Povești de viață

Povestea Anei

august 18, 2013

Distribuie!

Ana este una dintre acele persoane curajoase, care a îndrăznit să împărtășească cu noi povestea ei de viață.  Îi mulțumesc pe această cale și te invit să îți spui părerea, dacă ai trecut și tu printr-o situație asemănătoare. Lasă un comentariu în care să povestești cum ai gestionat tu o astfel de situație, ce ai făcut pentru a depăși astfel de momente dificile. 

Iată care este povestea Anei:

Bună,

Eu mă numesc Ana. Am 23 de ani. Zodia taur. Proaspăt ȘOMERĂ

Aproximativ de o săptămâna nu lucrez. De ce ? Bună întrebare. A fost primul meu loc de muncă, la care am rezistat 1 an de zile

Mă caracterizez ca fiind o persoană timidă, mult prea visătoare și prea sensibilă. Sunt cam dezamăgită de mine în momentul de față din mai multe motive.

  1. Nu reușesc să mă exprim, să spun ceea ce simt, ceea ce gândesc. Analizez mult prea mult lucrurile. Mă simt închisă într-o carapace și parcă eu nu vreau să ies de acolo. Îmi pun prea multe limite. Nu le mai suport.
  2. Alt defect major : sunt nehotărâtă în marea majoritate a cazurilor.
  3. Am atâtea planuri, vise uitate, pe care nu le pun în practică, nu fac nimic pentru realizarea lor. Teamă de necunoscut mă bântuie.
  4. Simt că eu nu pot să avansez deloc, să progresez în viață, să învăț. Nu știu de ce.
  5. Mi-am pierdut motivația de mult. Merg parcă purtată de vânt înainte.

Nu pot să spun că sunt foarte pregătită din punct de vedere profesional. Am terminat studiile în domeniul economic. Trebuia să fi citit mai mult și pe lângă ceea ce primeam la facultate. Mai mult învățăm pentru note și astfel, nu prea au rămas cunoștințele unde ar fi trebuit să rămână. Știu că pot mai mult. Dar mi-e frică. Nu știu de ce. Am încercat să iau exemplu de la cei care au reușit. Nu știu dacă mi-am ales bine domeniul de studiu. Am urmat și liceul economic, și chiar mi-a plăcut contabilitatea, când am început să înțeleg cum funcționează. Dar cred că m-am pierdut pe drum. Acum mă întreb dacă sunt făcută pentru asta (după 3 ani de facultate și 2 de liceu, cam târziu). Parcă dacă aș știi lucrul acesta, aș merge mai departe cu mai multă bucurie și energie.

Am avut o experiență neplăcută cu primul loc de muncă. Fiind fără experiență, mi-a fost destul de greu (funcția secretară). Șefa mea se comportă urat cu mine ( ton ridicat, jigniri, atitudine), mai ales la început. Când am început să mă mai învăț pe acolo, s-au mai schimbat lucrurile. Au fost chiar și momente destul de plăcute. Nu îmi părea rău când se comportă urat, știind că are motive, dacă greșeam ceva. Însă mă simțeam atât de rău când se comporta urat cu mine știind că, nu eu eram de vină. M-a afectat foarte mult, plângeam unadouă nu știu de ce și o luam foarte personal. Nu îmi vine să cred că am rezistat aproape un an de zile. Voiam să merg de atâtea ori și nu am făcut-o. Deja mi se părea o normalitate când se comportă urat cu mine. Dacă era cineva amabil cu mine undeva, mi se părea ceva nemaipomenit.

În momentul de față, am o stimă de sine foarte scăzută. Nu reușesc să mă remediez un pic. Știu cădacă eu nu o fac, altcineva nu o să o facă în locul meu.

Am uitat un lucru important. Nu am reușit să îmi fac o relație serioasă cu cineva, un băiat. Cea mai lungă relație a mea cred că a durat aproximativ 1 lună. Și asta demult. Dacă îmi place de cineva, se nimerește să nu fie reciprocitate, în cele mai multe cazuri. Nu știu cum să abordez situația. Au mai fost băieți care da, au fost interesați de mine, dar eu nu. Nu am spus nu din prima, însă nu a fost acel “ceva”, sau ce o fi. Habar nu am dacă am procedat bine. Deja nici nu mai știu să mă comport cu un băiat, dacă îl plac. Cum se construiește o relație. Mă gândesc că, de ce m-ar place pe mine și nu pe alta. Am puține momente când sunt mai optimistă. Durează puțin. Încerc să nu arăt asta mă descarc când sunt singură. Nu am foarte multe prietene. O am pe sora mea, și o prietenă sau două. Restul cunoștințe, colege facultate, vecine etc.

Știu că prea mă victimizez, că mă complac în situația prezentată, însă vreau să pun stop. Vreau să mă ridic un pic și să găsesc și alt drum. Mai luminos. Știu că este și pentru mine loc pe el.

 Ana

________________________

Pentru vindecare emoțională, pentru echilibrare interioară prin psihoterapie și hipnoză, te aștept cu drag să-mi povestești mai multe despre tine și emoțiile tale la adresa contact@andreeasavulescu.ro

Pun accent pe educație, așa că te rog distribuie acest articol ca informațiile utile să ajungă și la cei care au nevoie să vadă și o altă perspectivă.

Te invit să vizitezi paginile de Facebook Psihoterapeut Andreea Săvulescu și Instagram @psihoterapeutandreeasavulescu unde împărtășesc zilnic gânduri și idei inspiraționale.

Acceptă-ți sinele, depășește-ți blocajele emoționale și descoperă fericirea adevărată în cele două cărți ale mele – Ziua în care m-am iubit cu adevărat și Trăiește autentic! Lecții de fericire de la un psihoterapeut – pe care le poți comanda la preț promoțional, de aici: Pachet Bookzone Andreea Săvulescu!

Și nu uita, în aceste vremuri incerte, reușim împreună!

Îți mulțumesc și te îmbrăţişez cu drag,

Andreea

You Might Also Like

4 Comments

  • ovidiu august 18, 2013 at 7:53 pm

    Cred ca pe undeva am fost in situatia asta. Cred ca cel mai bine e sa ai rabdare, sa faci un plan, sa definesti un scop, asta ar ajuta. Si eu am fost timid, si cred ca mai sunt la unele aspecte, dar nu mai privesc asta cu ochi negativi. Cand am terminat facultatea lucram undva unde se cam abuza de mine, pentru ca eu stiam sa le fac pe toate si imi si placea sa fac dar eu imi doream sa lucrez in domeniul tehnic. La un momentdat am primit si o oferta de la o firma unde as fi vrut sa lucrez si am plecat aacolo dar eram fara o tinta anume, pur si simplu lucram. Pe atunci eram timid si inchis in mine…au trecut 3 ani in care am devenit nemultumit de felul in care eram tratat, dar nu realizam ca are treaba si cu felul meu de a fi. Asa ca atunci cand am gasit o oferta de a pleca si am plecat.Am schimbat oras, job, domeniu si stil de lucru, dar cu schimbarea asta, m-am schimbat si eu. Cu ajutor, dar acum pot spune ca sunt multumit de mine si de traiectoria vietii mele. Deci rabdare si stabilirea unui tel a functionat pt mine. Dupa ce ai un tel poti cere si ajutor si o sa il si primesti.

  • Ana septembrie 1, 2013 at 7:41 pm

    Stiu ca starile acestea nu ma ajuta cu nimic, doar sa constientizez unde sunt. Nu vreau sa raman aici, in acest stadiu. Incerc sa urmez un gand bun, care sper sa ma duca acolo unde imi doresc.
    Multumesc Ovidiu. Am sa ma inarmez cu rabdare,optimism si curaj. Sper sa reusesc.

    • Claudiu februarie 12, 2014 at 9:08 pm

      Referitor la ultima fraza, nu consider ca te victimizezi deloc ci doar spui ceea ce simti cat despre povestea ta….. este trist ceea ce ti s-a intamplat la fostultau loc de munca dar dupa cum cineva spunea demult ,,traim in Romania si asta ne ocupa tot timpul,, sunt sigur ca intelegi multe din expresia aceasta. Ai doar 23 de ani esti inca tanara mai ai multe de invatat eu am 31 si am trecut prin multe incercari in viata dar nu m-am dat batut ceea ce-ti sugerz si tie. am urmat facultatea de psihologie la varsta de 26 de ani, perioada in care am simtit ca sunt pregatit pentru acel pas din viata mea. Eu consider ca tot ceea ce ni se intampla este cu un scop si regula de aur in aceasta privinta (d.p.meu d.v.) este ca daca vezi atunci cand ti se intampla ceva negativ, ulterior care este scopul poti profita la maxim cu succes, cel mai important este sa nu intri in panica, sa fi optimista si daca chiar ti-e greu sa fi asa incearca sa te gandesti ca se pute si mai rau.
      Iti urez multa bafta Ana si nu uita ca viata este frumoasa si asa de simpla doar ca noi ne-o complicam de cele mai multe ori… 😉

  • diana mai 22, 2014 at 8:41 am

    Te inteleg perfect. Este minunat ca ai inteles ca ceva nu se leaga in viata ta. Descrii o viata fragmentata. E primul pas spre evolutie – constientizarea. Cand esti pe drumul cel bun, vei stii asta, chiar si cand te lovesti de dificultati. O alta conditie esentiala este sa te iubesti pe tine insati. Sa te respecti. Nu te gandi ca nu ai facut ceva deosebit in viata ta, ca sa meriti respectul tau pentru tine. Iubeste- te neconditionat. Cand te gandesti ca nu esti asa cum vrei tu sa fii, ca nu ai ce iti trebuie sa fii asa cum iti doresti este doar o limita pe care ti- o pune mintea ta. Tu nu esti mintea ta, nu o lasa sa te controleze pe tine. E un instrument, atat. Imagineaza- ti cum te- ai simti sa ai tot ce iti doresti. Apoi pastreaza sentimentul acela in suflet. Nu reununta niciodata la el, tu meriti ce e mai bun, indiferent cati din jur iti spun contrariul. In momentul in care te vei iubi pe tine neconditionat, atunci nu te vei mai preocupa ce cred ceilalti. Nu vei cauta aprobare de la partener. Nu astepta un baiat care sa te iubeasca el mai intai si astfel sa te iubesti si tu apoi. Cine esti tu fara dragostea lui? Ai avut relatii care s- au terminat rapid pentru ca tu ai gandit asa: nu sunt destl de buna, cand ma va cunoaste cu adevarat nu ma va placea, daca avem conflicte inseamna ca nu suntem potriviti. Nu exista o viata lipsita de suferinta, asta nu inseamna sa iti faci un idok din suferinta, sa te complaci in ea sau sa fugi de ea. Conteaza felul in care treci peste suferinta, conflicte. E vorba de atitudinea ta. Ai inteles asta deja. Tine doar de tine. Cineva te- a jignit. Te lasi doborata de asta? Il lasi sa te jigneasca in continuare crezand ca meriti? Faci din ce in ce mai mult pentru ceilalti sa le demonstrezi ca nu au dreotate sa te faca sa suferi? Astepti aprobarea si iertarea lor? Fii de acord tu cu tine, cu ceea ce simti, iarta- te cand gresesti. Greseste cat poti de mult si invata din ele. Nu te teme de greseli. Greseala e o conditie necesara pentru lectii invatate. Cine nu a gresit niciodata, nu a invatat nimic nou, nu a evoluat, nu a trait. Atitudinea ta am avut- o si eu. Pana nu am invatat sa ma iubesc pe mine insumi, nu am primit iubire de la nimeni, indiferent cat de mult aveam nevoie de ea. Aveam nevoie doar de mine. Sa fiu eu insumi. Nu stii cine esti? Nu vei sti niciodata, asa ca nu te ingrijora pentru asta. Esti in continua schimbare,in fiecare zi esti un om nou, cu fiecare gand mai descoperi ceva. Nu iti impune singura limite. Chiar si lucruri marunte cu care te definesti gen: imi place muzica blues, culoarea verde si mancarea chinezeasca sunt limite. Acum in momentul asta te definesc lucrurile astea. Da- ti voie, maine sa iti placa galbenul. Intelegi? Nu inseamna sa fii nesigur, sa nu stii ce vrei. Ci sa experimentezi, sa descoperi, sa fii. Vrei ceva? Crezi cu adevarat? Atunci stii cum sa il obtii. Si poti. Si vei fi asa cum iti doresti.

  • Leave a Reply