Gândire pozitivă

15 adevăruri despre viață

iulie 29, 2012

Distribuie!

Trăim într-o lume în care viața “se întâmplă” în timp ce suntem prea ocupați să o planificăm. Trăim într-o lume în care predomină confuzia, iar singurul lucru cert este schimbarea. Iar această lume, ne face de multe ori să ne îndoim de noi și de realitatea care ne înconjoară.

Iar în momentele noastre cele mai dificile ajungem să ne întrebăm ce știm cu adevărat și care sunt acele lucruri care rămân ale noastre, indferent de ceea ce se întâmplă în exterior?

Să fie oare credința? Încrederea? Existența?

Este greu să te menții la suprafață, când vântul bate puternic, iar valurile te duc în direcții necunoscute. Incertinudinea provoacă frustrare și deseori anxietate. Există însă lucruri, careindiferent de timp, de loc, de situație, rămân neschimbate. Lucruri care ne ajută să ne menținem echilibrul în această lume haotică.

Există însă unele adevăruri despre viață, care nu pot fi contestate. Și știm cu adevărat că:

  • Ne putem schimba oricând viața, indiferent de vârstă, indiferent de condiție.
  •  Pentru răspunsuri mai bune, trebuie să adresăm întrebări mai bune.
  •  Viața este de mii de ori mai frumoasă dacă înveți să practici recunoștința zilnic.
  •  Orice s-ar întâmpla, vei reuși să treci peste și vei merge mai departe.
  •  Suntem, unici, minunați, măreți.
  •  Viziunea și pasiunea pot cuceri orice obstacol. Nu îți vei cunoaște niciodată limitele, dacă nu vei încerca să te autodepășești constant. Determinarea ta poate învinge scuzele!
  •  Actele de bunătate fac lumea un loc mai frumos, iar oamenii, mai drăguți. Încearcă măcar o dată pe zi să zâmbești, să îmbrățișezi, să privești cu candoare în ochii cuiva, să oferi ceva cât de neînsemnat.
  •  Miracole se întâmplă. Nu știu cum,  dar cele mai extraordinare și inexplicabile lucruri se întâmplă zilnic, chiar aici, pe Pământ.
  •  Mintea umană poate fi cel mai bun aliat,  dar și cel mai aprig dușman. Singurul lucru mai puternic decât mintea este inima.
  •  Totul ține de perspectiva. Dacă schimbi modul în care privești lumea, vei vedea lucruri pe care nu le-ai mai văzut până acum.
  •  Oamenii sunt incredibil de rezistenți și adaptabili. Supraviețuitori, puternici, uimitori.
  •  La finalul vieții, nu vor mai conta premiile pe care le-am primit, banii pe care i-am făcut, lucrurile pe care le-am strâns. La final, vor conta doar experiențele pe care le-am trăit, viețile pe care noi, ca oameni, le-am schimbat, zâmbetele pe care le-am împrăștiat, felul în care i-am făcut pe ceilalți să se simtă…
  •  Procesul de învățare nu se oprește niciodată.
  •  O viață trăită conform cu propriile valori este extrem de dificilă, cazi și faci compromisuri mai mult decât odată. Dar la final, cel mai mult va conta faptul că ai mers pe drumul inimii tale.
  •  Uneori, dragostea chiar nu este suficientă. Și totuși, dragostea este tot ceea ce avem cu adevărat! 

Tu ce alte adevăruri despre viață mai cunoști? Te invit să lași un comentariu pentru a completa lista pe care ti-am prezentat-o mai sus. Iar dacă acest articol te-a inspirat, nu uită să îi dai un Like!

________________________

Pentru vindecare emoțională, pentru echilibrare interioară prin psihoterapie și hipnoză, te aștept cu drag să-mi povestești mai multe despre tine și emoțiile tale la adresa contact@andreeasavulescu.ro

Pun accent pe educație, așa că te rog distribuie acest articol ca informațiile utile să ajungă și la cei care au nevoie să vadă și o altă perspectivă.

Te invit să vizitezi paginile de Facebook Psihoterapeut Andreea Săvulescu și Instagram @psihoterapeutandreeasavulescu unde împărtășesc zilnic gânduri și idei inspiraționale.

Acceptă-ți sinele, depășește-ți blocajele emoționale și descoperă fericirea adevărată în cele două cărți ale mele – Ziua în care m-am iubit cu adevărat și Trăiește autentic! Lecții de fericire de la un psihoterapeut – pe care le poți comanda la preț promoțional, de aici: Pachet Bookzone Andreea Săvulescu!

Și nu uita, în aceste vremuri incerte, reușim împreună!

Îți mulțumesc și te îmbrăţişez cu drag,

Andreea

You Might Also Like

5 Comments

  • nicu iulie 29, 2012 at 12:10 pm

    curios dar multi cunosc aceste adevaruri ,….si totusi parca ne rotim intr-un cerc ,parca o luam mereu de la inceput ,mai invatam cateceva dar nu apicam ce invatam ,ce simtim ,sau aplicam toate aceste lucru superficial ,,de ce oare ?/nu putem sa iesim din acest cerc? eu zic ca se poate dar cum ?!!! cand cei care realizeaza ca iubirea ,compasiunea ,bunatatea vor fi doninanti in aceasta lume —-ca o balanta–daca balanta nu se va inclina inspre aceste simtaminte ,lumea va pieri sub propria subjugare a urii ,fricii ,caliciei materiale,….atunci ceva catastrofic se va intampla pentru ca nu ne mai suporta cerul si pamantul,,,daca balanta va inclina spre valori spirituale ,atunci vom fi in armonie cu Creatorul si pamantul impreuna cu oameniii vor fi salvati si vor cunoaste un mod total diferit fata de ce cunoastem astazi ..o lume creativ-beneficain folosul pamantului ,universului si al oamernilor,….haideti sa rupem roata ignorantei si a raului!!!!

    • Rheia septembrie 20, 2012 at 5:30 pm

      Atunci o sa iesim din acest „cerc” cand o sa ne dam seama ca doar noi suntem stapanii vietilor noastre, nimeni nu e responsabil pt fericirea noastra, nimeni nu o sa ne tina de mana pana la sfarsitul drumului nostru. Doar tu esti capabil sa iti „conduci” viata in directia in care vrei tu… Deci, ce anume vrei? O viata frumoasa, indestulata? Atunci fa-o indestulata. Vrei sa fi inteles, respectat, iubit? atunci fa-te inteles, respectat si fa-te iubit. E atat de simplu. Nu are rost sa ne plangem mereu de mila ca nu ne merge bine, pentru ca noi am ales sa fie asa. Doar tu esti responsabil pt viata. Nimeni nu e de vina ca esti timid, sau nepasator, sau ca nu ai realizat nimic in viata ta. Oamenii pot sa iti faca viata grea, dar nu pentru totdeauna. Tu esti acela care alegi ce vrei sa faci cu viata ta, ce fel de viata iti doresti si doar tu esti capabil sa ti-o schimbi.

  • Alex Pop iulie 29, 2012 at 5:33 pm

    Dumnezeu e mare și raspunde la rugaciuni! Frica te va tine departe de cele mai marete vise ale tale! Lenea te va face sarac. Indrazneala, curajul si perseverenta te vor face un campion.

  • rosa iulie 30, 2012 at 7:32 pm

    buna seara va multumesc pentru tot.cum as putea schiba modul in care privesc lumea eu salut iubesc tot ce ma inconjoara nu simt acelasi lucru ,nu vreau ninic sa nu ma intelegeti gresit dar eu imi dechid sufletu daca cineva sufera are un necaz nu stui cum sa fac sa pot sa il ajut sufar pentru durerea lui,iubesc copii si batrini,florile,animale,natura imi place viata si tot ce imi iesa in cale.va iubesc mult imi cer scuze doamne ajuta pe toata lumea.

  • Sorin august 16, 2012 at 10:17 pm

    Adaug si eu doua adevaruri care imi plac:

    „Tot timpul pleci de la zero, banii vin banii se strag cand poti dovedi prin ceea ce esti, prin ceea ce faci ca au de ce sa vina langa tine”

    Daca rudele nu le putem alege, daca colegii nu-i putem alege in cazul in care suntem angajati, in schimb prietenii ii putem alege. Alege-ti prieteni care te fac sa te simti minunat nu care te fac sa te simti mizerabil.

  • Leave a Reply