Deseori inventăm scuze pentru a nu duce la îndeplinire o sarcina, un obiectiv, o misiune. Scuzele apar ca mecanism de evitare și de cele mai multe ori la baza lor stă lenea. Fiecare dintre noi are momente în care nu este suficient de motivat, nu are inspirație sau dispoziția necesară pentru a realiza ceva, dar a persistă în acest comportament nu este o alegere cu urmări benefice.
Lenea este o stare mentală, care apare că urmare a lipsei de energie și a dorinței de a îndeplini o sarcina, și are ca și consecință scăderea calității vieții tale. Lenea are puterea de a te acapara și de a te transforma în propriul tău prizonier, limitându-te și împiedicându-te să acționezi.
Pasivitatea înseamnă stagnare, iar stagnarea împiedică evoluția. A te menține în spatele unor ziduri invizibile nu este un comportament, care să îți aducă satisfacții pe termen lung. Deși poate pe moment te simți în siguranță, pe termen lung îți poate aduce prejudicii. Starea de trândăveală te tranforma în propriul tău tiran și poate provoca dezastre sufletești prin simplul fapt că, te împiedică să profiți de oportunități și naște regrete. Vrei să trăiești intens sau vrei să putrezești?
Presupunând că nu-ți dorești să aluneci pe pantele sufletești, te invit să descoperi formele sub care lenea se face simțită în viațata și metodele prin care o poți învinge și prin care te poți transforma într-un om de acțiune.
Așadar, lenea se manifestă sub forma:
Lipsei voinței. Deși suntem conștienți de importanța îndeplinirii unei anumite sarcini, uneori nu descoperim în nucleul sufletesc acel dram de voință, care să ne mobilizeze și să ne împingă către acțiune.
Lipsei motivației.Apare deseori când nu ai un scop bine stabilit, atunci când nu îți place ceea ce ai de îndeplinit sau atunci când nu te pasionează munca ta.
Convingerilor. Unii oameni asociază lenea cu eșecul, pe când alții o asociază cu plăcerea pură și o folosesc inconștient ca mecanism de evitare a sarcinilor sau a confruntării cu fricile. Freud consideră că. lenea reprezintă cea mai adecvată metodă umană de a găși plăcerea prin inactivitate. Această așa numită lene intuitivă este un mecanism de protecție al celor care și-au întărit convingerea că. lenea ii ajută să câștige timp pentru ei, si al celor dominați de frică de eșec, de responsabilitate, de critică, de ridicol.
Amânării. Deși motivele care stau la baza amânării sunt multiple, un factor important ce hrănește acest tip de comportament este de asemenea lenea. Câți dintre noi nu amână să ducă la îndeplinire diversele sarcini doar pentru că, este dominat de o stare de “dolce far niente”?
Cum învingi lenea?
Începe cu lucruri simple. Este important să începi cu obiectivele mărunte, care nu necesită un efort mărit, pentru ca astfel să poți învinge rezistența. Dacă te arunci direct la sarcini dificile, motivația ta va scădea și vei deveni o victimă a renunțării.
Împarte sarcinile în pași mărunți. Mulți dintre noi au de-a face cu presiunea termenelor limita și, pentru a nu ceda este necesar să împărțim sarcina în pași mici și să acționăm conform unui plan. Acest lucru ne conferă o stare de relaxare și ne ajută să preluăm controlul.
Acționează pe baza unei liste. Uneori, ne regăsim în situații haotice, cu o multitudine de sarcini de îndeplinit, fără a avea idee cu ce am putea să începem. O listă te poate ajuta să vezi imaginea de ansamblu și să stabileșți care sunt task-urile prioritare. În plus, te ajută să conștientizezi că, de cele mai multe ori situația nu este atât de neagră pe cât ți-ai închipuit. Când îți faci lista, fii sigur că, ai aranjat sarcinile în ordinea dificultaii.
Gândește-te la beneficii. De fiecare dată când simți că, lenea pune stăpânire asupra ta, încearcă să vizualizezi ce ar presupune îndeplinirea obiectivelor și gândește-te modul în care te-ai simți ca și consecință. Entuzaiasmat? Energic? Motivat?
Îndepărtează orice te-ar putea distrage. Când ai de îndeplinit o sarcina, concentrează-te doar asupra ei. Închide televizorul, emailul, rețelele de socializare și orice altceva îți distrage atenția. Încearcă să fii prezent întru-totul în acțiunea pe care o îndeplinești, altfel te vei deconecta și îți va fi mai greu să faci o treaba de calitate.
Răsplătește-te. De fiecare dată când reușești să învingi lenea și duci la îndeplinire cu succes un obiectiv, răsplătește-te! Astfel vei asocia efortul cu sentimente pozitive și vei fi mai motivat să acționezi, conștient fiind că, la final te așteaptă ceva frumos. Încearcă să adaptezi răsplata pe măsura efortului. Mic, mare, mediu.
Aștept să-mi spui sub ce formă se manifestă lenea în viața ta și cum plănuiești să preiei controlul și să devii un om al acțiunii!
________________________
Pentru vindecare emoțională, pentru echilibrare interioară prin psihoterapie și hipnoză, te aștept cu drag să-mi povestești mai multe despre tine și emoțiile tale la adresa contact@andreeasavulescu.ro
Pun accent pe educație, așa că te rog distribuie acest articol ca informațiile utile să ajungă și la cei care au nevoie să vadă și o altă perspectivă.
Te invit să vizitezi paginile de Facebook Psihoterapeut Andreea Săvulescu și Instagram @psihoterapeutandreeasavulescu unde împărtășesc zilnic gânduri și idei inspiraționale.
Acceptă-ți sinele, depășește-ți blocajele emoționale și descoperă fericirea adevărată în cele două cărți ale mele – Ziua în care m-am iubit cu adevărat și Trăiește autentic! Lecții de fericire de la un psihoterapeut – pe care le poți comanda la preț promoțional, de aici: Pachet Bookzone Andreea Săvulescu!
Și nu uita, în aceste vremuri incerte, reușim împreună!
Îți mulțumesc și te îmbrăţişez cu drag,
Andreea
14 Comments
O vorba inteleapta este aceea ca lenesul mult alearga si zgarcitul mult pagueste din care fiecare trage concluziile in felul lui asa ca va urez mult succes in continuare si multa bafta in tot ce va propuneti.
Multumesc, asemenea!
Lenea este o boala de care am suferit. Inca mai am anumite nuante de lene si habar nu am cateodata cum sa scap de ea. E adevarat ce spui in acest articol! De exemplu eu ma ascund dupa lene cand mi-e frica sa fac ceva. Frica e o mare problema dar odata ce ai constientizat poti sa mergi mai departe.
Asa este Alex, este foarte important sa actionam sa ne invingem fricile pentru ca altfel ratam oportunitati!
Am gasit intr-o carte de dezvoltare personala varianta(statistica) ca doar la 30 % le place ,,munca”iar restul de 70 % este tema de discutie abordata mai sus.Lipsa vointei(anxietatea) deja este pt psiholog sau psihiatru…
Buna Ioana, nu stiu in ce sens lipsa vointei este pentru psihiatru, in genral ne lipseste vointa atunci cand nu ne place ceea ce trebuie sa facem. De aceea este recomandat sa ne descoperim pasiunea…
Asta cu lenea cred ca nu-i pentru mine. Eu muncesc in medie 9-10 ore la servici (sunt analist de investitii pe burse externe), m-ar interesa noi metode de relaxare….
Buna Rocsana.
Nu ma refeream neaparat la lenea care te impiedica sa ai un loc de munca, cat lenea accea care te impiedica sa te dezvolti si te tine lipit de telecomanda 🙂
O sa revin intr-un articol cu cateva tehnici de relaxare.
Multa bafta!
SUPER! AI UN STIL PRACTIC, SIMPLU SI LA OBIECT!
Multumesc mult Roxana!
Numai invingand lenea vom reusi sa evoluam, sa avem ce ne dorim
Din articolul tau: „A te mentine in spatele unor ziduri invizibile nu este un comportament care sa iti aduca satisfactii pe termen lung. ”
Steve Jobs intr-un interviu: „Incearca sa nu te lovesti prea mult de pereti. Incearca sa ai o familie, sa te distrezi, sa economisesti cativa banuti. Asta este insa o viata foarte limitata. Viata poate fi mult mai mult „
Teama de esec ma face sa lenevesc,m-am regasit in ceea ce ai spus si voi aplica tehnicile de a o invige (teama,lenea).
Mi-a placut articolul tau ,pe mine m-a convins sa purced la vindecare.
MULTUMESC!
Buna Elena, ma bucur ca articolul iti este util.
Astept sa revii cu progresele 😉
Multa bafta!
Lenea e…un cerc vicios.