Poate lumea ar fi mai frumoasă pentru cupluri dacă nu ar exista certuri. Poate am uita semnificația cuvintelor “divorț” și “despărțire”și am evita durerea. Imperfecțiunea umană, egoismul și o atitudine cicălitoare de multe ori, dau naștere r unor certuri ce pot distruge o relație. Trăim vieți agitate și stresante și în consecință, asta afectează stările noastre, iar la sfârșitul zilei, acasă ne așteaptă alte provocări cărora de multe ori nu știm cum să le facem față.
Așadar, pentru că perfecțiune nu există, ca să ne facem viața de cuplu mai frumoasă și să evităm certurile deloc benefice, este indicat să ținem cont de câteva sfaturi:
1. Niciodată scopul unei certuri nu trebuie să fie acela de a dovedi că unul dintre parteneri are dreptate, iar celălalt nu. Scopul ar trebui să fie acela de a rezolva problema de la care a pornit cearta. Spre exemplu, dacă partenerul tău a cheltuit prea mulți bani pe un obiect, în loc să îi ataci caracterul, spune ceva frumos despre obiectul respectiv. Apoi discutați și încearcă să afli ce l-a determinat să cumpere acel obiect. Poate partenerul a dorit inconștient să umple un gol interior. Află și tratează cauza!
2. Comunicarea este ca o minge pe care o arunci de la unul la celălalt. Mingea poate fi aruncată ușor înainte și înapoi sau poate fi aruncată cu putere, ca într-un joc de baschet. Gândește-te la modul în care arunci mingea în general, dar mai ales la modul în care vrei să-ți fie aruncată, atunci când există o problemă în cuplu.
3. Când știi că partenerul a avut o zi grea, nu îl întâmpina la ușă cu problemele tale din timpul zilei. Așteaptă până luați cina și va mai liniștiți puțin. Astfel, cu o stare de spirit îmbunătățită, veți fi capabili să tratați cu mai mult calm partenerul și veți da dovadă de respect pentru relație.
4. Treci peste micile supărări. Toți facem greșeli și cu toțîi avem momente de rătăcire. Fiecare apreciază când cel de lângă trece cu vederea micile erori și nu face mare caz din asta. Astfel, partenerul te va aprecia mai mult și își va arăta la rândul lui înțelegerea atunci când tu vei greși.
5. Atunci când o acțiune de-a partenerului tău nu a fost încununată de succes, evita să îi reproșezi asta și niciodată nu îi spune “Ți-am zis eu!”. În schimb, laudă-l pentru că a încercat, într-un astfel de moment, oricum se simte demoralizat. Aceasta este o bună oportunitate pentru a-ți arăta suportul. Gândește-te la faptul că și tu, când faci o greșeală sau o alegere neinspirată, ai nevoie de aceeași înțelegere și încurajare. Oamenii au tendința să preia atitudinile și comportamentele celor cu care își petrec timpul, așa că dacă vei adopta această strategie, vei primi exact același lucru din partea celui de lângă tine.
Ceea ce ar trebui să luăm cu toții în considerare este faptul că, ne-am născut cu o singură gură și cu două urechi. Poate suntem meniți să ascultăm de două ori mai mult decât se vorbim. A-ți asculta partenerul reprezintă o dovadă a iubirii, a respectului și a stabilității relației.
Cât de greu îți este să faci asta?
________________________
Pentru vindecare emoțională, pentru echilibrare interioară prin psihoterapie și hipnoză, te aștept cu drag să-mi povestești mai multe despre tine și emoțiile tale la adresa contact@andreeasavulescu.ro
Pun accent pe educație, așa că te rog distribuie acest articol ca informațiile utile să ajungă și la cei care au nevoie să vadă și o altă perspectivă.
Te invit să vizitezi paginile de Facebook Psihoterapeut Andreea Săvulescu și Instagram @psihoterapeutandreeasavulescu unde împărtășesc zilnic gânduri și idei inspiraționale.
Acceptă-ți sinele, depășește-ți blocajele emoționale și descoperă fericirea adevărată în cele două cărți ale mele – Ziua în care m-am iubit cu adevărat și Trăiește autentic! Lecții de fericire de la un psihoterapeut – pe care le poți comanda la preț promoțional, de aici: Pachet Bookzone Andreea Săvulescu!
Și nu uita, în aceste vremuri incerte, reușim împreună!
Îți mulțumesc și te îmbrăţişez cu drag,
Andreea
1 Comment
iar aplicarea lucrurilor invatate la facultate si comunicarea cu succes se realizeaza mult mai usor atunci cand gandesti pozitiv.