4 adevăruri șocante despre oameni şi despre viaţă pe care nu ți le spune nimeni

Distribuie!

Te-ai întrebat vreodată ce cauţi tu aici şi care este scopul tău în viaţă? De ce uneori te zbaţi? De ce ţi-e frică? De ce eşti? Ce eşti? Şi ce înseamnă a fi om?

Mie mi s-a întâmplat să mă gândesc mult la asta. Şi să îmi pun constant întrebări despre existenţa. Iar pe măsură ce mă întrebam am ajuns să cred tot mai tare în complexitatea fiinţei umane. Pentru că, cu cât mă chinuiam mai mult să descifrez tainele care stau în spatele omenirii, cu atât realizăm că sunt multe, şi mai multe, din ce în ce mai multe lucruri pe care nu le ştiu, nu le înţeleg şi cărora nu reuşesc să le găsesc sensul.

Până într-o zi când, după multe altele presărate de zbucium, întrebări la care nu găseam răspunsuri şi încercări zadarnice de a descopri tainele umanităţii, am înţeles în sfârşit că de fapt fiinţa umană e simplă şi că prin atât de multe întrebări nu facem altceva decât să o complicăm. În esenţă, noi oamenii suntem uşor de descifrat, uşor de înţeles, uşor de acceptat.

În aproape 30 de ani de viaţă, aproximativ 20 de şcoală, multe experienţe, încercări, eşecuri şi reuşite, pot spune că am descoperit câteva lucruri esenţiale despre oameni şi despre viaţă. Nişte adevăruri despre care nu prea vorbim în general. Lucruri pe care am să ţi le descriu mai jos, în speranţa că ai să le înţelegi şi că ai să le transmiţi mai departe, prietenilor tăi, cunoscuţilor tăi, copiilor tăi. Pentru că înţelegerea şi acceptarea acestor lucruri simple îți pot face viaţa mai uşoară şi te ajută să înţelegi de ce suntem aşa cum suntem. Şi care este sensul. Sensul existenţei noastre pe acest pământ.

Ce am înţeles eu după atâtea întrebări despre fiinţa umană?

1. Oamenii au nevoie de sens. Nevoia umana cea mai profunda este nevoia de sens. Deşi ne naştem, cu toţii suntem datori cu o moarte şi mai devreme sau mai târziu, cu toţii vom muri. Dacă murim mai devreme vor plânge alţii după noi. Dacă vom muri mai târziu, vom plânge noi după alţii. Oricum ar fi, e trist să ştim că timpul nostru este limitat, că lipsa noastră va provoca suferinţă sau că lipsa altora ne va face să suferim.

Ai observat că oamenii nu prea vorbesc despre moarte decât atunci când se confruntă cu ea? Pentru că gândul că vom muri ne provoacă frică. Iar frica de moarte este cea mai mare frică umană. Pentru că ne face să ne întrebăm: De ce ne-am mai născut dacă oricum vom muri? De ce să facem lucruri dacă oricum viaţa are un sfârşit?

Păi, ca să ne bucurăm de clipe, nu? Vezi tu, răspunsul meu a dat un sens. Pentru că fără el, mi-aş pune încontinuu întrebări. Şi probabil că aş intra în depresie.

Când ajungi în situația în care începi să-ţi pui întrebări despre existenţa, nu mai încerca să găseşti răspunsuri, cauta în schimb să-i dai un sens. Pentru că astfel călătoria ta pe pământul acesta va fi mai uşoară. Unii găsesc sensul în Dumnezeu, alţii în Univers, alţii în iubire, în alţi oameni, în copii sau în orice altceva. Dar cea mai uşoară cale către sens constă în a-i ajuta pe ceilalţi. Cel mai înţelept lucru pe care poţi să-l faci dacă te chinui să dai o semnificaţie vieţii tale şi eşti în căutarea sensului, este acela de a contribui, de a ajuta.

2. Instinctul uman de bază este acela de supravieţuire. Şi pentru că suntem sortiţi pieirii, scopul nostru suprem, instinctul nostru de bază este acela de a supravieţui într-o lume despre care nu ştim prea multe, pentru care nu ni s-au dat instrucţiuni de folosire, pe care nu vom reuşi să o intelgem poate niciodată cu adevărat, pentru că pe măsură ce creştem cei din jur ne-o descriu prin prisma perspectivei proprii, aşa cum au văzut-o, aşa cum au înţeles-o, aşa cum au simţit-o. Şi din cauza a ceea ce auzim, mulţi dintre noi nu reuşesc niciodată să ajungă la propriile concluzii despre cum suntem, ce suntem, de ce suntem aici. Iar alţii nici măcar nu se mai întreabă. Este adevărat, uneori lumea poate fi un loc ostil şi am fost programaţi genetic să detectăm pericolul şi să ne apărăm. Pe de o parte, este bine pentru conservarea speciei umane. Pe de altă parte, ne împiedică să fim fericiţi.

Ceea ce vreau să înţelegi de fapt este că ne concentrăm mai mult pe lucrurile negative decât pe cele pozitive pentru că aşa am fost creaţi. Rămânem în zona de confort şi nu ne asumăm riscuri pentru că aşa am fost construiţi.

Şi poate ceea ce citeşti acum te ajută să înţelegi că nu eşti tu singurul vinovat dacă uneori simţi că nu îţi poţi schimba gândurile negative, că nu poţi acţiona şi că nu poţi ieşi din zona de confort. Chiar şi atunci când te autosabotezi o faci pentru că stă în codul tău genetic. Pentru că genele acelea te alertează şi îţi spun că mai bine te-ai opri, ca să nu ajungi în pericol.

Asta înseamnă că nu ai tu o problemă dacă de mult ori vezi lucruri ngative şi îţi este frică să acţionezi, ci pur şi simplu aşa funcţionează creierul uman. Dar eşti responsabil de nefericirea ta dacă renunţi la a încerca să îţi atingi obiectivele, încă de la primul obstacol. Pentru că, spre deosebire de trecut, acum lumea în care trăim este mai blândă şi în ziua de astăzi este mult mai uşor ca în trecut să trăieşti şi să te conservi prin prisma faptului că ai la dispoziţie un anume nivel de confort, tehnologie, acces la informaţie şi evident, medicină. În ziua de astăzi cel slab primeşte ajutor, nu mai este lăsat în urmă.

Se spune că e vremea ca omenirea să treacă la un alt nivel. Acela al conştientizării, acela al înţelegerii, acela al schimbării în bine, al evoluţiei. De asta a apărut şi dezvoltarea personală, ca să te ajute să înţelegi că, deşi eşti programat într-un anume fel, ai în tine şi un potenţial fantastic pe care îl poţi folosi pentru a schimba lumea şi pentru a o conduce către un nou prag de evoluţie. Poate că acţiunile tale făcute împotriva fricii, vor contribui la schimbarea inconştientului colectiv, la evoluţia creierului, la schimbarea codului genetic şi poate că prin propria ta îndrăzneala vei inspira generaţiile viitoare şi vei ajuta să perpetuăm o specie mai curajoasă, cu mai puţine frici.

3. Omul este o fiinţă informaţională. Ţi-am spus mai sus că ajungem să vedem lumea aşa cum ne-o prezintă ceilalţi. Pentru că atunci când suntem mici nu apucăm să experimentăm şi să ne facem propria impresie despre ce înseamnă a trăi şi despre cum este lumea în care trăim. Iar când creştem suntem deja prea înfricoşaţi pentru a mai îndrăzni să punem la îndoială ceea ce am aflat.

Ceea ce vreau să spun este că omul este o fiinţă informaţională. Spre deosebire de alte animale, noi avem capacitatea de a învăţa unii de la alţii, de a prelua informaţii. De multe ori discursurile pe care ni le spunem în gând sunt preluate de la alţii. Şi devine greu să ne dăm seama care informaţii sunt reale şi care nu. Nu toate informaţiile pe care le preluăm sunt dăunătoare, dar există unele care chiar ne fac rău şi trebuie schimbate.

Cum îţi dai seama ce e al tău şi ce e preluat de la alţii? Ce trebuie schimbat?

Poate te ajută acest exerciţiu: 

Imaginează-ţi că tocmai ai scăpat pe jos un pahar cu apă, sau poate o ceaşcă de cafea, sau poate ţi-ai spart telefonul. Poate din neatenţie ţi-ai zgâriat pantofii preferaţi, poate te-ai împiedicat şi ai căzut. Acum fii atent la ceea ce îţi spui în mintea ta. De cele mai mult ori te cerţi şi-ţi zici că „eşti prost/proastă”, „nu eşti bun/ă de nimic”, „ce nindemanatic/ă eşti”, sau poate alte astfel de discursuri acuzatoare.

Acum aminteşte-ţi un moment în care ai reuşit ceva în viaţă. Poate când ai luat premiu la şcoală, poate când ai intrat la facultate, poate când ai reuşit să obţii postul dorit după un interviu de angajare, poate când ai rusit să cucereşti pe cineva. Ce ţi-ai spus atunci în mintea ta? Lucruri ca „sunt tare”, „sunt cel mai bun/cea mai bună”, „sunt grozav/ă”, „sunt deştept/deşteaptă”.

Ce observi la lucrurile pe care ţi le-ai spus în ambele situaţii?

Poate că cel mai evident este faptul că în prima situaţie îţi spui de rău, în a doua de bine. Dar fii atent la persoana pronumelui pe care îl foloseşti. Când greşeşti tinzi să îţi spui lucruri la persoana a II-a (tu eşti prost/proastă). Când faci ceva bun îţi spui lucruri la persoana I (eu sunt tare). Asta pentru că discursul acuzator este de fapt preluat de la alţii. Sunt exact acele lucruri pe care ţi le spuneau persoanele semnificative atunci când greșeai, pe care cel mai probabil nu le crezi cu adevărat despre tine. În schimb, lucrurile pozitive pe care ţi le spui sunt într-adevăr ale tale.

Cu alte cuvinte, poate că am reuşi să ajungem să ne preţuim, dacă mintea noastră nu ar mai fi atât de susceptibilă la influenţa celor din jur şi am reuşi să trecem printr-un filtru aceste informaţii. Acum că ştii acest adevăr, poţi să filtrezi şi să alegi să preiei doar ceea ce îţi face bine.

4. Fericirea ta este dependentă de provocări. Ştiu că poate despre asta ai mai auzit, dar cu siguranţă nu ţi-a explicat nimeni niciodată de ce se întâmplă aşa. Ei bine, aşa cum ţi-am spus mai sus, prin definiţie omul are tendinţa de a gândi şi de a simţi lucruri negative. Asta înseamnă că niciodată nu vom putea fi cu adevărat fericiţi. Şi da, fericirea absolută este chiar o iluzie.

Se spune că toată viaţa omul aleargă în căutarea fericirii. Cam aşa e, suntem cu adevărat fericiţi atunci când avem un obiectiv, un vis şi lucram ca să îl atingem, să îl îndeplinim. Pentru că în timpul acestui proces, în organismul nostru se petrec nişte reacţii chimice. Când avem parte de o provocare, creierul nostru secretă o cantitatee mai mare de dopamină în organism. Iar dopamina este hormonul expectaţiilor pozitive. Atâta timp cât avem aşteptări pozitive şi ne imaginăm atingând un obiectiv, putem fi fericiţi.

Totuşi, ţi s-a întâmplat ca după ce ai primit ce ţi-ai dorit să te simţi din nou nefericit? Suntem fericiţi până în momentul în care reuşim să facem ceea ce ne-am propus. Asta pentru că atingerea scopului ne oferă o fericire de scurtă durată faţă de fericirea dată de gândul că îl vom îndeplini. Tocmai de aceea este important ca tot timpul să avem un alt obiectiv. După ce ai îndeplinit unul, cauta altul!

Despre asta este de fapt viaţa.

Despre a înţelege că fericirea nu este constantă şi că nici chiar aceia care par extrem de fericiţi nu sunt tot timpul aşa.

Viaţa este despre a înţelege că suntem predispuşi să mai şi cădem din când în când, să alunecăm, să mai luăm şi câte o curbă.

Viaţa este despre a accepta aceste 4 adevăruri de mai sus. Că vom muri, că luptăm pentru supravieţuire, că vedem lumea prin ochii altora şi că nu putem fi tot timpul fericiţi. Şi nu pentru că avem noi o problemă, ci pentru că aşa am fost creaţi.

Lucrurile pe care ţi l-am spus, despre care nu vorbeşte nimeni, te pot influenţa în două moduri:

Poţi să le foloseşti drept scuze şi să alegi să te victimizezi, să-ţi spui că stă în codul tău genetic să fii nefericit, care este echivalentul lui a trăi degeaba, sau poţi să alegi să accepţi modul în care ai fost creat, să îţi explici lucruri despre tine şi despre cei din jur, să te ierţi, să ierţi şi să acţionezi. Pentru că până la urmă, întreaga ta existenţă se rezumă la asta. La a acţiona.

Am împărtăşit cu tine câteva din secretele minţii umane. Cele mai importante, care te vor ajuta cu adevărat. Eu, pentru a le afla, am investit multe resurse ca energie, bani şi timp. Ţie ţi-am oferit aceste secrete pe gratis. Pentru că este modul meu de a contribui şi cum ai citit mai sus, contribuţia ne ajută să dăm sens vieții.

Găsești tot adevărul despre fericire cu un click aici.

Pentru vindecare emoțională, pentru echilibrare interioară prin psihoterapie și hipnoză, mă găsești pe contact@andreeasavulescu.ro

Pun accent pe educație, așa că te rog distribuie acest articol! Poți să vizitezi paginile de Facebook Psihoterapeut Andreea Săvulescu și instagram @psihoterapeutandreeasavulescu și de acceptare a sinelui, depășește-ți blocajele emoționale și descoperă fericirea adevărată, în cele două cărți ale mele, Ziua în care m-am iubit cu adevărat și Trăiește autentic! Lecții de fericire de la un psihoterapeut, pe care le poți comanda la preț promoțional, de aici: Pachet Bookzone Andreea Săvulescu!

Și nu uita, în aceste vremuri incerte, reușim împreună!

Îți mulțumesc și te îmbrăţişez cu drag,

Andreea