine Relaţii interumane

Motivul pentru care ești nefericit

octombrie 13, 2017

Se spune că noi, cei care trăim azi, suntem privilegiaţi pentru că dispunem de atât de multe lucruri pe care alţii, în vremurile trecute, nu le-au avut şi de care nu s-au bucurat. Iar cel mai mare aşa-zis DAR al contemporanităţii este acela de a ne fi născut liberi şi de a avea dreptul de a decide cine vrem să fim şi ce vrem să facem cu propriile vieţi.

Se spune că noi, spre deosebire de înaintaşii noştri, avem posibilitatea de a decide. Şi în special de a decide să fim fericiţi. Continue Reading

Dezvoltare personală Evoluţie personală Iubire de sine Relaţii interumane

Bunătatea e în fiecare dintre noi, trebuie doar să ne conectăm la ea!

aprilie 19, 2017

Am mai spus şi am să repet: nu există om bun sau rău. Există om, cu bune şi cu rele.

Sunt oameni care aleg să trăiască cu bunătate şi sunt oameni care aleg să evidenţieze ce e mai rău în ei. În spatele fiecărei atitudini pe care alege să o afişeze cineva, stă însă ceva bine ascuns.

În spatele a ceea ce afişezi rău, stau de multe ori sentimente negative care duc la neputinţă. Stau gânduri disfuncţionale preluate poate de altundeva, gânduri negative despre oameni şi despre lume sau despre tine însuţi chiar. Continue Reading

Dezvoltare personală Relaţii de cuplu Relaţii interumane

Când oamenii te resping și doare…

aprilie 14, 2016

Uneori oamenii în care crezi, oamenii pe care îi iubeşti, oamenii pe care îi respecţi, pe care te bazezi şi pe care îi crezi aproape – te lovesc exact acolo unde te doare mai tare. Atunci când te doare mai tare. Atunci când eşti cel mai vulnerabil şi ai avea cea mai mare nevoie de suportul lor.

Uneori oamenii pe care îi ai aproape sufletului tău, cu care aparent aveai relaţii de conexiune, de intimitate şi de apropiere îţi spun din senin că ei au alte aşteptări de la viaţă, alte valori, alte idealuri şi că e prea mult pentru ei să le accepte şi pe ale tale.

Continue Reading

Dezvoltare personală Gândire pozitivă Relaţii de cuplu Relaţii interumane

4 lucruri care îți distrug relația de cuplu

aprilie 5, 2016

Cu ani în urmă am realizat că viaţa e puţin diferită faţă de cum mi-aş fi imaginat. Am înţeles că ceea ce am văzut şi am auzit la alţii nu este neapărat valabil pentru fiecare dintre noi, că povestea ta nu seamănă întotdeauna cu a mea, că ce simt eu faţă de o situaţie e diferit faţă de cea ce simţi tu faţă de aceeaşi situaţie, că felul în care gândesc despre ceva nu este neapărat acelaşi cu felul în care gândeşte altcineva. Am înţeles că deşi părem asemănători, sunteme extrem de diferiţi, dar că în esenţă nevoile noastre sunt aceleaşi. Continue Reading

Dezvoltare personală Evoluţie personală Gândire pozitivă Relaţii interumane

De ce ne-a marcat atât de tare tragedia Colectiv?

noiembrie 4, 2015

De câteva zile un văl negru ne-a umbrit inimile. Suntem îndureraţi şi şocaţi de ceea ce s-a întâmplat vineri în clubul Colectiv. Mărşăluim în tăcere, aprindem lumânări, ducem flori, donăm sânge şi ne rugăm şoptit. Ne rugăm cu solidaritate pentru sufletele acelor tineri pieriţi într-un mod atât de crunt şi greu de imaginat. Ne rugăm pentru liniştea celor ce s-au intersectat cu moartea şi-au scăpat, ne rugăm pentru cei ce se zbat între viaţă şi moarte, pe paturile de spitale, în speranţa că poate acum Dumnezeu va auzi rugăciunea noastră colectivă. Continue Reading

Dezvoltare personală Gândire pozitivă Relaţii interumane

Dacă crezi că viaţa e grea, citeşte asta! O poveste care te va impresiona

iulie 25, 2015

Această poveste este despre viaţă. Poate fi o poveste despre viaţa mea, poate fi despre viaţa ta, sau poate fi despre vieţile tuturor. Este o poveste despre cum ai putea ajunge chiar tu în viitor. Despre cum putem ajunge, cândva, fiecare dintre noi, dacă astăzi nu schimbăm ceva. Poate te va face să plângi, aşa cum m-a făcut pe mine. Poate te va îndurera. Poate te va pune pe gânduri. Poate te va schimba. Poate te vei identifica tu însuţi, sau poate îţi veţi da seama că ştii pe cineva care seamănă cu personajul. Personaj al cărui rol în poveste, dacă aş avea puteri magice, l-aş schimba. Pentru că nimeni în viaţă nu merită să treacă prin aşa ceva. Continue Reading