Acționezi sau reacționezi? Ești stăpânul sau sclavul vieții tale? Ești prietenul sau dușmanul tău?
Acum aproximativ o săptămână am lansat o provocare. Te-am provocat să îmi vorbești despre tine, despre trăirile tale, despre ce simți în legătură cu ceva sau despre ceva. Și totuși n-ai făcut-o…
Pun pariu că nu știi de ce!
Tăcerea nu este o deprindere care vindecă. Te liniștești exprimîndu-te, și te însănătoșești vorbind despre ce te consumă.
Nu vreau să aud că nu ai vocabular sau că nu te pricepi să scrii! Nu ți-am cerut să faci literatură. Nu vreau sa aud eterna scuza „Nu am timp!” Agitația emoțională îți fură timpul și energia!
Vrei timp?
Vrei stabilitate emoțională?
Vrei pace sufletească?
Vrei succes?
Ca să le ai trebuie să-ți umpli mintea până la refuz cu gânduri pozitive. Și vei gândi pozitiv doar atunci când vei conștientiza și vei vorbi despre ceea ce trăiești. Doar atunci când îți vei descoperi măreția.
Foarte mulți oameni subestimează puterea scrisului. Scrisul este o modalitate de a te exprima. Iar atunci când te exprimi devii conștient de viața ta și preiei controlul asupra ei. Nu te mai lași manipulat de demonii interiori, devii puternic, devii stăpânul vieții tale.
Vrei să știi ce te împiedică? Vrei să știi de ce nu mi-ai scris?
Pentru că îți lipsește curajul! Pentru că îți este frică! Pentru că ești controlat de blocaje pe care nici măcar nu le conștientizezi!
Actionezi bezmetic, haotic, te deteriorezi iar apoi te plângi ca tu ești doar o victimă. Ești o victimă, pentru că tu alegi să fii așa! Și așa vei rămâne, până în momentul în care te vei hotărî să deblochezi canalul personalității tale și să permiți accesul puterii.
Blocajele pot fi depășite, frica poate fi învinsă,, iar curajul se poate învăța. Devii curajos atunci când acționezi, atunci când îți învingi fricile atunci când faci ceva ce aparent nu îți oferă confort interior.
Eu ți-am oferit ocazia de a te elibera, de a profita de un moment cu tine, de a-ți asculta sufletul și de a-ți conștientiza convingerile limitative. Ți-am oferit posibilitatea de a începe un proces de vindecare a suferinței nedefinite, dar prezente, din viața ta. Ți-am oferit oportunitatea de a vorbi despre realitatea ta, despre fericirea ta sau despre visele tale.
Iar tu opui rezistență! Ei bine, află că persistă exact lucrurile cărora le opui rezistență!
Da, poate că cel mai dificil lucru pe care îl poate face un om este să-și asculte murmurul interior, dar dacă nu intri înăuntrul tău, rămai pe dinafara!
Vrei să fii spectator sau vrei să fii creator?
Alegerea este doar a ta! Dar știu că dacă citești asta, o faci pentru că ne leagă aceeași sete nebună de dezvoltare! Știu ca dacă ai pornit alături de mine pe acest drum este, pentru că conștient sau nu, îți dorești să ai parte de schimbări pozitive în viața ta. Știu că ești o persoană specială mânată de o poftă nebună de a trăi momente deosebite!
Refuz să cred că nu ai nimic de spus, nimic de împărtășit!
Refuz să cred că ești redus la tăcere!
Încetează să te mai ascunzi în zonele obscure ale minții, acționează din inimă și conectează-te cu tine însuți!
Oare chiar vrei să fii mai puțin decât poți fii?
Răspunde provocării! Nu pentru ca îți cer, ci pentru ca această acțiune iti va aduce beneficii! Trimite-mi povestea ta pe adresa contact@artaeducatiei.com și demonstrează-mi ca ești cu adevărat o persoană curajoasă!
________________________
Pentru vindecare emoțională, pentru echilibrare interioară prin psihoterapie și hipnoză, te aștept cu drag să-mi povestești mai multe despre tine și emoțiile tale la adresa contact@andreeasavulescu.ro
Pun accent pe educație, așa că te rog distribuie acest articol ca informațiile utile să ajungă și la cei care au nevoie să vadă și o altă perspectivă.
Te invit să vizitezi paginile de Facebook Psihoterapeut Andreea Săvulescu și Instagram @psihoterapeutandreeasavulescu unde împărtășesc zilnic gânduri și idei inspiraționale.
Acceptă-ți sinele, depășește-ți blocajele emoționale și descoperă fericirea adevărată în cele două cărți ale mele – Ziua în care m-am iubit cu adevărat și Trăiește autentic! Lecții de fericire de la un psihoterapeut – pe care le poți comanda la preț promoțional, de aici: Pachet Bookzone Andreea Săvulescu!
Și nu uita, în aceste vremuri incerte, reușim împreună!
Îți mulțumesc și te îmbrăţişez cu drag,
Andreea
20 Comments
in legatura cu provocarea lansata ,am scris cateva randuri despre mine,nu stiu ce s-a intamplat caci comentariul meu a stat numai pret de doua minute dupa care a disparut,si culmea asteptam raspuns.
Buna Angela, ti-am raspuns pe email.
adevarul e ca trag multi demoni de interior de noi si ducem in spate un bagaj prea mare de prejudecati si limitari dar treaba cu scisul nu e chiar asa de usoara . eu personal cand incerc sa scriu ceva despre mine stiu sigur ca traseul acelei foii va fi mai mult ca sigur la gunoi asa ca deocamdata prefer sa fiu doar spectator,totusi multumesc pentru articol mi/a placut mult
Buna Gabriela, asa este.
Tocmai de aceea am numit-o provocare. Sa scrii este cel mai dificil lucru pe care il poti face, dar si cea mai sigura cale de vindecare. Poate fi dureros pentru ca atunci realizam cu adevarat de unde provine durerea si aflam lucruri despre noi pe care le ignoram si care uneori nu ne plac, greu de acceptat.
De ce ajunge la gunoi foaia ta? Nu-ti place modul de exprimare, ideile sunt haotice sau exista alt motiv?
Draga Andreea,
In ordinea intrebarilor tale:
1.2.3.4.5.6.7.8.9.10.11.12.-Habar n-am.Asa ca mai bine raspunde tu.
Ed, in ceea ce ma priveste, stiu deja raspunsurile la aceste intrebari, nu sunt o ratacitoare si ma cunosc foarte bine, scopurile mele imi sunt clare.
Daca vrei sa raspund pentru tine, imi pare rau, nu am cum sa o fac. Se pare ca nici tu, iar asta este motivul pentru care am lansat aceasta provocare.
Pentru ca cei care doresc sa incerce sa se cunosca, sa afle ce vor, ce simt, sa constientizeze ce gandesc. E teribil de greu sa iti dai seama ce si de ce simti. Dar daca afli, stii pentru ce traiesti, care e misiunea ta. E alegerea fiecaruia, nu am obligat pe nimeni sa o faca.
Vreau libertate, vreau sa zambesc, vreau independenta de orice fel. Asta vreau. Cum sa le capat? Nu stiu si nici nu ma consum f m ult. Eu doar stiu ce vreu sa devin. Vreau sa devin o femeie independenta, o femeie libera, o femeie care sa invete din nou sa zambeasca. Restul e treaba Universului cum aseaza lucrurile pt mine astfel incat sa ajung acolo. Have a nice day
Imi dau seama ca e o provocare ceea ce am citit mai sus. Multi prieteni iti vor spune exact ce ai spus si u, ca tb sa gandesti pozitiv, de astea,dar pana nu te vindeci de ranile sin suflet si din inima nimic nu poate fi luat ca veridic,parerea mea.
Da Ana, asta incerc sa spun, ca daca vrei sa reusesti in orice ti-ai propus, daca vrei sa mergi mai departe, daca vrei sa fii invingator, e nevoie sa privesti mai intai in tine. Acolo exista potentialul, acolo exista ranile nevindecate si durerile. Daca afli dignosticul, stii si ce medicament trebuie sa iei ca sa te vindeci. 🙂
Da Andreea nu zic ai foarte mare dreptare in ceea ce ai zis, dar sa nu uitam ca si altii ne pun „piedica” in a ne exterioriza si acele persoane sunt mai aproape decat poti sa-ti imaginezi. Acele persoane defapt doresc sa te ajute dar in unele situatii te afunda mai tare in interiorul tau, e ca si sum ar vrea sa te ajute sa iesi afara, dar defapt ele /ei iti mai inchid o usa in nas. De cele mai multe ori cauti sprijun in persoanele apropiate, dar nu prea il gasesti. Dar sincer sa iti spun e caut de multe ori la o persoana apropiate spijin moral care este important de foarte multe ori. Cel mai important lucru este ca sa te sustina cineva cand ai cazut sa iti dea un imbold, de multe ori nu ai puterea sa te ridici si cand cineva spune”stiu ca poti; am incredere in tine si alte lucruri ” automat altfel este.
Asa este, suntem fiinte sociale si, oricat am nega, avem nevoie de validare. Conteaza foarte mult si ceea ce spun ceilalti. Chiar daca te cunosti suficient si stii ca ai potential si esti sigur ca vei reusi in ceea ce ti-ai propus, uneori te afecteaza parerile celor din jur. Daca esti suficient de increzator, poti merge mai departe indiferent de parerea lor, oricat de mult te-ar durea.
Daca esti jos si ai nevoie de incurajari, invata sa ti le spui singur, nu vor exista mereu langa tine persoane care sa te impinga de la spate. Da, ar fi ideal sa avem mereu pe cineva langa noi care sa spuna o vorba buna in situatiile dificile, dar daca nu gasim, inseamna ca ramanem la pamant? Noi suntem stapanii propriilor vieti!
nu am scris pina acum pt ca imi cunosc f bine caderea,ranile dar nu gasesc,,medicamentul,,.viata mea a fost o oglinda care era admirata de un barbat exceptional,acum e doar un faras de cioburi intr-un sac gri pe care il tot muta un altfel de barbat,ce as putea sa mai spun.realizarile mele de atunci si eu eram oglinda,acum sunt doar niste cioburi amarite,si cum sa scapi de sac si cum sa lipesti cioburile cind ai tot incercat si esuat,nu mai ai chef de nimic,toti stiu,intele,dar nu te pot sfatui tu trebuie sa o faci,pai atunci de ce mai intreaba,mai bine vb singur in casa,asta fac si psihologi etc,iarta-ma pt tonul adoptat,dar nu am scris din lipsa de curaj ci mi-sa parut inutil.iarta-ma eu apreciez saitul si tot ce scrii.
imi place sa indraznesc sa cred ca ceea ce simt e adevarat si ca am puterea sa schimb ceea ce nu imi place in viata mea, dar pana la a reusi ma impiedic
de cate ori reusesc sa ajung la o stabilitate, la multumire fata de mine, la fericire, ceva imi da total peste cap ceea ce credeam si ma face sa imi schimb din nou convingerile
Curaj si perseverenta! Lucrurile vor incepe sa functioneze! Mult succes!
Draga Andreea,am citit articolul,e super, si intrebarile mi-au placut, si in momentl in care mi le-am pus mie, am simtit frica, mie frica si nu stiu de ce, dar totusi vreau, vreau nespus de mult sa schimb ceva in viata mea, eram mai mica eram mai curajoasa, acum sunt primul an la universitate,departe de cei dragi, de prieteni,si mie frica sa-mi fac prieteni noi, am construit un zid intre colegii mei, si nu stiu din ce cauza,poate eu l-am construit din cauza ca nu am gasit legatura sufleteasca cu nici unul dintre ei,sau poate ei l-au construit din cauza ca sunt basarabeanca si sunt ma timida,ca doar nu-s extraterestru…nu am prieteni mai apropiati nici cu concetatenii mei, singurul in care am incredere este iubtul meu, basarabean si el, dar si fata de el am uneori indoieli, sunt confuza, in suflet imi arde dorinta de a face ceva, de a schimba ceva in viata mea, imi place sa cant, sa dansez sa pictez, sa joc teatru, imi plac lucrurile riscante, imi plac provocarile, de fapt toate astea imi placeau mai inainte, si nu inteleg cum dintr-o persoana energica si motivata am ajuns intr-una inchisa in sine si cu frica imensa de a face ceva…am nevoie de un sfat, ma vreau inapoi…
Buna Elena.
Oricat de mult ne-am dori, drumul nostru nu poate fi liniar. Uneori suntem in ascensiune, alteori avem tendinta de a „aluneca”. Aceste momente de alunecare provoaca confuzie, un sentiment de instrainare fata de propria persoana si implicit fata de restul lumii. Cred ca este mai mult o problema interna decat una externa, iar faptul ca nu poti crea legaturi stranse cu cei din jur este urmare a barierelor interioare pe care tu singura le creezi. Nu are legatura cu tara sau locul din care vii, cat cu impresiile tale personale. Sunt doar proiectii 🙂
Poate aceasta deruta a fost declansata de schimbare. Asa cum am mai spus, de multe ori cand in vietile noastre se petrec transformari, apare si rezistenta la schimbare. Pana in momentul in care reusim sa acceptam evenimentele ce au loc, nu este greu sa ne regasim.
Sigur ca nici curajul nu este constant si, cu cat rationalizam mai mult, cu atat el se diminueaza. Uneori este indicat sa ne ascultam instinctul, mai ales atunci cand este vorba despre fericirea noastra.
Eu nu ofer solutii, pentru ca ele nu sunt universal valabile, fiecare in parte are propria structura sufletesca si fiecare functioneaza intr-un mod unic. Tu esti cea care poate hotari ce actiuni trebuie sa intreprinzi pentru a te regasi si a ajunge la acea multumire si pace sufletesca la care ravnesti…
Incerca sa iti descoperi pasiunea si actioneaza in acest sens. Fa-ti un plan si incepe cu pasi marunti. Daca ai incredere, lucrurile se liniaza in asa fel incat totul functioneaza in favoarea ta.
Multa bafta!
Vreau sa nu mai fiu un om posesiv,gelos,vreau sa vad altfel toate lucrurile frumoase,sa fiu un om mai calm:).As vrea sa-mi raspunzi sa-mi dai o solutie la toate astea,multumesc mult!!!
Buna Raluka!
Din pacate eu nu sunt in masura sa iti ofer solutii, dar iti pot da indicii care sa te ajute sa gasesti solutiile in tine.
In general posesivitatea si gelozia provin dintr-o lipsa a increderii in sine, din complexe, din nesigurante. In plus, conteaza foarte mult si modelele familiale, in general ajungem sa repetam comportamente pe care cei dragi noua le-au exercitat in mod constant. Daca nu exista din partea partenerului astfel de porniri, atunci, inconstient, facem tot posibilul pentru a crea „normalitatea” cu care am crescut.
Alteori gelozia si posesivitatea apar pe baza experientelor anterioare, daca ai trecut printr-o situatie in care ti s-au declansat aceste comportamente in urma unei amenintari reale, atunci probabil esti speriata, traiesti cu frica, iar in acest caz este necesar sa lucrezi mult la tine pentru ca altfel risti sa iti sabotezi orice relatie pe care o vei avea de acum inainte.
Gandeste-te bine care din cele enumerate au avut impact asupra comportamentului tau pentru ca odata ce constientizezi cauza, devii capabila sa vezi si solutia.
Numai bine!
De cele mai multe ori suferim din motive absolut puerile. Ne cream singuri o multime de blocaje, cand totul e de fapt atat de simplu si natural. Eu unul mi-am petrecut un an din viata prins in plasa anxietatii, imi era frica sa fac lucruri absolut simple, dezvoltasem o fobie sociala puternica . Totul se transforma atunci cand ne uitam mai atenti in interiorul nostru si realizam ce forta puternica zace acolo. Toti putem fi minunati, incepand din secunda asta.
Ti-as scrie insa imi conserv energia ca sa nu zic ca mi-e lene si ca ma dor ochii de la cititul pe calculator, evident nu am o poveste ci *o mie*
Mi-ar trebui ani sa-ti scriu tot…
acum scrie-mi tu povestea ta ….poti?
sau n-ai suficiente caractere prin care sa-ti poti exprima gandurile? in cazul acesta ai fi in situatia mea
un psiholog ar fi in stare sa deschida o biblioteca sriind despre mine.
acum imi i-au la revedere si nu pot decat sa-ti spun funga fu fu.