Dezvoltare personală

Femeia știe!

mai 5, 2012

Distribuie!

Este incredibil cât de mult au evoluat lucrurile în ultimii ani. Informații, tehnologie, lumea este într-o continuă schimbare. Parcă timpul trece mai repede, iar responsabilitățile noastre se înmulțesc. Te adaptezi sau te pierzi. Iar femeile sunt dovada clară a adaptabilității.

Astăzi rolul femeii în societate este cu totul altul decât în trecut. Nu mai suntem privite ca simple mame și gospodine, și am lucrat din greu pentru asta. Am învățat să luăm atitudine și să luptăm pentru drepturile noastre. Dreptul de a fi frumoase, dreptul de a face carieră, dreptul de a ne exprima și susține cu tărie părerile. Suntem tot mai independente și tot mai puternice. Urcăm cu repeziciune pe scară socială. Și pentru asta merităm tot ce e mai bun!

Suntem finite complexe și însetate de dezvoltare. Ne place la nebunie să arătăm bine, să vorbim frumos și tindem către perfecțiune. Acumulăm cantități impresionante de cunoștințe. Vrem să demonstrăm că suntem capabile să facem fața tuturor provocărilor, indiferent de natură lor. Și de cele mai multe ori reușim. Avem nevoi pe care ni le satisfacem și o mare de informații, care ne sunt la îndemână. Uneori însă, ne este greu să selectăm informațiile calitative și riscăm să pierdem timp prețios. Dar în ajutorul nostru vin revistele pentru femei.

Astăzi vreau să îți prezint o revista pentru femei, care conține foarte multe informații excelente. Femeia știe este o enciclopede de lifestyle feminin. Aici găsești articole din principalele domenii ale vieții: frumusețe, sănătate, dragoste și relații, familie, carieră și bani, timp liber, lifestyle, casă și grădina, spiritualitate și socializare. O selecție prețioasă de informații și articole valoroase pentru dezvoltarea ta personală și profesională. Dacă ești femeie și timpul tău contează, atunci acesta este locul potrivit pentru ține!

 și tu parte din această comunitate a femeilor cu suflete frumoase!

Femeia Știe! www.femeiastie.ro

________________________

Pentru vindecare emoțională, pentru echilibrare interioară prin psihoterapie și hipnoză, te aștept cu drag să-mi povestești mai multe despre tine și emoțiile tale la adresa contact@andreeasavulescu.ro

Pun accent pe educație, așa că te rog distribuie acest articol ca informațiile utile să ajungă și la cei care au nevoie să vadă și o altă perspectivă.

Te invit să vizitezi paginile de Facebook Psihoterapeut Andreea Săvulescu și Instagram @psihoterapeutandreeasavulescu unde împărtășesc zilnic gânduri și idei inspiraționale.

Acceptă-ți sinele, depășește-ți blocajele emoționale și descoperă fericirea adevărată în cele două cărți ale mele – Ziua în care m-am iubit cu adevărat și Trăiește autentic! Lecții de fericire de la un psihoterapeut – pe care le poți comanda la preț promoțional, de aici: Pachet Bookzone Andreea Săvulescu!

Și nu uita, în aceste vremuri incerte, reușim împreună!

Îți mulțumesc și te îmbrăţişez cu drag,

Andreea

You Might Also Like

No Comments

Leave a Reply