Browsing Category

Încredere în sine

Dezvoltare personală Evoluţie personală Gândire pozitivă Încredere în sine Iubire de sine

noiembrie 5, 2022
Hipnoza si psihoterapie

silver round pendant on brown wooden chair

Hipnoza este o unealtă psihologică LEGITIMĂ (este validată științific), prin care accesăm ceea ce nu vedem, dar există, adică partea noastră inconștientă.

CA ființe umane, avem 10% parte conștientă – ceea ce știm și știm că știm și 90% parte inconștientă –  ceea ce știm, dar nu știm că știm, ce nu se vede, dar se află, totuși, înăuntrul nostru – convingeri centrale, automatisme, amintiri, emoții reprimate, reacții somatice, comportamente. Ne este greu să avem percepția acestui inconștient, deoarece el nu are formă, culoare, miros, nu este palpabil, nu este controlabil. Însă el există și își face treaba, la fel ca procesele vitale ale organismului, de care nu ești conștient – respirație, digestie. Așa cum îți la fel de important ca și inima.

Eu consider că orice formă de terapie este buna. Orice facem – pentru a vindeca părți din noi rănite, pentru a recadra evenimente, pentru a restructura gânduri și convingeri, pentru a crea noi obiceiuri, pentru a ne transforma sau a ne ameliora starea – este extraordinar. Însă este important să știm că, psihoterapia clasică, vorbită, este mai înceată. Deși avem adesea momente AHA, de insight, de conștientizare, deși facem legături și conexiuni, înțelegem anumite lucruri și rădăcina lor, apoi găsim soluții, nu întotdeauna vindecăm în profunzime și se văd foarte greu efectele.

Nimic nu se întâmplă peste noapte, este important să înțelegi că magia tu o faci, nu te salvează nimeni și totul are în spate muncă și durere, însă există variante mult mai rapide care te fac să manifești în viață ta, mai ușor, vindecarea și rezultate concrete în planurile emoțional, mental, corporal și material, ale vieții.

De-a lungul timpului, au ajuns în cabinetul meu oameni aflați în apogeul durerii, cu multe cunoștințe, conștientizări, dar care nu știau ce să facă dincolo de asta, cu emoțiile. Uneori, când ai insight-uri, poți ajunge în faza aceea pe care, în psihotraumatologie o numim “invazie”, în care suntem deschiși și copleșiți de ceea ce iese din străfundurile ființei noastre.

Rațiunea este diferită de emoție, iar emoția este întotdeauna mai puternică decât orice. Ce nu procesăm (trăim și eliberăm), rămâne în corp și duce la diverse rezultate negative.

Cele mai întâlnite stări pe care le manifestăm și au în spate emoții stocate în corpul nostru sunt:

Agitație, deficit de atenție, pierderi de memorie, deconectare de realitate, fuga într-o lume magică, falsă spiritualitate, nevoie de magie, credință în lucruri îndepărtate de realitate, lipsă de calibrare la real, izolare, însingurare, adicții, comportamente dăunătoare (amânare, fugă, evitare, negare, uitare). Alte comportamente – agresive, auto-agresive, susceptibilitate la accidente (lucru demonstrat de studii legate de accidentele la locul de muncă), pierderea identității, confuzie cu privire la identitatea sexuală, cancer, boli autoimune și cardiovasculare, anxietate, atacuri de panică, tulburări de somn, reacții somatice, dureri cornice nespecifice, blocaje pe parte materială, financiară.  Hipnoza te ajută cu tot și toate, să depășești obstacole mai mici și mai mari, fobii, lipsa de motivație, frica de vorbit în public, amânarea etc.

Din cauza acestei încărcături emoționale, ne putem simți adesea rău, cu senzație de greutate corporală, amețeli, dureri de cap, presiune etc. Dacă te simți mai mult rău decât bine și ai ajuns să crezi că aceste stări sunt normale, naturale, să știi că nu este așa. Starea noastră normala este de bine, atât fizic, cât și emoțional și mental. Ne este atât de des rău, încât ajungem să ne obișnuim și binele ni se pare nenatural și fals.

Ce este hipnoza?

O cale extrem de rapidă de a accesa această lume interioară nevăzută și de a elibera încărcătura emoțională, astfel încât să golești spațiul tău interior. Concret, după o ședință de hipnoză cu regresie în copilărie (regresie însemnând întoarcere), starea ta se schimbă.

Încă de la început te simți diferit, din agitație ajungi la liniște și calm,  apoi lucrurile nu mai par atât de tragice, crește claritatea, alegerile devin mai ușoare, ca și cum ai ști deja ce e de făcut, ce e potrivit pentru tine, ce îți aduce beneficii.

Și chiar știi, răspunsurile sunt în tine, însă, din cauza traumelor, nu le mai vezi. Prin hipnoză nu doar că vindeci, dar și programezi mintea pentru atingerea mai ușoară a obiectivelor. Dar, pentru ca programarea să funcționeze cu adevărat, este important ca, mai întâi, să faci vindecarea, să neutralizezi durerea din trecut, pentru că, altfel, energia ta se risipește înăuntru și nu se mai poate direcționa pe a crea ceva și în afară.

Ce nu este hipnoza?

Nu este ce vedem la TV sau în filme, nu am pendul, nu te adorm și nu te fac să îți pierzi cunoștința. Sunetul degetelor are rolul de a te ajuta să te focusezi într-o singură direcție, să domolească overthinking-ul și anxietatea. Hipnoza nu este control, nu este manipulare, nu este lipsă de conștiință și cunoștință, nu te adoarme nimeni, nu te pune nimeni să sari într-un picior, sau să imiți animalele, aceea este doar o hipnoză de scenă, cu scop de amuzament. În realitate, hipnoza este o tehnică de vindecare emoțională extrem de sigură, în care tu ești complet conștient și ai controlul, dar accesezi mult mai ușor acel inconștient de care îți vorbeam.

Cum funcționează hipnoza?

Am să îți povestesc acum felul în care decurge hipnoza la mine în cabinet. Mai întâi identificăm o emoție negativă care s-a manifestat mai intens, apoi, pentru ca procesul să se desfășoare conform, te întinzi pe canapeaua din cabinet, iar eu te ghidez cu vocea mea, spre ceea ce este în interior. Prin respirația ghidată și închiderea ochilor, îi transmiți creierului tău că ești în siguranță, iar el își încetinește undele electromagnetice și ajunge în Alfa și uneori in Theta.

În această stare a crierului, îți amintești o întâmplare în care te-ai simțit în felul respectiv, apoi, în funcție de ceea ce iese la suprafață din inconștient, eu aduc în plus tehnicile și metodele potrivite ție în momentul respectiv, pentru ca transformarea sa se întâmple în interiorul tău. Hipnoza în sine nu durează mai mult de 30 de minute, însă in timpul acesta poți vindeca multe, pentru că, deși poate iți vine doar o amintire, două sau trei, ceea ce facem lucrează și altele din inconștient, care au aceeași temă. Și, astfel, se închide cercul durerii.

 

Atât creierul, cât și inima au la bază miliarde de celule nervoase numite neuroni, care comunică între ele, prin electricitate. Activitatea creierului se produce pe baza impulsurilor electromagnetice de frecvențe diferite.

Astfel, există 4 feluri de unde:

  • Undele Beta, cu frecvențe între 16 și 60 de pulsuri pe secundă – emise când suntem conștienți. Așa funcționăm în general, pe toată durata zileu, uneori chiar și noaptea, când suntem în alertă, speriați, agitați, tensionați, dar și în orice altă activitate ce ne solicită creierul;
  • Undele Alpha, cu frecvențe intre 7 și 13 pulsuri pe secundă – emise în starea de relaxare mentală, fizică și psihică, în timp ce încă suntem conștienți. De regulă, în aceste unde ajungi atunci când lucrezi în hipnoză sau oricând te întinzi și închizi ochii.
  • Undele Theta, cu frecvențe între 4 și 7 pulsuri, apar când starea de conștientizare este puțin mai redusă, ca trecere spre starea de somn.
  • Undele Delta au frecvențe de 0.1 și 4 cicluri pe secunda, sunt specifice stării de inconștiență și somnului profund.

Undele Alfa ar trebui să fie cele la care noi să funcționăm cel mai adesea, însă, din cauza distragerilor, a stilul de viață, a modului rapid, accelerat, în care se desfășoară lucrurile și viața, noi funcționăm cel mai adesea în starea Beta.

Ce unde folosim în hipnoză?

În hipnoză, accesăm atât starea Alfa, cât și în Theta –  în funcție de cum ne dăm voie și cât ne antrenăm în a face asta. În aceste două stări putem accesa inconștientul mult mai rapid și putem ajunge la ceea ce este acolo, pentru a retrăi unele momente ce și-au lăsat amprenta asupra ființei noastre, ca să neutralizăm emoția din corp și apoi putem da minții sugestii pozitive, claritate, orientare către soluții.

Această stare este specifică pentru copiii de până în 7 ani, care nu au griji, nu au regrete, nu au responsabilități, se bucură altfel de viață, sunt creativi și curioși, deschiși către ce vine spre ei. De altfel, acestea sunt și caracteristicile psihicului sănătos. De aceea, copiii învață în mod natural mai multe limbi străine, fără efort, în primii ani de viață. Probabil că tot de aici se trage și expresia “cei 7 ani de acasă” pentru că, atunci, în perioada aceea, acumulăm cele mai multe informații, pe baza cărora acționam, mai apoi, toată viața.

Atingem această stare Alfa prin hipnoză, meditație, rugăciune. Unii specialiști îndrăznesc chiar să susțină că, un om, dacă ar funcționă numai în starea Alfa, ar putea trăi chiar până la 300 de ani.

În Alfa, pe lângă relaxarea de care avem cu toții foarte mare nevoie, ne putem, de asemenea, spori capacitatea de rezolvare a problemelor, putem accesa starea de liniște, sau obține rezultate atletice optime (hipnoza este folosită de sportivi pentru a obține performanțe maxime). Când funcționezi la nivelul acestor unde, scad stresul, frica, anxietatea, depresia, lucrurile decurg mai ușor, învățarea devine naturală, poți gândi mai pozitiv fără efort, dezvolți capacitatea de a observa frumusețea vieții, devii creativ și accesezi starea de flux, de flow.

Tot aici ajungi și atunci când faci baie în cadă, cu uleiuri esențiale, cu spumă (știm că Einstein avea cele mai bune idei când făcea baie în spumă sau după un power nap– 20 de minute în care stai în pat, în scopul de a dormi, însă, pentru că timpul este scurt, nu ajungi în undele Delta, ci maxim în Theta, lucru care da un boost atât creierului, cât și corpului). Richard Bach, cel care a scris “Pescărușul Jonathan Livingstone”, spune că, a primit, în acest mod, informațiile despre finalul acestei povestiri și a reușit să depășească, astfel, blocajul scriitorului.

După un anumit număr de ședințe, este foarte probabil să îți fie mai ușor să aluneci și în undele Theta, care sunt mai profunde și benefice pentru a întipări și mai bine în inconștient diverse sugestii pozitive. Starea Theta este ce de dinainte de somn, atunci când încă auzi ce se întâmplă în jur si încă mai ai control asupra ta. În cabinet, îmi dau seama că oamenii au accesat starea Theta atunci când apar mișcările oculare specifice somnului REM( Rapid Eye Movement). Când începi să manifești mișcările oculare REM, efectul este cu siguranță negreșit, pentru că atunci ajungi în cele mai profunde straturi ale subconștientului tău si vezi imaginea amintirii pe ecranul minții.

Hipnoza este o tehnică pe care eu, personal, o îmbin cu diverse metode din mai multe Școli de Psihoterapie – Schema Therapy, EMDR, Psihosomatica și cu diverse alte tehnici corporale și de eliberare emoțională, care, negreșit, dau rezultate extraordinare. Cred că este o binecuvântare să putem avea la îndemână atât de multe metode de a ne vindeca pe noi înșine de a trai acele vieți mărețe pentru care suntem aici. Dar nu mă crede pe cuvânt, încearcă!

Este o binecuvântare și pentru mine să am această ocazie de a-i ajuta pe ceilalți să vindece și să treacă dincolo de suferință! Recunoștință!

 

 

 

 

Dezvoltare personală Gândire pozitivă Încredere în sine Iubire de sine

Scrisoare către frica mea

aprilie 3, 2020
scrisoare catre frica mea

Dragă frică,

Ne ştim de mult. De atât de demult, încât uneori am impresia că suntem una şi aceeaşi, că ne contopim. Ne ştim de atât de demult încât mă locuieşti, uneori umbli prin toate camerele minţii mele şi îţi faci de cap. La mine în cap. Ca şi cum mintea mea ar fi rezidenta ta. Ca şi cum te-ai fi mutat definitiv în casa mea interioară. Am vrut adesea să-ţi fac bagajul şi să te alung.

Am încercat în nespus de multe rânduri să te gonesc. Dar te-ai luptat cu mine cu dârjenie şi uneori m-ai doborât. Ca atunci când m-ai făcut să cred că o să mor, adolescentă fiind. Ca atunci când m-ai făcut să cred că o să mor, adult fiind. Ca în anul ăla în care am crezut că sunt bolnavă de vreo 3 boli şi că mă sting, pentru că ai fost atât de şireată încât mi te-ai inflitrat în cap şi-n corp. Dar am lucrat cu mine şi am revenit şi te-am atacat atât de puternic încât am simţit că te-am învins – şi că gata, de data asta, ai plecat definitiv.

Până de curând, când te-am văzut stând iarăşi tolănită la mine pe pat. Atunci, am avut un sentiment de deznădejde, ca şi cum orice aş face, tu mereu mă vei sfida. Mi-am proiectat viitorul, eu cu tine, închise în casă un timp nelimitat, tu, sfidătoare, în vârf de pat, cu shot-ul de adrenalină pregătit, dându-mi palpitaţii doar cu o privire şi furnicături în corp. Şi gât uscat. Şi sufocare la gândul ăla pe care îţi face plăcere să mi-l injectezi zilnic în creier, cum că am să mor, că de data asta nu mai scap.

Dar, după vreo două săptămâni în care am simţit că vrei să fii stăpână, mi-am amintit ceva ce am auzit la un moment dat, cum că nu poţi să faci mereu acelaşi lucru aşteptând ca rezultatul să fie diferit. Şi m-am gândit la noi, la relaţia noastră, la dinamica pe care o avem, la cum ne-am comportat până acum una cu alta, la ce nu a funcţionat. Iar acela a fost momentul trezirii.  Atunci m-am deşteptat. Şi am ales, ca pentru prima dată-n viaţă, să-ţi dau atenţie, să te privesc, să îți recunosc prezența. Să te onorez.

Dragă frică,

Am să mor, asta e cert. Dar nu acum. Simt că mai am încă de trăit. Şi de iubit. Am de iubit viaţa şi natura şi animalele şi oamenii şi frumuseţea lor. Şi pe mine mă am încă de iubit. Sunt de abia la început. Am înţeles acum că tot ceea ce ai făcut a fost ca să mă protejezi. Pentru că mă iubeşti şi ştii că viaţa mea este un dar divin, că valoarea mea supremă este aceea de a trăi. Dar, pentru că nu te-am înţeles, eu te-am respins. De aceea tu ai revenit întotdeauna, mai puternică, să mă avertizezi. Şi n-am ştiut ce vrei, aşa că uneori m-am făcut mică să nu te văd, să nu te aud, dar ţi-am simţit prezenţa mai profund şi, în loc să trăiesc, în momentele acelea, doar am supravieţuit.

Azi vreau să-ţi spun că-mi pare rău. Îmi pare rău că te-am respins. Îmi pare rău că am fugit de tine, am crezut că vii spre mine cu ură, cu energie negativă, cu gând rău, am crezut că vii spre mine ca să ataci, de aceea uneori am refuzat să fac schimbări, iar alteori am și greşit. Îmi pare rău că te-am judecat şi că nu ţi-am văzut utilitatea, că nu am înţeles care este misiunea ta, aceea de a mă ajuta să iau decizii care să servească binelui meu suprem. Tu ai încercat doar să mă avertizezi, şi, de fiecare dată când te-am gonit, te-ai întors mai puternică şi mi-ai bătut mai tare în uşa minţii, ca să mă salvezi. Deși m-a durut felul în care te-ai manifestat, m-ai salvat, ai reuşit!

Îţi mulţumesc că ai fost mereu aici, ştiu că locul tău este în mine şi că fără tine nu am cum să funcţionez. Vreau să ştii că am învăţat acum să te accept. Şi te respect. Te onorez. Azi, în semn de recunoştinţă, îţi dau un loc în mintea mea, ţi-am creat aici un spaţiu al tău în care poţi să locuieşti. De acum înainte, am să îţi vorbesc, iar când ai să vii către mine, am să te privesc, am să te îmbrăţişez şi am să-ţi spun că te iubesc. Pentru că eşti parte din mine, iar eu, ca orice om de pe pământ, am doar iubire înăuntrul meu.

Azi vreau să-ţi fac şi o promisiune. Îţi promit că am să trăiesc. Că, în fiecare zi în care am să mă trezesc, am să mulţumesc pentru că sunt şi am să mulţumesc pentru că eşti. Am să mulţumesc pentru iubirea din mine şi pentru că am ocazia în fiecare zi să o împărtăşesc. Îţi promit că am să îndrăznesc să fac ceva ce până acum nu am putut. Să mă las purtată pe mâinile Universului, fără să îmi doresc să ştiu ce va fi mâine, sau peste o oră sau peste un minut, având încredere în el, că ştie unde să mă ducă, si în tine, că dacă ceva nu merge bine, ai să mă salvezi, fără să trebuiască să fug, să mă ascund, să mint, să mă îndepărtez de mine, sau să mă feresc.

Dragă frică, te iubesc!

________________________

Pentru vindecare emoțională, pentru echilibrare interioară prin psihoterapie și hipnoză, te aștept cu drag să-mi povestești mai multe despre tine și emoțiile tale la adresa contact@andreeasavulescu.ro

Pun accent pe educație, așa că te rog distribuie acest articol ca informațiile utile să ajungă și la cei care au nevoie să vadă și o altă perspectivă.

Te invit să vizitezi paginile de Facebook Psihoterapeut Andreea Săvulescu și Instagram @psihoterapeutandreeasavulescu unde împărtășesc zilnic gânduri și idei inspiraționale.

Acceptă-ți sinele, depășește-ți blocajele emoționale și descoperă fericirea adevărată în cele două cărți ale mele – Ziua în care m-am iubit cu adevărat și Trăiește autentic! Lecții de fericire de la un psihoterapeut – pe care le poți comanda la preț promoțional, de aici: Pachet Bookzone Andreea Săvulescu!

Și nu uita, în aceste vremuri incerte, reușim împreună!

Îți mulțumesc și te îmbrăţişez cu drag,

Andreea

Photo by Kelly Sikkema on Unsplash

Dezvoltare personală Evoluţie personală Încredere în sine Relaţii interumane

Să ne arătăm autentici este normalitate, nu o dovadă de curaj

februarie 14, 2020
Să ne arătăm autentici este normalitate, nu o dovadă de curaj

Cândva, în trecutul meu nu foarte îndepărtat, am trăit o zi în care m-am desprins de tot ceea ce aveam în jurul meu şi am privit, pentru prima dată în viață, adânc în mine. Atunci m-am văzut cu adevărat. Atunci, după ce am dat deoparte tot ce nu era al meu, am înţeles cine sunt, cum sunt şi m-am acceptat. Aceea a fost ziua în care m-am iubit cu adevărat, ziua în care am început să scriu primele pagini în cartea vieţii mele. O carte care, în doar două luni de la lansare, a ajuns în mâinile şi inimile a zeci de mii de oameni, pe care i-am îndreptat, sper, către ei înşişi.

Pentru că sunt impresionați, unii oameni îmi scriu mesaje drăguţe, autentice, calde, în care îmi mulţumesc că exist, îmi spun că au conştientizări, că au început psihoterapia sau că au vindecat o rană din trecut. Însă ceea ce mi se transmite cel mai des este faptul că sunt o curajoasă pentru că m-am deschis, m-am expus şi am vorbit despre experienţele mele. Ochii mei citesc foarte des cuvântul curaj, urechile mele aud constant cuvântul curaj, sunt adesea felicitată pentru curaj, aşa că în ultima vreme, în mintea mea a fost tot mai prezent cuvântul acesta – curaj.

Şi pentru că sunt foarte atentă la mine şi la emoţiile mele în diverse contexte ale vieţii, m-am îndreptat puţin către acest curaj, ca să aud ce vrea să-mi spună el. Are vreun rol, îmi trezeşte vreun sentiment? Pentru mine emoţiile sunt un barometru, un indicator, aşa că am învăţat să fiu în contact cu ele deseori. Prin urmare, m-am întrebat de ce oare acest cuvânt – curaj – nu îmi provoacă mândrie, aşa cum oamenii îmi transmit că ar trebui să simt? Şi ce simt eu de fapt?

Aşa am ajuns la concluzia că nu simt nimic faţă de acest cuvânt. Că, pentru mine, să fiu eu însămi nu este o dovadă de curaj. Şi că noi numim curaj autenticitatea, ceva ce e firesc, ceva ce ar trebui să fie natural. Faptul de a fi noi înşine şi de a ne arăta lumii aşa cum suntem, faptul de a ne iubi şi de a vorbi despre experienţele noastre, faptul de a ne asuma imperfecţiunile şi de a ne trata cu blândeţe, faptul de a ne identifica cu natura noastră umană, asta nu ar trebui să fie curaj, ci normalitate.

Noi suntem cei care dăm o anume conotaţie acestui cuvânt, cuvintele sunt doar cuvinte, oamenii le fac negative, pozitive, rele, bune, rușinoase, dureroase. Ne dăm cel mai bine seama de asta privind către copii, ei pot rosti cuvinte pe care noi le considerăm vulgare şi o fac râzând. Copiii se amuză, pentru ei cuvântul nu e nimic mai mult decat atât, adulţii sunt cei care le transmit că unele sunt ruşinoase, altele nepotrivite, interzise chiar.

Faţă de curajul ăsta al meu, eu simt neutralitate, nu cred că am făcut ceva deosebit. Dar mă întreb, oare cât suntem de speriaţi dacă trăim vieţi în care jucăm roluri doar ca să primim validare, apreciere şi iubire? Şi cât de iubire este iubirea pentru care trebuie să fim altcineva? Şi cât de iubire este iubirea pe care o cerşim? Şi cât de viaţă este viaţa în care trebuie să fim, până la capăt, actori?

Eu am trecut prin procesul meu de autocunoaştere şi de iubire de sine şi nu am cuvinte să descriu ceea ce simt acum, cât de în armonie cu mine am ajuns să trăiesc. Sper doar că transmit. Azi cred că a nu trăi în acord cu noi înşine înseamnă a ne complica şi mai cred că depunem un mai mare efort pentru a ne preface decât pentru a ne transforma, sau mai bine zis pentru a ne reconecta cu cine suntem noi cu adevărat și a ne arăta așa.

Dar mă ştiţi, eu sunt o idealistă, e ceva ce mă caracterizează, e ceva al meu. Eu visez şi nimeni niciodată nu îmi va lua această abilitate, aşa că daţi-mi voie să visez în continuare că va veni şi ziua aceea în care toţi oamenii se vor trezi, se vor iubi şi vor simţi şi ei că a ne dezbrăca de hainele unei vieţi trăite în minciună nu ne va face să ne îmbolnăvim de la frigul de afară, ci ne va vindeca prin căldura pe care noi înşine o emanăm din interior către exterior.

Eu cred şi simt că adevărata libertate vine atunci când nu mai fugi, când nu te mai ascunzi, când vorbeşti despre cine eşti, despre ce greşeli ai făcut, despre locul de unde vii, despre oamenii care te-au influenţat şi care au avut un rol în a te aduce în acest punct şi când devii dispus să îți asumi că aşa eşti în acest moment al vieţii tale, fără ruşine şi fără frica de gura lumii, pe care noi înşine, prin a ne ascunde, o alimentăm.

De fiecare dată când ascundem ceva, cedăm din puterea noastră şi din libertatea cu care ne-am născut. Atunci când evităm, când nu vorbim despre experienţele noastre, despre durerile noastre, despre alegerile cu care nu ne mândrim, despre oamenii pe care îi iubim, despre oamenii pe care îi urâm, despre amanţi, despre cei ce nu mai sunt, despre rude care nu au fost conforme neamului din care provenim, de fiecare dată când ascundem, când ne ascundem, când mințim, când ne mințim, ne rănim pe noi înşine, îi rănim pe cei din jur şi rănim și generaţiile care vin.

Eu cred că acest curaj de a vorbi despre cine suntem, nu ar trebui să mai fie numit curaj. Curajul este împotriva fricii, de ce să-mi fie frică să fiu eu? Nu pierd pe nimeni dacă mă expun, ba din contră, mă câştig pe mine, iar eu, în propria mea viaţă, sunt comoara mea cea mai de preţ. A mă arăta lumii aşa cum sunt este ceea ce îmi dă libertatea, nu fuga, nu prefăcutul că nu există, că nu s-a întâmplat, că n-am trăit şi n-am simţit. Evitarea este falsă libertate, e viaţă irosită, nu viaţă trăită. Eu îmi iubesc viaţa prea mult pentru a-mi permite să o irosesc, nu știu încă dacă voi mai avea și alta, dar cred că asta pe care o am merită toată atenția mea. Așa că eu aleg să mă arăt așa cum sunt.

Pe mine m-a ajutat să vorbesc despre faptul că nu m-am simţit iubită când eram mică pentru că nici părinţii mei nu au ştiu ce am avut nevoie, nici eu să cer. Şi mă ajută să vorbesc despre faptul că m-am simţit inferioară şi inadecvată şi grasă şi urâtă şi proastă uneori. Mă ajută să recunosc că am fost săraci, că, așa cum suntem toți, dar ne e frică să recunoaștem, am fost și eu furioasă pe părinţii mei, că uneori m-am simţit atât de rănită încât am strivit cu vorbele oamenii care m-au făcut să sufăr, ca să sufere la rândul lor.

Pe mine mă ajută să recunosc că am greşit, că m-am simțit abandonată şi că am abandonat, că am înşelat, că am cerşit iubirea unor bărbaţi care nu se puteau iubi nici măcar pe ei, dar care până la urmă tot pe mine m-au considerat răufăcătorul din vieţile lor, că primul bărbat pentru care am simţit iubirea aia autentică nu a vrut să avem o relaţie asumată şi cu toate astea, deşi nu mai ştim nimic unul de celălalt, eu îl respect în continuare şi că, dacă m-aş întoarce în trecut ştiind lucrurile pe care le ştiu acum, tot aș alege să-l iubesc şi nu aş regreta, cum nu regret nici azi, ba chiar m-aș bucura că am trăit ceva atât de frumos și de intens.

Pe mine mă ajută să fiu eu și să nu-mi pese de ceea ce cred ceilalți, pentru că, la sfârșitul zilei, eu știu că judecățile pe care ei le emit vin din proiecțiile lor. Și mă ajută să visez la ziua în care vom ajunge să fim cu toții noi înșine fără teamă, înțelegând că a ne arăta autentici este ceva normal.

Poate că asta ne-ar ajuta pe toţi. Să vorbim. Să simțim. Să recunoaştem. Să arătăm, Să ne arătăm. Să ne eliberăm. Fără să considerăm că asta este curaj.

________________________

Pentru vindecare emoțională, pentru echilibrare interioară prin psihoterapie și hipnoză, te aștept cu drag să-mi povestești mai multe despre tine și emoțiile tale la adresa contact@andreeasavulescu.ro

Pun accent pe educație, așa că te rog distribuie acest articol ca informațiile utile să ajungă și la cei care au nevoie să vadă și o altă perspectivă. Poți să vizitezi paginile de Facebook Psihoterapeut Andreea Săvulescu și instagram @psihoterapeutandreeasavulescu unde împărtășesc zilnic gânduri și idei inspiraționale.

Acceptă-ți sinele, depășește-ți blocajele emoționale și descoperă fericirea adevărată în cele două cărți ale mele – Ziua în care m-am iubit cu adevărat și Trăiește autentic! Lecții de fericire de la un psihoterapeut – pe care le poți comanda la preț promoțional, de aici: Pachet Bookzone Andreea Săvulescu!

Și nu uita, în aceste vremuri incerte, reușim împreună!

Îți mulțumesc și te îmbrăţişez cu drag,

Andreea

 

Photo by Annie Spratt on Unsplash

 

Dezvoltare personală Evoluţie personală Gândire pozitivă Încredere în sine Iubire de sine

Cum să NU mai fii prizonierul minții tale

ianuarie 12, 2020
cu7m sa nu mai fii prizonierul mintii tale

Eu nu cred în îndemnul trezeşte-te la realitate, pentru că ştiu că fiecare om îşi creează exteriorul cu ceea ce hrăneşte în interior. Sunt şapte miliarde jumate de oameni pe planeta aceasta şi 7 miliarde jumate de realităţi. Chiar dacă se spune că realitatea este una şi aceeaşi, de fapt fiecare şi-o trăieşte pe a lui.

Poate că realitatea este aceeaşi la nivel global, însă la nivel individual, nicio viaţă nu e identică cu cea de lângă ea. Şi această idee îmi este întărită zilnic, de oamenii care ajung la mine în cabinet. Chiar dacă situaţia este aceeaşi, fiecare o vede, o simte, o trăieşte şi o rezolvă în modul său unic, difeit.

Continue Reading

Dezvoltare personală Evoluţie personală Gândire pozitivă Încredere în sine Iubire de sine

5 lucruri pentru care sunt recunoscătoare în acest an

decembrie 30, 2019
5 lucruri pentru care sunt recunoscatoare in acest an

Pentru mine 2019 a fost anul vieţii mele. A fost anul trezirii, al descoperirii de sine, anul în care s-a prăbuşit tot ceea ce credeam că am, că sunt, că este. Anul în care am ajuns la esenţa mea şi de acolo mi-am recreat realitatea.

Privesc în urmă cu recunoştinţă. Simt o căldură cum îmi invadează corpul şi mulţumesc din suflet Universului, pentru toate experienţele pe care mi le-a oferit, pentru toate lecţiile care au venit cu ele, pentru toţi oamenii pe care mi i-a scos în cale, pentru transformare.

Anul 2019 m-a lăsat cu multe lecţii învăţate. Sunt un om norocos. Scriu asta şi îmi curge o lacrimă. Sunt norocoasă pentru că pot simţi ceea ce simt, cu intensitate. Închei anul mulţumită de mine, de viaţă şi, pe toate planurile, mult mai bogată. Sunt fericită pentru că am avut ochi să văd, urechi să aud şi inima să simt tot ceea ce mi-a scos viaţa în cale. Continue Reading

Dezvoltare personală Evoluţie personală Gândire pozitivă Încredere în sine Iubire de sine

Cel mai frumos exercițiu de iubire de sine

decembrie 12, 2019
cel mai frumos exercitiu de iubire de sine

Eram mică şi visam cu ochii deschişi la o poveste de iubire cum nu a mai fost scrisă vreodată. Mergeam pe stradă şi îmi imaginam momentul în care voi crește mare şi mă voi ciocni cu Fat-Frumosul meu, care mă va salva de la nefericire. Stăteam în bancă, la şcoală, şi visam cu ochii deschişi că undeva, în viitor, voi întâlni bărbatul ăla care se va purta cu mine ca şi cum aș fi un glob fragil, de cristal, ce necesită atenţie şi delicateţe la manevrare. Mă plimbam prin parc, toamna, călcând pe frunzele moarte, amorţită pe interior, visând cum peste câţiva ani voi călca pe alte frunze, cu el de mână, vie, dezmorţita de iubire. Continue Reading

Dezvoltare personală Evoluţie personală Încredere în sine

Emoțiile și greutatea ideală

decembrie 2, 2019
emotiile si greutatea ideala

Câţi dintre voi ştiţi că orice kilogram care se depune şi se încăpăţânează să rămână, în ciuda oricăror diete, sau care se topeşte, dar se repune rapid, are în spate o emoţie neprocesată? Câţi dintre voi ştiţi că mâncarea este un drog care acţionează la nivelul creierului prin eliberarea unor substanţe care au rolul de a calma, de a oferi confort emoţional? Continue Reading

Dezvoltare personală Gândire pozitivă Încredere în sine

De ce ne-a şocat atât de tare rezultatul de la vot

noiembrie 11, 2019
de ce ne-a socat atat de tare rezultatul de la vot

Am văzut azi pe Facebook mulţi români deştepţi care vorbesc despre restul de români care sunt proşti. Am zis că o fi vreo nouă modă şi cum eu vreau să fiu în trend, m-am decis să mă iau după ei şi azi mă dau şi eu deşteaptă. Am început deja să mă prefac, dar vă rog, dacă nu-mi iese, fiţi îngăduitori, e prima dată când încerc aşa ceva şi nici înainte nu am exersat! Continue Reading

Dezvoltare personală Evoluţie personală Încredere în sine Iubire de sine

Vulnerabilitatea este noua formă de putere

octombrie 14, 2019

În ultimele luni am trecut prin cea mai dureroasă, dar în acelaşi timp cea mai împlinitoare perioadă a vieţii mele. Am început, cu ceva timp în urmă, un proces de transformare în care a trebuit să mă demolez pe mine, Andreea, cea cu multe măşti, cea creată pentru a-i mulţumi pe alţii şi pentru a trăi după regulile dictate de societate, ca să ajung la structura mea, de unde să mă reconstruiesc luând forma propriului meu sine, a propriilor valori şi principii, dorinţe, năzuinţe. Continue Reading