Înțeleg profund durerea, nefericirea, lupta care ne caracterizează existența. Îmi place lupta! Este constructivă, mă ajută să-mi cultiv pacea sufletească. Lupta mă ajută să trec peste înfrângeri și să mă autodisciplinez. Lupta mă aduce mai aproape de o viață fericită, presărată cu satisfacții, cu împliniri spirituale și materiale. Acstea sunt doar câteva din încurajările pe care mi le spun periodic.
Înțeleg gândirea negativă. Înțeleg gândirea pozitivă. Și pentru că le-am exeprimentat pe amândouă, am înțeles valoarea și importanța lor. Dar am ales. Am ales cum vreau să gândesc, am ales să gândesc! Am ales să gândesc pozitiv! Și viața mea s-a schimbat în bine.
Pentru că știu că și tu visezi la fericire, îți expun mai jos câțiva pași către o gândire pozitivă, pași care stau la baza echilibrului tău.
Iată cum poți începe:
- Debarasează-te de gândurile vechi și obosite, înlocuiește-le cu gânduri creatoare de iubire, bunăstare, credință, împlinire. Ești ceea ce gândești, așa că lucrează pentru a-ți remodela personalitatea. La început va fi mai greu, dar vei reuși să-ți stăpânești gândurile negative și să le dai viață celor pozitive.
- Nu te gândi nici o secundă la eșec. Elimină gândurile negative de înfrângere prin intermediul unor gânduri puternic pozitive ca : “Eu sunt pe drumul către success!”, “Eu sunt pe cale de a-mi realiza visul!” Începe orice propoziție cu “EU”, este cuvântul cel mai creator din tot universul.
- Vizualizează. Dacă până acum te-ai perceput ca fiind un ratat, un mediocru, un nimeni, încearcă să-ți ridici ochii de la noroiul în care calci, să-ți ștergi pantofii, să privești către cerul senin, și să primești zâmbitor razele soarelui. Vizualizarea optimistă dă rezultate extraordinare.
- Tratează altfel problemele. Încercă o nouă perspectivă, atacă problema, caută-i esența, descompune-o în bucățele și canalizează-ți toată energia mentală către rezolvarea ei. Fii încrezător în abilitățile tale de analiză și sinteză.
- Păstrează-ți integritatea. Raportează-te întotdeauna la valorile tale, fii corect, moral, păstrează-ți calmul și rezolvă situațiile cu diplomație.
Despre gândirea pozitivă și modul în care aceasta îți schimbă viață sunt foarte multe de dezbătut. Putem aprofunda subiectul într-un articol viitor. Deocamdată ți-am prezentat pașii esențiali pentru evoluția ta. Îți doresc să îi înțelegi și să-i aplici în modul cel mai adecvat pentru a-ți transforma personalitatea în bine și a atrage în viață ta lucrurile și sentimentele frumoase la care visezi.
________________________
Pentru vindecare emoțională, pentru echilibrare interioară prin psihoterapie și hipnoză, te aștept cu drag să-mi povestești mai multe despre tine și emoțiile tale la adresa contact@andreeasavulescu.ro
Pun accent pe educație, așa că te rog distribuie acest articol ca informațiile utile să ajungă și la cei care au nevoie să vadă și o altă perspectivă.
Te invit să vizitezi paginile de Facebook Psihoterapeut Andreea Săvulescu și Instagram @psihoterapeutandreeasavulescu unde împărtășesc zilnic gânduri și idei inspiraționale.
Acceptă-ți sinele, depășește-ți blocajele emoționale și descoperă fericirea adevărată în cele două cărți ale mele – Ziua în care m-am iubit cu adevărat și Trăiește autentic! Lecții de fericire de la un psihoterapeut – pe care le poți comanda la preț promoțional, de aici: Pachet Bookzone Andreea Săvulescu!
Și nu uita, în aceste vremuri incerte, reușim împreună!
Îți mulțumesc și te îmbrăţişez cu drag,
Andreea
3 Comments
am doar o nelamurire cu vizualizarea ( doar iti imaginezi? sau creezi si vezi imagini pe bune?)poate ma lamureste cineva
Iti poti imagina, te poti imagina persoana care iti doresti sa devii, te poti imagina descurcand-te in anumite situatii, trecand peste obstacole sau iti poti imagina casa, masina, viata pe care ti le doresti.
In acelasi timp poti si crea imagini, iti poti face panoul viselor pe care sa expui imaginile clare a ceea ce-ti doresti sa atragi in viata ta.
Important este sa constientizezi faptul ca acesta reprezinta doar un pas catre implinirea dorintelor, nimic nu se va intampla peste noapte, trebuie sa ai rabdare dar mai ales credinta.
Imi amintesti de documentarul ”The Secret”..care e foarte interesant de altfel.Mult noroc in continuare 🙂