Dezvoltare personală Povești de viață

Florian – despre sistemul românesc de învățământ

noiembrie 12, 2013

Distribuie!

Din categoria „Exprimă-te!”: După ce ne-a încântat cu articolul despre banii de țigări, Florian a scris un nou material în care își spune părerea despre sistemul românesc de învățământ. Ce crezi despre asta? 🙂 

În plus, Florian ne promite și o continuare a acestui articol. Așteptăm cu nerăbdare!

Iată ce ne spune el:

„Sistemul românesc de învăţământ !?! În ultimii ani a fost drastic criticat. Au fost punctate multe minusuri de către specialişti, s-au făcut tot felul de modificări şi de încercări de „mai bine” , totuşi pare neschimbat în ochii lumii. Eu nu sunt în măsură să critic felul în care se predă, nici programa şcolară actuală, ce pot eu să fac însă este să aduc sugestii pentru  câteva schimbări absolut necesare în opinia mea.

Înainte de toate, trebuie să spun că, am o deosebită admiraţie faţă de profesorii, care vin la clasă deschişi la suflet şi la minte, profesorii, care predau din pasiune pentru materia lor şi care au tăria de caracter să le predea elevilor ceea ce consideră ei esenţial şi care merită să fie reţinut şi poate chiar folosit pe viitor, ghidându-se după programa şcolară , în locul mercenarilor, care se limitează la o predare mecanică, strict pe programa şcolară editată și reeditată şi care a suferit schimbări mai mult sau mai puţin pozitive.

De acest gen de dascăli e nevoie în instituţiile de învăţământ din România, însă nu pe aceştia se axează topicul meu. Eu am în minte două materii,care în opinia  mea, ar duce sistemul de învăţământ la nivelul următor, prin rezultatele, care se vor concretiza în rândul elevilor: educaţia financiară şi educaţia vestimentară.

Prima chestiune, e una esenţială, dar ignorată, problemele financiare cu care ne confruntăm, elevii, provin din faptul că, ani mulți de şcoală nu ne învaţă nimic despre cum funcţionează banii, iar cu toate că, majoritatea conştientizăm valoarea acestora încă din clasele primare, nu ni s-au ţinut niciodată cursuri despre bani sau despre felul în care am putea să-i investim. Mereu aud de la părinţi aceleaşi vorbe  „În­vaţă că pentru tine înveţi!  Ia note mari şi intră la o facultate bună ca mai apoi să găseşti o slujbă bine plătită, undeva la birou, să nu munceşti din greu ca noi”. Lumea din jur s-a schimbat, dar sfaturile  au rămas aceleaşi.

O educaţie solidă şi notele mari nu mai asigură reuşita, însă parcă nimeni nu observă asta.Sunt conştient de faptul că, parinţii mei nu au  învăţat nimic despre bani la momentul oportun, adică pe băncile şcolii, în schimb alţii au profi­tat de lipsa lor de informare şi de asta au fost nevoiţi să muncească din greu toată viaţa pentru bani. Este o prostie să presupui că studiile asigurate de sistemul şcolar actual ne vor pregăti pe noi, elevii, pentru viitor. Fiecare persoană are nevoie de şi mai multă educaţie, însă de un alt tip de educaţie; pentru că sunt puţini cei care au înţeles că trebuie să lase banii să muncească pentru ei, şi nu invers, în timp ce restul sunt învăţaţi să muncească din greu pentru bani, iar atunci când îi obțin – mai mulţi sau mai puţini – nu ştiu cum să-i folosească în favoarea lor.

În acest sens, cred că ar fi ideal ca în şcoli să se pună mai mult accent pe această temă, de multe ori ignorată, sau tratată superficial , şi încă din gimnaziu, să se ţina cursuri în acest sens, mai apoi să devină una din materile opționale, pentru că, la liceu să fie cuprinsă în programă, o materie în deplinătatea cuvântului, cu părţi teoretice, dar şi cu seminarii , dezbateri, jocuri şi concursuri. Astfel, încurajând investiţile şi riscurile calculate, vor apărea valuri noi de tineri antreprenori, creativi şi inovatori, care vor ridica economia de la pământ şi vor aduce României respectul cuvenit pe plan internaţional. „

Like dacă îți place ce ne-a scris Florian 🙂

Acesta a fost Florian.

________________________

Pentru vindecare emoțională, pentru echilibrare interioară prin psihoterapie și hipnoză, te aștept cu drag să-mi povestești mai multe despre tine și emoțiile tale la adresa contact@andreeasavulescu.ro

Pun accent pe educație, așa că te rog distribuie acest articol ca informațiile utile să ajungă și la cei care au nevoie să vadă și o altă perspectivă.

Te invit să vizitezi paginile de Facebook Psihoterapeut Andreea Săvulescu și Instagram @psihoterapeutandreeasavulescu unde împărtășesc zilnic gânduri și idei inspiraționale.

Acceptă-ți sinele, depășește-ți blocajele emoționale și descoperă fericirea adevărată în cele două cărți ale mele – Ziua în care m-am iubit cu adevărat și Trăiește autentic! Lecții de fericire de la un psihoterapeut – pe care le poți comanda la preț promoțional, de aici: Pachet Bookzone Andreea Săvulescu!

Și nu uita, în aceste vremuri incerte, reușim împreună!

Îți mulțumesc și te îmbrăţişez cu drag,

Andreea

 

You Might Also Like

1 Comment

  • Stefan noiembrie 13, 2013 at 6:10 am

    Am asteptat cu nerabdare acest al doilea articol si pot sa spun ca m-a incantat la fel de mult ca primul. Felicitari, Florian!

  • Leave a Reply